sâmbătă, 29 mai 2010

Rugăciuni




***
Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Cel Ce nu poți fi văzut, nici atins, Cel pururea nemișcat, dar Care Te miști pentru a Te pogorî la noi, cei ce viețuim în iad! Vino, nume mult dorit și îndelung slăvit, vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață!
***
Secretul unui pustnic grec:

Duhovnicia mea, după şaptezeci de ani de ani de viaţă ascetică, e foarte simplă: în fiecare dimineaţă, iau o foaie albă de hârtie şi o semnez jos, spunându-I lui Dumnezeu: să scrii deasupra tot ce voieşti Tu, că eu am semnat deja şi la toate voi spune "da!"

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...