Iata ca a sosit vremea sa scriu si eu cateva randuri cu privire la planurile pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper sa le implinesc in anul care tocmai a inceput. Bineinteles, cu deschiderea pe care o am intotdeauna de a primi neprevazutul si gandul Domnului materializat in feluri pe care nu le pot planui eu.
Motto-ul anului ar fi pentru mine: APRECIERE. Pentru ca acest cuvant are multiple valente in varii perspective. Pe de o parte, aprecierea merge de manuta cu recunostinta si cu iubirea. Practic, este primul pas, intr-un fel premergator, pentru celelalte doua. Ca sa apreciezi presupune o minima cercetare si evaluare a situatiei, persoanei, momentului in care te afli. Ceea ce presupune, de asemenea, o anume stare de prezenta, de trezvie, precum si de deschidere fata de ceea ce e apreciabil ca placut lui Dumnezeu.
Pe de alta parte, in urma aprecierii ca evaluare, s-ar putea sa observ ca o situatie nu merita investitie intrucat nu e in acord cu ceea ce imi cere Domnul in viata ca sa fiu cu El. Cu alte cuvinte, ma indeamna la onestitate. Am nevoie sa apreciez daca o activitate ma indeparteaza sau ma apropie de El. Daca in prezenta unei persoane am tendinta sa ma las purtata de obisnuinte mai vechi, care ma descentreaza, ori, dimpotriva, ma impinge mai aproape de El si sa vad daca mai vreau sa cultiv acea relatie. In ce priveste oamenii, APRECIEREA lor ma face, cum spunea cineva, sa ma bucur de implinirile lor de ca si cum ar fi ale mele. Si sa caut ceea ce este apreciabil in ei. Sa petrec timp de calitate cu ei, in iubire si respect.
Gandul la APRECIERE imi aduce aminte sa pretuiesc ceea ce traiesc in moment si, implicit, sa fiu mai fericita. Pentru ca, tot asa, intelepciunea populara zice ca fericirea nu va veni la cei care nu apreciaza ceea ce au acum. APRECIEREA ma ajuta sa pretuiesc ceea ce sunt - fiu al lui Dumnezeu - si sa caut sa ma ridic la nivelul acestei chemari, sa nu ma cramponez de caderi si esecuri temporare.
APRECIEREA motiveaza si inspira, previne rigidizarea, moleseala, trairea pe pilot automat si rutinarea negativa. Fata de recunostinta, care uneori poate fi un cuvant ce se aplica la general, APRECIEREA solicita cu precadere particularizarea. Ea implica si recunoasterea, si recunostinta. Este nu doar un cuvant, ci un instrument vital alaturi de practicarea recunostintei. APRECIEREA ma ajuta sa lucrez poruncile, sa mi se poata spuna si mie: ”Bine, sluga buna si credincioasa... intra intru bucuria Domnului Tau” (Mt. 25, 21).
Ca si planuri pentru 2016:
- sa continui cluburile pe care le desfasor in biserica, daca mai cheama Domnul,
- sa ma ”adaptez” la faptul ca familia noastra va contine, cu ajutorul Domnului, incepand cu acest an, 4 persoane majore si o adolescenta ;) (cand au trecut anii, Doamne?),
- sa calatoresc, sa petrec mai mult timp in natura
- sa scriu
- sa reactivez un blog abandonat de mult, pentru ca, de asemenea, reiau citirea Bibliei intr-un an si sa mai notez pe acolo cate ceva.
- sa apreciez, sa multumesc, sa urmaresc bucuria si pe Cel care o da deplin, sa ascult, sa tac, sa slujesc
 |
| despre 3 luni de recunoștință aici |
