sâmbătă, 8 iulie 2017

Gând despre libertate



《Cel mai de temut obstacol în calea libertăţii noastre este propria persoană. Eu îmi sunt mie însumi cel mai mare duşman. Patimile şi golurile lăuntrice îmi răpesc libertatea. De aceea nu putem spune că suntem condamnaţi la iad, ci noi înşine îl alegem, ne lăsăm ispitiţi de el fiindcă nu vrem să facem sacrificiile care ne-ar permite să scăpăm de acolo pentru a intra în rai, spre a fi liberi. Suntem fascinaţi de idolii la care ţinem. Suntem de fapt prizonierii lor.
O descriere sugestivă a acestei alegeri greşite ne-o oferă scriitorul englez C.S. Lewis în lucrarea Marele divorţ. Este povestea unor oameni care stau pe stradă la finele unei după-amiezi: deja se întunecă, totul e gri, o mulţime de persoane aşteaptă autobuzul care întârzie şi se ceartă cine să intre primul. După ce au ajuns în autobuz, se ceartă în continuare pentru ocuparea locurilor libere.
Pe scurt, domneşte o atmosferă de gâlceavă, de rivalitate, de disperare... Autobuzul se pune în mişcare, dar în loc să-şi urmeze traseul obişnuit se ridică în văzduh asemenea unui avion. Apoi ajunge pe o pajişte, iar oamenii se bucură să poată ieşi în sfârşit. Treptat, îşi dau seama că fuseseră în iad şi că au ajuns într-un loc minunat, în care domnesc pacea şi liniştea. Nişte fiinţe luminoase le vin în întâmpinare, le vorbesc despre rai şi îi poftesc acolo. Se înfiripă un dialog între cei care au ieşit din infern şi aceşti mesageri ai paradisului care îi invită să îşi urmeze drumul spre cer. Conversaţiile evoluează într-o manieră perfect normală, ca discuţiile pe care le purtăm în fiecare zi. În sfârşit, împotriva a ceea ce am putea presupune, însă într-un mod aparent liber şi logic, cei care au ieşit din vehicul răspund: „Mă scuzaţi, dar cred că ar trebui să iau autobuzul deoarece acasă mă aşteaptă cutare sarcină importantă“. Printre ei se află un cercetător care vrea să se întoarcă pentru că trebuie să pregătească o conferinţă unde să anunţe o descoperire. Un altul este un pictor care aspiră să redea prin opera sa nevăzutul. Acesta întreabă un înger: „Dar dacă vin în rai, voi mai putea continua să pictez aceste lucruri?“ Solul raiului îi răspunde: „Dar nu va mai fi nevoie, pentru că acolo toată lumea vede ceea ce încerci tu să redai, nu va mai trebui să o arăţi prin tablourile tale!“ Pictorul însă îi răspunde: „Da, însă, în orice caz, cred că prefer să mă întorc şi să continui să pictez“.Tot astfel oamenii aleg singuri, nesiliţi de nimeni, să părăsească paradisul.》 (S-a dus să-L vadă precum este. 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov, Editura Renaşterea, 2013)
 Hjf
DGg

etichete

"Primeşte Doamne cununile lor..." *2 Martea copiilor *2 Martea curajului *3 Miercurea fara cuvinte *4 Joia recunostintei *5 Vinerea prieteniei 1-11 12 atitudini sfințitoare pentru o soție 30 zile abuz activ adolescenţi ajutor alcoolism alegere alfabetul bucătăriei parfumate amăgire ambianță amenințări Ana ardei umpluți Arhim Simeon Kraiopoulos Arhim. Sofronie arhim. Zaharia articole asceză ascult ascultare ascundere ascuns asemănare atenţie audio autoritate avort Avva Arsenie banchet biblia binecuvântare bloguri Botez bucurie Cale canon cartofi cartofi franțuzești căsătorie ceartă cercetare Charlotte Mason chemare Chip cină circumstanţe cizelare clipe colind comorile ortodoxiei comuniune condiții conferinţă convertire copii copilărie credinţă creștinism critică Cruce culinare cumpătare cunoaștere cuplu curiozitate cuv. Ambrozie de la Optina cuvântul anului Daniil Sandu Tudor dar decembrie demnitate deschidere detalii determinare dezamăgire diac. Sorin Mihalache dieta Montignac disciplină Divanul Roz dor dovlecei Doxologia dragoste dreptate Duh şi Adevăr duhovnic duminica Iertării Duminica Ortodoxiei durere efeseni 533 egoism emoție Essex etape fapte bune faza I februarie fericire festin fetele film Filocalia XI fire fiul risipitor flori foto frați frică frumos gând gânduri Gânduri de la Maica Siluana gospodărie grădina grijă griji har Hierotheos Vlachos iad ianuarie iarna Iasi iertare imagini inerţie instrument invidie Ioannis Romanides Iona ispită iubire Izgonirea lui Adam îmbărbătare îmbunătăţirea relaţiilor împăcare Împărtăşanie împărtășire încăpățânare încredere încredințare încurajare Înfricoşătoarea Judecată întărire Întâmpinarea Domnului înțelegere înţelepciune Înviere Joia mămicilor judecată laudă Lăsatul sec de brânză lene lepădare leproşi libertate Luca 5 lucrare lume lumină lupta gândurilor Maica Domnului Maica Siluana Marius Iordăchioaia mângâiere meditatie duminicala metanoia milostenia minte Mitropolitul Antonie de Suroj moarte moştenire mozaicul lunii mulţumire muzica Nain nădejde nemulțumire nesimţire Nichita Stănescu noiembrie normalitate oameni obişnuinţă orb organizare oricine pace pagini Pangarati paralitic Parintele Rafail pasiv patimi păcat părintele Porfirie Părintele Stăniloae părinţi Penticostar perseverență picături Pirinei plan plăcere plecare pocăință portret robot porunci post Postul Crăciunului poveşti pr Arsenie Papacioc pr. Alexandru Schmemann pr. Constantin Sturzu pr. George Aquaro pr. Hrisostom Rădăşanu pr. Maxim Kozlov pr. Nichifor Horia pr. Nicolae Steinhardt pr. Nicolae Tănase Pr. Paisie Aghioritul pr. Petroniu Tănase pr. Petru Sidoreac pr. Rafail practic predici pregătire premiu prezenţă prezv. Juliana Schmemann primăvara Primeşte Doamne cununile lor... program prot. Valerian psalmi psaltire psihoterapie rai răbdare răni rău război nevăzut rânduială recunoştinţă relații repetiţie respect rețete de post risipire rugăciune Rugăciunea lui Iisus rugăciuni ruşine rutină săptămâna albă Săptămâna Mare sărbători sâmbăta brânzei serbări Serile Tălpălari sexualitate Sf Duh sf Ecaterina Sf Maslu sf Parascheva Sf Simenon Noul Teolog Sf. Cuvios Antonie cel Mare Sf. Ioan Scararul Sf. Isaac Sirul Sf. Macarie Egipteanul Sf. Maria Egipteanca Sf. Monica Sf. Serafim de Sarov Sf. Siluan Athonitul Sf. Teofan Zăvorâtul sfinţi simțuri sine slujire smerenie sminteală spovedanie Staretul Tadei statornicie strămoşi străpungerea inimii succes suferinţă suflet Sunset Limited supunere surori taina mântuirii tărâțe ovăz terapie teste timp tineri Tit 2 5 toamna Traian Dorz trăire trebuie trei ierarhi Triod umanitare umilință utile vacanţă văzduhul inimii Vechiul Testament viat Viata crestina - ajutor intru necazuri Viata crestina - bucurii ingaduite Viata crestina - femeia mama - primul educator Viata crestina - femeia ortodoxa Viata crestina - femeia ortodoxa - in bucatarie Viata crestina - femeia si bucuria lecturii Viata crestina - femeia stapana casei Viata crestina in biserica viaţă viață duhovnicească victima Vilaller vindecare virtuţi vis viziune Vlădica Antonie voia Domnului vrednicie zaheu zone