Cum mi-i portul?

În ultima vreme observ o nouă modă. Aceea a purtării costumului popular românesc.
Deși poate de multe ori vorbește de apartenența la neam, am văzut nenumărate situații în care costumul popular (întreg ori doar cămașa) este doar o piesă de vestimentație abordată superficial, ca ornament special, deosebit, la o îmbrăcăminte cel puțin frivolă.
E clar că nu ne mai putem întoarce în timp. Totuși, ar fi bine-venit să ne punem măcar două întrebări atunci când vrem să îmbrăcăm chiar și o ie:
- Pentru ce folosesc acest obiect vestimentar, ce vreau să transmit prin el?
- Sunt conștient de demnitatea mea de român?

Iată un film pe care vă invit să îl vizionați, un film care poate vorbi despre fiecare dintre noi.

Cu drag

La început de nouă zi...

Mă uit în ochii Domnului şi văd acolo veşnicia cea vie! Veşnicia nu va fi şi nu începe în altă parte, ci aici, acum, în această privire infinit de iubitoare şi de răbdătoare...
Ai putea să începi prin a te întinde pe covor, foarte, foarte detensionată şi a începe să te plimbi prin templul Duhului Sfânt care este trupul tău! Mergi cu grijă, în vârful picioarelor, cu delicateţe, pentru că e lucrare sfântă acolo! Află acolo un loc de odihnă şi stai... Să spunem că te odihneşti pe aripile vântului respiraţiei...
Să spunem că te odihneşti în apele celulelor şi priveşti printre gene cum plutesc dantelele de ADN pe acolo... sau poate te vei opri lângă izvorul vieţii, inima şi vei asculta glasul acela tainic al adâncului, care cheamă alt adânc.
Apoi, cântă-i ceva, fără cuvinte, Creatorului tău! Cântă-I aşa, cu tăcerea ta. Apoi, ascultă răspunsul Lui de tăcere tandră şi dumnezeiască! Apoi ridică-te, fă câteva exerciţii de gimnastică şi spune Bună ziua zilei şi fă ce poţi de parcă ar fi singurul lucru important! (MS)

Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia

"Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu vei izbuti, tu eşti important, eşti tânăr, eşti curajos, eşti desăvârşit!…”. Nu-l folosiţi astfel pe copil. Puteţi, însă, să-i spuneţi să facă rugăciune. Să-i spuneţi: „Copilul meu, Dumnezeu ţi-a dat darurile pe care le ai. Roagă-te să-ţi dea Dumnezeu puteri, ca să le cultivi şi să reuşeşti. Să-ţi dea Dumnezeu harul Său”. Aceasta este totul. Să înveţe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru orice lucru.



Copiilor le face rău lauda. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu? Poporul meu, cei ce te fericesc pe tine te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi (Isaia 3,12). Cel ce ne laudă, ne înşeală şi ne strâmbă cărările vieţii. Cât de înţelepte sunt cuvintele lui Dumnezeu! Lauda nu-i pregăteşte pe copii pentru greutăţile vieţii, ci ajung inadaptabili, se pierd şi, în cele din urmă, se nenorocesc. Acum lumea s-a stricat. Copilului mic i se spun numai cuvinte de laudă. „Să nu-l certăm, să nu i ne împotrivim, să nu-l silim pe copil”. Însă copilul se învaţă aşa şi nu poate reacţiona corect nici la cea mai mică greutate. Îndată ce i se împotriveşte cineva, se răneşte, n-are putere morală.

Părinţii sunt primii răspunzători pentru nereuşita copiilor în viaţă, apoi învăţătorii şi profesorii. Îi laudă într-una. Le spun cuvinte egoiste. Nu-i aşează în Duhul lui Dumnezeu, îi înstrăinează de Biserică. Când copiii cresc puţin şi merg la şcoală cu acest egoism, fug de religie şi o dispreţuiesc, îşi pierd respectul faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi, faţă de toţi. Devin nesupuşi, aspri şi nemiloşi, fără respect de Dumnezeu şi de religie. Am adus în viaţă egoişti, iar nu creştini." (sursa)

(Părintele Porfirie Kavsokalivitul)

"Nu putem face poruncile fără a avea harul"

„Nu putem face poruncile fără a avea harul; dacă oamenii ar înţelege că acest lucru depăşeşte puterile lor fireşti şi i-ar cere lui Dumnezeu să-i ajute prin harul Său, cu siguranţă ar primi acest dar.” (Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie)

Îmi zicea cineva odată că nu trebuie să se roage să-l ajute Dumnezeu chiar la toate mărunţişurile.

Citind fragmentul de mai sus, mi-am adus aminte de acea situaţie şi de toate situaţiile 'mărunte' ale vieţii, care constituie poruncile mele, ascultările mele.
Am mândria de a face 'eu', de a rezolva 'eu' problemele. Cu ajutorul Domnului, fireşte!
Chiar şi când fac o faptă de filantropie, o fac ca şi cum aş avea eu putere şi iată, prin asta împlinesc porunca iubirii aproapelui.
Fragmentul de mai sus mi-a adus aminte că orice orientare spre, prin voinţă şi orice act, prin făptuire, nu e rezultatul efortului meu ci darul Lui.

sursa imagine

Dimpotrivă, pentru mine e atât de greu, e imposibil, cum îi place părintelui Rafail să spună. Îmi e uneori de-a dreptul imposibil să mă apuc de șters praful, deşi e nevoie. Sau uneori îmi e imposibil să-mi fac rugăciunea de dimineaţă, dar să mai citesc şi vreun acatist, ceva. După perioade de intensă 'activitate duhovnicească', deodată mă trezesc că îmi e imposibil să mai citesc o rugăciune.

Şi atunci îmi dau seama că perioada dinainte nu a fost râvna mea, ci darul Lui. Că a fi râvnitor în ... (şi aici se poate pune totul, de la rugăciune, la lecturi, la treburi casnice, cu copiii, cu soţul, la serviciu şi tot ce înseamnă implicare şi viaţă) nu e 'al meu' (şi asta văd foarte bine în momentele în care nu mă pot mişca efectiv înspre a face) ci tot al Lui.

Toate mărunţişurile vieţii sunt tot atâtea 'chemări' ale lui Dumnezeu, la care suntem chemaţi să răspundem, dar la care nu putem zice da fără El.

Ce dăm noi, e doar puţină, foarte puţină bună-voinţă. Voinţa de a primi darul. De a lucra cu ce dă El, nu cu ce avem noi.

Încercând să ducem o viaţă cât de cât în duhul rânduielii lui şi ascultării de Dumnezeu, avem nevoie să cerem ajutor în absolut tot ce facem, pentru ca totul să devină semn al lucrării Lui, să fie binecuvântat, să fie răspuns la chemare.
 

Rugati-va dupa toata randuiala rugaciunii!

Rest
Scrieti: „Ma rog rau, sunt lenesa la invatat psalmi, m-am lasat aproape de tot". Halal progres, ce sa zic!
Aceasta poate avea urmari rele: nepasarea fata de lucrurile lui Dumnezeu se poate preface in narav, si atunci adio cucernicie. Trebuie sa prevenim lucrul acesta. Binevoiti sa faceti astfel: invatati psalmii cand veti avea chef, alegandu-i pe cei pe care ii intelegeti mai bine si care va merg mai mult la inima. Si mai bine va fi daca nu ii veti invata totdeauna in intregime, ci stihurile care va raman mai usor in suflet, cum ar fi: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, sa-mi ajuti mie grabeste; nu intoarce fata Ta de la mine; unde ma voi duce de la Duhul Tau?, si asa mai departe. Spuneti-le apoi pe dinafara intorcandu-va mintea spre Dumnezeu in timp ce va faceti treburile... Puteti „scrie" aceste versulete pe orice pas pe care il faceti - si veti fi ca intr-un vesmant frumos, imbracata in cuvantul lui Dumnezeu...
Dimineata motaiti, si ca atare nu va rugati, sau va rugati la plesneala... Este foarte rau. Rugati-va putin, insa asa cum trebuie, dupa toata randuiala rugaciunii. Daca intarziati cu trei minute acolo unde va grabiti sa ajungeti, nu este mare lucru! Asadar, rugati-va neaparat aceste trei minutele dimineata, in atare caz, n-aveti de ce va apuca sa cititi rugaciuni dupa carte sau pe dinafara... rugati-va cu propria gandire si propriile cuvinte. Puneti-va in fata lui Dumnezeu... Dumnezeu este aproape si de Dumneavoastra, macar ca Dumneavoastra puteti fi departe de El cu gandul si cu simtamintele: apropiati-va de El atat cu unul, cat si cu celelalte... Dati-I multumita ca v-a pazit in vremea somnului si ca v-a dat sa vedeti din nou lumina Sa si sa mai traiti o vreme... fiindca multi se culca, dar de sculat nu se mai scoala. Cereti de la El binecuvantare pentru treburile zilei care incepe, ca sa va arate pe cele bune si sa va fereasca de cele rele... Chemati-o pe Maica Domnului, chemati pe ingerul pazitor, pe sfanta a carui nume il purtati si pe sfintii toti... Rugati-va pentru mama, fratele, rudele si cunoscutii vostri; pomeniti-i si pe cei adormiti. Dupa aceea, incredintandu-va voii lui Dumnezeu, mergeti la treburile pe care le aveti, straduindu-va in tot chipul sa nu uitati ca inaintea fetei lui Dumnezeu umblati...
Faceti toate acestea cu minte adunata si cu simtire neraspandita: rugaciunea dumneavoastra va fi atunci adevarata, iar constiinta nu va va reprosa nicicand ca nu v-ati rugat ori ca v-ati rugat rau. Indeajuns va fi aceasta, mai ales daca veti pastra lipita de inima asezarea cea rugatoare.
La fel va puteti ruga si seara. Totusi, intrucat aici va puteti face mai mult timp,
rugati-va si cu rugaciunile invatate din carti; ele vor ajuta sa indreptati catre Dumnezeu
cu mai multa putere si intelegere cuvintele rugaciunii Dumneavoastra. (Sf. Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie)