O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo

Lucrând cu soții, mămici sau nu, observ o tot mai accentuată îndepărtare a acestora de propria gospodărie. Alegerea mea de viață a fost să-mi petrec cât mai mult timp acasă, împletind cu mai mult sau mai puțin succes îndatoririle legate de serviciu, familie și casă. E clar, am făcut-o dintr-o anume convingere pe care mi-a plăcut să o îmbrățișez (cred că luând viața de la capăt aș face aceeași alegere de a lucra de acasă). 
Sunt femei care consideră esențial pentru viața lor și a familiei să lucreze în afara casei, dar pentru că în mediul creștin tradițional se pune mare accent pe faptul ca femeia să fie ”ama de casa” (mi-a plăcut tare cum sună în spaniolă - traducerea din capul meu e ”sufletul casei”), unele dintre ele sunt încercate de mai mult sau mai puțină vinovăție. M-am bucurat să găsesc acest cuvânt al părintelui Maxim, pe care îl redau spre întărirea celor care își pun această problemă:

Femeia din ziua de azi este de multe ori o mai puțin bună gospodină. În acest caz, ar trebui ca ea să se străduiască să fie o bună gospodină ori să cheme o menajeră, ocupându-se de carieră în continuare?

Cred că datoria femeii este să vrea ca în casă să fie căldură sufletească, pentru ca acolo să se vadă într-adevăr Biserica mică, iar nu un grajd. Dar cum poţi face acest lucru? Fie prin sudoarea frunţii tale, făcând curat, spălând geamurile şi vasele, fie prin intermediul unui loc de muncă ce îţi va permite să cumperi maşină de spălat vase şi de două ori pe săptămână să chemi în ajutor o menajeră, dându-i şi ei posibilitatea să câştige ceva pentru familie. Dar toate acestea ţin de fiecare caz în parte.

Până la urmă, nimeni nu presupune că Sfânta martiră împărăteasă Alexandra i-ar fi spălat şosetele ţarului Nicolae sau că ar fi spălat vasele. Aşa că nu trebuie să cataloghezi femeia drept bună sau rea gospodină doar după implicarea ei personală în gospodărie. O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo. Dar cum anume să fie acea casă depinde deja de fiecare în parte. Casa poate avea păianjeni pe la colţuri, iar în rest toate să fie bune sau poate fi o casă în care totul străluceşte de curăţenie, iar soţul, cu un caracter de nordic, venind de la serviciu şi încălţând papucii, să se simtă foarte bine.

Nu are importanţă cum este exact casa, important este ca acolo să se dea dovadă de iubire creştină, pentru ca femeia să vrea să facă astfel, încât soţul să se bucure cu sufletul și ea să se veselească de bucuria lui. Dacă există un astfel de sentiment în casă, atunci formele gospodăririi feminine sunt, cu siguranţă, pe planul al doilea.

(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Trad. din lb. rusă Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 78-79)

Gândul serii

S-o spunem pe aia dreaptă: deși ar fi minunat ca familia să petreacă timp împreună... cât mai mult timp împreună; să desfășoare activități ca în filme, de tipul masă zilnică în familie, activități (re)creative comune, totuși multe, poate chiar majoritatea familiilor se confruntă cu absența (mai ales a) tatălui.
Că e din cauze de serviciu prelungit, de lipsă de interes ori pur și simplu pentru că nu mai există acel părinte prin preajmă, realitatea e că cea mai mare parte a timpului comun dintr-o familie (care și aceea e destul de restrânsă) se desfășoară doar cu un singur părinte.

 

Cu bărbați nu prea am discutat pe tema asta, dar știu că în cazul femeilor acest lucru este o piatră de încercare. Pe lângă durerea de a nu putea oferi copilului condițiile ideale, mai e și dorul personal de acel ”împreună”.

Pe mine m-a ajutat în problema respectivă gândul la o rugăciune de seninătate:

”Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu poate fi schimbat

Curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat

și înțelepciunea să le deosebesc

fie voia Ta și nu a mea!”

 V-o recomand și vouă, s-o folosiți mai ales când vine lupta presupunerilor că vor crește copiii nenorociți pe viață pentru că nu au parte de mediul ideal de creștere și dezvoltare.

Și câteva întrebări ajutătoare:

• Soțul poate petrece mai mult timp în familie, împreună cu copiii? 
• Dacă nu poate (pentru că din punctul lui de vedere nu se poate), văd eu o soluție prin care s-ar putea, să i-o recomand?  
• Vrea (are disponibilitate) să petreacă acel mai mult timp în familie, împreună cu copiii?
• Dacă răspunsul la aceste întrebări este negativ, atunci pot să las în grija Domnului calitatea vieții pe care o va avea copilul meu, în condițiile date? 
• Mă pot ruga pentru el pentru ca să-i completeze Domnul lipsa părintelui? 
• Mă pot ruga să primesc liniștea pe care mi-o dă când prețuiesc fiecare clipă împreună pentru ceea ce este, fără reproșuri sau opintiri spre ceva ce nu este?

Să mă gândesc la pleiada de personalități care au reușit să ducă o viață excepțională, cu o contribuție deosebită la umanitate în ciuda unor condiții cumplite de trai.
Să mă gândesc la lista de sfinți care au dat traiul bun pe care l-au avut la casa părinților pe niște condiții groaznice, pentru a fi mai mult cu El. Pot eu să-i dau copilului meu darul de a fi cât mai mult prezentă în prezența Lui?

Mi-a plăcut un gând pe care l-am auzit recent. Că Domnul este Cel care ne cheamă și o face pentru/spre ceva (în vederea a ceva adică) nu pentru că am fi noi cumva mai... Domnul e cel care face rege din păstor și rob. Noi alegem dacă să răspundem sau nu la acea chemare. Și dacă răspundem, va fi cu toată inima, cu tot gândul, cu toată priceperea sau cu nesimțire? Să avem inimă curată și rugăciune fierbinte pentru copilul nostru și încredere că, indiferent de condițiile grele, nu se va împiedica Dumnezeu de acestea pentru a-l scoate spre a-și valorifica tot potențialul pe care mai dinainte l-a sădit în el.

Domnul să vă dea pace în inimă, să duceți viața, așa cum este ea, în prezența Lui!

P.S. Nu, aceasta nu este o invitație la a vă neglija copilul pentru că ”lucrează Domnul!”. Este doar o încercare de mângâiere pentru cei care sunt triști din cauză că ar oferi, dar nu pot (au) mai mult.