miercuri, 6 martie 2019

{O carte pe lună}: 3. Fericirea neobișnuită a oamenilor obișnuiți

Psihologia pozitivă este o ramură în plină ascensiune. Martin Seligman, promotorul ei a prins ideea  din zbor la propriu, în timp ce se afla în avion, într-o discuție cu vecinul de loc. Acest om, șef de întreprindere, aflând despre Seligman că este cercetător în psihologie, interesat la acea dată de sentimentul de neputință ca factor major al depresiei, îl întreabă simplu: ”Și v-ați gândit la reversul medaliei? Puteți prezice care subiecți nu renunță niciodată?” Acesta a fost un punct de cotitură în istoria psihologiei.
Cartea Fericirea neobișnuită a oamenilor obișnuiți, scrisă de Lucie Mandeville, a apărut la noi la editura Niculescu în anul 2017 în traducerea Ginei Belabed.
Lucie Mandeville este psiholog și profesor la departamentul de psihologie al Facultății de Litere și Științe Umaniste a Universității Sherbrooke din Canada, unde predă psihoterapia umanistă și pozitivă. Este considerată cea mai importantă specialistă în psihologia pozitivă din Québec.
Dintre cărțile de psihologie pozitivă care există pe piață la ora actuală, mi s-a părut cea mai complexă și mai completă și propune multe exerciții practice.
Autoarea propune un exercițiu simplu chiar din începutul cărții:
CUM SĂ FACI PE CINEVA FERICIT
„Să încercăm experimentul următor. Să ne interesăm de ceea ce merge bine în viața unui prieten, a unui apropiat, a unui vecin sau a unui client, să-l rugăm să ne povestească despre un eveniment fericit, să vorbească despre o întâmplare plăcută. Să-l ascultăm cu atenție. Să-i punem întrebări, pentru a-l face să ne ofere detalii. Să-i arătăm că spusele lui ne interesează. Să observăm cum interlocutorul nostru zâmbește atunci când vorbește despre lucrurile pozitive din viața lui. Se însuflețește. Dacă îl vom încuraja să continue, o va face cu mare satisfacție, cu entuziasm și... se va simți bine!
Relatarea unor întâmplări pozitive declanșează o reacție spontană de stare de bine. În viața de zi-cu-zi, acest lucru ne face fericiți. În cazul oamenilor care suferă, a vorbi despre ceea ce merge bine poate vindeca ceea ce merge rău. Are un efect terapeutic!
Nu voi prezenta toată cartea, lăsându-vă să o faceți singuri.
Mai prezint doar un decalog al principiilor fericirii, descrise cu multe amănunte în ultimul capitol, din care eu voi reda doar câteva crâmpeie.
  1. Să ne amintim de lucrurile bune din viața noastră: ”Suntem ceea ce untem din cauza a ceea ce ne amintim” (Robert Emmons) - povestea noastră este formată din bucurii și tragedii, dar mai ales din amintiri. O modalitate de a fi fericiți e să prețuim amintirile frumoase.
  2. Să ne reeducăm creierul prin ecuația fericirii. Autoarea prezintă patru modalități, eu vă propun doar una din ele. Atunci când suntem copleșiți de sentimente neplăcute și când le observăm mai îndeaproape, ele pot dispărea, iar puterea lor se poate astfel risipi.
  3. Să trăim din plin momentul prezent. A recunoaște un sentiment în momentul în care el apare și a-l lăsa să se manifeste necesită, la bază, capacitate de concentrare. Trebuie să ne focalizăm atenția tot timpul, pentru că ni se întâmplă să ne pierdem printre gândurile noastre. Autoarea prezintă modalitățile ei, dar noi, ca și creștini, învățăm să trăim clipa având permanent în minte Rugăciunea lui Iisus.
  4. Să ne oprim pentru a exista cu adevărat. Când încetinim ritmul existenței, avem o mai bună privire de ansamblu. Avem de asemenea sentimentul că ea ne aparține.
  5. Micile bucurii care vor crește mari. Fericirea este trecătoare. Pentru a ajunge la o mare fericire, avem nevoie de o anumită formă de perseverență care să transforme fiecare gest într-un mod de viață adaptat obiceiurilor noastre. Din nou, pentru noi, creștinii, necesitatea conectării atenției la Hristos în fiecare moment.
  6. Să dăm dovadă de umilință. Fericirea nu este egoistă. Fericirea nu este posibilă fără umilință, această ”oroare a vremurilor moderne”, după cum o numește autoarea.
  7. Să le dăm celoralți o mână de ajutor. Al șaptelea principiu constă în a contribui la binele celorlalți, dând o mână de ajutor unui prieten, telefonându-i mamei, spunându-i bun venit unui vecin nou, ajutând un coleg de serviciu. Nimic ieșit din comun
  8. Să ne gândim la cei care suferă. A ne gândi cu bunăvoință la suferința celorlalți, cu rugăciune.
  9. Să ne înconjurăm de oameni care ne fac bine. Să ne alegem anturajul! Să fim atenți la cine sunt cei cu care ne petrecem cel mai mult timp, poate avem ceva de schimbat. Să avem grijă de copiii noștri și să ne bucurăm de perzența lor atâta timp cât mai sunt încă alături de noi.
  10. Să rămânem autentici. A alege să fim noi înșine, pur și simplu.
 Spor la lectură!

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...