Se afișează postările cu eticheta egoism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta egoism. Afișați toate postările

joi, 8 martie 2012

Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia

"Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu vei izbuti, tu eşti important, eşti tânăr, eşti curajos, eşti desăvârşit!…”. Nu-l folosiţi astfel pe copil. Puteţi, însă, să-i spuneţi să facă rugăciune. Să-i spuneţi: „Copilul meu, Dumnezeu ţi-a dat darurile pe care le ai. Roagă-te să-ţi dea Dumnezeu puteri, ca să le cultivi şi să reuşeşti. Să-ţi dea Dumnezeu harul Său”. Aceasta este totul. Să înveţe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru orice lucru.



Copiilor le face rău lauda. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu? Poporul meu, cei ce te fericesc pe tine te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi (Isaia 3,12). Cel ce ne laudă, ne înşeală şi ne strâmbă cărările vieţii. Cât de înţelepte sunt cuvintele lui Dumnezeu! Lauda nu-i pregăteşte pe copii pentru greutăţile vieţii, ci ajung inadaptabili, se pierd şi, în cele din urmă, se nenorocesc. Acum lumea s-a stricat. Copilului mic i se spun numai cuvinte de laudă. „Să nu-l certăm, să nu i ne împotrivim, să nu-l silim pe copil”. Însă copilul se învaţă aşa şi nu poate reacţiona corect nici la cea mai mică greutate. Îndată ce i se împotriveşte cineva, se răneşte, n-are putere morală.

Părinţii sunt primii răspunzători pentru nereuşita copiilor în viaţă, apoi învăţătorii şi profesorii. Îi laudă într-una. Le spun cuvinte egoiste. Nu-i aşează în Duhul lui Dumnezeu, îi înstrăinează de Biserică. Când copiii cresc puţin şi merg la şcoală cu acest egoism, fug de religie şi o dispreţuiesc, îşi pierd respectul faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi, faţă de toţi. Devin nesupuşi, aspri şi nemiloşi, fără respect de Dumnezeu şi de religie. Am adus în viaţă egoişti, iar nu creştini." (sursa)

(Părintele Porfirie Kavsokalivitul)

luni, 4 aprilie 2011

Conferinţa părinţilor isteţi

Am participat sâmbătă, 2 aprilie la Conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte", despre care puteţi citi pe larg aici şi puteţi auzi câteva cuvinte aici


Nu-mi propun să fac prezentarea conferinţei întregi, ci doar să notez câteva lucruri pe care le-am primit eu ca noi, şi nici acestea toate, ci doar ce m-a impresionat cel mai tare.

În prezentarea Cristinei Neguţ, am aflat nou, pe viu, în demonstraţie chiar, că e important ce le transmit copiilor despre munca pe care o fac, raportul pe care-l am cu serviciul. Că e important nu doar să le cer lor să-mi povestească ce au mai făcut la şcoală, la întâlniri cu prietenii, ci să le comunic şi eu despre ce am făcut la serviciu, să le împărtăşesc în câteva cuvinte stări, impresii, stadii ale diferitelor activităţi pe care le desfăşor. Pentru mine, până acum, serviciul era ceva ce rămânea "în afara uşii casei", cel puţin faţă de ele. Dacă aveam ceva ce era musai de discutat, povesteam cu soţul.

În prezentarea Diac. Sorin Mihalache, am rămas uimită să aud că neuronii nu mor aşa cum am învăţat până acum, ci au puterea de a se reface şi mobiliza (se întâmplă de-a dreptul schimbarea structurii neuronale) prin voinţă (vreau să fac asta, deşi "nu-mi vine"), acţiune perseverentă (deşi nu văd încă niciun rezultat pozitiv: şi am gânduri de genul "n-o să reuşesc niciodată") şi timp îndelungat de repetiţie a unei acţiuni care dorim să devină deprindere, chiar şi după vârsta de 40 de ani (deci cine spune că "aşa e el, nu se poate schimba", să se mai gândească: are toate şansele de a se schimba, cu o singură condiţie: să vrea asta!).

În comunicarea Monicăi Reu am aflat că a comunica non-violent înseamnă în primul rând a avea intenţia de a mă conecta la o altă persoană.
Comunicarea non-violentă presupune a oferi înţelegere, compasiune şi respect conştient celui din faţa mea.
Am urmărit paşii comunicării non-violente pe un comportament pe care nu-l agreez la copilul meu (sau la altcineva, fireşte) şi aceştia ar fi:
1. observ ce se întâmplă şi îi spun. (ex.: deşi am stabilit împreună acum jumătate de oră să-ţi faci ordine în cameră, şosetele încă sunt pe jos)
2. exprim ceea ce simt eu (ex.: mă simt dezamăgită, iritată, copleşită când văd asta)
3. îmi identific şi exprim nevoia mea neîmplinită (am nevoie de ajutor, ordine, comunicare)
4. cer simplu, concret, clar, ce vreau (NU ce nu vreau) (vreau să ridici acum şosetele de pe jos)

Pentru a mă putea conecta, am nevoie:
1. să privesc copilul ca pe o fiinţă umană, la fel de importantă ca şi mine (nu "eu sunt adultul şi ştiu", el "e mic şi tot ce are de făcut e să asculte şi să facă ce-l învăţ")
2. să trăiesc în conformitate cu valorile mele (nu să-i cer una, iar eu să fac exact pe dos)
3. empatia (faţă de mine)
4. empatia (faţă de copil)
5. învăţarea recunoştinţei, aprecierii faţă de ce face celălalt şi să-i ofer spaţiu pentru exprimarea recunoştinţei (câteva momente la sfârşitul zilei, în care membrii familiei rememoreze activităţile zilei să-şi exprime recunoştinţa faţă de ce s-a întâmplat).

Aceste informaţii sunt foarte pe scurt, poate mă voi opri în viitor asupra lor mai pe larg, am de gând să mă informez mai mult pe aceste teme.
Dar dacă am deschis cuiva apetitul pentru participare la conferinţă, aceasta va avea loc şi pe 16 aprilie, în Bucureşti. Mai multe informaţii, aici.

"Comuniunea mesei este legatura a dragostei..."

 Iar cand se ispraveau zilele ospatului lor trimitea Iov si ii curata pe ei. (Iov 1.4) Aceasta e cea mai mare dovada de iubire. De aceea si ...