Hristos a Înviat!

Hristos a murit pe cruce. Cât de greu le va fi venit Apostolilor, prietenilor Săi, tuturor ucenicilor Săi să trăiască acel moment! Până în ultima clipă ei vor fi sperat, vor fi aşteptat o minune care să oprească dezastrul. Dar n-a fost aşa; nemiloa­sa moarte le-a spulberat speranţele, le-a risipit toate visele.
Ceva asemănător nu li se va întâmpla oare şi unora din­tre noi? Nu întâlnim şi în zilele noastre evenimente care nu-şi găsesc explicaţie, încercări care ne sfâşie sufletul, ab­surdităţi misterioase, probleme irezolvabile, în urma cărora ajungem să ne închipuim că soarele s-a stins şi că luna nu mai dă lumină?
Aşa vor fi simţit şi primii creştini, privind mormântul ca­re le răpise tot ce aveau mai scump. Aşa ni se întâmplă şi nouă. Cele mai grele lovituri ale sorţii sunt cele care se abat asupra noastră pe neaşteptate: în plină viaţă, apare moartea, care ne răpeşte tot ce avem mai scump şi atunci parcă încre­menim de durere.

Învierea lui Hristos s-a produs pe neaşteptate, asemenea unui cutremur de pământ. Era ceva care părea imposibil. Dar „puterea învierii Sale” ne va elibera şi pe noi. Să rămâ­nem puternici: în întuneric şi lumină puterea şi iubirea vor străluci asupra noastră. Să nu cădem în deznădejde. Chiar dacă ni se va părea vreodată că El este mort, să nu uităm că este viu în veci. Şi că ne iubeşte cu iubire veşnică.
Prin această putere a lui Hristos, care se săvârşeşte întru neputinţa voastră, vi se va da să realizaţi cele irealizabile, şi să atingeţi cele de neatins.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 350 sursa)

Hristos a Inviat!

Bucurie si pace, intelegere si dragoste

Lumina, Frumusete, Viata

Am aflat că sunt pe moarte

Învierea fiului văduvei din Nain predica

Şi articol preluat de pe situl Doxologia:
Pe scurt: să nu ne mai plângem de milă! Apoi, să primim Trupul Său spre a se atinge de al nostru (cum altfel, dacă nu prin împărtăşanie?), iar mintea noastră se va încredinţa de Cuvântul care o va şi trezi şi o va ridica, tânără şi dornică de viaţă, din sicriul în care s-a cuibărit până acum.

pr. Constantin Sturzu

De ceva vreme încoace, un foarte bun prieten, suferind de o boală incurabilă, îşi aşteaptă, din clipă în clipă, sfârşitul. Este, cum se spune, pe moarte. Medicii nu-i mai dau nici o şansă, deşi deja a depăşit cu mult momentul până la care aceştia pronosticau că va mai trăi. Oricât de multă experienţă ai avea cu astfel de situaţii (iar ca preot te întâlneşti deseori cu persoane ce-şi numără zilele care le-au mai rămas), tot nu ştii ce este mai bine să zici sau să faci. Rugăciunea şi sfintele taine sunt singurul ajutor real, dar, din punct de vedere uman, e foarte greu să empatizezi cu durerea unui astfel de bolnav. E ca şi cum ai cere unui om sătul de mâncare să-l înţeleagă pe unul flămând. Sfinţii da, ei pot să empatizeze cu totul în astfel de situaţii, pentru că ei se pun cu toată fiinţa la rugăciune pentru aproapele lor, ajungând să primească şi să cunoască, uneori la propriu, durerile acestuia. Harul care izvorăşte din Dumnezeu îi face capabili de acest lucru; acest har se revarsă peste ei întrucât se unesc atât de intim cu Hristos Domnul, Cel ce S-a răstignit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele lumii. Cei care nu au ajuns să guste dulceaţa sfinţeniei, nu au, oare, nici o şansă să-i înţeleagă pe cei aflaţi în cumplite chinuri sau chiar pe moarte?

Hai să ne întoarcem un pic spre noi, cei care nu ne considerăm a fi ameninţaţi de spectrul trecerii în lumea de dincolo. Să ne gândim, spre exemplu, la condiţia noastră din punct de vedere biologic, la fragilitatea acestui trup care poate oricând ceda în faţa unei boli pe care nici nu bănuieşti că o ai. Faptul că acest trup nu poate exista fără a respira (decât foarte puţine momente), fără a mânca şi fără a bea, ca să vorbim doar de aceste nevoi fundamentale, nu înseamnă cumva că el este în permanent pericol? Dacă nu-i împlinesc trupului meu una din aceste nevoi, după o vreme, mai scurtă sau mai lungă, funcţie şi de rezistenţa organismului, nu se poate întâmpla altceva decât să survină decesul. Asta înseamnă că respir, mănânc şi beau pentru a putea trăi şi, implicit, pentru a amâna moartea. Cu alte cuvinte, nu doar cel cu un diagnostic medical necruţător, ci şi eu, omul care mă cred sănătos, sunt pe moarte! Doar că moartea este amânată prin faptul că trupul meu îşi primeşte acele elemente vitale, care-i asigură prelungirea vieţii, poate chiar pe foarte mulţi ani, dar care nu pot împiedica inevitabila întâlnire cu sfârşitul.

"Eu sunt pe moarte! Eu chiar sunt pe moarte!" Cât de straniu sună să repeţi aceste cuvinte. Până acum câteva clipe credeai că asta e valabil doar pentru celălalt, nu şi pentru tine. Acum realizezi că, aşa cum acela este încă în viaţă doar pentru că e conectat la o serie de aparate şi primeşte anumite medicamente (de care depinde viaţa lui), tot aşa şi tu eşti în această viaţă doar pentru că trupul tău încă mai primeşte substanţele hrănitoare şi absolut necesare unui trup altminteri gata să cedeze... (citeşte mai mult)

Hristos a înviat!

Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea,
şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm.
Să zicem "fraţilor" şi celor ce ne urăsc pe noi;
să iertăm toate pentru Înviere.
Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând,
şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.