Sâmbătă binecuvântată

 

 

 

 

Despre familie și nu numai...

Din septembrie 2016 până în septembrie 2017 am trăit un an în Spania unde, împreună cu soțul meu, pr. Constantin Sturzu, având binecuvântarea Preasfințitului Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, am călătorit spre a le împărtăși românilor de acolo câte ceva din felul în care am văzut noi căsătoria și familia cu sens.

Seminariile pe care le-am ținut au depășit granițele Spaniei, ajungând de două ori și în Franța, la Paris, la Limours și la Montpelier, la invitația părinților de acolo.

Anul acesta, după ce în martie am călătorit din nou, în Italia de această dată, la câteva parohii românești de acolo - la Roma, Lodi, Forli și Torino. La Roma am avut o întâlnire cu preotesele din acea zonă, dar și cu credincioase din parohia la care am fost invitați.

În mai, ne-am întors la Paris, la invitația ÎPS Iosif, mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, la congresul MOREOM, unde, de asemenea, am avut un mic atelier despre familie.

A trăi înseamnă a sărbători

S-au împlinit de curând 40 de zile de la trecerea la Domnul a Matuskăi Juliana (Schmemann) (6 oct 1923-29 ian 2017. O preoteasă pe care mi-aș fi dorit să o cunosc, să învăț de la ea din tainele slujirii preotesei. Dumnezeu să vă aibă în Bucuria Lui cea veșnică!
 ***
 ”Deci a trăi înseamnă a sărbători. Cum putem găsi puterea, cum putem găsi inspirația pentru această sărbătorire? Cum putem simți și ști că este vremea să acționăm, că nu vrem doar să existăm, ci să trăim, să fim cu adevărat vii? Este necesară o transformare a reacției noastre de a fi obosiți, neînțeleși sau epuizați, schimbând-o într-o rugăciune înălțată tăcut în inimile noastre. Fiecare respirație, fiecare detaliu este dăruit și astfel transformat în recunoștință. Dragostea, recunoștința și bucuria, cea mai mare bucurie, sunt o pregustare a Împărăției, prezentă aici și acum, la Ospăț.
Este nevoie de un efort constant pentru a nu cădea, pentru a ne menține această perspectivă, această sfântă stare a minții. Iar când Duhul vede că un suflet i se deschide, El îl umple cu încredere, lumină și har.
Așa că sărbătoriți-vă viața cu credință și libertate mereu, în tot și în toate: acasă, la muncă, în biserică, cu prietenii - trăiți fiecare clipă cu adevărat deplin.” (Prezv. Juliana Schmemann, în Bucuria de a sluji: gânduri pentru preoteasa şi pentru femeia ortodoxă, ed. Teofilia, Făgăraş, 2013, p. 40)

Luna recunoștinței, ziua a 16-a

”Cu puțin efort, îmi pot reaminti o mulțime de lucruri: pot recompune o serie de evenimente, când și cum au avut loc. Dar, dintr-un motiv oarecare, unele lucruri (zile, minute) pe care mi le amintesc au parcă o viață a lor înlăuntrul meu. Nu sunt evenimente importante, ori remarcabile, nu sunt nici măcar evenimente, ci doar anumite momente și impresii. Ele au devenit fundamentul conștiinței mele, o parte din mine. Sunt convins că aceste amintiri sunt niște revelații (epifanii) ce vin din interior, legături cu ”celălalt” nivel al conștiinței, mai profund și mai înalt.
Mai târziu, mult mai târziu înțelegem că în aceste momente ne-am împărtășit de o bucurie desăvârșită. O bucurie fără vreo legătură cu ceva concret și, cu toate acestea, o bucurie; bucuria prezenței lui Dumnezeu și a deschiderii Sale către inimile noastre. Iar experiența acestei întâlniri, a acestei bucurii (care nu ne va mai părăsi niciodată, pentru că a devenit o parte a inimii), ne va determina gândurile și viziunea întregii vieți.” (pr. Al. Schmemann, Biografia unui destin misionar)

despre 3 luni de recunoștință aici

Luna recunoștinței, ziua a 14-a: ”Zwei Katzen” și madlene proustiene

Azi m-am bucurat să fiu în mine.

După o scurtă călătorie într-o zi vânturoasă de toamnă, în care urmăream norii ce realmente alergau  pe cer, făcându-l acum albastru, acum alb (aveam impresia că însuși timpul e dat pe fwd). Un drum în care nu știam la ce să mă opresc mai întâi, la galbenul mestecenilor sau la verdele de pe dealuri. Am ajuns acasă și am căutat o cană în care să-mi pun un ceai cald. Priveam la colecția mea de căni și am stat câteva clipe în fața lor, așteptând ”să simt” pe care să o iau. Pe cea din sticlă, cu flori verzi, ori pe cea din Valencia, ori vreo ceașcă romantică și delicată și dantelată? Mi-au căzut ochii pe o cană cu desen Carola Pabst, pe care o am de multă vreme. ”Zwei Katzen”. Iată-le: 

Cănile mele au fiecare povestea lor, dar azi nu povestea m-a străfulgerat, ci o stare. Un flash-back produs la vederea cănii, asemenea madlenelor lui Proust. Și, odată cu starea, o înțelegere, prilej de recunoștință: sunt unica persoană care a simțit ce am simțit eu în legătură cu acea cană atunci, în trecut și acum. Și de la asta, recunoștință pentru un dar extraordinar de la Domnul. Acela de a fi în pielea mea, în psihismul meu, în mintea mea, în felul meu de a trăi, de a percepe, de a acorda semnificații, de a mă implica în relații, de a ”citi” oamenii și de a-i simți, în tot ce înseamnă persoana mea. Îmi sunt maxim recunoscătoare pentru felul în care văd lumea.

Cândva m-am întristat pricepând că suntem destul de singuri în unicitatea noastră de percepție. Dar azi am trăit o bucurie enormă realizând că de-a lungul vieții mi-am fost prietenă, văzând și apreciind frumosul ascuns de Dumnezeu în cele mai nebănuite locuri și, mai ales, că am fost cu El de cele mai multe ori în momentele în care făceam asta.

Slavă Ție, Doamne, pentru ziua de azi!

despre 3 luni de recunoștință aici

Luna recunoștinței, ziua a 7-a

despre 3 luni de recunoștință aici

"Fă-ți timp să stai de vorbă cu părinții tăi măcar din când în când. Fă-ți zilnic timp, dacă poți, să le spui ceva sau să-i întrebi ceva cu un cuvânt iubitor. Aceasta îi va face fericiți. Și nu numai pe ei, ci mai ales pe tine." (Traian Dorz)

De multe ori uităm că suntem pe această lume pentru că a fost cineva să ne aducă în ea; un bărbat și o femeie care au consimțit să ne aducă pe lume. Uneori, parcă Dumnezeu a trecut dincolo de consimțământul lor, pentru că am aflat că n-am fost doriți de părinți, dar ”ne-am întâmplat”. Pentru că, mai presus de cei care ne-au adus pe lume, am fost doriți de Dumnezeu.

Nu știu cum sunt alții, dar eu am descoperit destul de recent că a-mi cerceta părinții mă hrănește mai mult pe mine decât îi bucură pe ei. Că, deși uneori avem păreri diferite cu privire la anumite lucruri, din momentul în care am realizat că ei au voie să aibă propria opinie și eu pe a mea, lucrul acesta nu a mai constituit prilej de îndepărtare. Am început să primesc, conștient, toată dragostea, considerația și aprecierea pe care mi-o poartă, chiar dacă uneori poate nu știu să o arate, chiar dacă alteori pare chiar contrariul. Și, direct proporțional, a început să crească și conștientizarea propriului respect, propriei aprecieri, iubirii pe care le-o port. Mai mult decât atât, s-a maturizat felul de a mă raporta la proprii copii, trecând de la dragostea firească la una mai ancorată în Dumnezeu, cu atribute corespunzătoare. Fiecare dimineață a devenit prilej de recunoștință pentru părinți, prilej de rugăciune pentru ei.


Iubirea și respectul pentru părinți pot părea uneori un truism, alteori o mare provocare. Ce te faci cu un copil născut în urma unui viol? Cum îi poți spune aceluia să-și iubească și să-și respecte tatăl? Cum îi poți spune asta unui copil născut într-o familie disfuncțională, ori unuia care a fost abandonat la orfelinat? Omenește, este aproape imposibil. Dar am cunoscut astfel de persoane care, în momentul în care au învățat să-i mulțumească lui Dumnezeu că au venit în această lume, în momentul în care au reușit să se împace cu felul și situația în care au venit, au început să răzbească, să se ridice deasupra acestor condiții. Și, în cele din urmă, au ajuns să le mulțumească și acelor părinți, așa cum sunt sau au fost, chiar dacă nu i-au mai putut întâlni.


În această lună a recunoștinței, un gând de mulțumire pentru părinții mei. 

Luna recunoștinței - ziua a 4-a: ”Suferinţa ne este de trebuinţă până când inima se curăţeşte”

”În viaţa noastră avem nevoie de bucurie, iar Domnul a venit pe pământ ca să ne dăruiască bucurie, iar aceasta să fie deplină, cum spune El Însuşi în Evanghelia după Ioan. Avem, deci, nevoie de bucurie, căci pentru aceasta am fost zidiţi de Dumnezeu. Dar bucuria duhovnicească nu este totuna cu bucuria sufletească a lumii acesteia. Adevărata bucurie duhovnicească înseamnă a avea o inimă slobodă în care domneşte pacea lui Hristos. Avem bucurie duhovnicească atunci când ne eliberăm de sub stăpânirea vrăjmaşului, de înrâurirea gândurilor rele şi a ispitelor.
Suferinţa ne este de trebuinţă până când inima se curăţeşte, până când este străpunsă, adică rănită, şi începe să ia parte cu simţire la împreună-vorbirea cu Dumnezeu. N-ar trebui să folosesc cuvinte mari, căci cine are cu adevărat o inimă curată? Însă, dacă stăm înaintea lui Dumnezeu şi vorbim cu El dintr-o inimă zdrobită, negreşit vom afla mângâiere. Iar mângâierea noastră este să fim liberi, să avem o inimă slobodă ce arde de iubire pentru Domnul, aşa cum ardea inima lui Luca şi a lui Cleopa în drum spre Emaus, o inimă în care domneşte pacea şi în care răsună numai cuvântul lui Hristos.” (Arhim. Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015)

***

Părintele Zaharia spune că adevărata bucurie duhovnicească înseamnă a avea o inimă în care domnește pacea lui Hristos. E greu să ai pace atunci când copilul sau cineva apropiat îți e bolnav ori pe moarte. Dar numai cine a trecut prin asta chemând pe Domnul în durerea pierderii cunoaște că ceea ce zice părintele se poate experimenta pe viu. Și că abia atunci gustăm un fel de bucurie pe care n-am mai trăit-o. De (cele mai) multe ori avem tendința de a fugi de dureri, de a dori să se ia de la noi, de a ne păzi de ele, prin viața pe care o ducem, uneori protejându-ne exagerat. Sau căutând să ne protejăm copiii exagerat. Și e bine așa, pentru că se cuvine să avem grijă de noi înșine și de cei din jur. Dar dacă am trăit măcar o dată bucuria întâlnirii cu El în durere știm că tot ce ni se întâmplă nu e decât o invitație la a fi mai mult, mai întreg, mai intim cu El. Domnul să ne lumineze în trăirea cu înțelegere a celor ce se desfășoară în viața noastră!

despre 3 luni de recunoștință aici

12 atitudini sfințitoare pentru o soție: Să fie... gospodină

Nu știu dacă ați reușit să cumpărați și să citiți cărțile lui Charlie Shedd, Scrisori Caterinei sau Scrisori către Filip apărute în București, la editura Bizantină. Luna Ianuarie a anului 2014 este dedicată, după cum spuneam aici, observării trăsăturilor întâlnite în Epistola către Tit a Sf. Ap. Pavel în ce privește atitudinea soției față de soț:

”să fie cumpătate,

curate, gospodine, bune,

plecate bărbaţilor lor,

ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu”(Tit 2, 5)

Pentru postarea de astăzi aflată sub acest îndemn, m-am gândit să vă ofer o scrisoare care are în vedere a fi gospodine. Și o gospodină își arată desăvârșirea în bucătărie, așa încât am ales ”Alfabetul bucătăriei parfumate” din cartea Scrisori Caterinei. Sfaturi unei tinere căsătorite. Mie îmi este de ajutor, sper că și vouă

***

Draga mea Caterina,

Comentariile mele referitoare la tema gătitului vor avea nevoie de un suport exterior. Ştii că nu exagerez în ceea ce priveşte bucătăria şi gătitul. Capacităţile mele n-au depăşit niciodată nivelul unui bucătar amator.  De fiecare dată când mama ta mergea la maternitate ca să-mi aducă pe lume următorul copilaş, eu mă străduiam în bucătărie pe cât se putea, dar  cu toată strădania mea rezultatul, nu a fost niciodată cel dorit. Spre seară, vă auzeam rugându-mă în cor: „Tati, nu ar fi mai bine să ieşim să mâncăm undeva?”

Pentru că sunt un ignorant în materie de bucătărie şi pentru că avem lângă noi un expert al bucătăriei rafinate, adică pe mama ta, pe care am rugat-o să-mi dea o mână de ajutor la acest capitol. Ea mi-a venit în întâmpinare cu o idee extraordinară: mi-a oferit „alfabetul bucătăriei parfumate”, cu cele mai delicioase mâncăruri… Într-un singur loc am adăugat şi eu o paranteză.

ALFABETUL BUCĂTĂRIEI PARFUMATE

 „A” Masa ta trebuie să arate impecabilă. Ai grijă totdeauna ca mâncărurile tale să fie colorate – galben, verde, roşu, maroniu sunt culori care, dacă sunt bine potrivite pe masă, crează o ambianţă fermecătoare.

 „B” Masa presupune bună dispoziţie. Manualele de specialitate spun că digestia bună este în directă legătură cu buna dispoziţie.  Un prieten psiholog a ales expresiile „m-am săturat”, „asta nu e de mâncat”, „îmi stă în gât” pentru a-şi argumenta afirmaţia că ulcerul este mai degrabă rezultatul indispoziţiei decât al indigestiei…

 „C” Costul mesei trebuie să se încadreze în posibilităţile voastre financiare. În facultate, când eram deja căsătorită cu tatăl tău, am învăţat că există numeroase modalităţi de a găti pastele făinoase… Cumpărăturile de la supermarket pot deveni o adevărată artă dacă înveţi să te informezi corect despre piaţă, să observi ofertele speciale şi să nu-ţi scape reducerile.  Şi în aceste condiţii poţi cumpăra produsele de cea mai bună calitate.

 „D” Nu uita detaliile! La o masă, toate au rostul lor – de la şerveţelele potrivite - şi tacâmurile necesare, sarea şi piperul din cele două margini ale mesei, până la vazele împodobite cu flori frumoase.  (Nouă, florile ne creau întotdeauna probleme… Nu rămâneau niciodată drepte!)

„E” Poţi să te eschivezi uneori de la obligaţiile tale de gospodină ca să te destinzi, având totuşi grijă ca mâncarea să fie gata la timp. Să nu-ţi permiţi niciodată, dar niciodată, ca plimbările tale să împiedice pregătirea la timp a mesei.

 „F” Din când în când este nevoie şi de puţină festivitate.  O masă în lumina lumânărilor poate da o notă distinctă vieţii voastre.  Ii cunoşti pe prietenii noştri Brooks, cât de mult se potrivesc. Ei spun că respectă destul de des această regulă. El îşi pune costumul şi cravata, ea rochia de seară, se aşază la masă lângă şemineu, cu lumânările aprinse, cu muzică de cameră. Copiii sunt deja la culcare. Spun că aceste momente sunt dintre cele mai deosebite pe care le gustă în viaţa lor.

 „G” Creează mâncăruri ca un gurmand. Caută reţete pentru mâncăruri alese şi gustoase în cărţile de bucate pe care le ai şi spune: „Slavă Domnului că sunt persoane care se întâmplă să ştie mai multe decât mine în domeniul culinar!”

„H” îngrijeşte-te ca mâncarea să fie hrănitoare, pentru a asigura sănătatea tuturor, fără să uiţi să pregăteşti, din când în când, şi unele delicatese care plac celor dragi.

 „I” Este vorba de idei trimise de Dumnezeu, aşa cum sugestiv ne spunea un cunoscut: „Pune-ţi mintea la contribuţie, şi vei vedea că din resturile unei mese poţi să mai aranjezi încă una.”

„Δ Este vorba de cum te îmbraci pentru masă. Să nu te aşezi niciodată la masă neîngrijită. Să fii mereu atentă să-ţi aranjezi părul şi faţa înainte de masă, indiferent ce făceai puţin mai înainte. Şorţul de bucătărie este pentru gătit şi lenjeria de noapte este pentru pat. Acestea trebuie scoase înainte de a te aşeza la masă.

 „J” în timpul mesei jertfiţi televizorul şi radioul. Ele trebuie să rămână închise pe durata mesei. (Ştii foarte bine că în familia noastră era nevoie de o hotărâre unanimă pentru a se deschide televizorul în timpul mesei. Îmi amintesc decepţia pe care am trăit-o eu cu fratele tău mai mare atunci când se transmitea finala campionatului de fotbal şi când cineva a votat „nu” şi televizorul a rămas închis.)

„K” Kilogramele şi silueta ta nu trebuie să devină pricină de înfometare a soţului tău. La masă unii mănâncă mai mult, alţii mai puţin, dar zgârcenia nu place nimănui.

 „L” Masa necesită liniște. Odată, când tatăl  tău a mers la o conferinţă, te-a luat şi pe tine cu el. A doua zi, când s-a întors, ne-a povestit cum a primit o lecţie pe care n-o va uita niciodată. Dacă îmi amintesc bine, aveai pe atunci 11 ani. „Kilometri întregi – ne-a spus tatăl tău – vedeam pe autostradă panouri care făceau reclamă celei mai mari peşteri din lume, care se afla într-un sătuc din statul kansas. Când am ajuns aproape de peşteră mi-a fost imposibil să opresc, pentru că ar fi însemnat să întârzii la conferinţă. Caterina a tăcut câţiva kilometri apoi mi-a spus: „Măi tati, mi-e milă de tine. Atâta te grăbeşti încât pierzi cele mai frumoase părţi ale călătoriei!”  De atunci, tatăl tău s-a hotărât să conducă mai încet şi mai liniştit; şi toate acestea datorită ţie. Acest aspect este valabil şi pentru masă.

 „M” Bunele maniere înfrumuseţează masa. Cuvintele „mulţumesc”, „vă rog”, „mă scuzaţi” contribuie la crearea unei ambianţe confortabile pentru toţi. Este datoria ta să-ţi determini toată familia să le folosească. Lasă cârciumile să aplice vocabularele lor…

 „N” Pregăteşte din când în când surprize neaşteptate. Se povesteşte despre o bătrânică cu suflet bun că „lăsa totdeauna deschisă fereastra dinspre răsărit a sufletului ei pentru fiecare, ca să pătrundă surprizele divine”. In cazul nostru, vei vedea că un meniu pregătit special, care să-l facă pe soţul tău să-şi lingă degetele, un desert special, sau o reţetă nouă de prăjitură luată de la o prietenă, pot săvârşi minuni.

„O” Sunt ocazii speciale de sărbătorit. Noi ne-am stabilit ziua noastră „specială” pe data de 29 a fiecărei luni; şi aceasta pentru că ne-am căsătorit pe 29 mai. Îţi aminteşti cu siguranţă de caracterul sărbătoresc pe care îl îmbracă această zi de fiecare dată şi cu câtă nerăbdare aşteptăm data de 29 a fiecărei luni.

 „P” Fă-i soţului tău o primire călduroasă de fiecare dată când revine acasă, de fiecare dată când se aşază la masă, de fiecare dată când vine împovărat cu o problemă, de fiecare dată când vine să-ţi ofere dragostea lui.

 „R” Rugăciunea să nu lipsească de la masa voastră. Fii atentă! Am spus „la masă”. Tatăl tău ne spunea că atunci când era copil „nimeni nu îndrăznea să întindă mâna spre farfurie până când nu se făcea rugăciunea după rânduială” şi nimeni nu se ridica de la masă până nu se făcea rugăciunea de mulţumire.

 „S” Salvaţi puţin timp pentru scurtele voastre întâlniri. Probabil că deocamdată le amânaţi, crezând că mai târziu veţi găsi mai mult timp liber. Este o amăgire. Şi mâine veţi avea treburi. De aceea economisiţi timp şi ieşiţi singuri, din când în când, să mâncaţi la un restaurant.

 „T” Trezește-te cu puţin înaintea soţului tău şi încearcă să nu-l laşi niciodată să-şi pregătească singur micul dejun. Această regulă este valabilă pentru fetele proaspăt căsătorite şi pentru mame. Aşadar, deşteptarea matinală trebuie să devină o obişnuinţă, dacă vrei să întreţii buna dispoziţie a soţului tău.

 „U” Un sărut înainte de masă. Cred că ştii pe cineva care aplică această regulă, chiar şi când sunt străini de faţă. Şi dacă în viaţa mea există un moment în care mă simt ca o regină înconjurată de curtenii care mă admiră, acela este exact momentul în care tatăl tău mă sărută înainte să ne aşezam la masă. Aceasta îmi dă un plus de dispoziţie pentru tot restul zilei.

 „V” Asigură mesei tale varietatea. Am mai spus şi altă dată că este foarte uşor să se plafoneze cineva. Noutăţile aduc bucurie. De aceea, încearcă mai multe variante pentru binele tuturor. Programează-ţi timpul corect şi gândeşte-te dinainte ce vei găti. O asemenea programare te scuteşte de risipa timpului şi a energiei, te fereşte de stress, de griji şi de o cheltuială în plus.

 „X” Xenofobia. Primeşte-i cu drag pe toţi străinii. Să nu pregeţi să împărţi masa ta cu alţii. Permite-i soţului tău să-şi invite prietenii la masă, asemenea şi copiilor tăi. Te vor adora pentru aceasta. Desigur, trebuie să-i înveţi să te anunţe din timp de venirea musafirilor, ca şi despre orice întârziere.

 O prietenă a mea s-a gândit să-i dea o lecţie de neuitat soţului ei, care uita mereu să o anunţe. Astfel, odată când, întâmplător, directorul general al soţului se afla în oraşul lor, ştiind că soţul îl invită totdeauna la masă pe acesta, fără să o anunţe, în loc să pregătească masa ca de obicei, ea a pus pe masă pâine, salam, câteva roşii proaspete, măsline, a deschis două conserve de carne şi a adus câteva murături. Cu toate acestea, nu şi-a atins scopul, pentru că „înaltul oaspete” i-a mărturisit că a fost cea mai delicioasă mâncare pe care a mâncat-o vreodată.„

 „Z„ Fără zel nu se face nimic bun. Un bun prieten spunea mereu: „O mâncare caldă poate fi stricată de o gospodină foarte rece.” învaţă să-ţi iubeşti bucătăria şi s-o umpli mereu cu toată dragostea inimii tale. Aşadar, iubeşte-ţi soţul, iubeşte-l corect, chiar şi prin „bucătăria” ta. Într-o călătorie spre Sud făcută de curând ne-am oprit în Kentucky, la o micuţă cafenea. Deasupra uşii acesteia trona următoarea inscripţie: „Aveţi grijă de stomacul vostru ca de ochii din cap”. Iată un mesaj pentru fiecare gospodină. Nu crezi?

Cu cele mai bune urări pentru o căsnicie „gustoasă”, 

Mama şi Tata

***

Vă urez și eu o săptămână senină și cu împlinire în căsnicie

 

fotografiile lunii decembrie

Am rămas restantă de anul trecut cu fotografiile.
A fost o lună plină cu tot felul de activități care mi-au umplut inima și au încununat cu adevărat anul ce a trecut.

Luna decembrie este și pentru noi binecunoscuta lună a Nașterii Domnului, a cadourilor, colindelor, brăduțului împodobit și a sărbătorilor petrecute în familia mai mică, a noastră, sau mai largă, din Biserica parohiei în care trăim.

Luna care a trecut ne-am bucurat de colindători mari și mici, de dăruitori mari și mici și de Bucuria mare a Domnului, Care ne-a cuprins pe toți în Darul Nașterii Sale.

Fotografiile lunii noiembrie

Am întârziat cu mozaicul lunii. Noiembrie din acest an a fost o lună absolut încântătoare.
Pentru mine, vremea mohorâtă - cea care nu e nici cu soare, nici cu zăpadă, în care nu știi dacă va ploua vreodată, pentru că parcă stă s-o facă dar nu se îndură, sau pur și simplu începi să te întrebi dacă are și sfârșit - ei bine, vremea asta îmi pare o binecuvântare extraordinară și aș savura-o la nesfârșit.
Am primit sugestii că aș putea să mă mut în Italia pentru că acolo cam așa ține toată iarna.
Da, îmi place vremea aceea de plumb bacovian, doar că la mine n-are nicio legătură cu spleen-ul.
Dimpotrivă, vremea asta mă energizează, o simt ca pe un fundal de teatru pe scena căruia viața mea își desfășoară dansul.
Cumva, vremea asta e într-un fel ca durerea... în durere, poți simți mai bine mângâierea Domnului, bucuria de la El; la fel, pe vremea asta se vede mai bine... lumina.

Mozaicul lunii octombrie

Îmi place teribil de mult ideea unui mozaic fotografic al lunii.
În octombrie 2013 ne-am bucurat de o toamnă caldă și extraordinar de frumoasă aici, pe meleaguri ieșene.
Am urmărit în curte, cu recunoștință, ca în fiecare an, colorarea arțarului japonez în cele mai frumoase culori.
Am urmărit în plimbări îngălbenirea frunzelor, galbenul intens pe cerul albastru.
Lecturi întârziate pe pământ, în lună cu ”r” (în copilărie știam că nu se așază pe pământ în lunile cu ”r” în ele)
Apusuri minunate, văzând chiar Ceahlăul.
Mulțime de oameni în jurul sfintei Parascheva și în tot orașul.
Slavă Ție, Doamne, pentru binecuvântările Tale!
Miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta și ajută-ne să păstrăm puritatea naturii așa cum ne-ai încredințat-o Tu, să nu ne predăm egoismului din noi în urmărirea unor interese ale timpului, pierzând din vedere că țara aceasta nu e doar a noastră, ci și a urmașilor noștri.

Hristos a Inviat!

Bucurie si pace, intelegere si dragoste

Lumina, Frumusete, Viata