Proiecte pentru suflet si inima

La multi ani! Deja 2 ianuarie 2020
Anul acesta, pe langa proiectele profesionale pe care le am in desfasurare, imi propun niste proiecte de lectura pentru suflet:
1. Biblia intr-un an
2. Filocalia intr-un an

1. Desi lectura Bibliei este obligatorie pentru tot crestinul, trebuie sa recunosc ca, in ciuda faptului ca ma apuc structurat in fiecare an de acest proiect, la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, ma ratacesc si ajung sa citesc tot in salturi. Incep atunci sa citesc carti intregi odata (cum sunt cartile regilor sau ale proorocilor) si las zile intregi in care nu mai citesc deloc. Sau invers 😅. Se pare ca nu mi se potriveste stilul militaresc, in care sa-mi propun un numar de pagini pe zi, program pe care sa-l urmez apoi cu sfintenie tot anul. Asa incat, desi exista numeroase sugestii si tabele de planificare a lecturii, anul acesta am decis sa ma organizez altfel, dupa o structura care sa se potriveasca mai bine felului meu de a fi.
Cateva lucruri am avut in vedere:
Mai intai, am hotarat ca vreau sa citesc o data atat Vechiul, cat si Noul Testament (in paralel, adica).
Apoi, am stabilit ca unitatea de masura este anul. Subunitatea, luna. Am impartit matematic dupa numarul de pagini, pe 12 luni, ambele Testamente. Nu mi-am mai facut vreo planificare scrisa de lectura, ci am pus cate un semn in dreptul fiecarei cantitati de pagini corespunzatoare fiecarei luni.
La Biblia pe care o am eu, impartirea a dus la aproximativ 90 pagini/luna pentru Vechiul Testament si 25 pagini/luna - Noul Testament. Aproximativ, pentru ca nu am pus semn chiar in mijlocul capitolului, daca asa cadea matematic. Dupa aceasta impartire, Biblia mea arata cam asa:

Pentru urmarirea lecturii zilnice, am pus semne de carte diferite ca si culoare.

 In felul acesta, lectura Bibliei devine mai ``naturala`` pentru mine.

2. Al doilea mare proiect de lectura pentru anul acesta, Filocalia intr-un an, este mai simplu; ca structura ma refer. Filocalia este deja impartita in 12 volume, tot ce-mi mai ramane de facut este sa citesc un volum pe luna. Spuneam despre simplitatea ca structura. Ca si lectura, fiind atat de consistenta din punctul de vedere al continutului si necesitand o anume pregatire, sper sa-mi ajute Domnul sa pot duce pana la capat si acest proiect si sa fie si spre folosul meu si al celorlalti. Personal, simt mare nevoie. In ultima vreme, lecturile mele au fost cu precadere profesionale si am simtit intrucatva o anume ariditate sufleteasca si imprastiere. M-am vazut agatandu-ma ca de masca de oxigen de cartile duhovnicesti... Insa mastile de oxigen din avion, dincolo de faptul ca se desprind din cutia lor in caz de depresurizare a cabinei - ceea ce indica la nivel sufletesc ca simteam deja acea stare de ``depresurizare``, nici nu sunt mobile, deci nu le poti purta cu tine ``in afara cabinei`` - adica, la nivel sufletesc, cateva randuri citite sporadic nu pot sustine viata in tumultul ei.  Lectura duhovniceasca sustinuta si constanta e de mare ajutor la recentrare si reconectare cu ceea ce este esential pentru viata noastra - Duhul Insusi - dar in anul ce a trecut am tinut-o la limita de supravietuire, iar asta s-a simtit la nivel sufletesc. Poate de aici si intentia declarata de fericire pentru 2020, care la o prima vedere ar putea parea un truism (pentru ca noi, in fapt, tot ce suntem si facem, le facem cu speranta de a fi fericiti. Iar atunci cand si implinim tot ce ne propunem, ar trebui sa fie inteles de la sine ca suntem fericiti. Insa, daca nu suntem permanent atenti la legatura cu Dumnezeu si nu suntem in orice clipa conectati la El, orice am face, oricat de inaltator si oricat de implinitor ar parea, nu ne satisface deplin si nu ne aduce fericirea dorita - iar experienta anului 2019 imi confirma inca o data ipoteza, daca mai era nevoie - si se pare ca era nevoie, de vreme ce s-a intamplat asa!).
Revenind la Filocalie, marile intalniri ale lunii ianuarie vor fi cu sf. Antonie cel Mare (pe care il si praznuim in Biserica Ortodoxa la data de 17 ianuarie), avva Evagrie Ponticul, sf. Ioan Casian, care anul acesta va fi praznuit chiar pe 29 februarie, fiind an bisect), Nil Ascetul, Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii si Isaia Pustnicul.

Va doresc un an cat mai ``ozonat`` duhovniceste!

Luna recunoștinței - ziua a 4-a: ”Suferinţa ne este de trebuinţă până când inima se curăţeşte”

”În viaţa noastră avem nevoie de bucurie, iar Domnul a venit pe pământ ca să ne dăruiască bucurie, iar aceasta să fie deplină, cum spune El Însuşi în Evanghelia după Ioan. Avem, deci, nevoie de bucurie, căci pentru aceasta am fost zidiţi de Dumnezeu. Dar bucuria duhovnicească nu este totuna cu bucuria sufletească a lumii acesteia. Adevărata bucurie duhovnicească înseamnă a avea o inimă slobodă în care domneşte pacea lui Hristos. Avem bucurie duhovnicească atunci când ne eliberăm de sub stăpânirea vrăjmaşului, de înrâurirea gândurilor rele şi a ispitelor.
Suferinţa ne este de trebuinţă până când inima se curăţeşte, până când este străpunsă, adică rănită, şi începe să ia parte cu simţire la împreună-vorbirea cu Dumnezeu. N-ar trebui să folosesc cuvinte mari, căci cine are cu adevărat o inimă curată? Însă, dacă stăm înaintea lui Dumnezeu şi vorbim cu El dintr-o inimă zdrobită, negreşit vom afla mângâiere. Iar mângâierea noastră este să fim liberi, să avem o inimă slobodă ce arde de iubire pentru Domnul, aşa cum ardea inima lui Luca şi a lui Cleopa în drum spre Emaus, o inimă în care domneşte pacea şi în care răsună numai cuvântul lui Hristos.” (Arhim. Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015)

***

Părintele Zaharia spune că adevărata bucurie duhovnicească înseamnă a avea o inimă în care domnește pacea lui Hristos. E greu să ai pace atunci când copilul sau cineva apropiat îți e bolnav ori pe moarte. Dar numai cine a trecut prin asta chemând pe Domnul în durerea pierderii cunoaște că ceea ce zice părintele se poate experimenta pe viu. Și că abia atunci gustăm un fel de bucurie pe care n-am mai trăit-o. De (cele mai) multe ori avem tendința de a fugi de dureri, de a dori să se ia de la noi, de a ne păzi de ele, prin viața pe care o ducem, uneori protejându-ne exagerat. Sau căutând să ne protejăm copiii exagerat. Și e bine așa, pentru că se cuvine să avem grijă de noi înșine și de cei din jur. Dar dacă am trăit măcar o dată bucuria întâlnirii cu El în durere știm că tot ce ni se întâmplă nu e decât o invitație la a fi mai mult, mai întreg, mai intim cu El. Domnul să ne lumineze în trăirea cu înțelegere a celor ce se desfășoară în viața noastră!

despre 3 luni de recunoștință aici

Rugăciune de ajutor la post

În Sâmbăta Brânzei cum se spune ultimei sâmbete dinaintea Marelui Post se face pomenirea tuturor sfinților, bărbați și femei, care au strălucit în sihăstrie.

sursa imagine

Iată câteva cântări din Triod, prin care se amintește de aceste femei, spre întărirea noastră în drumul postului ce acum se deschide:

”Veniți să aducem cântări după datorie femeilor, celor ce au viețuit cu cuviință și întocmai cu îngerii și să strigăm: Pentru ale lor rugăciuni, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi pe toți.

Purtătoarea de Hristos Vriena, cu dumnezeiasca Fervonia să se cinstească, și Tomaida cu Ieria și Platonida să se laude cu credință; împreună cu acestea și Melania.

Laudă fie Eupraxiilor celor cu minte îngerească și celor două Teodore; Anastasiilor celor prea fericite, mărire și laudă neîncetată, care au servit minunat lui Dumnezeu. 

Maria Egipteanca a fost ca o lumină în lume, și cel ce s-a numit Marin, stea lumii s-a arătat, și Eufrosina ca un soare strălucind cu bunătățile. 

Luminoasă ca focul a fost Teodula în viață și a strălucit întru pustnicie Iulita, și împreună cu acestea luminează întru fapte prea fericita Isidora.

Cugetătoarea de cele cerești Marina acum să se cinstească cu Matroana cea mare; Singlitichia și Sarra cu Iusta, întru cântări, ca niște înțelepte să se laude.

Pelaghia, îngerul Domnului, Taisia, sfeșnicul pocăinții și oricare alta din femeile care au strălucit prin sihăstrii să se laude.”

Cu ale lor sfinte rugăciuni și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase ajută-ne să punem început bun și acestui Sfânt și Mare Post care începe.

Un părinte trebuie să se lepede de sine

Dacă omul nu se leapădă de sine şi nu hotărăşte să se apropie de Dumnezeu va rătăci şi nu va face nimic… că un episcop nu trebuie să aibă proiectele sale, adevărul lui, ci să înveţe cuvântul adevărului şi să fie un alt hristos, se poate aplica şi la părinţi. Un părinte trebuie să se lepede de sine şi să se apropie de Dumnezeu cu adevărat, nu numai în exterior. Să fie al lui Dumnezeu nu după mintea lui, ci aşa cum vrea Dumnezeu. Numai atunci omul scapă de alunecări şi rătăciri, scapă de toate încercările şi rămâne stabil pe drumul cel drept.

”A Mothers Love”- Mindy Newman

Nu ne stă nouă în putinţă să rămânem pe drumul cel drept. Nu depinde de puterea noastră, ci depinde de harul lui Dumnezeu. Dar harul lui Dumnezeu ne aduce şi ne ţine numai dacă noi hotărâm să devenim, ca părinţi, instrumente ale acestui har, instrumente ale Sfântului Duh. Creştinismul nostru de astăzi este un creştinism care poartă pecetea fiecăruia dintre noi, nu poartă pecetea Sfântului Duh. Poţi să spui că ceea ce faci tu poartă pecetea Sfântului Duh? Poate spune şi Sfântul Duh că este aşa? Dacă şi tu poţi să spui acest lucru şi Duhul Sfânt poate certifica şi recunoaşte că şi-a pus peste tine pecetea Lui, te afli pe drumul cel drept.

Dacă ceea ce faci poartă pecetea ta, pecetea gândirii tale, a proiectelor tale, atunci te înşeli. Oricât de inteligent sau înţelept ai fi, oricât de bun ai fi, oricâte daruri ai avea, te înşeli fără doar şi poate. Una singură este calea care nu rătăceşte: calea lui Hristos prin Sfântul Duh. Una este şi amăgirea: tot ceea ce nu este Hristos şi Sfânt Duh. Indiferent dacă o amăgire este mai mare decât alta. Există, în fond, o amăgire şi o cale neamăgitoare.

”Mother and Child” - Mindy Newman

Cine hotărăşte să devină instrument al lui Dumnezeu va înţelege ceea ce spunem noi aici şi Sfântul Duh îi va vorbi în actele sale, în viaţa de fiecare zi: „Nu aşa, ci aşa!” îi va spune tainic. Nu are nevoie să aibă nici bani mulţi şi nici multă carte, ci este nevoie numai de hotărârea sa de a se încredinţa lui Hristos, Sfântului Duh şi de a i se dărui cu toată inima. Lucruri pe care până acum le făcea într-un fel, va vedea că trebuie să le facă în alt fel. Având aceste premize avem şi şansa să facem ceva. Trebuie să încetăm să trăim noi, să încetăm să gândim noi, să proiectăm noi şi să organizăm noi. Să încetăm să fim noi stăpâni pe lucrarea lui Dumnezeu.

Facem ceva pentru copiii noştri? Ceea ce facem este lucrarea lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu să fie Stăpânul, să nu fim noi stăpâni. Acesta să îndrume, Acesta să conducă, să îndemne, să ajute, să meargă înaintea noastră pe drumul pe care-l avem de parcurs şi tot Acesta să fie sfârşitul drumului nostru. Lucrul acesta ne va ajuta să dobândim adevărata viaţă duhovnicească, să dăm o bună educaţie copiilor noştri şi să dăm naştere în sufletele lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, unei vieți duhovniceşti adevărate.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Părinți și copii, vol. I, Editura Bizantină, p. 103-105)

material preluat de aici