{Jurnal de recunoștință: ziua 16 /90} - de Florii

Azi mulțumesc pentru Apostolul zilei:

"Fraţilor, bucuraţi-vă pururea întru Domnul. 
Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! 
Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. 
Domnul este aproape. 
Nu vă împovăraţi cu nicio grijă, 
ci, întru toate, 
prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, 
cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. 
Şi pacea lui Dumnezeu, 
care covârşeşte toată mintea, 
să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. 
Mai departe, fraţilor, 
câte sunt adevărate, 
câte sunt de cinste, 
câte sunt drepte, 
câte sunt curate, 
câte sunt vrednice de iubit, 
câte sunt cu nume bun, 
orice virtute şi 
orice laudă, 
la acestea să vă fie gândul. 
Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, 
şi Dumnezeul păcii va fi cu voi." (Filipeni 4, 4-9)

Din intimitatea unei tabere pentru suflet

⃞⃞   Îmi place tare mult să țin grupuri. Îmi place pregătirea lor, starea aceea în care sunt în momentul în care mă gândesc la conținutul pe care îl voi propune. Cu ceva vreme în urmă, pe vremea când aveam de scris săptămânal articole pentru ziarul Lumina sau siteul Doxologia, am început să folosesc pregătirea articolelor sau a paginilor pe care le coordonam ca momente de conectare la Dumnezeu, dar și la mine, la interiorul meu autentic. Deseori mă întrebam și Îl întrebam pe Dumnezeu ”dacă ar fi să mor azi, ce aș vrea și ce ai vrea, Doamne, să fi rămas în urma mea, ca și mesaj?” Și apoi mă apucam de căutat subiecte sau de scris. La fel se întâmplă și acum, când organizez grupuri. Fiecare întâlnire este un prilej de sondare interioară, doar că acum, contactul fiind direct cu anumite persoane, Îl rog pe Dumnezeu să dea cuvânt, informații, pentru fiecare dintre cei prezenți.   ⃞⃞

Tabăra ”Dimensiunile ființei” s-a desfășurat în spațiul mirific al Mănăstirii Pângărați din județul Neamț.

Cele cinci perspective din care am privit ființa noastră – Trup material, Om aflat în relație cu mine însumi, cu ceilalți și cu Dumnezeu, Eu ca moștenitor al neamului în care m-am născut și Eu ca moștenitor al lui Hristos, trăind în lume împlinind Porunca iubirii - au provocat nenumărate întrebări și răspunsuri aplicate personal de către fiecare dintre participante.

Axa fizică: (Trupul meu, templul Duhului Sfânt)

Axa orizontală: (Eu-Tu-Ei)

Axa temporală: (În căutarea generațiilor pierdute)

Axa verticală: (Dintru adâncuri am strigat...)

Axa iubirii: (A trăi din inimă)

Iată câteva impresii și mărturisiri chiar de la participante:

”Tabăra ”Vară cu sens” a îmbinat în mod armonios și delicat lucrul personal, aspectele duhovnicești și relaxarea într-un ambient natural liniștit, în tihna mănăstirii Pângărați. Atitudinea de acceptare și de firesc, de stimulare a autenticității ne-a ajutat să fim noi înșine, să ne deschidem față de ceilalți și față de ceea ce este în noi înșine, fără teama de a fi judecați sau mustrați că nu corespundem modelului de ”a fi un bun creștin-ortodox”. Aceasta ne-a permis să recunoaștem cine suntem și să pornim din punctul în care ne aflăm, în a ne descoperi visul și chemarea. Am găsit răspunsul la multe întrebări și a apărut în mod simplu și clar care sunt următorii pași” 

*** 

 ”Am conștientizat multe lucruri, am învățat și mai multe lucruri. Am înțeles ce important este să fim în rânduială, am înțeles și accept să-mi exprim durerile și alte sentimente pe care multă vreme le-am reprimat.”

***

”Informații și activități foarte bine gândite, structurate, prezentate, lucrate. Bună dispoziție, sprijin reciproc, susținere emoțională/afectivă, ocazie e a înțelege profund cine suntem și cine suntem chemați să fim. M-am conectat cu mine, cu celelalte persoane din grup, cu natura, cu Dumnezeu. Mi-a plăcut cadrul duhovnicesc, faptul că am fost mereu în rugăciune, comuniune, chemarea lui Dumnezeu. Și mai ales, mi-am amintit că Dumnezeu mă ține în brațe în fiecare clipă.”

***

”M-am bucurat de conștientizări, prin exerciții practice. Am fost surprinsă să aflu lucruri pe care nu le știam despre mine, despre modul în care mă raportez la cei din jur, la mine, la Dumnezeu. Am primit răspunsuri la întrebări pe care nu mi le pusesem, crezând că anumite lucruri erau clare pentru mine, când de fapt nu erau. Am schimbat perspectiva, unghiul din care vedeam lucrurile. M-am simțit în comuniune cu ceilați, confortabil, în siguranță. Am avut șansa să-mi dau voie să fiu creativă.”

***

”Am învățat să mă uit în urmă, către experiențele mai degrabă dureroase, cu înțelegere, cu demnitate și cu dorința de a învăța ceva din ele. Și cu credința că, fără ele, n-aș mai fi fost eu. Și am mai aflată că e ok să simt ce simt, că e ok să fiu eu, cea adevărată și că fricoșii și ipocriții se întâlnesc cel mai greu cu Dumnezeu.”

***

 ”De la primul joc primit m-am găsit deschisă și implicată, tabăra a lucrat viu în mine și a scos întrebări, îndoieli, reflecții, revelații, conștientizări și răspunsuri. Deși am mai gustat din cursuri, grupuri, tabere, de astă dată simpla punere în scenă, modelatul și faptul că m-am lăsat cuprinsă de ele m-au adus într-o formă mai vie a mea. De a mă înțelege, de a-i accepta pe cei care m-au crescut și înainte de orice, dorința de a ști cum să fac, ce să fac cu ce am descoperit, cu ce mă doare, să-L întreb mereu pe El ”Doamne, unde ești aici?”, ”Doamne, când am ieșit din rânduială?” ”Doamne, vino în frica asta!” Și faptul că dezvoltarea personală din punct de vedere ortodox este dobândirea asemănării cu Hristos, este gândul care mă întregește și mă ajută să rămân pe cale indiferent de patimile mele și de îndoielile care mă mai macină.”

12 atitudini sfințitoare pentru o soție: ”Să-și iubească soțul”

N-aș vrea să las a trece luna februarie fără a vorbi despre iubire, căci am promis să mă opresc în fiecare lună la câte o atitudine din cele 12 propuse aici, ca și provocare de blog pentru anul 2014.
Trebuie să recunosc că am mai avut imboldul de a o face de-a lungul celor 19 zile deja scurse din această lună, însă de fiecare dată m-am oprit la gândul că într-un fel e de prisos a vorbi despre asta; nu orice femeie cu scaun la cap își iubește soțul?

Dar pentru că în Epistola către Tit cuvintele referitoare la iubire capătă un ton ușor imperativ la adresa bătrânelor ”să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii” (Tit 2,4), fără a specifica vreo subcategorie a acelor tinere de genul ”cele care nu-și iubesc bărbații” (presupunând să spunem că ar fi fost vreo căsătorie din interes), am hotărât să caut idei care ar putea lămuri această întrebare:

De ce ar avea nevoie o tânără să fie învățată a-și iubi soțul?

Primul gând ce mi-a venit este acela că ”îndrăgostirea” (care de multe ori în societatea contemporană este motivul principal ce stă la baza întemeierii unei familii) este un sentiment, o stare sufletească. Și, ca orice stare sufletească, nu are consistență și tărie, ci fluctuează și în cele din urmă are tendința de a dispărea, lăsând loc golului (uimitor, nu?!?) ce se credea umplut pentru totdeauna de cealaltă persoană.

N-o să vorbesc despre cuplurile tinere care decid că nu mai au de ce sta împreună, că nu și-au dat seama cu ce ”specimen” s-au căsătorit, dar acum văd ei (ele). Nici despre cuplurile care nu înțeleg că și-au luat un angajament de a păstra patul conjugal neîntinat și aduc pe altcineva în el.
Mă voi referi la situația în care cei doi se respectă și se apreciază unul pe celălalt pentru ceea ce sunt, doar că, iată, își dau seama că de fapt nu se potrivesc. Nepotrivire de caracter, cum se zice. Sau, pur și simplu ”nu se mai iubesc” fără motiv. Singurul motiv ar fi acela că a plecat iubirea.

Da, există pericolul acesta în cuplu. Un cuplu în care nădejdea și energia susținerii iubirii stă în cei care îl formează ajunge în cele din urmă la o secetă a iubirii. Oricâte artificii, terapii de cuplu și alte încercări ar face, iubirea a dispărut și gata. Un părinte drag mie ar spune că atunci vinul de la nuntă s-a terminat. Acesta e momentul la care Maica Domnului merge la Mântuitorul să spună că nu mai au vin (In 2, 3).

Aici poate fi unul dintre momentele în care o tânără ar avea nevoie să învețe să-și iubească soțul. Și mai ales de la o persoană credincioasă, care a trecut prin viață și care știe că acesta nu e sfârșitul, ci doar un nod de la care cea tânără va vedea că abia acum începe să-și iubească soțul cu adevărat. Pentru că nădejdea nu va mai fi în ea sau în el, ci în Domnul, în Harul Cununiei. Acum, ceea ce la început poate că părea doar o tradiție respectată a devenit adevăratul izvor de energie iubitoare. Ceea ce are nevoie să învețe tânăra femeie în acest moment e să aibă încredere oarbă în lucrarea harului și să fie statornică, în ciuda argumentelor raționale care poate ar spune că totul e pierdut, că nu mai are sens. Să nu cedeze în fața acestei ispite și să plece, ci să rămână tare, cu puterea Lui și a Maicii Domnului, cea care nu va pregeta să-L roage pe Mântuitorul să înmulțească vinul iubirii și în această nuntă.

12 atitudini sfințitoare pentru o soție

De când e blogul acesta tot am postat articole despre viața de om căsătorit, căi de dobândire și de păstrare a armoniei în cuplu și mai ales despre femeia căsătorită.
Pentru astăzi vă propun să meditați asupra a 12 atitudini dezirabile ale unei soții. Deși toate aceste atitudini se manifestă unitar, dar și adecvat diferitelor momente, atunci când există, totuși, cu ajutorul Domnului, de dragul organizării voi încerca o abordare lunară a fiecăreia, că tot suntem la început de an.

Deci, o soție vrednică...

1. Este cumpătată,
curată, gospodină,
bună, plecată soțului său (supusă), ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. (Tit 2, 5)
2. Își iubește soțul (Tit 2, 4)
3. Este de încredere (Pilde 31, 11)
4. Îl încurajează și îl sprijină (Pilde 14, 1)
5. Este iubita lui (I Cor 7, 2-5)
6. Îl ajută la cizelare (Pilde 27, 17)

7. Este alături de el și nu împotriva lui în provocările vieții (Ecclesiastul 4, 12)
8. Își respectă soțul (Efeseni 5, 33)
9. Îi poartă sarcinile (Galateni 6, 2)
10. Se preocupă mai ales de propriile păcate și nu de ale soțului (Matei 7, 5)
11. Este recunoscătoare, nu cârtitoare (Filipeni 2, 14)
12. Își iartă soțul (Matei 18, 22)

Cred și am mai spus-o că a fi soție bună e o calitate la care se ajunge lucrând zi de zi, la orice vârstă. Este o provocare pe care avem nevoie să ne-o asumăm zilnic. Este vorba de a avea o atitudine orientată spre excelență și în acest ”domeniu”. Astfel încât, lucrând cu harul înnoitor primit la taina Cununiei să avem o căsnicie spre slava Lui și spre bucuria noastră.

Vă doresc seninătate în Domnul!