Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 iunie 2023

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu.

Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omul nu opreşte în sine simţămintele de bunăvoinţă către aproapele, ci le poartă la sfântul, curatul cer; atunci când Îi spune lui Dumnezeu despre cei pe care îi îndrăgeşte:

„Dumnezeule! Aceştia sunt moştenirea Ta, sunt zidirea Ta! A Ta este zidirea Ta, iar eu cine sunt? Un pribeag pentru scurtă vreme pe acest pământ, care a apărut pe el fără veste şi fără veste va pieri de pe el.”

Cine îşi curăţeşte în felul acesta dragostea de iubirea de sine şi de împătimire dobândeşte în sine dragoste curată, dragoste în Dumnezeu. Ca să dobândim această dragoste ni s-a poruncit lepădarea de sine; acesta este înţelesul spuselor Domnului: cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va câştiga (Mt. 16, 25). În aceste cuvinte, porunca este îmbinată cu făgăduinţa.

Dimpotrivă, cel ce crede că îşi va găsi sufletul în veacul acesta plin de amăgire, adică cel ce va vrea să îşi împlinească poftele necurăţite, şi-l va pierde. În lepădarea de sine stă mântuirea. 

Mântuirea stă în lepădarea de sine

Supuneţi-vă mintea lui Hristos! Atunci când mintea se supune lui Hristos, nu se va îndreptăţi nici pe sine însuşi, nu va îndreptăţi nici inima. Atunci când vor lipsi îndreptăţirile inimii, ea va ajunge în starea de smerenie şi umilinţă. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi, iar în îndreptăţirea de sine este moartea crâncenă pe care o aduce păcatul.

Ce înseamnă: ca ­­să îmi îndreptăţesc răspunsurile cele din păcate. 

Aşa s-a rugat Sfântul David, şi aşa ne învaţă să ne rugăm: „să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi îndreptăţesc răspunsurile cele din păcate” (Ps. 140, 4).

A-ţi îndreptăţi răspunsurile cele din păcate înseamnă a te îndreptăţi pentru păcatele tale. Gândurile şi cuvintele prin care se arată această îndreptăţire sunt numite cuvinte de vicleşug. Cu viclenie se străduie păcătosul să se amăgească pe sine însuşi şi să îi amăgească pe oameni! Cu viclenie se străduie păcătosul să ascundă păcatul său de sine însuşi şi de oameni! Cu viclenie se străduie să pară drept înaintea sa şi înaintea oamenilor! Uneori, nevoia neapărată, folosul aproapelui, pe care păcatul nostru l-ar putea sminti, ne sileşte să ne îndreptăţim înaintea oamenilor, să ne ascundem păcatul faţă de ei. A te îndreptăţi faţă de tine însuţi, a te amăgi singur, a-ţi înăbuşi glasul conştiinţei este întotdeauna un lucru nelegiuit, întotdeauna nenorocit; împropriindu-se omului, cuvintele de vicleşug fac din el un fariseu încrâncenat, în stare de orice fărădelege. Îndreptăţirea pentru păcate ce nu are nevoie de născociri şi de multe vorbe, îndreptăţirea care este primită întotdeauna de Dumnezeu este pocăinţa.

De pocăinţă fuge orice păcat 


De pocăinţă fuge orice păcat; nici un păcat nu poate ţine piept atotputernicei pocăinţe. Pocăinţa este virtute evanghelică, dar nepreţuit al lui Dumnezeu, cumpărat pentru noi cu preţul Sângelui Fiului lui Dumnezeu – cu acest preţ care răscumpără orice păcat al nostru.

Pentru început, hotărâţi, măcar cu mintea, să vă lepădaţi de dumneavoastră înşivă pentru Hristos, lipsiţi-vă mintea de samavolnicia pierzătoare, neghioabă, supuneţi-o poruncilor lui Hristos, supuneţi-o Evangheliei. Începutul lepădării de sine este în minte: după ce s-a supus lui Hristos, ea duce treptat la această fericită supunere şi inima, şi trupul.

Lepădarea de sine înspăimântă la o primă privire superficială – dar îndată ce omul se hotărăşte să şi-o însuşească, simte în suflet o neobişnuită uşurime şi libertate: uşurimea, libertatea sunt martorii adevărului.

(în: Sfantul Ignatie Briancianinov, “De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu. Duh“)

miercuri, 2 decembrie 2020

Fericire, 2020

Anul acesta, 2020, a fost despre fericire.

La prima vedere, poate părea o provocare un pic ironică: Cum să fii fericit într-un an caracterizat de pandemie și toate consecințele acesteia? Și iată că exact asta a fost: o provocare! Cu cât mai greu, cu atât mai aproape de fericirea autentică, cea cernută de „motive”. Cu atât mai aproape de fericirea ca alegere, fericirea ca proces.

În greu, putem găsi calea spre fericirea nobilă, a omului care se gândește la aproapele, care se lasă pe sine pentru a-l vedea pe celălalt. Fericirea dată de Prezența Mântuitorului. Fericirea învingerii obstacolelor, interne sau externe. 

Fericirea nu se referă neapărat la hamacul întins între palmierii de pe plajele exotice, nici casa de lux. Fericirea este despre a da, despre a oferi altora bucurie, chiar și atunci când deții acel „hamac”.

Photo by lorenz Narbs on Unsplash

 

Am cunoscut odată un patron de hotel dintr-o stațiune de pe litoral. În funcție de ora la care ieșeai din cameră, îl puteai găsi: la orele de masă, mâncând neștiut alături de clienții hotelului, atent să nu le lipsească ceva. În timpul zilei, lucrând în diverse zone: la birou, bineînțeles, dar și la atelier, reparând cu meșterii. Spre seară, trecea la curățat plaja, alături de muncitorii sezonieri. Apoi, se recompensa cu câteva ture de skyjet. Mi-a rămas în minte omul acesta ca o lecție: poți fi fericit o vară întreagă la mare doar dacă faci din asta o viziune. Viziunea lui: să aibă un hotel la care clienții să fie mulțumiți și să se simtă respectați. Și chiar era așa! Însă, dacă te gândești că plaja în sine sau „distracțiile” sunt suficiente pentru a fi fericit, vei trăi o dezamăgire pe care vei căuta s-o umpli cu lucruri tot mai intense, care nu vor face decât să adâncească hăul nefericirii, al singurătății și al fricii. Patima lăcomiei de fericire are același mecanism declanșator ca și lăcomia de mâncare. Și la fel cum stomacul se „lărgește”, trebuind tot mai multă mâncare și mai specială pentru a ajunge la sațietate, la fel și „fericirea consumabilă” lărgește până la dependență nevoia de senzație.

Iată că se sfârșește anul provocării la fericire. Am ajuns la decembrie, luna fericirii prin excelență, pentru că e a dăruirii prin excelență. A dărui altora bucurie, atenție, slujire.

 

Photo by Nick Fewings on Unsplash

 

Închei cu un fragment din „Cartea despre fericire” de pr. Andrei Lorgus. 

„Desigur, înțelegem că în viață sunt multe lucruri tragice, triste, este destul de mult păcat, sunt destul de multe patimi, iar noi avem programul ortodox de luptă cu patimile și păcatul. Avem însă și alt program: afirmarea vieții și fericirii. El e aparte, nu ca la lumea asta: nu prin plăceri, nu prin permiterea a orice, ci prin conștientizarea naturii noastre, a relației noastre cu Dumnezeu și prin educarea de sine. De aceea, vorbim de „Ortodoxia vieții”. Oricâtă amărăciune ar fi în viață, bucuria este oricum mai multă.

Fericirea creștină e Paștele! Învierea lui Hristos este biruința vieții asupra morții, biruința iubirii asupra urii. Fericirea creștinului este convingerea nemuririi, nădejdea vieții, a dragostei.

Prin toate suferințele lumii fericirea luminează, fiindcă Hristos a biruit moartea! Ea luminează prin întunecimea trădărilor și a cinismului, fiindcă Domnul e dragoste! Fericirea nu pleacă nicăieri din inima omenească, fiindcă Dumnezeu, prin harul Său, este prezent în fiecare inimă. Și chiar și atunci când ultima nădejde se scurge odată cu lacrimile, o picătură de fericire îi amintește lin omului că ea există.

Fericirea va lumina întotdeauna, fiindcă dragostea învinge descurajarea și frica, fiindcă dragostea este mai puternică, fiindcă dragostea, cum spune din proprie experiență Apostolul Pavel, niciodată nu cade (I Cor. 13, 8).”

Vă doresc o lună decembrie fericită!

duminică, 29 decembrie 2019

Cuvântul anului 2020

M-am gândit mult care să fie cuvântul anului 2020.
După un 2019 în care determinarea mi-a fost de mare ajutor și am atins o mulțime din obiectivele propuse, mai ales pe plan profesional (Oh, Doamne! Slavă Ție!), parcă aș vrea ca anul care vine să fie o provocare la... Fericire



Fericirea este un cuvânt pe care l-am descoperit recent în literatura duhovnicească. Nu știu dacă dintr-o reverență prost înțeleasă ori din alt motiv nu am fost prea atentă la el. Îl luam ca de la sine conectat cu „fericirea veșnică” (deci, imposibil de atins în această lume) sau îl consideram sinonim al bucuriei (ceea ce, uimitor pentru mine, în dicționarul limbii române nu e!, deși la definiție seamănă)
În dicționar, fericirea este definită ca o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină (determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți).
Căutând în Biblie după termen am putut observa cât de superficial trec peste acest cuvânt, luându-l de la sine înțeles ca pe ceva aproape ireal, ceva ce ține de domeniul viselor copilărești (sau duhovnicești intangibile). Ce m-a frapat a fost descoperirea cuvântului atât în Biblie, cât și în literatura filocalică, neasociat doar cu cele nouă fericiri sau cu fericirea veșnică, după cum ziceam mai sus, ci, dimpotrivă, asociat și cu năzuința omului de a fi fericit aici pe pământ, ca o împlinirea unei promisiuni a lui Dumnezeu. Da, este un rezultat al satisfacerii unei năzuinți, dar, spre deosebire de plăcere, care e rezultatul satisfacerii unei dorințe legate de simțuri și percepții (și care este asociată cu durerea), fericirea autentică, superioară se naște din raportarea la Dumnezeu și la cunoașterea Lui și da, această lucrare este anevoioasă, dar tot El este Cel care o mijlocește, dacă-I cerem.


În Biblie există 172 de versete care conțin cuvinte cu rădăcina fericire. Nu toate se referă la fericirea pământească, dar există și acestea.
  • Spre exemplu, la Pilde găsim că „cel ce se încrede în Domnul este fericit.” (16, 20)
  • „Cel ce dobândeşte înţelepciune iubeşte sufletul său şi cel ce ţine cu tărie la pricepere află fericirea.” (19, 8)
  • În Epistola Sf. Apostol Iacov găsim „Fericit este bărbatul care rabdă ispita” (1, 12) „orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie... primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi... faceţi-vă împlinitori ai cuvântului; cine s-a uitat de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. (1, 19, 21, 25)

Fericirea creștină biblică e un concept ce ține de domeniul paradoxului și este în directă legătură cu Hristos, cu dorința de a fi cu El, încât poate din acest motiv nici nu este prea la modă, fiind înlocuit cu surogatele vremii, dar acestea neajungând totuși să ofere acea stare de deplinătate.
Am vrut să văd cum se regăsește fericirea în Filocalii. La o primă căutare, am văzut că ar ieși o carte bunicică dacă m-aș apleca mai minuțios. M-am rezervat însă la câteva idei, cu propunerea de a lua ca provocare a anului 2020 și citirea Filocaliilor. Dar, să mă întorc la fericire:

  • Sfântul Antonie cel Mare spune că fericirea stă în blândețe și în înfrânarea mâniei atât cu fapta, cât și „a nu învârti în minte gânduri viclene asupra fratelui”. (Filocalia 1)
  • Sfântul Ioan Damaschinul spune că ”fericit cu adevărat este cel care caută virtutea și se îndeletnicește cu ea și cercetează cu grijă tot ceea ce este virtute, apropiindu-se prin ea de Dumnezeu și unindu-se cu El în minte.” (Filocalia 4)
  • Sf. Petru Damaschinul învață că ”Dumnezeu nu ne-a zidit spre mânie, ci spre fericire, ca să ne bucurăm de bunătățile Lui și să ne arătăm cu mulțumire și cu recunoștință față de Binefăcător. Dar negrija noastră în a cunoaște darurile Sale ne-a adus la trândăvie. Iar aceasta ne-a dat pe mâna uitării, de la care a împărățit peste noi neștiința”. (Filocalia 5)
  • În Filocalia 8, la Calist și Ignatie, găsim „«fericit este, zice, cel ce cunoaşte neputinţa sa» (Cf. Iov 37, 7), «ca să nu ne încredem în noi înşine, cum zice Pavel, ci în Cel ce învie morţii» (2 Cor. 1, 9). Şi aşa să alergăm neîncetat spre Dumnezeu întru smerenie şi pocăinţă şi mărturisire.”
  • Sfântul Isaac Sirul spune „pomeneşte pe Dumnezeu, ca şi El să te pomenească totdeauna. Şi pomenindu-te şi izbăvindu-te, vei lua de la El toată fericirea.” (Filocalia 10)
  • Și tot la Sfântul Isaac Sirul, în Filocalia 10, găsim că „Fericit este omul care-şi cunoaşte slăbiciunea lui. Căci această cunoştinţă i se face temelie şi rădăcină şi început a toată bunătatea. Căci cînd află cineva şi simte cu adevărat neputinţa sa, îşi strînge sufletul său din moliciunea care-i întunecă cunoştinţa şi-şi adună comoara sub pază.”
Închei postarea despre cuvântul anului cu o rugăciune, tot a sf. Isaac, spre aducere aminte:
„O Hristoase, Care eşti singurul puternic, fericit este cel al cărui ajutor este la Tine, şi cel ce a pus suişuri în inima sa. Tu, Doamne, întoarce faptele noastre de la lume, la dorirea Ta, pînă ce vom vedea ce este ea şi nu vom mai crede umbrei ca adevărului. Tu, Cel ce ne-ai făcut pe noi, înnoieşte mintea noastră, Doamne, şi să cunoaştem cum a fost intrarea şi ieşirea noastră în lumea aceasta, pînă am desăvîrşit lucrul la care am fost chemaţi după voia Ta în viaţa aceasta şi după aceea să nădăjduim că vom primi în mintea noastră plină de încredinţare bunătăţile cele mari, pe care, după făgăduinţa Scripturilor, le-a gătit iubirea Ta la cea de a doua zidire a lumii înnoite. Fie ca pomenirea lor să o păzim prin credinţă în taină!”



 

miercuri, 7 martie 2018

Terapie pentru suflet la Infinit TV

Anul acesta a început cu o provocare de a găzdui o emisiune ”Terapie pentru suflet” la Infinit Tv.
O experiență interesantă, care mi-a lărgit un pic limitele, ducându-mă dincolo de o zonă a mea de confort. Mi-a plăcut provocarea, mi-au plăcut oamenii pe care i-am avut în studio ca invitați, mi-a plăcut să ”îi arăt” lumii.
Pentru că vorbeam despre blogul acesta ca jurnal, iată și câteva din emisiuni:

Arhim. Siluan Șandor ne-a explicat multe lucruri despre adicții: cum se instalează adicția, ce fel de tipuri de adicții există, ce presupune viața cu o persoană dependentă și cum poate fi aceasta din urmă ajutată.



Cătălina Costin - profesoară și președinte asociația ''Steluțe pe pământ'' Iași, care ne povestește cum e să împletești aceste activități în viața pe care o presupune a fi mamă de copil care are autism.



Victor Larie, care ne-a povestit cum a lăsat pentru un an de zile un loc de muncă foarte bun la o multinațională și care a plecat pe mare, ca voluntar al unui ONG.



marți, 29 decembrie 2015

Ganduri la sfarsit de an...

Anul 2016 vine in pas alergator. Ultimele pregatiri, bilanturi, vizite (de) la cei dragi.
Mi-a placut mult vremea primavaratica din aceste zile. Cred ca mai scriam si in trecut ca imi place, desi ”firesc” ar fi in aceasta perioada zapada cu troiene si geruri de sa inghete apele.
Zilele acestea am vazut un film pentru cupluri, pe care il recomand: ”War room”


Anul 2015 a fost cel mai bun an de pana acum. Cred ca la fiecare sfarsit de an scriu la fel.
A inceput cu o provocare pe care m-am straduit sa o urmaresc. Fiecare luna a avut un special al ei, care a cuprins lucruri pe care le-am invatat, calatorii, lucruri pe care le-am facut. Schimbari de directii, in ce priveste planuri anterioare.
Apucandu-ma de unele proiecte am vazut ca ele imi stimulau imaginatia atata vreme cat se aflau in faza de ”ce mult mi-ar placea sa...”, dar pornind realmente la a le face am putut vedea ca de fapt nu ma regasesc in ele, asa incat le-am abandonat si incheiat (incheiat adica si cu dorul lor) si m-am intalnit mai libera, mai bucuroasa (cum ar fi gandul de  a invata sa cant la chitara).
Alte proiecte care mi-au mijit in minte si carora nu le acordam prea multa credibilitate s-au implinit mai repede si la cote mai inalte decat m-am asteptat (cum ar fi calatoria-expeditie de dupa Pasti).
Si alte proiecte au ramas sa le continui si in anul care urmeaza, cu ajutorul Domnului (cum ar fi invatarea unei limbi straine).
Apoi, in acest an s-a materializat un vis care probabil ca astepta ”plinirea vremii”. Demararea unor intalniri cu sotii si tineri, alaturi de continuarea ”Clubului mamicilor” inceput inca din 2013. Deja suntem la a doua generatie de mititei care merg de-a busilea.
As putea spune ca anul 2015 a fost un an al regasirii. Si ca ma gasesc la acest sfarsit de an si inceput de nou an cu recunostinta, bucurie, energie, entuziasm si ganduri frumoase. Cu responsabilitate pentru fiecare clipa, stiut fiind faptul ca fiecare clipa ar putea fi si ultima. Da, gandul la moarte e un foarte bun energizant. Un foarte bun motor propulsor. Caci, cum spunea Sf. Antonie cel Mare, ”Moartea, de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului.”

La multi ani tuturor in pacea si in iubirea Domnului!
Sa ne regasim cu bucurie in 2016, cu forte proaspete si cu planuri din planul Domnului pentru noi, in care sa ”umblam” cu entuziasm, cum zice Apostolul intr-un verset pe care l-as putea numi ”motto-ul” vietii mele: ”Pentru ca a Lui faptura suntem, ziditi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gatit mai inainte, ca sa umblam intru ele.” (Efeseni 2, 10)

despre 3 luni de recunoștință aici


marți, 1 octombrie 2013

Mozaicul lunii septembrie

septembrie 2o13
Preiau și eu ideea Irinei de a posta un mozaic al lunii.
Începutul anului bisericesc a avut pentru noi ca borne participarea la Conferințele preoțești de la Durău, sărbătoarea hramului Nașterii Maicii Domnului la parohia noastră,  începutul noului an școlar, începutul unui nou proiect de lucru de mână, aniversarea multor ani de căsnicie.
Toate, invitație la Prezență și Bucurie.
Între aceste borne, viață plină, binecuvântată de Domnul.

sâmbătă, 26 mai 2012

Da

După decenii de observaţii amănunţite şi multă experienţă, esenţa fericirii mi s-a dezvăluit în trei cuvinte. În aceste trei cuvinte, descoperite şi rostite la timpul potrivit, rezidă taina fericirii în relaţia de cuplu.
1. Da
2. Te rog
3. Mulţumesc

Asociez primul dintre aceste cuvinte cu începutul unei zile noi în relaţia de cuplu. În ce fel ne putem bucura de celălalt? Prin faptul că îl acceptăm aşa cum este. Această bucurie este molipsitoare chiar şi pentru partener.
Cuvântul din spatele ei este 'da'. Da pentru partener, da pentru mine, da pentru situaţia noastră aşa cum este, da pentru fericire.
sursa imagine
Uneori, fericirii i se împotriveşte o anumită concepţie. În societatea actuală suntem nevoiţi să plătim aproape pentru tot. Mulţi îşi închipuie că nu poate fi altminteri, că suntem nevoiţi să plătim pentru orice. De aceea încep să plătească şi pentru fericire. În loc să-şi privească partenerul şi să se bucure de el, întind mâna către portofel, pentru a-şi plăti fericirea. Prin asta pierd din vedere partenerul şi astfel fericirea însăşi. Îl vezi ţinând în mână doar câţiva bănuţi, tot ce a rămas din fericirea şi bucuria lui.
Există o pornire adânc statornicită în noi, hrănită cu ideea că trebuie să plătim pentru tot ceea ce primim, şi mai ales pentru fericire. Dar când, în cele din urmă, se pare că am plătit îndeajuns de mult, fericirea ne scapă printre degete.
Concepţia că trebuie plătit pentru orice se extinde şi la Dumnezeu. Se bucură El când Îl plătim? Iată o idee cât se poate de ciudată.
La unul din cursurile mele a venit o persoană care tocmai îşi cumpărase un mercedes. Dar era convinsă că nu ar fi trebuit să facă asta. Era pentru el o fericire prea mare. În familia lui nu se cumpăra decât volkswagen şi doar modele mai vechi. Într-o zi, pe autostradă, cineva l-a lovit din spate. Atunci omul nostru a răsuflat uşurat. A plătit în sfârşit pentru fericirea dobândită. Vi se pare cunoscut? Lucruri ca acesta se petrec zilnic. Mulţi dintre noi nu fac altceva decât să plătească. Plătesc pentru fericirea şi vinovăţia lor. (Bert Hellinger, Fericirea care durează)

"Comuniunea mesei este legatura a dragostei..."

 Iar cand se ispraveau zilele ospatului lor trimitea Iov si ii curata pe ei. (Iov 1.4) Aceasta e cea mai mare dovada de iubire. De aceea si ...