GRESEALA LUI MARX
Problemele celor din urma cu 200-250 ani:
- "excedentul" de mana de lucru in agricultura si lipsa de materii prime.
"pe măsură ce populaţia rurală sporea, a apărut un surplus de persoane relativ la pământ. Pentru acest surplus de populaţie, oameni lipsiţi de averi moştenite, nu era destul de lucru în agricultură şi nici nu le era cu putinţă să se angajeze în industriile de procesare; mai marii oraşelor îi împiedicau s-o facă... Prin secolul al XVIII-lea, cei care nu aveau de lucru (doar in Anglia peste 1 milion, din totalul de 7 milioane) reprezentau o adevărată ameninţare la adresa ordinei sociale existente."
Inceputurile capitalismului
"În această situaţie socială îngrijorătoare s-au ivit începuturile capitalismului modern. O parte dintre acei indezirabili (care nu mai aveau de lucru in agricultura si nu erau lasati sa munceasca nici in fabrici), dintre acei oameni săraci, au încercat să organizeze mici ateliere, în care se puteau produce anumite lucruri. Aceasta a fost o inovaţie. Aceşti inovatori nu produceau bunuri scumpe, destinate exclusiv claselor superioare; ei produceau bunuri mai ieftine, pentru uzul tuturor. Şi aceasta a fost originea capitalismului, aşa cum îl cunoaştem astăzi. A fost începutul producţiei de masă, care este principiul fundamental al industriilor capitaliste. "
"Acesta este principiul fundamental al capitalismului, aşa cum există el astăzi în toate ţările care se bucură de un sistem dezvoltat de producţie în masă: marile firme de afaceri ... produc aproape exclusiv pentru a satisface dorinţele maselor."
"Libertatea de a intra în competiţie nu înseamnă ca poţi reuşi imitând sau copiind, pur şi simplu, exact ce au făcut alţii înaintea ta". Libertatea de a intra în competiţie cu firmele de căi ferate, de pildă, înseamnă că eşti liber să inventezi ceva, să faci ceva care va pune în dificultate căile ferate, astfel încât competitivitatea lor să devină foarte precară.
Dezvoltarea capitalismului constă în obţinerea de către toţi a dreptului de a servi clienţii mai bine şi/sau mai ieftin. Şi această metodă, acest principiu, a transformat întrega lume, într-un interval de timp relativ scurt, făcând cu putinţă o creştere fără precedent a populaţiei. În Anglia secolului al XVIII-lea, din roadele pământului nu puteau trăi decât şase milioane de oameni, la un nivel de trai foarte redus. Astăzi (1958 -- n. tr.), peste cincizeci de milioane de persoane se bucură de un nivel de trai mult mai ridicat chiar şi decât acela al persoanelor înstărite din secolul al XVIII-lea.
Cui ii e frica de capitalism?
Ura de capitalism nu s-a născut în mijlocul maselor, nici în mijlocul muncitorilor înşişi, ci în rândurile aristocraţiei posesoare de pământuri -- clasele superioare, nobilimea britanică şi cea continentală. Aceşti oameni reproşau capitalismului o împrejurare neplăcută pentru ei: la începutul secolului al XIX-lea, salariile sporite plătite de industriaşi muncitorilor forţau aristocraţia rurală să plătească salarii la fel de ridicate muncitorilor agricoli. Aristocraţia a atacat industriile criticând nivelul de trai al maselor de lucrători.
Astăzi, în ţările capitaliste, există o diferenţă relativ mică între nivelele de trai al aşa-ziselor clase superioare şi, respectiv, al celor inferioare; ambele se bucură de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Dar în secolul al XVIII-lea şi mai devreme, diferenţa între reprezentantul clasei de mijloc şi reprezentantul clasei inferioare era că omul din clasa de mijloc avea încălţăminte, pe când cel din clasa inferioară nu avea. Astăzi, în Statele Unite, diferenţa între omul bogat şi omul sărac este adesea diferenţa dintre un Cadillac şi un Chevrolet.
Atacurile împotriva capitalismului -- în special în legătură cu salariile mai ridicate -- pornesc de la presupoziţia falsă că salariile ar fi, în ultimă instanţă, plătite de altcineva decât de angajaţii din fabrici.
Fiecare consumator trebuie, într-un fel sau în altul, să câştige banii pe care-i cheltuie, iar imensa majoritate a consumatorilor se compune tocmai din aceiaşi oameni care lucrează, ca angajaţi, în întreprinderile care produc lucrurile pe care ei le consumă. În regim capitalist, ratele salariale nu sunt stabilite de o clasă diferită de cea a persoanelor salariate; este vorba de unii şi aceeaşi oameni. Nu corporaţia hollywoodiană este cea care stabileşte salariul vedetei de cinema, ci oamenii care plătesc biletele de intrare la film.
În multe ţări există persoane care gândesc că este foarte injust ca un om care trebuie să susţină o familie cu mai mulţi copii să câştige acelaşi salariu cu un altul, care nu se întreţine decât pe sine însuşi. Dar întrebarea nu este dacă patronul ar trebui sau nu să-şi asume o mai mare responsabilitate în funcţie de mărimea familiei salariatului. Întrebarea pe care trebuie să o punem în acest caz este următoarea: Eşti dumneata, ca individ, gata să plăteşti mai mult pentru ceva, să zicem pentru o pâine, dacă ţi se spune că omul care produce această pâine are şase copii? O persoană sinceră va răspunde, cu siguranţă, negativ, spunând: "În principiu aş face-o, dar în fapt, dacă ar costa mai puţin, mai degrabă aş cumpăra pâinea produsă de omul fără copii." Realitatea este că, dacă cumpărătorii nu-i plătesc patronului suficient pentru ca acesta să-şi poată plăti angajaţii, devine imposibil ca afacerea sa să continue.
Capitalismul nu ofera sanse pentru muncitori?
Evocarea plină de dispreţ a capitalismului de către unii oameni, care-l prezintă ca pe un sistem destinat să-i înavuţească pe cei bogaţi şi să-i sărăcească pe cei săraci, este greşită de la un capăt la celălalt. Teza lui Marx privitoare la sosirea socialismului se baza pe ipoteza că muncitorii deveneau mai săraci, că masele deveneau mai lipsite de mijloace de subzistenţă şi că, în cele din urmă, întreaga avuţie a unei ţări avea să se concentreze în mâinile câtorva oameni, sau chiar ale unui singur om. Iar apoi masele de muncitori sărăcite se vor revolta şi vor expropria bogăţiile proprietarilor avuţi. Conform acestei doctrine a lui Karl Marx, în cadrul sistemului capitalist nu poate exista nici o şansă, nici o posibilitate de îmbunătăţire a condiţiilor de trai ale muncitorilor.
[...]
"Dacă privim în urmă, îndeosebi la istoria Angliei începând din 1865, constatăm că Marx s-a înşelat în toate privinţele. Nu există nici o ţară capitalistă occidentală în care condiţiile de trai ale maselor să nu fi cunoscut îmbunătăţiri fără precedent. Toate aceste progrese, din ultimii optzeci sau nouăzeci de ani, s-au făcut în ciuda pronosticurilor lui Karl Marx. Într-adevăr, socialiştii marxişti credeau că nivelul de trai al muncitorilor nu va putea fi niciodată ameliorat. Ei acceptaseră o teorie falsă, faimoasa "lege de fier a salariilor" -- lege care afirma că salariul muncitorului în regim capitalist nu poate depăşi cantitatea necesară pentru subzistenţa lui, astfel încât să poată presta servicii în întreprindere.
Marxiştii îşi susţineau teza după cum urmează: dacă ratele salariale ale muncitorilor cresc, ridicând salariile deasupra nivelului de subzistenţă, atunci muncitorii vor avea mai mulţi copii; şi aceşti copii, odată intraţi în rândurile forţei de muncă, vor spori numărul lucrătorilor până la pragul după care ratele salariale vor scădea, readucându-i pe muncitori la nivelul de subzistenţă -- la acel nivel minimal de supravieţuire, abia suficient pentru a împiedica populaţia să moară de inaniţie. Dar această idee a lui Marx, împărtăşită şi de mulţi alţi socialişti, se bizuie pe o imagine a muncitorului aidoma celei utilizate -- pe bună dreptate -- de biologi pentru a studia viaţa animalelor, de pildă a şoarecilor.
"O creştere a salariilor reale nu determină doar o creştere a populaţiei, ci şi, înainte de orice, o îmbunătăţire a nivelului mediu de trai. Iată de ce ne bucurăm astăzi de un nivel de trai mai ridicat în Europa Occidentală şi în Statele Unite decât în ţările în curs de dezvoltare, de pildă din Africa."
Este necesar să insistăm, însă, asupra faptului că acest nivel de trai mai ridicat depinde de capitalul real investit. Prosperitatea unei ţări este direct proporţională cu volumul de capital investit pe individ.
_______________________________
Orice ţară poate genera "miracole" economice asemănătoare, deşi trebuie să insist asupra faptului că redresarea economică nu provine din miracole; ea este consecinţa -- şi provine din adoptarea -- politicilor economice sănătoase.
(Ludwig von Mises - Politici economice. Gânduri pentru cei de azi şi cei de mâine. )
