Cinci virtuți ale femeii creștine

,,Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Prețul ei întrece însuși mărgeanul" (Pildele lui Solomon 31, 10)

Foto: Oana Nekfur

Sunt numeroase femei credincioase și pline de virtuți descrise în Vechiul Testament, însă  o descriere exhaustivă a femeii cinstite, demne de laudă, găsim în Pildele lui Solomon, la capitolul 31. Despre acea femeie nu cunoaștem prea multe date; nu știm cine era, nu este menționat numele ei, dar știm cum era. Textul este o capodoperă și un reper foarte important pentru fiecare femeie creștină care își dorește să aibă o căsnicie binecuvântată și centrată pe Hristos.

10. Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul.

11. Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată.

12. Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale:

13. Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa.

14. Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei.

15. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor.

16. Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie.

17. Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale.

18. Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea.

19. Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul.

20. Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit.

21. N-are teamă pentru cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii.

22. Ea îşi face scoarţe; hainele ei sunt de vison şi de porfiră.

23. Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrânii ţării.

24. Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor.

25. Tărie şi farmec este haina ei şi ea râde zilei de mâine.

26. Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei.

27. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze; ea nu mănâncă.

28. Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă:

29. "Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!"

30. Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată!

31. Să se bucure de rodul mâinilor sale, şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă! 

(Pildele lui Solomon 31, 10-31)

I. Prima virtute menționată în text este faptul că ea e demnă de încredere, iar mai apoi scrie că ea ,,îi face bine, și nu rău, în tot timpul vieții sale". 

Pentru bărbatul creștin este foarte important ca soția să fie în primul rând de încredere; e vital să simtă că se poate încrede în femeia iubită oricând, în administrarea locuinței sau creșterea copiilor, că îi va putea fi confidentă și loială indiferent de situație. Trebuie să știe că soția lui nu va povesti secretele lui celorlalți, nu va râde de el în fața nimănui nici măcar în glumă și nu va face niciodată în mod intenționat ceva care să îl dezonoreze.

Mai pe scurt, să simtă că femeia pe care o iubește este de partea lui - chiar dacă restul lumii l-a abandonat, ea să fie alături de el. În cazul opus, chiar dacă toată lumea îl laudă, pentru el nu înseamnă nimic atâta timp cât soția nu îl apreciază și, mai ales, nu îi spune acest lucru. 

II. În următoarele versete se povestește despre cât de harnică este acea femeie - a doua virtute importantă a femeii creștine. 

Femeia din Pilde 31 nu doar că are grijă de gospodărie și se trezește dis-de-dimineață pentru asta, ci este și foarte inteligentă și descurcăreață - ,,Gândește să cumpere o țarină și o dobândește". Poate fi numită, în limbaj modern, și antreprenoare: ,,Ea face cămăși și le vinde, și brâie dă neguțătorilor".

Aceste versete mă duc cu gândul la româncele gospodine care își țeseau propriile haine și pe cele ale membrilor familiei, mergeau la piață să vândă brânza sau laptele pe care tot ele l-au muls, se trezeau în zori să dea drumul găinilor în curte și făceau mâncare pentru toți ai casei. Organizarea și hărnicia erau atribute inerente lor. Matinale și harnice, ele sunt cele care au crescut marii oameni de cultură ai României. De aici și vorba ,,Mâna care împinge leagănul conduce lumea" (W.R. Wallace).

În versetul 14 se mai spune despre acea soție că ,,Ea caută lână și cânepă și lucrează voios cu mâna sa". Autorul menționează acest lucru tocmai ca să vedem cât de importantă este atitudinea într-o gospodărie, pentru că soția este cea care dă tonul în casă. Când ea este tristă, posomorâtă, ursuză, și membrii familiei preiau din energia ei. În schimb când le face pe toate cu seninătate este ca o rază de soare pentru cămin. Nu este ușor să fii senină zilnic, însă e vital pentru toți - atât de importantă este o femeie.

III. Femeia din Pilde 31 are o virtute esențială, este și iubitoare: ,,Gura și-o deschide cu înțelepciune și sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei".

De multe ori ne este mult mai ușor să vorbim cald și plăcut cu cei din afara familiei, iar față de soț și copii nu mai avem aceeași atenție și delicatețe, cu gândul că ,,sunt din familie". Este la fel de important ca în familie să se trateze unii pe alții cu iubire și respect, pentru că majoritatea timpului aici o petrecem. Cel mai mare cadou pe care îl pot face părinții copiilor este să se iubească, iar asta să se reflecte în vorbire și purtare, iar cel mai mare cadou pe care îl poate face soția soțului este să facă din casă locul în care se va întoarce mereu cu drag la finalul zilei.

IV. Femeia cinstită nu este numai iubitoare, ci și milostivă (altruistă): ,,Ea întinde mâna spre cel sărman și brațul său spre cel necăjit". Cel sărman este omul sărac ce are nevoie de ajutor, dar cel necăjit poate fi oricine, chiar și soțul sau copiii. Ea nu rămâne indiferentă la suferința altora și ajută pe fiecare după puterea ei.

V. Virtutea care le încununează pe toate apare în versetul 30: ,,femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată!"

De aici reiese și că Dumnezeu e cel care îi dă putere să le îndeplinească pe toate cele de mai sus, numai prin el poate ajunge să fie desăvârșită.

O astfel de femeie ajunge să fie lăudată în Scriptură pentru virtuțile ei, deoarece este de neprețuit: ,,Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Prețul ei întrece însuși mărgeanul". 

Maria

12 atitudini sfințitoare pentru o soție: Să fie de încredere

Pentru luna martie a acestui an mi-am propus aici ca atenția să se îndrepte spre încredere.

Despre încrederea în cuplu, Sf. Teofan Zăvorâtul spune că e temelia vieții conjugale fericite.

Care ar fi portretul robot al soției de încredere?

Într-un cuvânt, este femeia virtuoasă, despre care găsim scris în Pilde 31; e femeia care întotdeauna face bine soțului său. ”... Preţul ei întrece mărgeanul. Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată. Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale...” (v. 10-12)

• Dar sunt momente în care încrederea este dărâmată de lovituri primite în rănile sufletului.

• Când dezamăgirea sapă în această temelie a încrederii și riscă să dărâme întregul edificiu al căsniciei.

• Sunt momente când durerea este atât de intensă, încât ai vrea ca pământul să se surpe, să te înghită toată.

• Când pare că încă o zi pe care s-o mai duci este prea mult.

• Când ai nevoie de un efort supraomenesc ca să te dai jos din pat dimineața.

• Când pare nu este nimeni pe lume care să te audă sau să te asculte.

Unde să-ți atârni atunci încrederea? De ce să te mai agăți? De cine?
Să auzim atunci glasul Psalmistului, care spune: ”așteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te și să se întărească inima ta și așteaptă pe Domnul.” (ps. 26)
Să fim, precum spune Apostolul, ”cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei” (Evr. 12, 2)

Da, este un salt în golul necunoscutului. Un salt de credință atunci când parcă tocmai credința e cea care lipsește. Un gând la El. Atât.

"Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital"

Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte practici creştine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine. Deşi este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui ţel, adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere,pomeni şi toate faptele bune săvârşite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Ţineţi minte vorbele mele, numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârşit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplată în viaţa viitoare, nici harul Domnului în viaţa aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu adună cu Mine risipeşte" (Luca 11:23). Nu că o faptă bună ar putea fi numită altfel decât agoniseală, căci chiar dacă o faptă nu este făcută pentru Hristos, este totuşi socotită bună. Scriptură spune: "În orice neam cel care se teme de Dumnezeu şi face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35)...

Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în vreme ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt." 

 "Ce înţelegeţi prin dobândire?" l-am întrebat pe Sfântul Serafim. "Cumva, nu prea pricep." 

 "Dobândirea este acelaşi lucru cu luarea în posesie", mi-a răspuns el. "Ştiţi ce înseamnă a dobândi bani? Dobândirea Duhului Sfânt este asemenea. Ştiţi foarte bine ce înseamnă a dobândi în sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obişnuiţi este să adune sau să facă bani; cât pentru nobilime, se adaugă primirea de onoruri, distincţii şi alte recompense pentru serviciile aduse stăpânirii. Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital, dar dătător de har şi veşnic, şi se obţine pe căi foarte asemănătoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social şi temporal. Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieşte viaţa noastră cu o piaţă, iar lucrarea vieţii noastre pe pământ, o numeşte negoţ. El spune tuturor: "Neguţătoriţi până ce voi  veni" ( Luca 19: 13), "răscumpărând fiecare ocazie, căci zilele sunt rele." ( Efeseni 5:16). 

Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tău fă astfel încât să primeşti binecuvântările cereşti, prin bunuri pământeşti. Bunurile pământeşti sunt fapte bune făcute din dragoste pentru Hristos, ce pogoară harul Preasfântului Duh asupra noastră." 

Vai nouă dacă El ne găseşte prea-încărcaţi de grijile şi necazurile acestei vieţi! Căci cine va putea să ducă supărarea Sa, cine va suporta mânia feţei Sale? De aceea s-a spus: "Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită." (Marcu 14:38), adică să vă lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea şi rugăciunea ne aduc harul Său. 

 "Desigur, fiecare faptă bună, făcută din dragoste pentru Hristos, ne dăruieşte harul Duhului Sfânt, dar rugăciunea ne dă acest har în mod deosebit, pentru că întotdeauna este la îndemână, ca o unealtă de dobândire a harului Duhului Sfânt. De pildă, ai vrea să mergi la biserică, dar nu afli nici o biserică sau slujba s-a terminat; ai vrea să dai de pomană unui cerşetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce să îi dai; ai vrea să-ţi păstrezi fecioria, dar nu ai puterea să o faci din pricina firii tale sau din pricina tăriei vicleniilor vrăjmaşului, cărora nu te poţi împotrivi datorită slăbiciunii tale omeneşti; ai dori să faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai tăria sau îţi lipseşte prilejul. Acestea, cu siguranţă nu se aplică rugăciunii. Rugăciunea este la îndemână oricui, bogat ori sărac, nobil ori umil, puternic ori slab, sănătos ori bolnav, drept ori păcătos."

Puteţi judeca cât de mare este puterea rugăciunii, atunci când este săvârşită din toată inima, chiar şi în cazul unei persoane păcătoase, în următoarea pildă dinSfânta Tradiţie. Când, la rugămintea unei mame disperate căreia îi murise singurul fiu, o prostituată pe care o întâlnise, încă necurată după ultimul ei păcat, mişcată fiind de durerea adâncă a mamei, a strigat către Domnul: "Nu de dragul unei sărmane păcătoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-şi jeleşte fiul şi crezând cu tărie în bunătatea Ta cea plină de dragoste şi în puterea Ta cea nemăsurată, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!" Şi Domnul l-a ridicat din morţi.  Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugăciunii, iar ea aduce îndeosebi Duhul lui Dumnezeu, şi este cel mai uşor de săvârşit pentru toată lumea. 

***

 HARUL ESTE LUMINĂ 

 "Şi trebuie să explic mai departe deosebirea între lucrările Sfântului Duh, Care sălăşluieşte în chip tainic în inimile celor cred în Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi lucrările întunecimii păcatului, care la propunerea şi îndemnul diavolului, se făptuiesc prădalnic în noi. Sfântul Duh ne aminteşte cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos şi întotdeauna lucrează biruitor cu El, bucurându-ne inimile şi călăuzindu-ne paşii pe calea păcii, în timp ce duhul mincinos, diavolesc, lucrează în felul opus Domnului, iar lucrările sale în noi sunt răzvrătite, încăpăţânate şi pline de pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii." 

 "Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac." (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfântului Duh ca răsplată a dreptei credinţe în Iisus Hristos, chiar dacă, din pricina slăbiciunii omeneşti, sufletul său ar muri pentru vreun păcat sau altul, totuşi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos "Care ia păcatul lumii" (Ioan 1:29), şi dăruieşte fără de plată har peste har. 

Despre acest har, care s-a arătat întregii lumi şi omenirii întru Dumnezeu-omul, se  spune în Evanghelie: "Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); şi mai apoi: "Şi lumina luminează în întuneric; şi întunericul nu a cuprins-o niciodată." (Ioan 1:5). Aceasta înseamnă că harul Sfântului Duh, care ne este dat la botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în pofida căderii omului în păcat, în pofida întunericului care ne înconjura sufletul, nu încetează să lumineze în inimile noastre cu lumina dumnezeiască (care a existat din vremuri străvechi) a meritelor de nepreţuit ale lui Hristos. În cazul lipsei de pocăinţă a păcătosului, această lumină a lui Hristos strigă către Tatăl: "Avva, Părinte! Nu fii supărat de această lipsă de pocăinţă până la sfârşit (al vieţii sale)." Apoi, la trecerea păcătoşilor pe calea pocăinţei, şterge pe deplin toate urmele păcatului din trecut şi îl îmbracă, încă o dată, pe fostul păcătos, într-un vestmânt al nestricăciunii, ţesut din harul Sfântului Duh. Dobândirea acestuia este scopul vieţii creştine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu. 

"Vă voi spune altceva, pentru a putea înţelege mai limpede ce înseamnă harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut şi cum lucrările sale se manifestă, în mod deosebit, în cei ce sunt luminaţi de acesta. Harul Sfântului Duh este lumina care îl luminează pe om. Întreaga Sfânta Scriptură vorbeşte despre aceasta. Astfel, sfântul nostru părinte David a spus: "Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele." (Psalmul 118:105), şi "De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu." (Psalmi 118:92). Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfânt care este exprimat în Lege, în cuvintele poruncilor Domnului, este făclia şi lumina mea. Dacă acest har al Sfântului Duh (pe care încerc să îl dobândesc cu atâta grijă şi râvnă, încât cuget la dreptele Tale judecăţi de şapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat în mijlocul întunericului grijilor, care sunt de nedespărţit de chemarea înaltă a rangului meu împărătesc, de unde aş putea primi o scânteie de lumină care să-mi lumineze drumul pe cărarea vieţii, ce este întunecată de reaua voinţă a vrăjmaşilor mei?" 

 Carte

(din. Sf. Serafim de Sarov, Despre dobândirea Duhului Sfânt)