Gândul serii

S-o spunem pe aia dreaptă: deși ar fi minunat ca familia să petreacă timp împreună... cât mai mult timp împreună; să desfășoare activități ca în filme, de tipul masă zilnică în familie, activități (re)creative comune, totuși multe, poate chiar majoritatea familiilor se confruntă cu absența (mai ales a) tatălui.
Că e din cauze de serviciu prelungit, de lipsă de interes ori pur și simplu pentru că nu mai există acel părinte prin preajmă, realitatea e că cea mai mare parte a timpului comun dintr-o familie (care și aceea e destul de restrânsă) se desfășoară doar cu un singur părinte.

 

Cu bărbați nu prea am discutat pe tema asta, dar știu că în cazul femeilor acest lucru este o piatră de încercare. Pe lângă durerea de a nu putea oferi copilului condițiile ideale, mai e și dorul personal de acel ”împreună”.

Pe mine m-a ajutat în problema respectivă gândul la o rugăciune de seninătate:

”Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu poate fi schimbat

Curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat

și înțelepciunea să le deosebesc

fie voia Ta și nu a mea!”

 V-o recomand și vouă, s-o folosiți mai ales când vine lupta presupunerilor că vor crește copiii nenorociți pe viață pentru că nu au parte de mediul ideal de creștere și dezvoltare.

Și câteva întrebări ajutătoare:

• Soțul poate petrece mai mult timp în familie, împreună cu copiii? 
• Dacă nu poate (pentru că din punctul lui de vedere nu se poate), văd eu o soluție prin care s-ar putea, să i-o recomand?  
• Vrea (are disponibilitate) să petreacă acel mai mult timp în familie, împreună cu copiii?
• Dacă răspunsul la aceste întrebări este negativ, atunci pot să las în grija Domnului calitatea vieții pe care o va avea copilul meu, în condițiile date? 
• Mă pot ruga pentru el pentru ca să-i completeze Domnul lipsa părintelui? 
• Mă pot ruga să primesc liniștea pe care mi-o dă când prețuiesc fiecare clipă împreună pentru ceea ce este, fără reproșuri sau opintiri spre ceva ce nu este?

Să mă gândesc la pleiada de personalități care au reușit să ducă o viață excepțională, cu o contribuție deosebită la umanitate în ciuda unor condiții cumplite de trai.
Să mă gândesc la lista de sfinți care au dat traiul bun pe care l-au avut la casa părinților pe niște condiții groaznice, pentru a fi mai mult cu El. Pot eu să-i dau copilului meu darul de a fi cât mai mult prezentă în prezența Lui?

Mi-a plăcut un gând pe care l-am auzit recent. Că Domnul este Cel care ne cheamă și o face pentru/spre ceva (în vederea a ceva adică) nu pentru că am fi noi cumva mai... Domnul e cel care face rege din păstor și rob. Noi alegem dacă să răspundem sau nu la acea chemare. Și dacă răspundem, va fi cu toată inima, cu tot gândul, cu toată priceperea sau cu nesimțire? Să avem inimă curată și rugăciune fierbinte pentru copilul nostru și încredere că, indiferent de condițiile grele, nu se va împiedica Dumnezeu de acestea pentru a-l scoate spre a-și valorifica tot potențialul pe care mai dinainte l-a sădit în el.

Domnul să vă dea pace în inimă, să duceți viața, așa cum este ea, în prezența Lui!

P.S. Nu, aceasta nu este o invitație la a vă neglija copilul pentru că ”lucrează Domnul!”. Este doar o încercare de mângâiere pentru cei care sunt triști din cauză că ar oferi, dar nu pot (au) mai mult.