Asteapta-te la ce e mai bun... (1)

... de la copiii tai
Iata cum poate fi schimbat un comportament nepotrivit al copiilor tai in doar cateva zile:
Vezi ce trebuie schimbat. Analizeaza ce se intampla in casa ta, si gandeste-te ce anume din comportamentul copiilor te deranjeaza. Gandeste-te si roaga-te asupra felului in care ai vrea sa se schimbe lucrurile. Apoi, stabileste niste obiective clare, hotaraste-te sa lucrezi asupra lor si asteapta-te sa reusesti.
Schimba-te tu mai intai. Recunoaste ca esti un model foarte important pentru copii. Ei iti urmeaza foarte des exemplul. Astfel, daca observi trasaturi de caracter, comportamente si atitudini care nu-ti plac, observa-te cu luare aminte si sinceritate si vezi daca nu exista acele trasaturi si la tine. Tipi cand esti furioasa? Iti tii promisiunile pe care le faci? Cat dureaza la tine"imediat"? Odata identificate problemele in propria viata, roaga-te la Dumnezeu sa te ajute sa renunti la obiceiurile rele si sa le inlocuiesti cu altele bune. Apoi, fii atenta la atitudinea pe care o ai fata de copiii tai si la modul in care comportamentul lor reflecta aceasta atitudine. Mediteaza la si roaga-te pentru a vedea ce schimbari trebuie sa faci in felul in care te raportezi la copii, pentru a putea ajunge sa te bucuri de o relatie de incredere si respect reciproc cu ei.
Asteapta-te la ce e bun. Copiii tai vor atinge sau chiar depasi nivelul asteptarilor pe care le ai fata de ei. Daca te astepti sa se poarte urat, asa se vor purta. Incepe sa comunici asteptari mai inalte copiilor tai. Arata-le ca tu crezi in faptul ca ei sunt capabili de atitudini si comportamente pozitice si ca astepti de la ei sa-si dezvlte un caracter puternic. Comunica-le clar ce astepti de la ei. Cand astepti ce e mai bun aceea vei primi.

Asteapta-te la ce e mai bun... (1)

Asteapta-te la ce e mai bun... (2)

Asteapta-te la ce e mai bun... (3)

Invataturi

Ce am invatat in aceste ultime saptamani ce au precedat sarbatorile.
In ziua de astazi nu mai stim sa ne responsabilizam copiii. Spun "nu mai stim" si nu folosesc singularul deoarece am observat ca este o chestiune generala. La ce ma refer: la faptul ca nu le mai dam copiilor sa realizeze sarcini "cu adevarat importante" si, prin urmare, "nu ne bazam" pe rezultatele actiunilor lor; spre exemplu, imi aduc aminte ca, pe vremuri, in copilaria mea, pe la varsta de 10-12 si mai tarziu, mama ne lasa sa ne facem singure curat in camere, la curatenia saptamanala si la curateniile generale; nimic nou pana aici. Ceea ce este nou - pentru mine cel putin, pentru ca pana acum parca fusese o perdea pe trecutul meu in aceasta privinta - chiar faceam. Aveam o constiinta a faptului ca e datoria mea sa imi curat camera in mod temeinic.
Unde mai faceam curat: in baie - stiam sa dau cu detartrant, sa fac curat pe rafturi - insemnand sa arunc lucrurile care nu mai trebuiau, sa sterg bine de praf, sa sterg cada, sa sterg pe jos...
Dadeam cu aspiratorul - prin toata casa
Curatam covorul cu peria - prin toata casa
Cu alte cuvinte, responsabilitatea mea era curatenia
E drept, niciodata nu straluceau lucrurile ca atunci cand le facea mama (in sensul ca ea stia sa dea cu vopsea acolo unde era cazul, caci nu se mai stergea praful cum trebuie. Sau stia ca perdeaua de la cada trebuia inlocuita si facea asta, nu ca mine, care nu-mi dadeam seama si o spalam, dar nu mai putea iesi "ca noua"). Dar de multe ori, de fapt, ce trebuia, era sa aranjeze perdelele, fetele de masa si mileuasele proaspat apretate si calcate. Imi aduc aminte ca responsabilitatea ei erau camarile, bucataria, balconul vitrinele - aveam vitrina cu pahare si bibelouri, ca pe vremuri... Spalatul, calcatul si mancarea.
***
Ce nu a reusit niciodata mama sa scoata de la mine a fost sa fiu ordonata; adica, odata facuta curatenia, sa se si pastreze. Inca mai am probleme la acest capitol, mai ales ca am avut atata vreme copii mici si m-am invatat cumva sa fiu foarte "ingaduitoare" in ceea ce priveste ordinea.
Nu ma realizat insa pana la aceste sarbatori ca am copii de 10 ani. Ca am copii care POT si TREBUIE sa ma ajute la curatenie (mai ales ca sunt fete; nu stiu cumm ar fi daca ar fi baieti, noi si la mama tot fete am fost si asa ne spunea intotdeauna: ca suntem fete si trebuie sa facem)

***
In aceasta perioada de pregatire pentru sarbatori am vazut de ce nu a reusit mama sa ma invete sa fiu ordonata - pentru ca asa faceam si eu cu fetele: lasa prea mult totusi toate in grija mea; nu imi zicea frumos sa pun lucrurile la loc atunci cand am terminat cu ele... pana ce as fi invatat. Erau alte vremuri, era toata ziua la serviciu, cand venea, mancare si toate celelalte, era stresata... Nu prea putea sa fie consecventa.
In cazul meu nu e asa si cred ca in felul acesta am oportunitatea de a le invata pe fete mai bine; doar evoluam de la o generatie la alta, nu-i asa?
Deci, ce am de facut:
- sarcinile curateniei zilnice sa devina OBLIGATORII pentru fete (si pentru mine); aceasta presupune sa le spun ce au de facut; sa le urmaresc ca lucrurile sa fie facute temeinic, iar unde nu, sa le faca din nou, pana ce le iese;
- ora de primenire a casei sa intre, de asemenea, in randul obligatiilor lor - mi-au demonstrat acum ca pot si le-a facut reala placere sa foloseasca lucrurile cu care fac eu treaba si sa fie de folos;
- curatenia in dulapul de haine - saptamanala - sa o faca tot ele; de asemenea, sa aranjeze lucrurile care sunt deranjate - in ORICE moment le-as "descoperi" eu, daca nu aranjeaza ele, din proprie initiativa.
Atat deocamdata, lista ramane deschisa.
***
Pare cam cazona toata consideratia asta, dar amintiti-va cu totii daca nu faceati asta la 10 ani. Or, copiii nostri sun mult mai dezvoltati, nu? Asa se zice. Eu am incredere.
-

Thankful Thursday

..."Viata e un rai in care toti ne desfatam, numai ca noi nu vrem sa ne dam seama de asta, caci daca am vrea, chiar maine ar fi un rai tot pamantul"

Azi nu m-am gandit ca e joi; si totusi, recunostinta mi-a venit in suflet fara sa o chem.
M-am trezit recunoscatoare, trecand pe langa o casa de oameni sarmani, pentru ca mirosea tare bine a mancare.
Mai incolo, trecand pe langa o biserica, am simtit mirosul ierbii proaspat taiate, am vazut oamenii lucrand in curte si am fost atat de recunoscatoare, de nu pot descrie.
As vrea sa pot transmite aceste stari, sa nu fie doar declaratii patetice. Sa le simta toata lumea.
Apoi, lucrand la un text, am gasit acest citat, care mi s-a parut cel mai potrivit sa exprime ceea ce simteam:

..."Hai, puisorule, il imbia batranica, sa aprind si aici la tine o candela la icoana!" Altadata n-ar fi ingaduit cu nici un chip sa arda candela in odaie la el, si nu s-ar fi sfiit chiar sa o stinga; acum insa o poftea el singur: "Aprinde-o, bunicuto, aprinde-o. Inainte nu va lasam s-o aprindeti, ca un nemernic ce am fost. Cand aprinzi candela, ridici slava lui Dumnezeu, si cum stau asa si ma uit la dumneata, sufletul mi se bucura si ma inchin si eu. Inseamna ca amandoi ne rugam aceluiasi Dumnezeu!" Vorbele lui aveau un zvon ciudat; mama se ascundea in iatac si plangea, dar cand intra la el isi zvanta lacrimile si cauta sa i se arate cu o fata senina. "Nu plange, maicuta draga, o imbuna el, scris e sa mai petrec inca multe printre voi si sa ne veselim impreuna, prea e frumoasa viata si plina de bucurie!" "Vai, dragul mamei, unde-i bucuria, cand toata noaptea arzi ca para focului si tusea iti seaca pieptul!" "Maicuta, zicea el, nu plange, viata e un rai in care toti ne desfatam, numai ca noi nu vrem sa ne dam seama de asta, caci daca am vrea, chiar maine ar fi un rai tot pamantul." Vorbele lui sunau atat de ciudat si cu atata incredintare, incat toata lumea se minuna si lacrima induiosata. Alteori veneau prietenii sa ne vada. "Dragii mei, ii intampina el, zau, nu stiu prin ce m-am facut vrednic de dragostea voastra... Cum am putut sa n-o vad pana acum si sa n-o pretuiesc cum se cuvine?" De cate ori slugile intrau la el in camera, nu lipsea sa le spuna: "Dragii mei, de ce ma slujiti? Sunt eu, oare, vrednic sa ma slujiti? Daca s-o milostivi Dumnezeu si mi-o ingadui sa mai traiesc, am sa va slujesc si eu pe voi, fiindca toti trebuie sa ne slujim unii pe altii." Mama il ascuulta si dadea din cap: "Baiatul mamei, nu tu, ci suferinta ta vorbeste prin tine." "Maicuta draga, lumina vietii mele, o dezmierda el, uite, as vrea sa fiu sluga slugilor mele si sa-i slujesc, asa cum ma slujesc ei pe mine. Trebuie sa stii, maicuta, ca fiecare dintre noi e vinovat de toate si fata de toti, iar eu mai mult decat oricine!" Mama zambea printre lacrimi: "Cum poti tu sa fii vinovat fata de toti, si inca mai mult ca oricine? Sunt doar atatia talhari si ucigasi pe fata pamantuli; tu, insa ce pacate ai savarsit sa te impovarezi maimult decat toti?" "Maicuta draga, sangele tau sunt, zicea el (rostea uneori niste cuvinte atat de duioase, ca te si mirai ascultandu-l), si carne din carnea ta, lumina vietii mele, sa stii ca intr-adevar e asa cum iti spun: fiecare din noi este vinovat pentru toti si pentru toate, fata de toti si fata de toate. Nu stiu cum sa-ti lamuresc mai bine lucrul acesta, dar simt ca asa este, si asta ma doare. Cum putem sa traim oare, si sa ne inveninam singuri fara sa vedem nimic, nimic?"

- Markel (Fratele parintelui ieromonah Zosima - Fratii Karamazov - F.M. Dostoievski)