Meditație duminicală

"Tot ceea ce există este darul lui Dumnezeu pentru om 

şi totul există pentru a-L face pe Dumnezeu cunoscut omului, 

pentru a face din viaţa omului comuniune cu Dumnezeu. 

Este iubire divină devenită hrană, devenită viaţă pentru om. 

Dumnezeu binecuvintează tot ceea ce El creează, iar în limbaj biblic aceasta înseamnă că 

El face din întreaga creaţie 

semn şi mijloc al prezenţei şi al înţelepciunii, al iubirii şi al revelaţiei Sale. 

«Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul» (Ps. 33,8)

... singura reacţie naturală a omului, căruia Dumnezeu i-a dat această lume binecuvântată şi sfinţită, 

este de a-L binecuvânta şi el pe Dumnezeu, 

de a-I mulţumi, 

de a vedea lumea aşa cum o vede Dumnezeu 

şi-n acest act de recunoştinţă şi adorare 

- de a cunoaşte, a numi şi a stăpâni lumea".

(Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii. Sacramentele şi Ortodoxia, trad. rom. A. Jivi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 13)

Vă doresc o duminică în harul Lui!

La graniță...

Mă tot învârt în jurul începutului de an. Bilanţ pentru 2011, proiecte pentru 2012...

Nu pot face nici una, nici alta. Pentru că anul acesta a început să înceapă încă de la începutul a câtorva ani în urmă. Să transform momentul în bornă indicatoare? Doar aşa.

În perioada sărbătorilor am avut vreme de vizionat mai multe filme împreună cu toată familia. Unul dintre ele a fost 

L-am vizionat împreună cu adolescentele mele. Există un moment în filmul acesta în care băiatul îi arată fetei cum poate fi în două locuri în acelaşi timp, ducând-o la graniţa dintre state. 

Cam aşa e şi cu sfârşitul/începutul meu de an. Deşi ar putea fi delimitat cu o linie a slujbei din noaptea de Revelion, el nu întrerupe nimic, în acelaşi timp cu aceea că nu începe nimic deosebit faţă de orice început pe care-l pune fiecare clipă. Abordarea pe verticală a vieţii face ca trecutul, odată încheiat prin trăirea fiecărei clipe, să nu mai condiţioneze viitorul în felul în care o face atunci când trăiesc "ca de obicei". Pentru că trăind fiecare moment la timpul său, eu răspund la ceea ce se întâmplă în prezent şi nu mai reacţionez, aşa cum eram învăţată. Şi Cel care face această înnoire a vieţii mele este chiar Hristos, la Care mă raportez şi cu Care trăiesc fiecare clipă şi Care, după cum ştim, este infinit.

Trăind cu Hristos, viaţa mea a ieşit de sub tirania trecutului şi a viitorului şi a plonjat chiar în profunzimea de dincolo de timp a clipei, care este nouă, pentru că El e Cel care le face pe toate noi: 

"dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi." (II Cor 5, 17)

Aceasta este invitaţia pe care v-o fac şi vouă pentru anul acesta, prin cuvintele apostolului:

"Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (II Cor 5, 18-20)

sursă imagine

Şi cum puteţi să vă împăcaţi? Urmând metoda "clasică": Spovedania şi Împărtăşania!

Şi, de asemenea, să nu uităm, IERTAREA. Fără iertare, rămânem prizonierii timpului, pendulând între un trecut mai mult sau mai puţin plăcut (în care noi sau alţii sau chiar Dumnezeu ne-am "provocat ceva") şi un viitor care nu e încă, dar pe care ne proiectăm în van speranţele unei vieţi mai bune, printr-un prezent care pare fără scăpare. Un instrument extraordinar e Seminarul Iertării, pe care îl recomand tuturor.

Domnul să ne ajute pe toţi să ieşim din această proiecţie mincinoasă, pentru a trăi viaţa cea adevărată în Hristos, Domnul nostru. Amin.

Despre Împărtăşanie

Vorbeam aici despre o carte minunată, scrisă în 1950 de Vlădica Antonie Mărturisitorul, "Calea Rugăciunii lăuntrice. Manualul isihiei".

Pentru că este spre duminică deja, postez testamentul lăsat de acest nevoitor ucenicii sale din ultimii 18 ani de viaţă, Schimonahia Antonia, cea pe care Vlădica a numit-o "tovarăşul pocăinţei mele"

DIN SCRISORILE ARIIIEPISCOPULUI ANTONIE
TESTAMENT PÂNĂ LA MOARTE ŞI DUPĂ MOARTE
„Pace ţie roaba lui Dumnezeu schimonahia Antonia, tovarăşa pocăinţei mele. Ascultă aceste ndemnuri ale Duhului lui Dumnezeu:
1.Să te călăuzească şi să-ţi ajute Îngerul tău Păzitor şi Îngerul cuvioşiei tale. Ei să te păzească în toate căile tale şi să te întoarcă în sihăstria ta în ziua în care le va porunci lor
Dumnezeu.
2.Ţine minte: prin harul Sfintei Împărtăşanii, Hristos, Cel din ceruri, împreună cu Tatăl, pătrunde în taina existenţei noastre şi prin Duhul Sfânt‚ zideşte viaţa celui ce se împărtăşeşte, prefăcând-o într-un locaş duhovnicesc, într-un locaş viu al Său pentru ca să ne răpească pe noi în Taina Sa, în lumina necreată a Dumnezeirii Sale şi în ea să ne transfigureze în Slava Învierii Lui, în oameni cereşti ai veacului ce va să fie.
3. Ţine minte: focul ceresc al Trupului şi Sângelui Euharistiei lui Hristos, cuprinde întreaga fire a celui ce se împărtăşeşte şi îmbracă pe acesta în omorârea lui Iisus (2 Cor.4, 10). Astfel, trupul şi sufletul celui ce se împărtăşeşte devin moarte pentru păcat, iar duhul Botezului nostru începe să ardă cu adevărat de Duhul Sfânt care aduce toată nădejdea noastră jertfă lui Dumnezeu (Rom. 8‚ 10-13; 12). Un singur scop are Duhul Sfânt: acela de a restabili în noi chipul lui Dumnezeu şi de a ne îmbrăca în asemănarea lui Hristos (Gal.4,19; 2,20; 2Cor. 3,17-18). Un singur scop trebuie să avem în viaţă: să omorâm şi să dezrădăcinăm păcatul prin focul dumnezeieştii Împărtăşanii. Atingerea acestui scop ne este garantată de Însuşi Hrisos Care este întru noi şi Care este Biruitor, după făgăduinţa Sa (In.6, 53).
4.Ţine minte: dacă focul ceresc al dumnezeieştii Împărtăşanii va cuprinde toate păcatele noastre, neputinţele, nedesăvârşirile, istovirile, extenuările şi bolile care ne omoară şi ne strică pe noi, dar noi nu vom primi vindecare imediat, atunci acestea se întâmplă pentru faptul că toatele suferinţele pământeşti ne sunt îngăduite de Pronia lui Dumnezeu în locul vămilor celor din văzduh şi pentru ca sufletele noastre să se cureţe aici ca, în momentul ieşirii, să se înalţe direct la lumina feţei lui Dumnezeu, în soborul celor răscumpăraţi de Hristos.
La această răbdare proniatoare ne cheamă poruncile lui Hristos: „Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre”, „Cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui”.
5.Vei fi tu oare învingătoare în asemenea condiţii de victorie sigură? Dacă învingi, atunci tu poţi totul în Hristos, Cel din tine care te întăreşte cu focul cel viu şi nematerialnic al Sfintei Împărtăşanii. Orice împărtăşire a ta este un har care se adaugă la harul din tine şi acesta înseamnă înmulţirea tăriei tale duhovniceşti.
6. Observă: tu eşti de neînvins pentru că eşti înarmată cu toate armele puterii lui Hristos şi în lupta cu diavolul ai putea să-i opui rezistenţă acestuia, luptând cu rugăciunea şi vărsând sudori de sânge, aşa precum El Însuşi a biruit în grădina Ghetsimani ( Lc. 22,44; Evr. 12, 1-4). Biruinţa îţi este asigurată deoarece E1 Însuşi conduce prin voinţa ta, adăpând-o pe ea cu antidotul Său (In. 16,33; Flp. 2,13). De acum înainte, aceasta este calea ta. Urmează-L pas cu pas, gândeşte cu mintea Lui, simte şi iubeşte cu mintea Lui, lucrează şi doreşte cu voia Lui.
7. În fiecare zi priveşte-te în oglinda poruncilor lui Hristos pentru a vedea clar neisprăvirile şi nedesăvârşirile tale. Şi văzându-le, ţi se aprindă râvna pentru Domnul Atotţiitorul şi să nu te linişteşti până nu vei cere de la Dumnezeu harul împlinirii. În asemenea cazuri, roagă-te şi nu-ţi pierde nădejdea (Lc. 18, 1). Pronia lui Dumnezeu veghează şi va săvârşi tot ce este mai bun pentru tine. Din Evanghelie ţi se va revărsa peste capul tău aplecat puterea cea de sus şi îţi va înarma nevoinţa spre victorie.
8. Ia aminte: prin insuflare dumnezeiască, ţi se însărcinează canonul de pocăinţă al Domnului şi al Maicii Sale, pentru ieşirea sufletului din trup şi cu cererea lacrimilor de pocăinţă, la fel şi celorlalţi, ca o îndatorire zilnică şi ca o ascultare faţă de stareţul tău.
Să-ţi fie acestea, pentru întreaga viaţă, neschimbate de nimeni după sfârşitu1 meu şi până la sfârşitul tău.
9. Cu aceasta îţi zic: Amin.
Harul Sf. Duh care a vorbit în acest testament al meu, să se reverse cu prisosinţă în orice inimă care a îndrăgit pocăinţa, pocăinţă pe care o doreşte Însuşi Dumnezeu.
A. E. Antonie.
De citit acestea în fiecare duminică. Dacă este posibil, pe mormântul meu să fie pusă doar o cruce din lemn de stejar.