Dintre căile de sporire duhovnicească în căsătorie, erau amintite:
- rugăciunea;
- primirea străinilor şi milostenia;
- într-ajutorarea şi bunul exemplu;
- citirea scrierilor de îndrumare duhovnicească şi citirea Vieţilor Sfinţilor.
***
Aceste două virtuţi sunt uneori asociate în chip deosebit cu viaţa de familie, mai ales milostenia. căci se presupune că cei căsătoriţi au mai multe mijloace materiale spre a da altora, decât au călugării. Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul 14 la Timotei, după ce pomeneşte căsătoria ca fiind o stare "cu multe griji", pomeneşte îndată primirea străinilor. Apoi spune:
"Vezi că primirea străinilor pomenită aici nu e numai o primire cu prietenie, ci cu râvnă şi vioiciune, cu grăbire şi purtându-se ca şi cum s-ar primi Însuşi Hristos... De-l vei primi pe străin ca pe Hristos, nu te ruşina, ci mai curând te slăveşte pentru aceasta; însă de nu-l vei primi ca pe Hristos, mai bine nicidecum să nu-l primeşti... Avraam socotea că primeşte bărbaţii care treceau ca nişte străini. Şi nu a lăsat pe seama slugilor pregătirea pentru ospătarea lor, ci însuşi a luat cea mai mare parte a slujirii asupra sa, poruncind femeii sale să frământe făina, chiar de avea 318 slugi şi slujnice în casa lui. Ci voia ca el şi soţia lui să primească răsplătirea, nu numai pentru preţul celor date oaspeţilor, ci însăşi pentru purtarea de grijă pentru ei. Se cuvine dar să săvârşim primire de străini prin nevoinţa noastră, ca astfel să ne sfinţim, iar mâinile noastre blagoslovite să fie... Aceasta este primirea străinilor, asfel se săvârşeşte ea cu adevărat pentru Dumnezeu."Atât de strâns leagă Sfântul Ioan primirea săracilor cu milostenia, încât îndată adaugă:
"Şi dacă dai săracilor, nu dispreţui a te da însuţi pe tine lor. Că nu săracilor dai, ci lui Hristos Însuşi. Şi cine e atât de ticălos ca să dispreţuiască a deschide braţele sale lui Hristos?"Iar călugărul Moisi scrie în introducerea la culegerea sa de Vieţi de Sfinţi căsătoriţi:
"Se cuvine să subliniem din nou că milostenia este singura trăsătură mai aparte a vieţilor sfinţilor căsătoriţi. Lui Gură de Aur îi aparţine importanta învăţătură că milostenia e mai mare decât fecioria"Această învăţătură a Sf. Ioan Gură de Aur se află în Cuvântul 46 la Sf. Matei:
"Căci lucrul cel mai mare este dragostea şi cumpătarea şi milostenia, ce întrece chiar şi fecioria."_____________________________________
* texte extrase din "Căsătoria, cale spre sfinţenie: Vieţile sfinţilor căsătoriţi", de David şi Mary Ford, ed. Sophia - Bucureşti, 2007