O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo

Lucrând cu soții, mămici sau nu, observ o tot mai accentuată îndepărtare a acestora de propria gospodărie. Alegerea mea de viață a fost să-mi petrec cât mai mult timp acasă, împletind cu mai mult sau mai puțin succes îndatoririle legate de serviciu, familie și casă. E clar, am făcut-o dintr-o anume convingere pe care mi-a plăcut să o îmbrățișez (cred că luând viața de la capăt aș face aceeași alegere de a lucra de acasă). 
Sunt femei care consideră esențial pentru viața lor și a familiei să lucreze în afara casei, dar pentru că în mediul creștin tradițional se pune mare accent pe faptul ca femeia să fie ”ama de casa” (mi-a plăcut tare cum sună în spaniolă - traducerea din capul meu e ”sufletul casei”), unele dintre ele sunt încercate de mai mult sau mai puțină vinovăție. M-am bucurat să găsesc acest cuvânt al părintelui Maxim, pe care îl redau spre întărirea celor care își pun această problemă:

Femeia din ziua de azi este de multe ori o mai puțin bună gospodină. În acest caz, ar trebui ca ea să se străduiască să fie o bună gospodină ori să cheme o menajeră, ocupându-se de carieră în continuare?

Cred că datoria femeii este să vrea ca în casă să fie căldură sufletească, pentru ca acolo să se vadă într-adevăr Biserica mică, iar nu un grajd. Dar cum poţi face acest lucru? Fie prin sudoarea frunţii tale, făcând curat, spălând geamurile şi vasele, fie prin intermediul unui loc de muncă ce îţi va permite să cumperi maşină de spălat vase şi de două ori pe săptămână să chemi în ajutor o menajeră, dându-i şi ei posibilitatea să câştige ceva pentru familie. Dar toate acestea ţin de fiecare caz în parte.

Până la urmă, nimeni nu presupune că Sfânta martiră împărăteasă Alexandra i-ar fi spălat şosetele ţarului Nicolae sau că ar fi spălat vasele. Aşa că nu trebuie să cataloghezi femeia drept bună sau rea gospodină doar după implicarea ei personală în gospodărie. O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo. Dar cum anume să fie acea casă depinde deja de fiecare în parte. Casa poate avea păianjeni pe la colţuri, iar în rest toate să fie bune sau poate fi o casă în care totul străluceşte de curăţenie, iar soţul, cu un caracter de nordic, venind de la serviciu şi încălţând papucii, să se simtă foarte bine.

Nu are importanţă cum este exact casa, important este ca acolo să se dea dovadă de iubire creştină, pentru ca femeia să vrea să facă astfel, încât soţul să se bucure cu sufletul și ea să se veselească de bucuria lui. Dacă există un astfel de sentiment în casă, atunci formele gospodăririi feminine sunt, cu siguranţă, pe planul al doilea.

(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Trad. din lb. rusă Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 78-79)

Șapte reguli pentru o ceartă corectă și cinstită

A sosit acum timpul să-ţi spun „cele şapte reguli valabile pentru o ceartă corectă şi cinstită”.

sursa imagine

Aceasta reprezintă o convenţie nescrisă, de suflet, între mine şi soția mea, pe care ţi-o încredinţăm cu nădejdea că se va dovedi la fel de folositoare pe cât ne-a fost şi nouă în ultimii douăzeci şi cinci de ani.

1. Înainte să răbufnească o ceartă, asiguraţi-vă amândoi câ momentul este cel mai potrivit.

2. Nu uitaţi că fiecare ceartă are ca scop final înţelegerea mai profundă a celuilalt.

3. Controlați-vă adesea armele pentru a vă asigura că nu sunt periculoase.

4. Străduiţi-vă să coborâţi, nu să ridicaţi tonul vocii voastre.

5. Nu vă certaţi niciodată în public şi nu faceţi cunoscute celorlalţi problemele voastre personale.

6. Să fim pregătiţi pentru reconciliere atunci când unul va spune „stop”.

7. Când mergeţi la culcare lăsaţi deoparte tema conflictului, până când veţi cădea de acord că este nevoie să o dezbateți mai pe larg.

Pentru doi oameni care se iubesc şi care nu încetează să se preocupe cu iubirea lor, căsnicia este un drum nesfârşit de frumuseţe.

(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, București, p. 53)

sursa articol

Mozaicul lunii septembrie

septembrie 2o13

Preiau și eu ideea Irinei de a posta un mozaic al lunii.
Începutul anului bisericesc a avut pentru noi ca borne participarea la Conferințele preoțești de la Durău, sărbătoarea hramului Nașterii Maicii Domnului la parohia noastră,  începutul noului an școlar, începutul unui nou proiect de lucru de mână, aniversarea multor ani de căsnicie.
Toate, invitație la Prezență și Bucurie.
Între aceste borne, viață plină, binecuvântată de Domnul.

Da

După decenii de observaţii amănunţite şi multă experienţă, esenţa fericirii mi s-a dezvăluit în trei cuvinte. În aceste trei cuvinte, descoperite şi rostite la timpul potrivit, rezidă taina fericirii în relaţia de cuplu.

1. Da

2. Te rog

3. Mulţumesc

Asociez primul dintre aceste cuvinte cu începutul unei zile noi în relaţia de cuplu. În ce fel ne putem bucura de celălalt? Prin faptul că îl acceptăm aşa cum este. Această bucurie este molipsitoare chiar şi pentru partener.

Cuvântul din spatele ei este 'da'. Da pentru partener, da pentru mine, da pentru situaţia noastră aşa cum este, da pentru fericire.

sursa imagine

Uneori, fericirii i se împotriveşte o anumită concepţie. În societatea actuală suntem nevoiţi să plătim aproape pentru tot. Mulţi îşi închipuie că nu poate fi altminteri, că suntem nevoiţi să plătim pentru orice. De aceea încep să plătească şi pentru fericire. În loc să-şi privească partenerul şi să se bucure de el, întind mâna către portofel, pentru a-şi plăti fericirea. Prin asta pierd din vedere partenerul şi astfel fericirea însăşi. Îl vezi ţinând în mână doar câţiva bănuţi, tot ce a rămas din fericirea şi bucuria lui.

Există o pornire adânc statornicită în noi, hrănită cu ideea că trebuie să plătim pentru tot ceea ce primim, şi mai ales pentru fericire. Dar când, în cele din urmă, se pare că am plătit îndeajuns de mult, fericirea ne scapă printre degete.

Concepţia că trebuie plătit pentru orice se extinde şi la Dumnezeu. Se bucură El când Îl plătim? Iată o idee cât se poate de ciudată.

La unul din cursurile mele a venit o persoană care tocmai îşi cumpărase un mercedes. Dar era convinsă că nu ar fi trebuit să facă asta. Era pentru el o fericire prea mare. În familia lui nu se cumpăra decât volkswagen şi doar modele mai vechi. Într-o zi, pe autostradă, cineva l-a lovit din spate. Atunci omul nostru a răsuflat uşurat. A plătit în sfârşit pentru fericirea dobândită. Vi se pare cunoscut? Lucruri ca acesta se petrec zilnic. Mulţi dintre noi nu fac altceva decât să plătească. Plătesc pentru fericirea şi vinovăţia lor. (Bert Hellinger, Fericirea care durează)

Predica la Duminica femeii samaritence

Pr. Constantin Sturzu, Talpalari, Iaşi, 13 mai 2012

O zi obişnuită în relaţia de cuplu

"Voi vorbi acum despre cotidianul relaţiei de cuplu. Cum începe o nouă zi în relaţia de cuplu? Bărbatul o priveşte pe femeie, femeia pe bărbat, şi chipurile lor se luminează. Se bucură unul de altul. Nu e acesta un început frumos pentru o nouă zi într-o relaţie de cuplu? Expresia cea mai frumoasă a iubirii apare atunci când ne bucurăm de partenerul nostru.

sursa imagine

Deci aşa începe o nouă zi într-o relaţie de cuplu. Partenerii se privesc şi fiecare se bucură de celălalt, aşa cum este el. Exact aşa cum este el. Din faptul acesta decurg toate celelalte. Aceasta este fericirea, bucuria reciprocă, bucuria pentru celălalt şi ceea ce decurge din această bucurie, anume faptul de a da şi de a primi. Atunci ziua nu va fi îndeajuns de lungă, pentru că în permanenţă ceva nou circulă între cei doi. Iar asta înseamnă a evolua.

După decenii de observaţii amănunţite şi multă experienţă, esenţa fericirii mi s-a dezvăluit în trei cuvinte. În aceste trei cuvinte, descoperite şi rostite la timpul potrivit, rezidă taina fericirii în relaţia de cuplu.

1. Da

2. Te rog

3. Mulţumesc"

 (Bert Hellinger, Fericirea care durează)