"Parinti si copii" este o carte ce m-a cucerit din prima clipa. Poate fi citita usor, datorita stilului oral dat de faptul ca este alcatuita dintr-o serie de cuvinte tinute cu prilejul unor conferinte. Materialul abordeaza - din perspectiva teologica, duhovniceasca - provocarea noastra cea de toate zilele: cresterea copiilor. De ce este atat de importanta aceasta abordare (doar putem citi cu totii carti si articole de psihologia si educatia copilului, scrise de profesionisti in domeniile respective)?
Deoarece, atat psihologia, cat si pedagogia, daca nu privesc omul ca pe un calator spre indumnezeire, spre impartasirea de Dumnezeu, Cel infinit, primind astfel o farama ce nu poate fi cuantificabila, ei bine, daca nu-i iau in calcul si aceasta trasatura, nu au cum sa ofere teorii viabile de educatie. Toate vor fi valabile pana la un punct.
Iata ce spune arhim. Simeon Kraiopoulos despre organizarea vietii copilului (pe masura ce voi citi cartea, voi nota aici unele fragmente)
"Libertatea este o realitate esentiala, o traire fundamentala, care trebuie sa existe in om, si in mod special in copil. Iar libertatea incepe din pantecele mamei. Cand mama, asteapta copilul ca pe o faptura a lui Dumnezeu, ca pe o fiinta care va avea o relatie personala cu Dumnezeu, constienta ca este impreuna-creatoare cu Dumnezeu, copilul incepe inca din pantece sa guste libertatea. Cand copilul este asteptat cu multa nerabdare de parinti, ca un obiect al bucuriei lor, as putea sa spun ca inca din pantece acest copil este captiv... Prin urmare, parintii au datoria sa ajute acest om mic sa se miste liber, sa simta liber, sa plece si sa vina liber. Nu necontrolat, nu in afara oricaror randuieli si principii, dar liber, oricat ni s-ar parea de riscant. Nu de putine ori auzim pe parinti spunand: "Nu asa! De ce alergi? De ce cazi?" Sa cada si chiar sa se loveasca un pic, sa ravaseasca un pic camera, sa murdareasca un pic!...
Desigur, parintii nu-l vor lasa pe copil necontrolat in casa, pentru ca va deveni dezordonat si poate face multe lucruri vatamatoare pentru el si pentru cei din jurul lui. Dar asa cum nu trebuie sa cada in aceasta extrema, tot asa nu trebuie sa cada nici in cealalta. Deoarece, cu cat va constrange, va limita si va infricosa copilul atunci cand e complet neputincios, cu atat acesta va acumula o dispozitie mai mare de razvratirre si va astepta clipa cand va izbucni si va arunca totul afara.
Ce am realizat prin urmare? Ca parinte, ti-ai realizat confortul, linistea ta, reusind sa faci copilul sa stea cuminte in patutul lui, unde l-ai pus. Ce se intampla cu acest copil insa? Cum va creste? Se va dezvolta liber? A mers normal pe drumul pe care l-a avut de parcurs mai ales in primul an de viata?... Cand va creste, ce se va intampla cu acest copil?..
Acestea sunt amanunte marunte, care fac insa mult rau. In fond, aceste amanunte arata lipsa adevaratei iubiri pentru copil. Cand copilul, alergand putin, face vreo paguba si noi suntem cu biciul in mana pentru a-l pedepsi, acest lucru se intampla in fond nu pentru ca vrem sa-l protejam pe copil, ci pe noi sau bunurile noastre sau sa ne dam noua insine satisfactie.
De aceea este nevoie de iubire adevarata. Unde vom gasi aceasta iubire? Daca exista iubirea adevarata in sufletul omului, daca nu este miscat de stimuli personali care pornesc din iubirea de sine, din dorinta neconstientizata de a se multumi pe sine, oricine ar fi acesta, va gasi de fiecare data modalitatea potrivita de a se comporta cum trebuie cu copilul mic sau cu copilul mare, pentru a-l ajuta cu deosebire pe cel mic, sa se dezvolte normal si sa ajunga la desavarsire."
