marți, 2 august 2022

Cinci virtuți ale femeii creștine

,,Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Prețul ei întrece însuși mărgeanul" (Pildele lui Solomon 31, 10)


Foto: Oana Nekfur

Sunt numeroase femei credincioase și pline de virtuți descrise în Vechiul Testament, însă  o descriere exhaustivă a femeii cinstite, demne de laudă, găsim în Pildele lui Solomon, la capitolul 31. Despre acea femeie nu cunoaștem prea multe date; nu știm cine era, nu este menționat numele ei, dar știm cum era. Textul este o capodoperă și un reper foarte important pentru fiecare femeie creștină care își dorește să aibă o căsnicie binecuvântată și centrată pe Hristos.

10. Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul.

11. Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată.

12. Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale:

13. Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa.

14. Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei.

15. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor.

16. Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie.

17. Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale.

18. Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea.

19. Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul.

20. Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit.

21. N-are teamă pentru cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii.

22. Ea îşi face scoarţe; hainele ei sunt de vison şi de porfiră.

23. Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrânii ţării.

24. Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor.

25. Tărie şi farmec este haina ei şi ea râde zilei de mâine.

26. Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei.

27. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze; ea nu mănâncă.

28. Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă:

29. "Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!"

30. Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată!

31. Să se bucure de rodul mâinilor sale, şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă! 

(Pildele lui Solomon 31, 10-31)


I. Prima virtute menționată în text este faptul că ea e demnă de încredere, iar mai apoi scrie că ea ,,îi face bine, și nu rău, în tot timpul vieții sale". 

Pentru bărbatul creștin este foarte important ca soția să fie în primul rând de încredere; e vital să simtă că se poate încrede în femeia iubită oricând, în administrarea locuinței sau creșterea copiilor, că îi va putea fi confidentă și loială indiferent de situație. Trebuie să știe că soția lui nu va povesti secretele lui celorlalți, nu va râde de el în fața nimănui nici măcar în glumă și nu va face niciodată în mod intenționat ceva care să îl dezonoreze.

Mai pe scurt, să simtă că femeia pe care o iubește este de partea lui - chiar dacă restul lumii l-a abandonat, ea să fie alături de el. În cazul opus, chiar dacă toată lumea îl laudă, pentru el nu înseamnă nimic atâta timp cât soția nu îl apreciază și, mai ales, nu îi spune acest lucru. 

II. În următoarele versete se povestește despre cât de harnică este acea femeie - a doua virtute importantă a femeii creștine. 

Femeia din Pilde 31 nu doar că are grijă de gospodărie și se trezește dis-de-dimineață pentru asta, ci este și foarte inteligentă și descurcăreață - ,,Gândește să cumpere o țarină și o dobândește". Poate fi numită, în limbaj modern, și antreprenoare: ,,Ea face cămăși și le vinde, și brâie dă neguțătorilor".

Aceste versete mă duc cu gândul la româncele gospodine care își țeseau propriile haine și pe cele ale membrilor familiei, mergeau la piață să vândă brânza sau laptele pe care tot ele l-au muls, se trezeau în zori să dea drumul găinilor în curte și făceau mâncare pentru toți ai casei. Organizarea și hărnicia erau atribute inerente lor. Matinale și harnice, ele sunt cele care au crescut marii oameni de cultură ai României. De aici și vorba ,,Mâna care împinge leagănul conduce lumea" (W.R. Wallace).

În versetul 14 se mai spune despre acea soție că ,,Ea caută lână și cânepă și lucrează voios cu mâna sa". Autorul menționează acest lucru tocmai ca să vedem cât de importantă este atitudinea într-o gospodărie, pentru că soția este cea care dă tonul în casă. Când ea este tristă, posomorâtă, ursuză, și membrii familiei preiau din energia ei. În schimb când le face pe toate cu seninătate este ca o rază de soare pentru cămin. Nu este ușor să fii senină zilnic, însă e vital pentru toți - atât de importantă este o femeie.

III. Femeia din Pilde 31 are o virtute esențială, este și iubitoare: ,,Gura și-o deschide cu înțelepciune și sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei".

De multe ori ne este mult mai ușor să vorbim cald și plăcut cu cei din afara familiei, iar față de soț și copii nu mai avem aceeași atenție și delicatețe, cu gândul că ,,sunt din familie". Este la fel de important ca în familie să se trateze unii pe alții cu iubire și respect, pentru că majoritatea timpului aici o petrecem. Cel mai mare cadou pe care îl pot face părinții copiilor este să se iubească, iar asta să se reflecte în vorbire și purtare, iar cel mai mare cadou pe care îl poate face soția soțului este să facă din casă locul în care se va întoarce mereu cu drag la finalul zilei.


IV. Femeia cinstită nu este numai iubitoare, ci și milostivă (altruistă): ,,Ea întinde mâna spre cel sărman și brațul său spre cel necăjit". Cel sărman este omul sărac ce are nevoie de ajutor, dar cel necăjit poate fi oricine, chiar și soțul sau copiii. Ea nu rămâne indiferentă la suferința altora și ajută pe fiecare după puterea ei.

V. Virtutea care le încununează pe toate apare în versetul 30: ,,femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată!"

De aici reiese și că Dumnezeu e cel care îi dă putere să le îndeplinească pe toate cele de mai sus, numai prin el poate ajunge să fie desăvârșită.

O astfel de femeie ajunge să fie lăudată în Scriptură pentru virtuțile ei, deoarece este de neprețuit: ,,Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Prețul ei întrece însuși mărgeanul". 

Maria

luni, 1 august 2022

Noi începuturi

Cu bucurie anunț că „Femeia Creștină” va avea un nou autor: fiica mea, Maria. Femeie creștină, soție și mamă de bebeluș. Îi cedez cu drag blogul, pentru a-i fi jurnal de călătorie în ale feminității, căsniciei și mămiciei, așa cum mi-a fost și mie. Sper că va împărtăși cu același drag din experiența ei de viață, din lecturi și informații pe care le va aduna în această etapă a vieții.

Probabil că voi mai scrie și eu din postura propriei mele etape de femeie „de o anumită vârstă”, ca mamă de copii adulți, soacră și bunică 😃, pentru ca blogul să cuprindă viața în dinamica ei extinsă. Momentan însă pot spune că sunt mândră să predau ștafeta.

Cristina


marți, 4 ianuarie 2022

Cuvântul anului 2022

Anul 2021 a fost plin de evenimente în familia noastră, an în care am intrat într-o altă etapă a vieții, cea numită a cuibului gol. În 2008, când începeam acest blog, fetele cele mari împlineau 10 ani, iar cea mică, 5. Nu-mi puneam problema cât va rezista blogul și nu-mi puneam problema că va fi o vreme când vor pleca de acasă, creându-și viața lor. Aveam și eu un blog de mamă care vrea să împărtășească din ceea ce mai află și ea despre unele și altele și din ceea ce trăiește. Aveam prietene mămici bloggerițe, cum e Irina. Pe vremea aceea nu exista Facebook sau alte rețele sociale așa cum le știm acum. Mai erau forumuri pentru mămici, cum e desprecopii și, intrând acolo, te simțeai în comunitate. Era o comunitate virtuală. Treisprezece ani mai târziu, iată-mă la sfârșitul carierei de mămică. Da, voi fi bunică în scurt timp, cu ajutorul lui Dumnezeu. Mamă de copii adulți. Soacră.  Alte roluri, alte provocări 😇

Dar să revin la cuvântul anului, pentru 2022.

Anul acesta am zis să iau un cuvânt la care să nu mă gândesc neapărat, ci mai degrabă să-mi găsesc un verset călăuzitor. Am deschis Biblia și privirea s-a oprit pe versetul 1 de la 1 Corinteni 14: „Căutați dragostea; râvniți cele duhovnicești...” 

Așa încât, cuvântul anului 2022 este dragoste

 

Dragostea la care fac referire este agape, charity, iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui, dragostea ca virtute, iubire altruistă. Este un cuvânt provocare, o chemare, o lucrare. 

Este un cuvânt mare, pe care acum îmi dau seama că l-am mai primit odată, ca și cadou de Crăciun de la ginere și fiică chiar la sfârșitul lui 2021.


Deci, se pare, e o treabă serioasă!

Nu știu încă ce va însemna pentru mine personal, pentru 2022, această chemare, în ce fel se va concretiza. Dar, cu siguranță, așa cum am primit cuvântul, voi primi și oportunitățile de a-l aplica.


luni, 3 ianuarie 2022

Înainte de a închide ușa anului 2021

Suntem deja 3 ianuarie 2022 dar nu vreau să trec la următoarele postări înainte de a face o survolare rapidă prin ce a însemnat 2021 pentru mine.

După cum notam la începutul anului, cuvântul propus a fost Entuziasm.Timpul, sau mai degrabă prioritățile, au făcut ca blogul acesta să fie lăsat mai lejer. Însă, clar, entuziasmul a fost foarte necesar pentru a face față tuturor provocărilor 😉

Am avut un an ușor și greu în același timp, dar peste toate, minunat!

Luna ianuarie a fost marcată de boala părinților mei, mai ales a tatălui, pe care am crezut că-l pierdem. A trecut cu greu de covid, dar a fost prilej pentru noi toți să „strângem rândurile!” și să ne bazăm mai mult unii pe alții, ca familie, să ne iubim mai mult, să ne prețuim mai mult. Trecând atât de aproape de moarte am înțeles că este extraordinar de importantă familia, că este un dar care poate fi oricând luat și mulțumesc lui Dumnezeu că am putut trăi această apropiere și această bucurie a familiei.

Fiica cea mai mică a devenit majoră în februarie, 2021. Practic, acest moment a făcut trecerea într-o altă etapă a vieții și pentru noi. O etapă a maturizării depline, în care lucrurile cu adevărat importante s-au așezat în ierarhia lor. Un alt prilej de recunoștință și entuziasm.


Martie și aprilie au fost luni pline cu de toate: personal și profesional. Seminarii, pregătiri, susținere...

Pentru că a venit luna mai, cu evenimentul anului: nunta uneia dintre gemene. 



Iunie a venit cu tristețea datei de 8, în care maica Siluana a părăsit această lume. Încă nu am reușit să scriu ceva... Parcă tot nu se leagă. În perioada aceea (și încă acum!) am realizat faptul că nu eram pregătită să văd că pleacă... de parcă n-ar fi trebuit să plece niciodată! Și orice cuvânt aș scrie încă e prea mic pentru a descrie relația noastră, ce a însemnat ea pentru mine.

Dar, cum viața e mult mai cuprinzătoare, luna iunie a venit și cu absolvirea mezinei.


Luna iulie s-a lăsat cu nunta - partea a II-a, cu înscrierea la facultate a celei mici și cu ziua gemenelor.

 Pe plan profesional, împlinirea unui vis: deschiderea cabinetului de psiholog.

 

August a venit cu odihna bine-meritată, cu tabăra de dezvoltare personală de la Pângărați, realizată pentru a 5-a oară, al 5-lea an, dar și cu anunțul că... vom fi bunici!

 


Pentru ca luna septembrie să aducă... o nouă tabără, seria a doua a acestui an, tot la Pângărați, precum și pregătiri pentru zborul tuturor celor trei fete: cea mică, Ana, studentă într-un alt oraș, iar Teodora, cu o bursă Erasmus, în altă țară.

Octombrie este luna Sfintei Parascheva, iar la noi, în Iași, e prilej de evenimente. Care nu au reușit însă a estompa de tot senzația de gol care a rămas în casa noastră după plecarea tuturor fetelor.

 

Noiembrie a fost o lună liniștită, cu restructurări casnice mai ales, cu murături și curățenie de toamnă, dar și cu o călătorie neașteptată, însă foarte bine-venită!

Iar decembrie, luna sărbătorilor de iarnă, luna familiei reunite, luna bucuriilor mici și mari, a recunoștinței pentru anul.

Sunt recunoscătoare pentru toate cele trăite în 2021 personal și familial, profesional și spiritual. Părțile  la care am lăsat-o mai moale și îmi propun să recuperez în 2022 au fost cele de alimentație / antrenament fizic și studiile doctorale, pe care trebuie să le finalizez în acest an.

luni, 15 martie 2021

Căsătorie cu sens (4): „Sunt căsătorit” înseamnă: sunt robul lui Hristos

Spuneam aici că voi reda în serial predica starețului Emilianos Simonopetritul „Căsătoria - Taina cea mare”.

Următoarele trei articole se referă la trei dintre scopurile principale ale căsătoriei, după cum le menționează părintele amintit:

  1. Primul, despre care veți citi astăzi, este însoțirea pe calea durerii.
  2. Al doilea scop al căsătoriei este însoțirea în călătoria dragostei.
  3. Al treilea rost al căsătoriei este însoțirea în calea către cer. 



În al treilea rând, o călătorie spre cer, o chemare de la Dumnezeu. Este, aşa cum zice Sfânta Scriptură, o „taină mare” (Ef. 5:32). Vorbim adesea de şapte taine.

În această privinţă, o „taină” este semnul prezenţei mistice a unei persoane sau a unei întâmplări adevărate. O icoană, de pildă, este o taină. Când ne închinăm, nu ne închinăm lemnului sau vopselei, ci lui Hristos, sau Născătoarei-de-Dumnezeu, sau sfântului zugrăvit în chip mistic. Sfânta Cruce este un simbol al lui Hristos, ce cuprinde tainica sa prezenţă. Şi căsătoria este o taină, o prezenţă mistică, deşi nu ca acestea. Hristos zice: „unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor” (Mat. 18, 20). Şi de fiecare dată când se cunună doi oameni în numele lui Hristos, ei devin un semn care-L cuprinde şi arată pe însuşi Hristos. Când vedeţi o pereche care are conştiinţa acestui lucru, e ca şi cum l-aţi vedea pe Hristos. Împreună, ei sunt o teofanie (arătare a lui Dumnezeu).

Acesta este şi motivul pentru care pe capetele lor se pun cununi, în timpul slujbei cununiei, deoarece mireasa şi mirele sânt un chip al lui Hristos şi al Bisericii. Şi nu doar acestea, dar şi toate celelalte sânt simbolice. Lumânările aprinse simbolizează fecioarele cele înţelepte. Atunci când preotul pune aceste lumânări în mâinile noilor căsătoriţi, e ca şi cum le ar zice: Aşteptaţi-l pe Hristos asemenea fecioarelor celor înţelepte (Mat. 25:1-11). Lumânările mai simbolizează şi limbile de foc care s’au pogorât la Cincizecime, şi care au arătat, în esenţă, prezenţa Sfântului Duh (F.Ap. 2:1-4). Inelele de cununie se ţin în altar, până ce sânt luate de acolo de către preot, fapt care arată că nunta îşi are începutul în Hristos şi va sfârşi în Hristos. Preotul le împreunează şi mâinile, pentru a arăta că însuşi Hristos este Cel ce îi uneşte. Hristos este în centrul tainei şi în centrul vieţii lor.


Toate elementele slujbei cununiei sânt umbre şi simboluri care arată prezenţa lui Hristos. Când stai undeva şi vezi dintr-odată o umbră, ştii că se apropie cineva. Nu-l vezi, dar ştii că e acolo. Te trezeşti dis-de-dimineaţă, şi vezi zarea roşie a răsăritului. Ştii că, peste puţină vreme, va ieşi soarele. Şi într-adevăr, de după munte, începe să răsară soarele.

Când îţi vezi căsătoria, soţul, soţia, trupul perechii tale, când îţi vezi necazurile, toate cele ale casei tale, să ştii că sunt semne ale prezenţei lui Hristos. E ca şi cum ai auzi paşii lui Hristos, ca şi cum ar veni, ca şi cum ai fi gata să-i auzi glasul. Toate acestea sânt umbre ale lui Hristos, descoperindu-ne că este cu noi. E adevărat totuşi că, din pricina grijilor şi neliniştilor, simţim că El lipseşte. Dar Îl putem vedea în umbre, şi ne încredinţăm că este cu noi. De aceasta, în Biserica timpurie nu exista o slujbă aparte a cununiei. Bărbatul şi femeia mergeau pur şi simplu la Biserică şi se împărtăşeau împreună. Ce înseamnă asta? Că de aici încolo viaţa lor devine o singură viaţă în Hristos.

Cununiile sau coroanele de nuntă sânt şi ele simboluri ale prezenţei lui Hristos. Şi anume, ele simbolizează mucenicia. Soţul şi soţia poartă cununi pentru a arăta că sânt gata să se facă mucenici pentru Hristos. A spune că „Sunt căsătorit” înseamnă că trăiesc şi mor pentru Hristos. „Sunt căsătorit” înseamnă că tânjesc şi însetez după Hristos. Cununile sânt şi semne împărăteşti, aşa că soţul şi soţia sânt împărat şi împărăteasă, iar casa lor este împărăţie, o împărăţie a Bisericii, o prelungire a Bisericii.



Care a fost începutul căsătoriei? Căderea în păcat a omului. Înainte de aceasta, nu era căsătorie – nu în înţelesul de astăzi. Abia după cădere, după ce Adam şi Eva au fost izgoniţi din rai, Adam a „cunoscut” pe Eva (Fac. 4, 1) şi s-a pus început căsătoriei. De ce atunci? Pentru ca să-şi amintească de căderea lor şi de izgonirea din Rai, şi să caute să se întoarcă acolo. Căsătoria este, prin urmare, o întoarcere în raiul duhovnicesc, Biserica lui Hristos. „Sunt căsătorit” înseamnă, aşadar, că sunt un împărat, un mădular credincios şi adevărat al Bisericii.

Cununile simbolizează şi biruinţa cea mai de pe urmă, ce va fi atinsă în împărăţia cerurilor. Când preotul ia cununiile, îi zice lui Hristos: „primeşte cununile lor întru Împărăţia ta”, ia-le în împărăţia Ta şi le ţine acolo, până la biruinţa cea mai de pe urmă. 
Aşadar, căsătoria e un drum: începe pe pământ şi se sfârşeşte în cer. Este o împreunare, o legătură cu Hristos, Care ne încredinţează că ne va duce la cer, spre a fi pururea cu Dânsul. Căsătoria este un pod care ne duce de la pământ la cer. E ca şi cum taina ar zice: Dincolo şi mai presus de dragoste, dincolo şi mai presus de soţul tău, de soţia ta, mai presus de întâmplările de zi cu zi, adu-ţi aminte că eşti menit cerului, că ai plecat pe un drum care te va duce acolo negreşit. 
Mireasa şi mirele îşi dau mâna unul altuia, iar preotul le ţine pe ale amândurora, şi îi duce în jurul mesei, dănţuind şi cântând. Căsătoria este mişcare, este sporire, este o călătorie ce se va încheia în cer, în veşnicie.

Căsătoria pare să unească două persoane. Însă nu sânt două, ci trei. Bărbatul se căsătoreşte cu femeia, şi femeia se căsătoreşte cu bărbatul, iar cei doi împreună se căsătoresc cu Hristos. Aşadar, trei iau parte la taină, trei rămân împreună în viaţă.

În dănţuirea din jurul mesei, perechea este purtată de preot, care este un chip al lui Hristos. Aceasta înseamnă că Hristos ne-a prins, ne-a izbăvit, ne-a răscumpărat şi ne-a făcut ai Săi. Aceasta este „taina cea mare” a nunţii (cf. Gal. 3, 13).

În latină, cuvântul „taină” a fost tradus cu „sacramentum”, care înseamnă jurământ. Şi căsătoria este un jurământ, o făgăduinţă, o împreunare, un legământ, aşa cum am mai zis. Este o legătură netrecătoare cu Hristos.

„Sunt căsătorit”, aşadar, înseamnă că mi-am robit inima lui Hristos. Dacă vreţi, vă puteţi căsători. Dacă vreţi, nu vă căsătoriţi. Dar dacă vă căsătoriţi, acesta este înţelesul căsătoriei în Biserica Orthodoxă, cea care v-a adus întru fiinţă. „Sunt căsătorit” înseamnă: sunt robul lui Hristos.



luni, 15 februarie 2021

Căsătorie cu sens (3) - însoțirea în călătoria dragostei

Spuneam aici că voi reda în serial predica starețului Emilianos Simonopetritul „Căsătoria - Taina cea mare”.

Următoarele trei articole se referă la trei dintre scopurile principale ale căsătoriei, după cum le menționează părintele amintit:

  1. Primul, despre care veți citi astăzi, este însoțirea pe calea durerii.
  2. Al doilea scop al căsătoriei este însoțirea în călătoria dragostei.
  3. Al treilea rost al căsătoriei este însoțirea în calea către cer.


În al doilea rând, căsătoria este o călătorie a dragostei. Înseamnă plăsmuirea unei noi făpturi omeneşti, a unei noi persoane, căci, zice Evanghelia, „vor fi amândoi un trup” (Mat. 19, 5; Mar. 10, 7). Dumnezeu uneşte doi oameni şi îi face una. Din această unire a doi oameni, care se înţeleg să-şi sincronizeze paşii şi să-şi armonizeze bătăile inimii, răsare o nouă făptură omenească. Dintr-o astfel de dragoste adâncă şi spontană, unul devine o prezenţă, o realitate vie, în inima celuilalt. „Sunt căsătorit” înseamnă că nu pot trăi nici măcar o zi, nici măcar o clipă, fără tovarăşul meu de viaţă. Soţul meu, soţia mea, e parte din mine, din trupul meu, din sufletul meu. El sau ea mă împlineşte. El sau ea este cugetul minţii mele. El sau ea este pricina pentru care-mi bate inima.

Perechea schimbă inele pentru a arăta că vor rămâne uniţi în încercările vieţii. Fiecare poartă un inel cu numele celuilalt scris pe el, ce se pune pe degetul de la care o venă duce direct la inimă. Numele celuilalt, adică, e scris în propria inimă. Am putea spune că unul dă celuilalt sângele inimii sale. El sau ea îl cuprinde pe celălalt în însăşi miezul fiinţei sale.
„Ce mai faci?”, a fost întrebat odată un scriitor. Acesta a rămas surprins. „Ce mai fac? Ce întrebare ciudată! O iubesc pe Olga, soţia mea”. Soţul trăieşte pentru a-şi iubi soţia, iar soţia trăieşte pentru a-şi iubi soţul.

Lucrul cel mai însemnat în căsătorie este dragostea, iar dragostea înseamnă a uni două în una. Dumnezeu urăşte despărţirea şi divorţul. El vrea o unire nezdruncinată (cf. Mat. 19, 3-9; Mar. 10, 2-12). Preotul ia inelele de pe degetul mâinii stângi, le pune pe cel al mâinii drepte, apoi iarăşi pe stânga, şi în cele din urmă le pune înapoi pe mâna dreaptă. Începe şi sfârşeşte cu mâna dreaptă, fiindcă aceasta este mâna cu care lucrăm îndeosebi. Aceasta înseamnă şi că celălalt are acum mâna mea. Nu fac nimic din ce nu ar vrea perechea mea. Sânt legat de celălalt. Trăiesc pentru celălalt, şi pentru aceasta îi trec cu vederea greşelile. O persoană care nu poate avea îngăduinţă pentru alta nu se poate căsători.

Ce vrea perechea mea? Ce-l interesează? Ce-i face plăcere? Aceleaşi lucruri ar trebui să mă intereseze şi să-mi facă şi mie plăcere. Caut şi prilejuri de a-i face mici bucurii. Cum îl voi mulţumi astăzi pe soţul meu? Cum o voi mulţumi astăzi pe soţia mea? Această întrebare ar trebui să şi-o pună zilnic orice om căsătorit. Ea se interesează de grijile lui, de preocupările lui, de slujba lui, de prietenii lui, pentru a putea avea toate în comun. El îi dă întâietate de bunăvoie. Pentru că o iubeşte, merge ultimul la culcare şi se trezeşte primul. Îi socoteşte părinţii ei ca şi cum ar fi ai săi, îi iubeşte şi li se dăruieşte, fiindcă ştie că căsătoria este anevoioasă pentru părinţi. Îi face mereu să plângă, deoarece i-a despărţit de copilul lor. Soţia îşi arată dragostea pentru soţ prin ascultare. Ea îl ascultă întocmai cum Biserica ascultă de Hristos (Efes. 5:22-24). Fericirea ei este să facă voia soţului.


 

Împotrivirea, încăpăţânarea şi nemulţumirea sânt securile care retează pomul fericirii conjugale. Femeia este inima. Bărbatul este capul. Femeia este inima care iubeşte. În clipele grele ale bărbatului, ea îi stă alături, precum împărăteasa Theodora lângă împăratul Iustinian. În clipele lui de bucurie, ea încearcă să-l suie la înălţimi şi la idealuri şi mai mari. La vreme de necaz, ea stă lângă el, ca o lume sublimă şi plină de pace, dăruindu-i linişte.

Bărbatul ar trebui să ţină minte că soţia i-a fost încredinţată de Dumnezeu. Soţia sa este un suflet pe care Dumnezeu i l-a dat, şi pe care într-o bună zi va trebui să-l dea înapoi. El îşi iubeşte femeia aşa cum Hristos iubeşte Biserica (Ef. 5, 25). O ocroteşte, îi poartă de grijă, îi dă încredere, îndeosebi când este tulburată sau când este bolnavă. Ştim cât de sensibil poate fi sufletul unei femei, pricină pentru care Apostolul Petru îi îndeamnă pe bărbaţi să-şi cinstească femeile (cf. 1 Pet. 3, 7). Sufletul unei femei se răneşte, este adesea mărunt, schimbător şi poate cădea dintr-odată în deznădejde. De aceea, bărbatul trebuie să fie plin de dragoste şi gingăşie, şi să facă din ea comoara sa cea mai de preţ. Căsătoria, dragi prieteni, este o bărcuţă care pluteşte pe valuri şi printre stânci. Dacă o scapi din grijă chiar şi o clipă, se va scufunda.

 

 



vineri, 15 ianuarie 2021

Căsătorie cu sens (2): O însoțire pe calea durerii

Spuneam aici că voi reda în serial predica starețului Emilianos Simonopetritul „Căsătoria - Taina cea mare”.

Următoarele trei articole se referă la trei dintre scopurile principale ale căsătoriei, după cum le menționează părintele amintit:

  1. Primul, despre care veți citi astăzi, este însoțirea pe calea durerii.
  2. Al doilea scop al căsătoriei este însoțirea în călătoria dragostei.
  3. Al treilea rost al căsătoriei este însoțirea în calea către cer.



Care este, aşadar, rostul căsătoriei? Vă voi spune trei din ţelurile de căpătâi ale acesteia. Mai întâi de toate, căsătoria este o cale a durerii. Tovărăşia dintre bărbat şi femeie se cheamă „împreună-înjugare”, adică lucrarea celor doi cu o sarcină comună. Căsătoria este o împreună-mergere, o porţie comună de durere şi, bineînţeles, de bucurie. Dar, de obicei, şase strune ale vieţii răsună trist, şi doar una vesel. Soţul şi soţia beau din acelaşi pahar al lipsurilor, tristeţilor şi căderilor. La slujba cununiei, preotul le dă noilor căsătoriţi să bea din acelaşi pahar, numit „pahar de obşte”, pentru că împreună vor purta poverile căsătoriei. Paharul se mai cheamă şi „unire”, pentru că ei se unesc spre a împărtăşi bucuriile şi necazurile vieţii.

Când doi oameni se căsătoresc, e ca şi cum ar zice: 

Împreună vom merge înainte, mână de mână, prin vremuri bune şi rele. Vom avea ceasuri întunecate, ceasuri de tristeţe, împovărătoare, ceasuri plictisitoare. Însă, în adâncul nopţii, vom crede pe mai departe în soare şi-n lumină. 

Photo by Lennon Cheng on Unsplash

 

O, dragi prieteni, cine poate spune că viaţa sa n-a cunoscut clipe grele? Dar nu e lucru mic să ştii că în clipele-ţi grele, în griji, în ispite, vei ţine mâna celui iubit ţie. Noul Legământ spune că tot omul va suferi, mai ales cei ce se căsătoresc.

„Dezlegatu-te-ai de femeie?” – adică, eşti necăsătorit? – întreabă Apostolul Pavel. „Nu căuta femeie. Iar de te-ai şi însurat, nu ai greşit, şi de s-a măritat fecioara, nu a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi.” (1 Cor. 7, 27-28). Ţineţi minte: din clipa în care te căsătoreşti, zice el, vei avea parte de multe dureri, vei suferi, şi viaţa ta va fi o cruce, însă o cruce ce înfloreşte cu flori. Căsătoria va avea bucuriile sale, surâsurile sale, lucrurile sale minunate. Să vă amintiţi, însă, în zilele cu soare că toate aceste flori preafrumoase ascund o cruce, care poate ieşi în orice clipă la lumină.

Viaţa nu e o petrecere, aşa cum cred unii, care, după căsătorie, se prăvălesc din cer pe pământ. Căsătoria este o mare întinsă, şi nu ştii când te va arunca pe ţărm. Te însori cu persoana aleasă cu frică şi cutremur, şi cu mare grijă, apoi, după un an, doi, cinci, descoperi că te-a tras pe sfoară.

Să credem că nunta ar fi un drum spre fericire este o măsluire a căsătoriei, asemenea unei tăgăduiri a crucii. Bucuria căsătoriei înseamnă pentru bărbat şi femeie împingerea împreună a carului pe drumul urcător al vieţii. „N-ai suferit? Atunci n-ai iubit”, spune un poet. Doar cei ce suferă pot iubi cu adevărat. Şi, de aceea, tristeţea este o însuşire necesară a căsătoriei. „Căsnicia”, zice un filosof din vechime, „e o lume înfrumuseţată de nădejde şi întărită de năpastă”. Aşa cum oţelul se căleşte în furnal, aşa şi omul se întăreşte în căsătorie, în focul greutăţilor. Când vă priviţi căsătoria de la depărtare, toate par minunate. Însă când vă apropiaţi, veţi vedea ce multe clipe grele are.

Dumnezeu zice că „nu este bine să fie omul singur” (Fac. 2, 18), aşa că i-a pus alături un tovarăş, pe cineva care să-l ajute în viaţă, mai ales în luptele sale de credinţă, fiindcă pentru a-ţi păstra credinţa trebuie să pătimeşti şi să rabzi multă durere. Dumnezeu ne trimite tuturor harul Său. El ni-l trimite, însă, atunci când vede că suntem gata să suferim. Unii, de îndată ce văd o piedică, o iau la fugă. Uită de Dumnezeu şi de Biserică. Însă credinţa, Dumnezeu şi Biserica nu sânt o cămaşă pe care s-o dai jos de îndată ce ai început să asuzi.

Căsătoria este, aşadar, o călătorie printre necazuri şi bucurii. Când necazurile par copleşitoare, ar trebui să-ţi aminteşti că Dumnezeu este cu tine. El îţi va ridica crucea. El a fost Cel ce ţi-a pus pe frunte cununa căsătoriei. Dar când Îl rugăm ceva pe Dumnezeu, El nu ne dă de îndată soluţia. Ne îndrumă înainte foarte încet. Uneori, îi ia ani ca s-o facă. Trebuie să cercăm durere, altfel viaţa nu va avea înţeles. Veseleşte-te, însă, căci Hristos pătimeşte cu tine, şi Sfântul Duh „se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite” (cf. Rom. 8, 26).



sâmbătă, 9 ianuarie 2021

Pași către Entuziasm: 1 - Practică entuziasmul și păstrează-l

Norman Vincent Peale spunea în 1967 că diferența dintre entuziasm și credință este foarte mică. Ar putea fi aceea, spune autorul, că entuziasmul este credința aprinsă (stârnită). Prea mulți oameni își petrec zilele fără sclipire. Ca efect, le lipsește puterea de a depăși dificultățile. Îmbătrânesc înainte de vreme. Deoarece vitalitatea este dependentă de vivacitatea spiritului.

 

sursa: pinterest

Pașii către entuziasm pe care îi veți regăsi aici sunt extrase dintr-o broșură ce poartă exact acest nume: „Enthusiasm! The Action Handbook” apărută în 1973, scrisă de Norman Vincent Peale, ministru și autor american. El e cunoscut mai ales pentru munca sa de popularizare a conceptului de gândire pozitivă, în special prin intermediul cărților traduse și la noi, printre care, cea mai cunoscută poate, Forța gândirii pozitive. 

Primul pas se referă la câteva acțiuni pe care să le facem pentru a ne păstra scânteia ce ne menține bucuria vieții.

1. Lasă-te uimit/ă! Peale spune că entuziasmul este unul dintre cele mai mari daruri de la Dumnezeu, este caracteristica ce ne păstrează tineri chiar și la vârste înaintate. Ce le lipsește tinerilor din zilele noastre este entuziasmul și dat fiind acest lucru nu e de mirare cât de îmbătrâniți par. Unul dintre motivele lipsei de entuziasm este lipsa de uimire. Nu ne mai uimește nimic. Nu mai suntem fascinați de minunea vieții. De aceea, ce avem de făcut în primul rând este să decidem să ne lăsăm uimiți de frumusețea lumii. Să ne lăsăm sensibilizați de ea. Oricine se va angaja să urmeze această regulă simplă va fi binecuvântat cu entuziasm și va avea o viață plină de bucurie.

2. O a doua acțiune din acest prim pas este conștientizarea în fiecare zi a faptului că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu. Să ne privim zilnic în oglindă și să ne spunem: ”Sunt fiul/fiica lui Dumnezeu” Faceți acest lucru zilnic timp de o săptămână și observați cum se schimbă viața. Cu toții ne putem schimba. Chiar și dintr-un neîncrezător într-un entuziast.

3. A treia acțiune se bazează pe un principiu întâlnit și în Pateric. Principiul lui „ca și cum”. Într-o povestire întâlnim un călugăr care nu putea să fie bun, să-și iubească frații. Și primește într-o zi sfatul de a se purta „ca și cum” i-ar iubi. Invitația acestei acțiuni este să te porți de ca și cum ai avea entuziasm. Pentru a deveni orice persoană dorești ai nevoie să decizi ce caracteristici particulare dorești să posezi, iar apoi să ții acea imagine fermă în conștiință. Apoi, începe să te porți de ca și cum chiar ai avea acea trăsătură. În al treilea rând, crede că ești în procesul întrupării acelei trăsături prin exersarea ei. Acesta este principiul „ca și cum” în acțiune. Și este valabil și în cazul entuziasmului! Ați auzit de expresia „pofta vine mâncând”? La fel și entuziasmul! E nevoie doar să fii foarte hotărât/ă să urmărești entuziasmul.

sursa: pinterest

 

4. A patra acțiune se referă la a-ți spune zilnic vești bune. Când te dai jos din pat te asiguri că bei apă, că-ți iei nutrienții cei mai potriviți, că îți dai fața cu cremă hidratantă, toate lucrurile bune pentru corp. E important să faci acest lucru și pentru minte! Oferă-ți informații bune: câteva citate biblice sau de la părinți duhovnicești care te vor propulsa într-o zi minunată. Fă-ți „ziarul” de dimineață pe care să-l citești la cafea. Citește Biblia, pentru că e plină de generatori de entuziasm.

Iată câteva exemple: „Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.” (Marcu 9, 23)

„Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.” (Matei 21, 22)

Apoi roagă-te lui Dumnezeu pentru călăuzire și pornește-ți ziua!

sursa: Pinterest

 

5. A cincea acțiune este aceea de a iubi oamenii. Află care sunt nevoile celor din jur și împlinește-le! Iubește oamenii. Iubește cerul, iubește frumosul, iubește-L pe Dumnezeu! Cei care iubesc devin entuziaști. Dacă nu ești entuziast, începe de azi să cultivi această iubire a darului vieții. Crede în tine. Găsește nevoi și le împlinește. Oferă-te să ajuți pe cineva. Gesturi mici, dar care-i fac și pe alții să vadă că viața e un pic mai bună, că merită să fie trăită. Crede că poți fi mai bun/ă decât ești. Adu entuziasmul în stilul tău de viață, pentru că entuziasmul va face întotdeauna diferența!





duminică, 20 decembrie 2020

Cuvântul anului: Cu entuziasm, către 2021!

A venit momentul să mă gândesc și eu la cuvântul anului pentru 2021. Un obicei pe care l-am deprins la inspirația Irinei în urmă cu ceva ani.

Anul acesta m-am gândit mult ce să aleg. Poate mai mult decât în alți ani, pentru că lumea s-a schimbat într-un mod în care nu ne așteptam. Am vrut să fie un cuvânt-motivație, un cuvânt-provocare, un cuvânt-energie. Și a răsărit astfel cuvântul Entuziasm.


Simt că avem nevoie de entuziasm, să ne recalibrăm pentru anul care urmează.

Entuziasmul este o stare sufletească sesizată încă din cele mai vechi timpuri. Ca și termen în vechile filosofii a fost atribuit unei stări de posesie divină (gr. en-theos). E starea pe care omul o trăiește în prezența divinului, o stare de exaltare.  Despre primii apostoli care propovăduiau Vestea cea Bună (venirea Mântuitorului și toate evenimentele asociate) se spunea că erau „plini de must” (Faptele Apostolilor). Dar și mai înainte, pe drumul spre Emaus, în urma întâlnirii cu Mântuitorul cel înviat, ucenicii Luca și Cleopa spuneau unul către altul: „Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” (Lc. 24, 32)


Pentru același cuvânt - entuziasm - din limba română, limba engleză delimitează între excitement și enthusiasm. Primul termen se referă la starea de activare emoțională intensă, iar al doilea la starea de inspirație/posesie divină despre care spuneam mai sus.

Îmi propun să mai scriu despre entuziasm pe parcursul anului. Acum aș vrea să menționez doar importanța lui în gestionarea unor emoții care ne-au marcat cu precădere anul care stă să treacă: frica și anxietatea. Entuziasmul, alături de curiozitate, sunt emoțiile care ne ajută să le gestionăm și să le convertim pe ambele. Un studiu despre activităţile care induc anxietate, cum ar fi, vorbitul în public, a descoperit că răspunsul intuitiv – încercarea conştientă de a se calma – nu este cea mai bună strategie. În schimb, persoanele care, înainte de o încercare grea şi stresantă, au fost învăţate să spună „Sunt entuziasmat” s-au descurcat mai bine. Descoperirea contrară a ceea ce s-a intuit până acum provine dintr-o serie de experimente realizate de Alison Wood Brooks, publicate în revista Journal of Experimental Psychology (Brooks, 2013). Mai multe despre acestea, în postări viitoare.

Acum, doar câteva citate inspiraționale:









miercuri, 16 decembrie 2020

Căsătorie cu sens (1):15 reguli pentru găsirea unui soț pe viață

Cineva spunea că mai mult ne pregătim pentru petrecerea de nuntă decât pentru căsnicia în sine. Există o anume superficialitate în angajarea pe calea căsătoriei. Mulți dintre cei care vor să facă acest pas o fac doar „din dragoste”, înțelegând prin acest lucru că „se simt iubiți”, se simt „totul” pentru celălalt, ori îl iubesc pe celălalt și vor să le fie „totul”. Ar merge până la capătul lumii pentru celălalt. Însă... „totul” se stinge la prima provocare! Aproape că a dispărut percepția căsătoriei ca lucrare, ci în fața piedicilor apare imediat abandonul. Scuza nepotrivirii de caracter. E adevărat că sunt și situații foarte grave, în care e indicată despărțirea. Dar de prea multe ori nu este vorba despre ele.

Am găsit câteva gânduri despre căsătorie ale Starețului Emilianos Simonopetritul extrase dintr-o predică ţinută în biserica Sfântului Nicolae din Trikala, Grecia, la 17 Ianuarie 1971, adică acum cincizeci de ani.

Photo by Boston Public Library on Unsplash


Îmi propun să împart articolul în mai multe episoade, cel de față fiind o listă de lucruri de evitat dacă vrei să găsești un soț/o soție pe viață. Iată ce spune părintele Emilianos:

1. Nu alegeţi pe cineva care-şi pierde vremea prin cluburi, distrându-se şi aruncându-şi banii pe excursii şi luxuri. 

2. N-ar trebui să alegeţi nici pe cineva care, după cum veţi afla mai târziu, îşi ascunde egocentrismul în spatele unor cuvinte de dragoste

3. Nu alegeţi drept soţie o femeie ca praful de puşcă, care, de îndată ce-i zici ceva, sare în sus. Nu-i o nevastă bună.

4. Mai mult, dacă vreţi să aveţi o căsătorie cu adevărat izbutită, nu vă apropiaţi de tânăra sau tânărul neputincios să-şi lase părinţii. Porunca lui Hristos este limpede: „va lăsa omul pre tatăl său şi pre muma sa, şi se va lipi de femeia sa” (Marcu 10:7). Dar când îl veţi vedea pe celălalt legat de mama sau tatăl lui, când veţi vedea că îi ascultă cu gura deschisă şi este gata să facă orice-i vor zice, să vă ţineţi departe. Este o persoană bolnavă sufleteşte, imatură psihologic, şi nu veţi izbuti să faceţi cu dânsul o familie. Bărbatul care vă va deveni soţ ar trebui să fie plin de viaţă. Însă cum ar putea fi aşa, dacă nu şi-a dat seama, dacă n-a înţeles, dacă n-a asimilat faptul că casa părinţilor nu e nimic altceva decât o glastră în care a fost aşezat, pentru a fi scos mai târziu şi răsădit în alt loc?

5. De asemenea, când vă veţi alege soţul, încredinţaţi-vă că nu este un om necomunicativ – în care caz nu va avea prieteni. Şi dacă azi n’are prieteni, mâine va socoti anevoios să vă aibă drept prieten şi tovarăş. 

6. Păziţi-vă de oamenii nemulţumiţi, plângăcioşi şi întunecaţi, ce se aseamănă unor păsări mohorâte. 

7. Păziţi-vă de cei ce se jelesc mereu, zicând: „Nu mă iubeşti, nu mă înţelegi” şi altele de acest fel. Ceva la aceste făpturi ale lui Dumnezeu nu e în regulă.

8. Păziţi-vă şi de fanaticii religioşi şi cei excesiv de evlavioşi; adică de cei ce se supără din pricina unor lucruri mărunte, care critică tot şi sunt hipersensibili. Cum veţi putea trăi cu un astfel de om? Veţi şedea ca pe ghimpi. 

9. Feriţi-vă şi de cei ce socotesc căsătoria ceva rău, ca un soi de întemniţare, de cei ce zic: „Dar niciodată în viaţă nu m’am gândit să mă căsătoresc!”

10. Păziţi-vă de falşii creştini, care văd în căsătorie ceva dezgustător, asemenea unui păcat, şi-şi coboară grabnic ochii când aud vorbindu-se despre ea. Dacă vă veţi căsători cu unul ca acesta, vă va fi un ghimpe în trup, şi o povară pentru mănăstirea sa, dacă se va călugări.  



11. Păziţi-vă de cei ce se cred desăvârşiţi şi nu află greşeală într’înşii, dar găsesc mereu greşeli la ceilalţi. 

12. Păziţi-vă de cei ce se cred aleşi de Dumnezeu ca să-i îndrepte pe ceilalţi.

13. Mai este o problemă serioasă căreia trebuie să-i daţi atenţie: ereditatea. Căutaţi să-i cunoaşteţi bine pe tatăl, mama, bunicul, bunica, unchiul celuilalt. 

14. Trebuie să existe şi minime condiţii materiale

15. Mai presus de toate, îngrijiţi-vă să aflaţi despre credinţa celuilalt. Are el sau ea credinţă? Are idealuri persoana pe care vă gândiţi să v-o faceţi tovarăş de viaţă? Dacă pentru el Hristos nu înseamnă nimic, cum vei putea să intri tu în inima sa? Dacă n-a fost în stare să Îl preţuiască pe Hristos, crezi că te va preţui pe tine? Sfânta Scriptură îi spune bărbatului că soţia trebuie să fie a „legământului tău” (Mal. 2,14), adică de credinţa ta, de religia ta, ca să ţi se poată alătura spre Dumnezeu. Doar atunci veţi putea avea, după cum zic Părinţii Bisericii, o căsătorie „cu încuviinţarea episcopului”, adică cu consimţământul Bisericii, şi nu un simplu act formal.

Discută mai înainte lucrurile cu duhovnicul. Examinează împreună cu el fiecare amănunt, şi el va sta de partea ta ca un prieten adevărat, iar când îţi vei atinge ţinta, căsătoria ta va fi un dar de la Dumnezeu (cf. 1 Cor. 7:7). Dumnezeu dăruieşte fiecăruia în parte darurile sale. Pe unul îl duce înspre căsătorie, iar pe altul înspre feciorie. Nu că Dumnezeu ar face această alegere zicând „tu du-te aici” şi „tu du-te acolo”, însă ne dă tăria de a alege după dorirea inimii noastre, precum şi bărbăţia şi puterea de a îndeplini această alegere.

Dacă ţi-ai ales astfel soţul, mulţumeşte Domnului! Fă-i cunoştinţă cu duhovnicul tău. Dacă n-ai unul, amândoi ar trebui să alegeţi împreună un duhovnic care să vă fie Stareţ, părinte, cel care vă va aminti de Dumnezeu şi vi-L va arăta. (Căsătoria – Taina cea mare, Starețul Emilianos Simonopetritul)

 


Cinci virtuți ale femeii creștine

,,Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Prețul ei întrece însuși mărgeanul" (Pildele lui Solomon 31, 10) Foto: Oana Nekfur Sunt numeroase...