{O carte pe lună}: 6. Organizarea perfectă a timpului

Da, îmi place să fiu organizată. De fapt, mare parte din liniștea pe care o trăiesc eu este datorată și faptului că, organizându-mi activitățile pe cât posibil, evenimentele posibil aducătoare de stres sunt ferite de acela al precipitării și lipsei timpului (deși nu sunt total scutită de aceasta). Îmi place să savurez momentele vieții, așa încât cred că unul din primele lucruri pe care m-am străduit să-l învăț a fost acela al gestionării timpului.

Photo by Gades Photography on Unsplash

Îmi aduc aminte de anii de gimnaziu în care, lipsită de mijloacele tehnice actuale, îmi făceam singură planificări desenate pe coli de scris. E drept că uneori rămâneam frustrată dacă nu reușeam să duc la capăt tot ce îmi propun (din cauza perfecționismului), însă în timp mi s-a format o abilitate care a devenit o resursă extrem de valoroasă în zilele noastre.
O carte foarte folositoare în acest sens este Organizarea perfectă a timpului. Tot ceea ce îți trebuie pentru a reuși de prima dată, de Ted Johns.
Apărută la noi în 1998, cartea aceasta mi-a fost de mare folos de-a lungul vremii.
Deși e adresată în special managerilor, fiind scrisă de un consultant în afaceri, cartea e deosebit de importantă pentru oricine vrea să își formeze această deprindere de a stăpâni cât de cât timpul acesta care zboară nici nu știi când.
Din această carte se poate afla care sunt problemele tipice legate de organizarea timpului (și mai ales amânarea), cum să facem față întreruperilor, cum să economisim timp, care e legătura dintre stres și slaba organizare a timpului.
Este prezentată aici și faimoasa matrice a generalului Eisenhower (deși nu e numită astfel), pentru sistematizarea priorităților.
Matricea împarte sarcinile după urgență și importanță. Astfel, vom avea de regulă patru situații:

1. Urgente și importante - de făcut primele = crize, deadline-uri.
2. Importante și neurgente - de planificat = țeluri, vise, construire de relații, planificare, preveniri și pregătiri.
3. Urgente și neimportante - de delegat = întreruperi, rapoarte, întâlniri neimportante, mailuri, telefoane.
4. Neurgente și neimportante - de evitat = relaxare excesivă, mailuri irelevante, jocuri, TV.

sursa imagine

 Raportate aceste informații la activitățile casnice, vom dobândi mare ajutor întrucât vom învăța să petrecem cât mai puțin timp în cadranul urgențelor - care de obicei sunt mari cauzatoare de stres. Unele lucruri sunt chiar urgente, prin natura faptului că sunt fortuite. Dar câte dintre activitățile pe care le avem de făcut nu ajung urgențe doar pentru că nu le-am abordat mai din timp?
Cadranul al doilea, al planificărilor, al lucrurilor cu semnificație, de întreținere, este cel mai valoros. Acolo avem grijă de relațiile noastre, acolo ne „adunăm” ne vedem unde suntem în raport cu unde vrem să fim. Este unul din secretele împlinirii lucrurilor pe care ni le propunem în viață.

La mulţi ani în 2015 şi o provocare

Mi-a plăcut mult filmuleţul acesta şi am hotărât să pun şi eu în aplicare, în diferite aspecte ale vieţii mele.
M-am gândit să-l ofer mai departe, ca provocare a anului 2015.
E vorba despre acele lucruri pe care ai fi vrut să le achiziţionezi ca şi dezvoltare personală, dar niciodată nu se găsea timp ori suficientă determinare. Să învăţ o limbă străină. Ori să cânt la un instrument muzical. Să deprind un obicei, ori să elimin un altul. Chiar în plan duhovnicesc, să învăţ versete din Biblie. Să croşetez ori să împletesc ceva. Anul abia începe, am tot timpul! 15 minute pe zi, timp de 30 de zile.

Ce ziceţi, vă prindeţi? Ce anume veţi reuşi să împliniţi perseverând timp de 30 de zile? Să vedem!
Succes!

La graniță...

Mă tot învârt în jurul începutului de an. Bilanţ pentru 2011, proiecte pentru 2012...

Nu pot face nici una, nici alta. Pentru că anul acesta a început să înceapă încă de la începutul a câtorva ani în urmă. Să transform momentul în bornă indicatoare? Doar aşa.

În perioada sărbătorilor am avut vreme de vizionat mai multe filme împreună cu toată familia. Unul dintre ele a fost 

L-am vizionat împreună cu adolescentele mele. Există un moment în filmul acesta în care băiatul îi arată fetei cum poate fi în două locuri în acelaşi timp, ducând-o la graniţa dintre state. 

Cam aşa e şi cu sfârşitul/începutul meu de an. Deşi ar putea fi delimitat cu o linie a slujbei din noaptea de Revelion, el nu întrerupe nimic, în acelaşi timp cu aceea că nu începe nimic deosebit faţă de orice început pe care-l pune fiecare clipă. Abordarea pe verticală a vieţii face ca trecutul, odată încheiat prin trăirea fiecărei clipe, să nu mai condiţioneze viitorul în felul în care o face atunci când trăiesc "ca de obicei". Pentru că trăind fiecare moment la timpul său, eu răspund la ceea ce se întâmplă în prezent şi nu mai reacţionez, aşa cum eram învăţată. Şi Cel care face această înnoire a vieţii mele este chiar Hristos, la Care mă raportez şi cu Care trăiesc fiecare clipă şi Care, după cum ştim, este infinit.

Trăind cu Hristos, viaţa mea a ieşit de sub tirania trecutului şi a viitorului şi a plonjat chiar în profunzimea de dincolo de timp a clipei, care este nouă, pentru că El e Cel care le face pe toate noi: 

"dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi." (II Cor 5, 17)

Aceasta este invitaţia pe care v-o fac şi vouă pentru anul acesta, prin cuvintele apostolului:

"Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (II Cor 5, 18-20)

sursă imagine

Şi cum puteţi să vă împăcaţi? Urmând metoda "clasică": Spovedania şi Împărtăşania!

Şi, de asemenea, să nu uităm, IERTAREA. Fără iertare, rămânem prizonierii timpului, pendulând între un trecut mai mult sau mai puţin plăcut (în care noi sau alţii sau chiar Dumnezeu ne-am "provocat ceva") şi un viitor care nu e încă, dar pe care ne proiectăm în van speranţele unei vieţi mai bune, printr-un prezent care pare fără scăpare. Un instrument extraordinar e Seminarul Iertării, pe care îl recomand tuturor.

Domnul să ne ajute pe toţi să ieşim din această proiecţie mincinoasă, pentru a trăi viaţa cea adevărată în Hristos, Domnul nostru. Amin.