joi, 13 ianuarie 2011

femeia apostol

Aş putea zice că femeia samariteancă (devenită Sfânta Muceniţă Fotini) este minunea cea mai apropiată de sufletul meu din Sf. Evanghelie.
De ce zic minune? Pentru că întâlnirea de la fântâna lui Iacov este din punctul meu de vedere o minune. Minunea convertirii unei femei. Dar nu numai faptul şi felul în care a ajuns la asta m-a impresionat atât de tare, ci şi lucrarea ei ulterioară. Femeia samariteancă a avut cinstea de a-L propovădui pe Mântuitorul la ea în cetate. A fost apostolul samaritenilor.
Ce e aşa de minunat în asta?
În primul rând, viitoarea Sf. Fotini (Luminiţa) era samaritenacă, un popor necurat din perspectivă iudaică. Evreii nu aveau voie să se amestece cu aceştia, nici măcar să stea de vorbă.
Apoi, era samariteancă, dar era proscrisă chiar şi în comunitatea din care făcea parte. A merge la fântână era o activitate ce se împlinea cu o anume rânduială. Femeile nu mergeau singure, ci în grup să ia apă, apoi, mergeau la anumite ore. Dar femeia aceasta era singură, evitând poate contactul cu celelalte femei (sau fiind marginalizată).
Nu este greu să ne imaginăm de ce ar fi fost marginalizată, dacă luăm în considerare faptul că trăia în desfrânare, după o viaţă de concubinaj cu diferiţi bărbaţi. În zilele noastre, concubinajul a devenit un mod de viaţă obişnuit, dar în acele vremuri, era un motiv suficient de excludere.
Ei, pe această femeie, Mântuitorul o va face apostol. Deja suntem obişnuiţi cu modul acesta de a aborda
Pentru mine, această femeie reprezintă un model despre cum ar trebui să fie femeile creştine. Să fie lumină celor din jurul lor.

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...