Se afișează postările cu eticheta instrument. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta instrument. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Omul propune, Domnul dispune

La multi ani din nou, tuturor
Iata ca a sosit vremea sa scriu si eu cateva randuri cu privire la planurile pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper sa le implinesc in anul care tocmai a inceput. Bineinteles, cu deschiderea pe care o am intotdeauna de a primi neprevazutul si gandul Domnului materializat in feluri pe care nu le pot planui eu.
Motto-ul anului ar fi pentru mine: APRECIERE. Pentru ca acest cuvant are multiple valente in varii perspective. Pe de o parte, aprecierea merge de manuta cu recunostinta si cu iubirea. Practic, este primul pas, intr-un fel premergator, pentru celelalte doua. Ca sa apreciezi presupune o minima cercetare si evaluare a situatiei, persoanei, momentului in care te afli. Ceea ce presupune, de asemenea, o anume stare de prezenta, de trezvie, precum si de deschidere fata de ceea ce e apreciabil ca placut lui Dumnezeu.

Pe de alta parte, in urma aprecierii ca evaluare, s-ar putea sa observ ca o situatie nu merita investitie intrucat nu e in acord cu ceea ce imi cere Domnul in viata ca sa fiu cu El. Cu alte cuvinte, ma indeamna la onestitate. Am nevoie sa apreciez daca o activitate ma indeparteaza sau ma apropie de El. Daca in prezenta unei persoane am tendinta sa ma las purtata de obisnuinte mai vechi, care ma descentreaza, ori, dimpotriva, ma impinge mai aproape de El si sa vad daca mai vreau sa cultiv acea relatie. In ce priveste oamenii, APRECIEREA lor ma face, cum spunea cineva, sa ma bucur de implinirile lor de ca si cum ar fi ale mele. Si sa caut ceea ce este apreciabil in ei. Sa petrec timp de calitate cu ei, in iubire si respect.



Gandul la APRECIERE imi aduce aminte sa pretuiesc ceea ce traiesc in moment si, implicit, sa fiu mai fericita. Pentru ca, tot asa, intelepciunea populara zice ca fericirea nu va veni la cei care nu apreciaza ceea ce au acum. APRECIEREA ma ajuta sa pretuiesc ceea ce sunt - fiu al lui Dumnezeu - si sa caut sa ma ridic la nivelul acestei chemari, sa nu ma cramponez de caderi si esecuri temporare.
APRECIEREA motiveaza si inspira, previne rigidizarea, moleseala, trairea pe pilot automat si rutinarea negativa. Fata de recunostinta, care uneori poate fi un cuvant ce se aplica la general, APRECIEREA solicita cu precadere particularizarea. Ea implica si recunoasterea, si recunostinta. Este nu doar un cuvant, ci un instrument vital alaturi de practicarea recunostintei. APRECIEREA ma ajuta sa lucrez poruncile, sa mi se poata spuna si mie: ”Bine, sluga buna si credincioasa... intra intru bucuria Domnului Tau” (Mt. 25, 21).

Ca si planuri pentru 2016: 
  • sa continui cluburile pe care le desfasor in biserica, daca mai cheama Domnul, 
  • sa ma ”adaptez” la faptul ca familia noastra va contine, cu ajutorul Domnului, incepand cu acest an, 4 persoane majore si o adolescenta ;) (cand au trecut anii, Doamne?), 
  • sa calatoresc, sa petrec mai mult timp in natura 
  • sa scriu 
  • sa reactivez un blog abandonat de mult, pentru ca, de asemenea, reiau citirea Bibliei intr-un an si sa mai notez pe acolo cate ceva. 
  • sa apreciez, sa multumesc, sa urmaresc bucuria si pe Cel care o da deplin, sa ascult, sa tac, sa slujesc 



despre 3 luni de recunoștință aici


sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Organizare în 2014

Întotdeauna mi-au plăcut planificările și mi-a plăcut să am imagine foarte clară asupra lucrurilor pe care le am de făcut într-o zi. 
Cât au fost fetele mici mi-a fost mai greu să mă țin de un program strict pentru că mai mult trebuia să alerg după ele. Acum, fetele mele au crescut și programul nostru are o oarecare independență, existând activități în care nu ne mai intersectăm ca în copilărie. 
În demersurile mele organizatorice am hotărât să apelez la un panou de plută, pe care să postez zilnic nu doar sarcini de lucru, meniu ori planificări de activități, ci și sugestii de gânduri ale zilei, întrebări și obiceiuri pe care vrem să le înlăturăm sau să le deprindem.
Pentu o cât mai eficientă gestionare a tuturor activităților am amenajat panoul cu o tăbliță de scris și mai multe folii protectoare în care am introdus file printate după cum se poate observa în imagine.
De-a lungul timpului am încercat metode diverse de organizare, cele mai multe bazate pe folosirea unor dosare ori caiete care pentru mine erau mai incomod de utilizat pe de o parte, pe de alta, mai greu de implicat și fetele în utilizarea lor.

Panoul acesta e ca un avizier în bucătărie, foarte la îndemână și foarte ușor de folosit, pentru că îl completez cu markere pentru tablă, care se șterg foarte ușor.
În felul acesta completez foarte rapid rubricile respective dimineața, la cafea și îmi sunt foarte la îndemână la orice moment al zilei.
La loc de cinste, pe panou, Ana a creat și un emometru pe care va trebui să-l completăm cu toții zilnic.
Astfel, dimineața nu doar că mă gândesc la ce am de făcut toată ziua, dar voi avea și o imagine de ansamblu a acestor activități, putând să-mi planific astfel programul în funcție de priorități.
Vă doresc un an cât mai bine organizat :)

marți, 10 septembrie 2013

Un părinte trebuie să se lepede de sine

Dacă omul nu se leapădă de sine şi nu hotărăşte să se apropie de Dumnezeu va rătăci şi nu va face nimic… că un episcop nu trebuie să aibă proiectele sale, adevărul lui, ci să înveţe cuvântul adevărului şi să fie un alt hristos, se poate aplica şi la părinţi. Un părinte trebuie să se lepede de sine şi să se apropie de Dumnezeu cu adevărat, nu numai în exterior. Să fie al lui Dumnezeu nu după mintea lui, ci aşa cum vrea Dumnezeu. Numai atunci omul scapă de alunecări şi rătăciri, scapă de toate încercările şi rămâne stabil pe drumul cel drept.

”A Mothers Love”- Mindy Newman
Nu ne stă nouă în putinţă să rămânem pe drumul cel drept. Nu depinde de puterea noastră, ci depinde de harul lui Dumnezeu. Dar harul lui Dumnezeu ne aduce şi ne ţine numai dacă noi hotărâm să devenim, ca părinţi, instrumente ale acestui har, instrumente ale Sfântului Duh. Creştinismul nostru de astăzi este un creştinism care poartă pecetea fiecăruia dintre noi, nu poartă pecetea Sfântului Duh. Poţi să spui că ceea ce faci tu poartă pecetea Sfântului Duh? Poate spune şi Sfântul Duh că este aşa? Dacă şi tu poţi să spui acest lucru şi Duhul Sfânt poate certifica şi recunoaşte că şi-a pus peste tine pecetea Lui, te afli pe drumul cel drept.
Dacă ceea ce faci poartă pecetea ta, pecetea gândirii tale, a proiectelor tale, atunci te înşeli. Oricât de inteligent sau înţelept ai fi, oricât de bun ai fi, oricâte daruri ai avea, te înşeli fără doar şi poate. Una singură este calea care nu rătăceşte: calea lui Hristos prin Sfântul Duh. Una este şi amăgirea: tot ceea ce nu este Hristos şi Sfânt Duh. Indiferent dacă o amăgire este mai mare decât alta. Există, în fond, o amăgire şi o cale neamăgitoare.
”Mother and Child” - Mindy Newman
Cine hotărăşte să devină instrument al lui Dumnezeu va înţelege ceea ce spunem noi aici şi Sfântul Duh îi va vorbi în actele sale, în viaţa de fiecare zi: „Nu aşa, ci aşa!” îi va spune tainic. Nu are nevoie să aibă nici bani mulţi şi nici multă carte, ci este nevoie numai de hotărârea sa de a se încredinţa lui Hristos, Sfântului Duh şi de a i se dărui cu toată inima. Lucruri pe care până acum le făcea într-un fel, va vedea că trebuie să le facă în alt fel. Având aceste premize avem şi şansa să facem ceva. Trebuie să încetăm să trăim noi, să încetăm să gândim noi, să proiectăm noi şi să organizăm noi. Să încetăm să fim noi stăpâni pe lucrarea lui Dumnezeu.
Facem ceva pentru copiii noştri? Ceea ce facem este lucrarea lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu să fie Stăpânul, să nu fim noi stăpâni. Acesta să îndrume, Acesta să conducă, să îndemne, să ajute, să meargă înaintea noastră pe drumul pe care-l avem de parcurs şi tot Acesta să fie sfârşitul drumului nostru. Lucrul acesta ne va ajuta să dobândim adevărata viaţă duhovnicească, să dăm o bună educaţie copiilor noştri şi să dăm naştere în sufletele lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, unei vieți duhovniceşti adevărate.
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Părinți și copii, vol. I, Editura Bizantină, p. 103-105)
material preluat de aici

"Comuniunea mesei este legatura a dragostei..."

 Iar cand se ispraveau zilele ospatului lor trimitea Iov si ii curata pe ei. (Iov 1.4) Aceasta e cea mai mare dovada de iubire. De aceea si ...