"Întotdeauna ai cerut ca Dumnezeu să-ţi dăruiască smerenie.
Însă nu Dumnezeu dă acest dar.
Dumnezeu este gata să-l ajute pe om să dobândească smerenia şi binele în toate, însă trebuie ca şi omul să se îngrijească de acest lucru.
Sfinţii Părinţi spun: „Dai sânge şi primeşti duh“.
Aceasta înseamnă: osteneşte-te până la vărsarea sângelui – şi vei dobândi darul duhovnicesc.
Tu cauţi şi ceri daruri duhovniceşti, însă îţi pare rău de vărsarea sângelui;
ţie îţi place ca nimeni să nu te sâcâie sau să te neliniştească.
Dar printr-o viaţă liniştită cum se poate să obţii smerenie?
Smerenia constă în faptul că omul se vede pe sine cel mai rău dintre toţi – nu numai dintre oameni, ci şi dintre animalele necuvântătoare şi chiar dintre duhurile rele.
Când oamenii se tulbură, iar tu vezi că nu rabzi şi te mânii pe ei, atunci să te consideri, cu siguranţă, cea mai rea.
Când îi judeci şi îi bănuieşti pe ceilalţi, din nou să te consideri, vrând-nevrând, cea mai rea.
Dacă vei plânge pentru răutatea ta
şi te vei mustra pentru nedreptate
şi dacă te vei căi sincer înaintea lui Dumnezeu şi a părintelui duhovnicesc,
atunci vei fi deja pe calea smereniei.
Acum ni se pare că e rău ceea ce e dureros, tulburător şi neplăcut. Este adevărat, însă este folositor pentru suflet. Îţi spun, de asemenea, ni se pare că sunt nefolositoare pentru suflet.
Dar toate acestea ţi se întâmplă pentru că nu înţelegi viaţa duhovnicească."
(din Scrisorile Cuviosului Ambrozie de la Optina)
