Cuvântul anului 2022

Anul 2021 a fost plin de evenimente în familia noastră, an în care am intrat într-o altă etapă a vieții, cea numită a cuibului gol. În 2008, când începeam acest blog, fetele cele mari împlineau 10 ani, iar cea mică, 5. Nu-mi puneam problema cât va rezista blogul și nu-mi puneam problema că va fi o vreme când vor pleca de acasă, creându-și viața lor. Aveam și eu un blog de mamă care vrea să împărtășească din ceea ce mai află și ea despre unele și altele și din ceea ce trăiește. Aveam prietene mămici bloggerițe, cum e Irina. Pe vremea aceea nu exista Facebook sau alte rețele sociale așa cum le știm acum. Mai erau forumuri pentru mămici, cum e desprecopii și, intrând acolo, te simțeai în comunitate. Era o comunitate virtuală. Treisprezece ani mai târziu, iată-mă la sfârșitul carierei de mămică. Da, voi fi bunică în scurt timp, cu ajutorul lui Dumnezeu. Mamă de copii adulți. Soacră.  Alte roluri, alte provocări 😇

Dar să revin la cuvântul anului, pentru 2022.

Anul acesta am zis să iau un cuvânt la care să nu mă gândesc neapărat, ci mai degrabă să-mi găsesc un verset călăuzitor. Am deschis Biblia și privirea s-a oprit pe versetul 1 de la 1 Corinteni 14: „Căutați dragostea; râvniți cele duhovnicești...” 

Așa încât, cuvântul anului 2022 este dragoste

 

Dragostea la care fac referire este agape, charity, iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui, dragostea ca virtute, iubire altruistă. Este un cuvânt provocare, o chemare, o lucrare. 

Este un cuvânt mare, pe care acum îmi dau seama că l-am mai primit odată, ca și cadou de Crăciun de la ginere și fiică chiar la sfârșitul lui 2021.

Deci, se pare, e o treabă serioasă!

Nu știu încă ce va însemna pentru mine personal, pentru 2022, această chemare, în ce fel se va concretiza. Dar, cu siguranță, așa cum am primit cuvântul, voi primi și oportunitățile de a-l aplica.

Înainte de a închide ușa anului 2021

Suntem deja 3 ianuarie 2022 dar nu vreau să trec la următoarele postări înainte de a face o survolare rapidă prin ce a însemnat 2021 pentru mine.

După cum notam la începutul anului, cuvântul propus a fost Entuziasm.Timpul, sau mai degrabă prioritățile, au făcut ca blogul acesta să fie lăsat mai lejer. Însă, clar, entuziasmul a fost foarte necesar pentru a face față tuturor provocărilor 😉

Am avut un an ușor și greu în același timp, dar peste toate, minunat!

Luna ianuarie a fost marcată de boala părinților mei, mai ales a tatălui, pe care am crezut că-l pierdem. A trecut cu greu de covid, dar a fost prilej pentru noi toți să „strângem rândurile!” și să ne bazăm mai mult unii pe alții, ca familie, să ne iubim mai mult, să ne prețuim mai mult. Trecând atât de aproape de moarte am înțeles că este extraordinar de importantă familia, că este un dar care poate fi oricând luat și mulțumesc lui Dumnezeu că am putut trăi această apropiere și această bucurie a familiei.

Fiica cea mai mică a devenit majoră în februarie, 2021. Practic, acest moment a făcut trecerea într-o altă etapă a vieții și pentru noi. O etapă a maturizării depline, în care lucrurile cu adevărat importante s-au așezat în ierarhia lor. Un alt prilej de recunoștință și entuziasm.

Martie și aprilie au fost luni pline cu de toate: personal și profesional. Seminarii, pregătiri, susținere...

Pentru că a venit luna mai, cu evenimentul anului: nunta uneia dintre gemene. 

Iunie a venit cu tristețea datei de 8, în care maica Siluana a părăsit această lume. Încă nu am reușit să scriu ceva... Parcă tot nu se leagă. În perioada aceea (și încă acum!) am realizat faptul că nu eram pregătită să văd că pleacă... de parcă n-ar fi trebuit să plece niciodată! Și orice cuvânt aș scrie încă e prea mic pentru a descrie relația noastră, ce a însemnat ea pentru mine.

Dar, cum viața e mult mai cuprinzătoare, luna iunie a venit și cu absolvirea mezinei.

Luna iulie s-a lăsat cu nunta - partea a II-a, cu înscrierea la facultate a celei mici și cu ziua gemenelor.

 Pe plan profesional, împlinirea unui vis: deschiderea cabinetului de psiholog.

 

 

August a venit cu odihna bine-meritată, cu tabăra de dezvoltare personală de la Pângărați, realizată pentru a 5-a oară, al 5-lea an, dar și cu anunțul că... vom fi bunici!

 

Pentru ca luna septembrie să aducă... o nouă tabără, seria a doua a acestui an, tot la Pângărați, precum și pregătiri pentru zborul tuturor celor trei fete: cea mică, Ana, studentă într-un alt oraș, iar Teodora, cu o bursă Erasmus, în altă țară.

Octombrie este luna Sfintei Parascheva, iar la noi, în Iași, e prilej de evenimente. Care nu au reușit însă a estompa de tot senzația de gol care a rămas în casa noastră după plecarea tuturor fetelor.

 

Noiembrie a fost o lună liniștită, cu restructurări casnice mai ales, cu murături și curățenie de toamnă, dar și cu o călătorie neașteptată, însă foarte bine-venită!

Iar decembrie, luna sărbătorilor de iarnă, luna familiei reunite, luna bucuriilor mici și mari, a recunoștinței pentru anul.

Sunt recunoscătoare pentru toate cele trăite în 2021 personal și familial, profesional și spiritual. Părțile  la care am lăsat-o mai moale și îmi propun să recuperez în 2022 au fost cele de alimentație / antrenament fizic și studiile doctorale, pe care trebuie să le finalizez în acest an.

Sâmbătă binecuvântată

 

 

 

 

Cuvântul anului: Cu entuziasm, către 2021!

A venit momentul să mă gândesc și eu la cuvântul anului pentru 2021. Un obicei pe care l-am deprins la inspirația Irinei în urmă cu ceva ani.

Anul acesta m-am gândit mult ce să aleg. Poate mai mult decât în alți ani, pentru că lumea s-a schimbat într-un mod în care nu ne așteptam. Am vrut să fie un cuvânt-motivație, un cuvânt-provocare, un cuvânt-energie. Și a răsărit astfel cuvântul Entuziasm.

Simt că avem nevoie de entuziasm, să ne recalibrăm pentru anul care urmează.

Entuziasmul este o stare sufletească sesizată încă din cele mai vechi timpuri. Ca și termen în vechile filosofii a fost atribuit unei stări de posesie divină (gr. en-theos). E starea pe care omul o trăiește în prezența divinului, o stare de exaltare.  Despre primii apostoli care propovăduiau Vestea cea Bună (venirea Mântuitorului și toate evenimentele asociate) se spunea că erau „plini de must” (Faptele Apostolilor). Dar și mai înainte, pe drumul spre Emaus, în urma întâlnirii cu Mântuitorul cel înviat, ucenicii Luca și Cleopa spuneau unul către altul: „Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” (Lc. 24, 32)

Pentru același cuvânt - entuziasm - din limba română, limba engleză delimitează între excitement și enthusiasm. Primul termen se referă la starea de activare emoțională intensă, iar al doilea la starea de inspirație/posesie divină despre care spuneam mai sus.

Îmi propun să mai scriu despre entuziasm pe parcursul anului. Acum aș vrea să menționez doar importanța lui în gestionarea unor emoții care ne-au marcat cu precădere anul care stă să treacă: frica și anxietatea. Entuziasmul, alături de curiozitate, sunt emoțiile care ne ajută să le gestionăm și să le convertim pe ambele. Un studiu despre activităţile care induc anxietate, cum ar fi, vorbitul în public, a descoperit că răspunsul intuitiv – încercarea conştientă de a se calma – nu este cea mai bună strategie. În schimb, persoanele care, înainte de o încercare grea şi stresantă, au fost învăţate să spună „Sunt entuziasmat” s-au descurcat mai bine. Descoperirea contrară a ceea ce s-a intuit până acum provine dintr-o serie de experimente realizate de Alison Wood Brooks, publicate în revista Journal of Experimental Psychology (Brooks, 2013). Mai multe despre acestea, în postări viitoare.

Acum, doar câteva citate inspiraționale:

Fericire, 2020

Anul acesta, 2020, a fost despre fericire.

La prima vedere, poate părea o provocare un pic ironică: Cum să fii fericit într-un an caracterizat de pandemie și toate consecințele acesteia? Și iată că exact asta a fost: o provocare! Cu cât mai greu, cu atât mai aproape de fericirea autentică, cea cernută de „motive”. Cu atât mai aproape de fericirea ca alegere, fericirea ca proces.

În greu, putem găsi calea spre fericirea nobilă, a omului care se gândește la aproapele, care se lasă pe sine pentru a-l vedea pe celălalt. Fericirea dată de Prezența Mântuitorului. Fericirea învingerii obstacolelor, interne sau externe. 

Fericirea nu se referă neapărat la hamacul întins între palmierii de pe plajele exotice, nici casa de lux. Fericirea este despre a da, despre a oferi altora bucurie, chiar și atunci când deții acel „hamac”.

Photo by lorenz Narbs on Unsplash

 

Am cunoscut odată un patron de hotel dintr-o stațiune de pe litoral. În funcție de ora la care ieșeai din cameră, îl puteai găsi: la orele de masă, mâncând neștiut alături de clienții hotelului, atent să nu le lipsească ceva. În timpul zilei, lucrând în diverse zone: la birou, bineînțeles, dar și la atelier, reparând cu meșterii. Spre seară, trecea la curățat plaja, alături de muncitorii sezonieri. Apoi, se recompensa cu câteva ture de skyjet. Mi-a rămas în minte omul acesta ca o lecție: poți fi fericit o vară întreagă la mare doar dacă faci din asta o viziune. Viziunea lui: să aibă un hotel la care clienții să fie mulțumiți și să se simtă respectați. Și chiar era așa! Însă, dacă te gândești că plaja în sine sau „distracțiile” sunt suficiente pentru a fi fericit, vei trăi o dezamăgire pe care vei căuta s-o umpli cu lucruri tot mai intense, care nu vor face decât să adâncească hăul nefericirii, al singurătății și al fricii. Patima lăcomiei de fericire are același mecanism declanșator ca și lăcomia de mâncare. Și la fel cum stomacul se „lărgește”, trebuind tot mai multă mâncare și mai specială pentru a ajunge la sațietate, la fel și „fericirea consumabilă” lărgește până la dependență nevoia de senzație.

Iată că se sfârșește anul provocării la fericire. Am ajuns la decembrie, luna fericirii prin excelență, pentru că e a dăruirii prin excelență. A dărui altora bucurie, atenție, slujire.

 

Photo by Nick Fewings on Unsplash

 

Închei cu un fragment din „Cartea despre fericire” de pr. Andrei Lorgus. 

„Desigur, înțelegem că în viață sunt multe lucruri tragice, triste, este destul de mult păcat, sunt destul de multe patimi, iar noi avem programul ortodox de luptă cu patimile și păcatul. Avem însă și alt program: afirmarea vieții și fericirii. El e aparte, nu ca la lumea asta: nu prin plăceri, nu prin permiterea a orice, ci prin conștientizarea naturii noastre, a relației noastre cu Dumnezeu și prin educarea de sine. De aceea, vorbim de „Ortodoxia vieții”. Oricâtă amărăciune ar fi în viață, bucuria este oricum mai multă.

Fericirea creștină e Paștele! Învierea lui Hristos este biruința vieții asupra morții, biruința iubirii asupra urii. Fericirea creștinului este convingerea nemuririi, nădejdea vieții, a dragostei.

Prin toate suferințele lumii fericirea luminează, fiindcă Hristos a biruit moartea! Ea luminează prin întunecimea trădărilor și a cinismului, fiindcă Domnul e dragoste! Fericirea nu pleacă nicăieri din inima omenească, fiindcă Dumnezeu, prin harul Său, este prezent în fiecare inimă. Și chiar și atunci când ultima nădejde se scurge odată cu lacrimile, o picătură de fericire îi amintește lin omului că ea există.

Fericirea va lumina întotdeauna, fiindcă dragostea învinge descurajarea și frica, fiindcă dragostea este mai puternică, fiindcă dragostea, cum spune din proprie experiență Apostolul Pavel, niciodată nu cade (I Cor. 13, 8).”

Vă doresc o lună decembrie fericită!

Cuvântul anului 2020

M-am gândit mult care să fie cuvântul anului 2020.
După un 2019 în care determinarea mi-a fost de mare ajutor și am atins o mulțime din obiectivele propuse, mai ales pe plan profesional (Oh, Doamne! Slavă Ție!), parcă aș vrea ca anul care vine să fie o provocare la... Fericire

Fericirea este un cuvânt pe care l-am descoperit recent în literatura duhovnicească. Nu știu dacă dintr-o reverență prost înțeleasă ori din alt motiv nu am fost prea atentă la el. Îl luam ca de la sine conectat cu „fericirea veșnică” (deci, imposibil de atins în această lume) sau îl consideram sinonim al bucuriei (ceea ce, uimitor pentru mine, în dicționarul limbii române nu e!, deși la definiție seamănă)
În dicționar, fericirea este definită ca o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină (determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți).
Căutând în Biblie după termen am putut observa cât de superficial trec peste acest cuvânt, luându-l de la sine înțeles ca pe ceva aproape ireal, ceva ce ține de domeniul viselor copilărești (sau duhovnicești intangibile). Ce m-a frapat a fost descoperirea cuvântului atât în Biblie, cât și în literatura filocalică, neasociat doar cu cele nouă fericiri sau cu fericirea veșnică, după cum ziceam mai sus, ci, dimpotrivă, asociat și cu năzuința omului de a fi fericit aici pe pământ, ca o împlinirea unei promisiuni a lui Dumnezeu. Da, este un rezultat al satisfacerii unei năzuinți, dar, spre deosebire de plăcere, care e rezultatul satisfacerii unei dorințe legate de simțuri și percepții (și care este asociată cu durerea), fericirea autentică, superioară se naște din raportarea la Dumnezeu și la cunoașterea Lui și da, această lucrare este anevoioasă, dar tot El este Cel care o mijlocește, dacă-I cerem.


În Biblie există 172 de versete care conțin cuvinte cu rădăcina fericire. Nu toate se referă la fericirea pământească, dar există și acestea.

• Spre exemplu, la Pilde găsim că „cel ce se încrede în Domnul este fericit.” (16, 20)
• „Cel ce dobândeşte înţelepciune iubeşte sufletul său şi cel ce ţine cu tărie la pricepere află fericirea.” (19, 8)
• În Epistola Sf. Apostol Iacov găsim „Fericit este bărbatul care rabdă ispita” (1, 12) „orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie... primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi... faceţi-vă împlinitori ai cuvântului; cine s-a uitat de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. (1, 19, 21, 25)

Fericirea creștină biblică e un concept ce ține de domeniul paradoxului și este în directă legătură cu Hristos, cu dorința de a fi cu El, încât poate din acest motiv nici nu este prea la modă, fiind înlocuit cu surogatele vremii, dar acestea neajungând totuși să ofere acea stare de deplinătate.
Am vrut să văd cum se regăsește fericirea în Filocalii. La o primă căutare, am văzut că ar ieși o carte bunicică dacă m-aș apleca mai minuțios. M-am rezervat însă la câteva idei, cu propunerea de a lua ca provocare a anului 2020 și citirea Filocaliilor. Dar, să mă întorc la fericire:

• Sfântul Antonie cel Mare spune că fericirea stă în blândețe și în înfrânarea mâniei atât cu fapta, cât și „a nu învârti în minte gânduri viclene asupra fratelui”. (Filocalia 1)
• Sfântul Ioan Damaschinul spune că ”fericit cu adevărat este cel care caută virtutea și se îndeletnicește cu ea și cercetează cu grijă tot ceea ce este virtute, apropiindu-se prin ea de Dumnezeu și unindu-se cu El în minte.” (Filocalia 4)
• Sf. Petru Damaschinul învață că ”Dumnezeu nu ne-a zidit spre mânie, ci spre fericire, ca să ne bucurăm de bunătățile Lui și să ne arătăm cu mulțumire și cu recunoștință față de Binefăcător. Dar negrija noastră în a cunoaște darurile Sale ne-a adus la trândăvie. Iar aceasta ne-a dat pe mâna uitării, de la care a împărățit peste noi neștiința”. (Filocalia 5)
• În Filocalia 8, la Calist și Ignatie, găsim „«fericit este, zice, cel ce cunoaşte neputinţa sa» (Cf. Iov 37, 7), «ca să nu ne încredem în noi înşine, cum zice Pavel, ci în Cel ce învie morţii» (2 Cor. 1, 9). Şi aşa să alergăm neîncetat spre Dumnezeu întru smerenie şi pocăinţă şi mărturisire.”
• Sfântul Isaac Sirul spune „pomeneşte pe Dumnezeu, ca şi El să te pomenească totdeauna. Şi pomenindu-te şi izbăvindu-te, vei lua de la El toată fericirea.” (Filocalia 10)
• Și tot la Sfântul Isaac Sirul, în Filocalia 10, găsim că „Fericit este omul care-şi cunoaşte slăbiciunea lui. Căci această cunoştinţă i se face temelie şi rădăcină şi început a toată bunătatea. Căci cînd află cineva şi simte cu adevărat neputinţa sa, îşi strînge sufletul său din moliciunea care-i întunecă cunoştinţa şi-şi adună comoara sub pază.”

Închei postarea despre cuvântul anului cu o rugăciune, tot a sf. Isaac, spre aducere aminte:

„O Hristoase, Care eşti singurul puternic, fericit este cel al cărui ajutor este la Tine, şi cel ce a pus suişuri în inima sa. Tu, Doamne, întoarce faptele noastre de la lume, la dorirea Ta, pînă ce vom vedea ce este ea şi nu vom mai crede umbrei ca adevărului. Tu, Cel ce ne-ai făcut pe noi, înnoieşte mintea noastră, Doamne, şi să cunoaştem cum a fost intrarea şi ieşirea noastră în lumea aceasta, pînă am desăvîrşit lucrul la care am fost chemaţi după voia Ta în viaţa aceasta şi după aceea să nădăjduim că vom primi în mintea noastră plină de încredinţare bunătăţile cele mari, pe care, după făgăduinţa Scripturilor, le-a gătit iubirea Ta la cea de a doua zidire a lumii înnoite. Fie ca pomenirea lor să o păzim prin credinţă în taină!”

 

Cuvântul anului

M-am gândit mult dacă să închid blogul acesta. În ultima vreme a fost un mozaic nestructurat și cu apariție sporadică.
Și totuși, partea aceea sentimentală din mine a câștigat. Pentru că da, blogul acesta are valoare sentimentală. L-aș putea asemăna cu o casă a copilăriei mele la care mă întorc cu emoție, chiar dacă ea și-a schimbat între timp total aspectul, și încă de mai multe ori.
Am petrecut aici multe clipe frumoase ale vieții mele.
Așa încât, în loc să-l închid, îmi iau un angajament: acela de a posta măcar un articol pe lună. Un articol care privește abordarea creștină a vieții de către o soție, mamă, preoteasă.
Da, activitățile mele s-au diversificat și s-au înmulțit între timp, dar încă mai croșetez câte o căciulă pentru soțul meu, încă mai cos câte o rochie, încă îmi mai place să gătesc și să prepar ”rețetele mele”.
Aplecarea asupra îmbunătățirii vieții oamenilor căsătoriți s-a adâncit și s-a extins, la fel și cea de îmbunătățire a vieții din toate perspectivele.
Mă așteaptă un 2019 plin, cu ajutorul lui Dumnezeu. Am nevoie de un cuvânt puternic pentru noul an. M-am gândit deci la cuvântul

 Pentru mine, determinarea poartă în sine hotărârea, decizia, concentrarea, perseverența în a realiza ceea ce îți propui.
Am nevoie de determinare pentru a duce la bun sfârșit lucrurile pe care le-am început.
Am nevoie de determinare pentru a mă apuca de alte lucruri pe care le-am tot amânat.
E nevoie tot de determinare pentru a continua să fac ceea ce am de făcut chiar și atunci când mai degrabă aș abandona.
Unul dintre lucrurile începute pentru anul următor este un blog nou ce îmi propun să reflecteze preocupările mele profesionale.
Și pentru că e un moment de bilanț, m-am gândit să fac o retrospectivă a hotărârilor de început de an din anii trecuți, așa cum au trecut ei pe aici:

• Aș putea spune că anul de început al acestui blog - 2008 - a fost marcat de întâlnirea cu Maica Siluana. Faptul de a fi adusă în viața mea a restructurat totul din cele mai adânci profunzimi, ceea ce mă făcea să spun uimită la început de 2009 că sunt în fața unui „caiet de 365 de file albe”.
• La începutul lui 2010 spuneam că, pentru mine, „în fiecare zi începe "anul nou"”
• După un 2010 tumultuos, în 2011 am început să ”văd” vremea ce vine în perspectivă și am perceput anul ce începea ca fiind unul al responsabilității asumate.
• În 2012 am primit ca provocare împăcarea și iertarea.
• Începutul anului 2013 a venit cu invitația la introspecție.
• 2014 venea cu gândul organizării. Îmi aduc aminte că mi-a reușit!
• În ianuarie 2015 propuneam o provocare: 30 days challenge. Mi-a fost de mare ajutor. Am uitat însă între timp, ar fi bine să-mi reamintesc, mai ales că e vorba și despre determinare. 
• În 2016 îmi propuneam ca și cuvânt al anului

• În anul de grație 2017, cuvântul a fost

• Iar în anul acesta, 2018, care se încheie din mila Domnului, cuvântul a fost

În speranța că ați avut un 2018 fructuos, vă urez un an 2019 plin de binecuvântările lui Dumnezeu!
La mulți ani!

Cuvântul anului 2018

Anul 2018 a venit cu darurile lui și deja suntem spre jumătatea lunii februarie.
M-am gândit încă din primele zile ale lui ianuarie care ar fi gândul, cuvântul anului.

Și, după deliberări interioare, am hotărât să fie:

  

A mă încredința Domnului, cu gândurile și planurile mele, cu provocările care vin de la alții

A încredința Lui, în fiecare dimineață, ceea ce am de trăit/făcut peste zi. A încredința fiecare moment, fiecare clipă, este un exercițiu al împlinirii îndemnului de a ”căuta Împărăția” (Mt. 6, 31-34)

Am descoperit acum câțiva ani cât de mult schimbă lucrurile faptul de a-I încredința Domnului soarta acțiunilor pe care le fac ori le am de făcut. Încredințez copiii, viața, siguranța și evoluția lor; îmi încredințez soțul și lucrurile care țin de el; încredințez obligațiile și angajamentele exterioare; încredințez toate relațiile și toți oamenii, știind că mă voi întâlni și relaționa exact cu cei cu care e nevoie să o fac, într-un fel sau altul.

Mintea se liniștește, inima primește pace, știu că totul este în Pronia Lui. El are cunoștință și purtare de grijă pentru toată viața mea, de la început până la sfârșit, deci sunt în siguranță! 

Dar uneori, în vârtejul zilelor, cu oameni, cu lucruri de făcut, cu proiecte de pus în practică, mă las purtată în afară, într-o mișcare centrifugă. E incredibilă forța cu care, odată lăsând să scape mintea înspre rezolvarea unei probleme mici, tot alte și alte probleme se adaugă și cer birul lor de timp de gândire și organizare până când la un moment, realizez că sunt atât de împrăștiată de abia mai pot să mă adun. Și câtă oboseală se adună, câtă greutate! Ok, unde sunt acum? Spun ”stop!”, respir și îmi aduc aminte. Nu sunt singură!

Exercițiul zilnic de încredințare este o modalitate prin care viața capătă o anume suavitate, o grație, o lejeritate. Mântuitorul spune ”veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați.” Aș putea parafraza, spunând, ”încredințați-vă Mie”. Și ce găsim, în urma acestei încredințări? ”veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11, 29)

Este greu pentru omul contemporan să se încredințeze. Atâtea lucruri țin de el! Și apoi, unde ar mai fi satisfacția personală dacă toate s-ar face de către Dumnezeu?! Ori, alt gând, ”cum adică? păi dacă las toate în seama Lui, nu înseamnă că sunt leneș, superficial, că fug de responsabilitate și asumare?”

Mai întâi, Domnul se bucură tare să ne lase să ne bucurăm de ceea ce se face prin noi, de ca și cum chiar noi am fi cei care le-am făcut, deși spune clar, în Crez: ”prin Care toate s-au făcut”: deci și cele bune pe care le facem noi, ca oameni, dacă sunt aduse la materializare. Noi doar ”umblăm întru ele”, cum spune în altă parte (Efeseni 2, 10) și am mai vorbit despre asta aici și aici.

La a doilea gând, răspunsul ar fi că, lăsându-le în seama Lui, încredințând Lui, vom fi uimiți cât ”spor” căpătăm să facem și lucrurile pentru care credeam că nu sunt resurse ori că nu se pot face ori că nu e momentul. Cum întâlnim persoanele care ne pot ajuta în ceea ce e de făcut, cum apar idei, cum totul se orchestrează până la nota cea mai fină. Pentru că punctul de control e undeva mai sus, mai la înălțime, și toate cele necesare se pun în mișcare pentru a se împlini ceea ce e de împlinit, fiind în planul Lui.

Cuvântul anului 2017

Cuvântul pe care l-am ales pentru 2017 este

Multe lucruri de asumat... uneori cu greu de asumat.
Dar e minunat, pentru că în toate este Domnul nostru și ce nu ne omoară ne adâncește în relația cu El... dacă vrem.
Câteva articole care conțin această temă

12 atitudini sfințitoare pentru o soție

Tras de mânecă să fiu atentă la chemarea Domnului

O întâlnire cu multe răspunsuri

O altă întâlnire



Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu să-mi pot asuma tot ce îmi pune El înainte și în acest an.

Un obicei pentru 2016: A fi fericit

Pentru ultimele clipe ale anului 2015, un articol pe care imi propusesem de mult sa-l postez aici dar nu am mai reusit. Asa, pentru ca m-a starnit cineva si pentru ca imi doresc sa nu las ”codite” in anul care se incheie, in cateva postari care urmeaza va voi oferi o serie de 21 de lucruri pe care oamenii fericiti s-au obisnuit sa le faca.

Bine, oamenii fericiti nu au nevoie de astfel de liste. Iar cei mai degraba nefericiti se pot irita atunci cand le citesc si vor cauta contra-argumente. Articolul de fata este pentru cei care vor sa-si aduca aminte (si eu, uneori).

“Fericirea este un obicei. Cultiva-l!” ~ Elbert Hubbard

foto: Doxologia

Fericirea este o aspiratie pe care o impartasesc toti oamenii. Nimeni nu vrea sa fie depresiv ori trist*. 

Cu totii am vazut oameni care par intotdeauna fericiti - chiar si in mijlocul unor incercari grele ale vietii. Nu e ca oamenii fericiti nu simt tristete, durere, pareri de rau; dar nu le lasa pe acestea sa le copleseasca viata.  

Primele sapte lucruri pe care oamenii fericiti s-au obisnuit sa le faca

1. Oamenii fericiti apreciaza viata

Fii recunoscator ca te trezesti in fiecare dimineata. Dezvolta-ti un simt al minunii de a trai, fii ca un copil. Concentreaza-te pe frumusetea fiecarui lucru. Scoate ce-i mai bun din fiecare zi. Nu lua nimic automat, de ca si cum ti s-ar cuveni. Nu subaprecia lucurile marunte

2. Oamenii fericiti isi aleg cu grija prietenii

Inconjoara-te cu oameni fericiti, pozitivi, care iti impartasesc valorile si scopurile. Prietenii care au aceleasi valori ca tine te vor incuraja sa iti implinesti visele. Ei te vor ajuta sa te simti bine cu tine insuti. Ei sunt acolo sa-ti intinda o mana de ajutor cand ai nevoie.

3. Oamenii fericiti stiu sa aprecieze oamenii

Accepta pe ceilalti pentru cine sunt si pentru unde sunt in viata. Respecta-i pentru ceea ce sunt. Abordeaza-i cu blandete si generozitate. Ajuta cand poti fara a incerca sa obtii ceva in schimb de la persoana pe care o sprijini. Incearca sa infrumusetezi ziua oricui intalnesti.

4. Oamenii fericiti invata incontinuu

Fii la curent cu ultimele noutati in ceea priveste cariera sau hobby-urile. Incearca lucruri noi si indraznete pe care voiai sa le faci si nu ai mai reusit: dans, ski, surf etc.

5. Oamenii fericiti rezolva problemele in mod creativ

Nu te scufunda in plans de mila. De indata ce intalnesti o provocare, ocupa-te sa gasesti si solutia. Nu lasa piedicile sa-ti afecteze starea, ci urmareste in fiecare nou obstacol noua oportunitate de a face schimbari pozitive. Invata sa ai incredere in gandul interior care iti sopteste - intotdeauna are dreptate.

6. Oamenii fericiti fac ce le place

Unele statistici arata ca 80% din oameni isi urasc slujbele! Nu e de mirare ca sunt atat de multi oameni nefericiti. Petrecem o foarte mare bucata din timp muncind. Alege-ti o cariera care iti place - banii in plus pe care i-ai putea castiga la un serviciu pe care il detesti nu merita. Fa-ti timp si pentru hobby-uri si urmarirea unor scopuri deosebite.

7. Oamenii fericiti se bucura de viata

Fa-ti timp sa vezi frumusetea din jurul tau. Se poate trai mai mult decat serviciul. Fa-ti timp sa mirosi un trandafir, sa urmaresti un apus ori un rasarit cu cineva semnificativ ori singur, cand toata ziua iti e plina de persoane semnificative, plimba-te intr-o padure, la malul marii, pe munte etc. Invata sa traiesti in momentul prezent si sa-l pretuiesti. Nu trai in trecut sau in viitor.

Continuarea articolului, intr-o postare viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru acum, la cumpana dintre ani, va urez tuturor cititorilor, parafrazandu-l pe Lev Tolstoi, ca in anul 2016 si toti cei care urmeaza: 

Daca vreti sa fiti fericiti, fiti!

La multi ani!

Citeste mai mult la http://www.pickthebrain.com/blog

____________

* Deschid acum o nota personala. Pentru crestini, uneori, a fi fericit poate parea un non-sens: Mantuitorul a murit pe cruce, pentru pacatele noastre, lumea traieste in aceasta mizerie, exista saracie, boli, sinucidere etc, lucruri care fac sa fie parca fara sens jertfa Lui - desi Mantuitorul ne-a zis clar: ”Bucurati-va!” - si mai degraba pot inclina sa-l ”citeasca” pe cel care chiar se bucura ca ar fi cam superficial ori ca nu stie cat de serioasa e treaba cu viata in ziua de azi, ori chiar cu mantuirea, de-i vine a se bucura. Si ne trezim ca intram in stari prelungite de tristete ori chiar depresie, coplesiti de propria importanta (da, da, a noastra, pentru ca daca am fi „coplesiti” cu adevarat de importanta Lui, L-am crede cand ne spune ”Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara” (Mt. 11, 29-30) si am trai acel bun si usor. L-am asculta cand ne spune ”Bucurati-va” si am trai macar in ”bucuria nadejdii” (Rom. 12, 12)). 

despre 3 luni de recunoștință aici