joi, 21 februarie 2008

Si un pic de Mises


Înţelesul libertăţii economice este acesta: individul este în măsură să aleagă felul în care doreşte să se integreze în ansamblul societăţii. Individul îşi poate alege cariera, el este liber să facă ceea ce doreşte să facă.

Toate acestea nu trebuie, desigur, interpretate în sensul pe care atâta lume îl împrumută astăzi cuvântului libertate; trebuie interpretate, mai degrabă, in sensul că, graţie libertăţii economice, omul este eliberat de constrângeri naturale. In natură nu există nimic care să poată fi numit libertate, există numai regularitatea legilor naturii, cărora omul trebuie să le dea ascultare, dacă doreşte să-i izbutească ceva.

Intrebuinţând termenul libertate, aşa cum se aplică el fiinţelor umane, avem în vedere numai libertatea în cadrul societăţii. Totuşi, astăzi, mulţi consideră că libertaţile sociale sunt independente unele de altele. Cei ce se autointitulează astăzi "liberali" revendică măsuri politice diametral opuse acelora pe care liberalii din secolul al XIX-lea le susţineau în programele lor. Aşa numiţii liberali de azi împărtăşesc ideea, foarte răspândită, că libertatea de expresie, de gândire, libertatea presei şi a religiei, libertatea de a nu fi arestat fără judecată - aşadar toate aceste libertăţi pot fi prezervate în absenţa a ceeace se numeşte libertate economică. Ei nu realizează că, într-un sistem din care piaţa este absentă, în care guvernul dirijază totul, toate aceste alte libertăţi sunt iluzorii, chiar dacă iau formă de legi şi sunt consemnate în constituţii. [...]

Este adevărat că libertatea de care se poate bucura cineva într-o economie de piaţă nu este o libertate perfectă din punct de vedere metafizic. Dar o libertate perfectă nu există. Libertatea are sens numai în cadrul societăţii. [...]

Libertatea în societate înseamnă că un om depinde de ceilalţi în aceeaşi măsură în care ceilalţi depind de el. Societatea în regimul economiei de piaţă, în condiţii de "economia libre," înseamnă o situaţie în care fiecare îi serveşte pe concetăţenii săi şi este în schimb servit de ei. [...]

De fapt, în sistemul capitalist, patroni sunt, în ultimă instanţă, consumatorii. Nu statul este suveran, ci populaţia. Şi dovada suveranităţii consumatorilor este că ei au dreptul de a fi nesăbuiţi. Acesta este privilegiul suveranului. El are dreptul de a comite greşeli, nimeni nu-l poate împiedica să le comită, dar trebuie să plătească, desigur, pentru greşelile sale. Afirmând supremaţia consumatorului, sau suveranitatea sa, nu afirmăm că el nu face greşeli, că ar fi un om care ştie întotdeauna ce este mai bine pentru el. Consumatorii cumpără sau consumă, adesea, lucruri pe care nu s-ar cădea să le cumpere sau să le consume.

Dar ideea că ar exista o formă de guvernare capitalistă, capabilă de a-i împiedica pe oameni să-şi provoace ei înşişi neplăceri, controlându-le consumul, este falsă. Guvernul imaginat ca autoritate paternă, ca tutore universal, este ideea celor ce favorizează socialismul. [...]

Libertatea înseamnă, într-adevăr, libertatea de a greşi. Acest lucru trebuie să-l reţinem. Este cu putinţă ca felul în care concetăţenii noştri îşi cheltuiesc banii şi îşi trăiesc vieţile să ne pară aspru criticabil. Putem fi încredinţaţi că ceeace fac ei este absolut nesocotit şi rău, dar, într-o societate liberă există multe căi pe care oamenii îşi pot răspândi opiniile despre felul în care concetăţenii lor ar trebui să-şi modifice stilul de viaţă. Se pot scrie cărţi, se pot scrie articole, se pot ţine discursuri; doritorii pot chiar predica la colţul străzii -- şi în multe ţări aşa se şi întâmplă. Dar ei nu trebuie să impună supravegherea poliţienească altor oameni pentru a-i împiedica să facă anumite lucruri, numai pentru că ei înşişi nu doresc să lase acestor alţi oameni libertatea de a le face.

Aceasta e diferenţa dintre sclavie şi libertate.

Într-o economie de piaţă, fiecare om, servindu-şi concetăţenii, se serveşte pe sine însuşi. La aceasta se refereau autorii liberali din secolul al XVIII-lea, vorbind despre interesele corect înţelese ale tuturor grupurilor şi ale tuturor indivizilor. Şi această doctrină a armoniei intereselor este cea care a suscitat opoziţia socialiştilor. Ei vorbeau despre un "conflict ireconciliabil de interese" între diverse grupuri.


Perspectiva ortodoxa asupra lumii

Azi am dat peste Serafim Rose. La Irina, pe blog. Aveam o parere preconceputa de spre el, trebuie sa recunosc. Intr-adevar, am gasit elemente cumva prea extreme. Dar nu asta e problema. Ideea e ca are si foarte multe opinii pe care le agreez.
Am tendinta de a "cataloga" lucrurile, de a le vedea doar alb/negru. Imi amintesc ca asta vazuse Luminita la mine inca de pe vremea liceului. Desi vad un pic mai nuantat acum (probabil varsta), tot mai observ uneori ca am tendinta de vedea bicolor. Asa era si in cazul acestui parinte. Stiam ca este foarte apreciat in lumea ortodoxa, dar mai stiam, de asemenea, ca are tendinte un pic prea puritane, incremenite intr-o istorie a "altor vremuri", intotdeauna "mai bune". Fara exceptie. Intr-adevar, asa e. Insa aceasta perceptie mi-a ascuns ceea ce zice "bine" acel om. Pentru care imi pare rau.

Deci...
Ce am gasit interesant la pr. Serafim Rose: Perspectiva ortodoxa asupra lumii, un material publicat in „The Orthodox Word” Vol. 18, Nr. 4 (105) iulie-august, 1982 Traducerea: Radu Hagiu

Si acum, cateva citate care mi-au placut. Poate le si comentez, ca mi-am cam pierdut exercitiul.

"Ortodoxia este viata. Daca nu traim ortodoxia, pur si simplu nu suntem ortodocsi, indiferent de ce convingeri formale am avea.Cineva ori este ortodox tot timpul, in fiecare zi, in fiecare moment al vietii - ori nu este nicidecum cu adevarat ortodox. Ortodoxia se vadeste nu doar in vederile noastre strict religioase, ci in tot ceea ce facem si spunem. Multi dintre noi suntem extrem de necunoscatori asupra responsabilitatii crestine, religioase pe care o avem pentru partea aparent lumeasca a vietilor noastre. Cel cu o adevarata perspectiva ortodoxa asupra lumii, traieste toate partile vietii sale ca un Ortodox."

Observ si eu in lumea Romaniei de azi cum ne declaram cu totii (ma rog, aproape) ortodocsi. Ce rezida din asta? Participare la niste slujbe, cand apucam, poate vreo spovedanie, poate impartasanie. Cununie si botez, ca "asa se face", mers de Pasti sa "luam Lumina" (la ce ne-o folosi...). Cam atat. Cam cum era pe vremea comunistilor, cand "ne numeam" comunisti. Faptul acesta nu implica prea multe, pentru marea majoritate a oamenilor. Doar formalitati: o sedinta, o uniforma, o demonstratie... zambet pe buze. Am simplificat grosolan, stiu. Dar in lumea noastra de azi, Ortodoxia nu este viata. Nu mai este. Si atunci, de ce ne-o fi teama sa recunoastem?


Ce nu mi-a placut (am zis sa dau si asta, sa vad daca-mi tine argumentarea):
"Oricine priveste viata noastra contemporana din perspectiva vietii normale duse de oamenii vremilor de mai dinainte – sa zicem din Rusia, din America, sau din oricare alta tara a Europei Occidentale din secolul al 19-lea – nu poate sa nu fie izbit de cat de anormala a devenit viata din ziua de astazi. "

Cum cuantificam faptul ca viata de atunci era normala? De ce nu spunem ca secolul al 18-lea a fost normal? sau celelalte secole, anterioare? De ce nu acum 2000 de ani, cand a inceput crestinismul? Si invers: ce inseamna "anormala"? faptul ca nu e ca cea considerata de cineva "normala"?

"Intregul concept al autoritatii si al ascultarii, al decentei si al politetei, al comportarii publice si private – toate s-au schimbat dramatic, s-au intors cu susul in jos, in afara unor grupulete izolate de oameni – de obicei crestini de vreun fel – care incearca sa pastreze un mod de viata asa-zis de „moda veche”.
Asta asa e. Dar nu raspunde la intrebare. Viata e ca lumea, si ca lumea suntem noi, spunea un cantec. Toata treaba asta cu "pe vremuri era mai bine" nu ne ajuta. Noi trebuie sa invatam de la trecut, sa nu repetam greselile - desi vedem ca nu putem invata nici macar de la parinti. Nu trebuie sa-l idealizam si sa incercam "conservarea" lui. Asta ar insemna sa renuntam la o multime de "achizitii" ale lumii de azi care nu au nici o incarcatura morala. Sunt asa cum le folosim noi.


Ideea care urmeaza imi place, mi se pare foarte pertinenta. Ar fi bine daca am avea-o treaza in minte.

"viata ce ne inconjoara este locul in care ne incepem viata crestina. Indiferent ce facem cu viata noastra, indiferent cat de mult continut crestin ii dam, tot mai pastreaza asupra ei ceva din amprenta „generatiei eu”, si trebuie sa fim indeajuns de smeriti pentru a observa aceasta. De aici trebuie inceput.

Exista doua abordari gresite ale vietii ce ne inconjoara, pe care multi le urmeaza astazi, gandindu-se ca, cumva, aceasta este ceea ce ar trebui sa faca crestinii ortodocsi. O abordare – cea mai des intalnita – este pur si simplu sa mergi in pas cu vremurile: sa te adaptezi la muzica rock, la obiceiurile si gusturile moderne, la intregul ritm al zgomotoasei noastre vieti moderne. Deseori parintii mai de moda veche vor avea putine legaturi cu aceasta viata si isi vor trai propriile vieti mai mult sau mai putin in izolare, dar vor zambi vazandu-si copiii urmand ultimelor mode nebunesti si gandindu-se ca este ceva inofensiv.[...]

Acest lucru este gresit. Crestinul trebuie sa fie diferit de lume, deasupra lumii nefiresti, anormale, de astazi, si acesta trebuie sa fie unul din lucrurile fundamentale pe care sa le stie ca o componenta a educatiei sale crestine. Altminteri nu are nici un sens sa ne numim crestini – cu atat mai putin crestini ortodocsi.
Abordarea gresita ce se afla la extrema opusa este una care ar putea fi numita falsa spiritualitate. Pe masura ce traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai disponibile, si un vocabular ortodox de lupta duhovniceasca pluteste tot mai mult in atmosfera, apare un numar crescand de oameni ce vorbesc despre isihasm, Rugaciunea lui Iisus, viata ascetica, stari inalte de rugaciune si de cei mai inaltati Sfinti Parinti ca Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama si Sf. Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fim constienti de aceasta parte cu adevarat inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa ii veneram pe marii sfinti care chiar au trait-o; dar daca nu avem o constienta foarte realista si foarte smerita a cat de departe suntem de viata isihasta noi, toti cei de astazi, si cat de putin pregatiti suntem chiar si sa ne apropiem de ea, interesul in ea va fi doar inca una din exprimarile universului nostru de plastic, centrat asupra sinelui. „Generatia-eu devine isihasta!” – este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului.

Ce putem face
ceea ce un copil invata la scoala trebuie, in mod constant, verificat si corectat acasa. Nu putem presupune ca ceea ce el invata la scoala este pur si simplu ceva afacerist si lumesc si nu are nimic de a face cu educatia sa ortodoxa. El poate invata deprinderi si lucruri folositoare ... dar chiar si daca primeste doar atat, invata si multe pareri si filosofii gresite. Atitudinea primara a unui copil fata de aprecierea literaturii, muzicii, istoriei, artei, filosofiei, chiar a stiintei, si desigur a vietii si a religiei – trebuie sa vina, mai intai, nu din scoala, caci scoala ii va da toate acestea amestecate cu filosofie moderna; trebuie sa vina mai intai de acasa si de la Biserica, caci altfel el este obligat sa fie educat gresit de lumea de astazi, in care educatia publica este in cel mai bun caz agnostica, si in cel mai rau caz, in mod deschis, ateista sau anti-religioasa.

- Parintii trebuie sa cunoasca cu precizie ceea ce sunt invatati copiii lor la cursurile educationale, de catre aproape toate scolile americane, si sa corecteze acasa, nu doar printr-o atitudine onesta asupra acestui subiect (mai ales intre tati si fii – un lucru foarte rar in societatea americana), dar si printr-o stabilire clara a laturii morale care lipseste cu desavarsire din educatia publica.

- Parintii trebuie sa stie ce gen de muzica asculta copiii lor, ce contin filmele pe care ei le urmaresc (ascultand si privind impreuna cu ei atunci cand este necesar), la ce fel de limbaj sunt expusi si ce fel de limbaj folosesc, si sa ofere o atitudine crestina la toate acestea.

Totusi, nu este necesar sa vedem lumea dimprejur ca fiind cu totul rea. De fapt, pentru supravietuirea ca si crestini ortodocsi trebuie sa fim indeajuns de destepti pentru a folosi orice este pozitiv in lume spre folosul nostru. Aici voi enunta, in cateva idei, ce anume putem folosi din lume, fara a parea sa aiba nimic de a face in mod direct cu ortodoxia, cu scopul a formula perspectiva noastra ortodoxa asupra lumii.

- Copilul care a fost expus din frageda pruncie la muzica clasica de calitate, si si-a vazut sufletul format de ea, nu va fi nici pe departe atat de ispitit de ritmul si mesajul necizelat al rockului si al altor forme contemporane de pseudo-muzica, fata de o persoana care a crescut fara o educatie muzicala. O astfel de educatie muzicala, asa cum au spus mai multi din staretii de la Optina, rafineaza sufletul si il pregateste pentru primirea impresiilor spirituale.

- Copilul care a fost educat cu literatura, teatru si lirica de calitate, si a simtit efectul lor in suflet – adica, i-au facut placere cu adevarat – nu va ajunge cu usurinta un dependent de filmele si programele de televiziune contemporane si de romanele ieftine care distrug sufletul si il indeparteaza de la calea crestina.

- Copilul care a invatat sa vada frumusetea in pictura si sculptura clasica nu va fi tarat cu usurinta de perversitatea artei contemporane sau atras de produsele stridente ale publicitatii moderne si ale pornografiei.

- Copilul care cunoaste cate ceva despre istoria lumii, mai ales din vremurile crestine, si despre cum traiau si gandeau alti oameni, in ce erori si capcane au cazut oamenii indepartandu-se de Dumnezeu si de poruncile Sale, si ce vieti slavite si influente au dus cand I-au fost credinciosi – vor discerne viata si filosofia vremilor noastre si nu vor avea tendinta de a urma prima filosofie sau mod de viata nou intalnite. Una din problemele fundamentale referitor la educatia copiilor in ziua de astazi este ca nu li se mai ofera in scoli un simt al istoriei. E un lucru primejdios si nefast sa lipsesti un copil de simtul istoriei. Inseamna ca el nu are nici o capacitate de a lua exemplu de la oamenii ce au trait in trecut. Si, in realitate, istoria se repeta in mod regulat. O data ce vezi aceasta, devine interesant cum au rezolvat oamenii problemele, cum au fost oamenii care s-au ridicat impotriva lui Dumnezeu si ce a rezultat de aici, si cum si-au schimbat oamenii vietile, devenind exceptii si oferind un exemplu care este trait pana in vremurile noastre. Acest simt al istoriei este un lucru extrem de important care ar trebui transmis copiilor.

Fara aceasta suferinta, fara aceasta constienta, parintii ortodocsi isi vor creste copiii pentru a fi devorati de lumea contemporana. Cea mai buna cultura a lumii, primita cum se cuvine, rafineaza si dezvolta sufletul; cultura la moda astazi schilodeste si deformeaza sufletul si il impiedica sa aiba un raspuns deplin si normal la mesajul ortodoxiei.

Prin urmare, in lupta noastra impotriva duhului acestei lumi, putem folosi cele mai bune lucruri pe care lumea are a ni le oferi cu scopul de a merge dincolo de ele; tot ceea ce este bun in lume, daca suntem indeajuns de intelepti ca sa vedem, arata catre Dumnezeu, si catre Ortodoxie, si trebuie sa folosim aceasta.

***

Oricine a ajuns sa realizeze cat de profunda este Ortodoxia, si cat de deplin este angajamentul care i se cere unui crestin ortodox serios, si, de asemenea, ce fel de cerinte totalitariste are lumea contemporana asupra noastra, va vedea cu usurinta cat de gresita este aceasta parere. Cineva ori este ortodox tot timpul, in fiecare zi, in fiecare moment al vietii - ori nu este nicidecum cu adevarat ortodox. Ortodoxia se vadeste nu doar in vederile noastre strict religioase, ci in tot ceea ce facem si spunem. Multi dintre noi suntem extrem de necunoscatori asupra responsabilitatii crestine, religioase pe care o avem pentru partea aparent lumeasca a vietilor noastre. Cel cu o adevarata perspectiva ortodoxa asupra lumii, traieste toate partile vietii sale ca un Ortodox.

Deci sa intrebam acum: Cum putem alimenta si sustine aceasta perspectiva ortodoxa asupra lumii in viata noastra cotidiana? Primul si cel mai evident fel este de a fi in legatura permanenta cu sursele de hrana crestina, cu tot ceea ce Biserica ne da spre luminare si mantuire: slujbele Bisericii si Sfintele Taine, Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor, scrierile Sfintilor Parinti. Trebuie citite, desigur, cartile potrivite nivelului de intelegere al fiecaruia, si aplicata invatatura Bisericii la propriile circumstante de viata; atunci ele pot fi rodnice in a ne calauzi si a ne schimba intr-un mod crestin. Dar deseori aceste surse crestine fundamentale nu au efect deplin asupra noastra, sau nu ne influenteaza cu adevarat, deoarece nu avem atitudinea crestina corecta asupra lor si asupra vietii crestine pe care ele ar trebui sa ne-o inspire. Voi spune acum cateva cuvinte despre cum anume ar trebui sa fie atitudinea noastra, daca dorim sa dobandim un folos real de la ele si daca vor fi pentru noi inceputul unei adevarate perspective ortodoxe asupra lumii.

Inainte de toate, hrana duhovniceasca crestina, prin insasi natura ei, este ceva viu si hranitor; daca atitudinea noastra fata de ea este doar academica si scolareasca, nu vom reusi sa obtinem folosul care ar trebui. Astfel, daca citim carti ortodoxe sau suntem interesati de ortodoxie numai pentru a fi informati – sau ca sa ne aratam cunostiintele celorlalti, inseamna ca nu i-am inteles scopul; daca invatam poruncile lui Dumnezeu si legea Bisericii Sale doar pentru a fi „corecti” si pentru a judeca „incorectitudinea” celorlalti, inseamna ca nu i-am inteles scopul. Aceste lucruri nu trebuie sa ne influenteze doar ideile, ci trebuie sa ne atinga in mod direct vietile si sa le schimbe. In orice vreme de mare criza a treburilor omenesti – la fel ca si vremurile critice ce ne asteapta in lumea libera – cei cei isi vor pune nadejdea in cunoasterea exterioara, in legi si canoane si in corectitudine, nu vor putea rezista. Cei puternici vor fi atunci cei a caror educatie ortodoxa le-a dat un simt pentru ceea ce este cu adevarat crestinesc, cei a caror ortodoxie se gaseste in inima si este capabila sa atinga alte inimi.

Nimic nu este mai tragic decat sa vezi ca cineva, crescut in ortodoxie, are anumite cunostiinte de catehism, a citit cateva din Vietile Sfintilor, are o idee de ansamblu a ceea ce inseamna Ortodoxia, intelege unele din slujbe, iar apoi este inconstient de ceea se petrece in jurul lui. Si ofera copiilor sai aceasta viata impartita in doua categorii: una este felul in care majoritatea oamenilor traiesc si cealalta este felul in care ortodocsii isi petrec Duminicile si cand citesc unele texte ortodoxe. Cand un copil este crescut astfel este foarte probabil sa nu o urmeze pe cea ortodoxa; va fi o parte extrem de redusa a vietii sale, fiindca viata contemporana este prea atragatoare, prea multi oameni o urmeaza, este prea mult o parte a realitatii de astazi, doar daca a fost invatat cu adevarat cum sa o abordeze, cum sa se pazeasca de efectele negative ale ei si cum sa se foloseasca de lucrurile bune care se afla in lume.

Prin urmare, atitudinea noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe pamant si normala. Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori neplacute ale lumii care ne inconjoara. O ortodoxie care este prea exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca.

Deci, de asemenea, atitudinea noastra nu trebuie sa fie centrata pe sine ci sa ajunga la cei care il cauta pe Dumnezeu si viata in El. In ziua de astazi, oriunde se gaseste o comunitate ortodoxa majora, ispita este de a o transforma intr-o societate a multumirii de sine si a incantarii cu virtutile si realizarile noastre ortodoxe: frumusetea bisericilor noastre si a ornamentelor din ele, maretia slujbelor noastre, chiar si puritatea doctrinei noastre. Dar adevarata viata crestina, chiar din timpul Apostolilor, a fost nedespartita de impartasirea ei catre ceilalti. O ortodoxie care traieste prin aceasta lumineaza inspre ceilalti – si nu este nevoie de a contura un „departament misionar” pentru a face aceasta; focul adevaratului crestinism se impartaseste singur. Daca ortodoxia noastra este doar ceva tinut pentru noi insine, si ne laudam cu ea, atunci suntem mortul care ingroapa mortul – exact starea multor parohii ortodoxe astazi, chiar si a celor cu un numar mare de tineri, daca nu aprofundeaza credinta lor. Nu e suficient sa zicem ca tinerii merg la biserica. Trebuie sa ne intrebam ce anume primesc ei din biserica, ce anume iau de la biserica, si, daca nu fac ortodoxia o parte a intregii lor vieti, atunci chiar ca nu este indeajuns sa spunem ca ei se duc la biserica.

Asemenea, atitudinea noastra trebuie sa fi iubitoare si iertatoare. Un soi de duritate s-a strecurat in viata ortodoxa de azi: „Acest om e un eretic; nu te apropia de el”; „acela e ortodox, aparent, dar nu poti fi sigur cu adevarat”; „cel de acolo e cu siguranta un spion”. Nimeni nu neaga ca Biserica este astazi inconjurata de dusmani, sau ca sunt unii ce se vor injosi sa profite de increderea si confidenta noastra. Dar asa a fost de pe vremea apostolilor, si viata crestina a fost intotdeauna oarecum riscanta in acest fel practic. Chiar daca se profita uneori de pe urma noastra si trebuie sa aratam o oarecare precautie in aceasta privinta, tot nu putem renunta la atitudinea noastra primara de dragoste si de incredere fara de care vom pierde una din temeliile vietii noastre crestine. Lumea, care nu il are pe Hristos, trebuie sa fie neincrezatoare si rece, dar crestinii, din contra, trebuie sa fie plini de dragoste si deschidere, sau altfel vom pierde esenta lui Hristos din noi si vom deveni la fel ca si lumea, buni de aruncat si de calcat in picioare. Un pic de smerenie cand privim la noi insine ne-ar ajuta sa fim mai darnici si iertatori cu greselile altora. Ne face o imensa placere sa ii judecam pe ceilalti pentru ciudatenia comportamentului lor; le spunem „ticniti” sau „convertiti nebuni”. Este adevarat ca trebuie sa ne pazim de oameni intr-adevar dezechilibrati, care ne pot face mult rau in Biserica. Dar ce crestin ortodox serios din ziua de azi nu e un pic „nebun”? Nu ne potrivim in tiparele acestei lumi; daca o facem, in lumea de astazi, nu suntem niste crestini seriosi. Astazi, adevaratul crestin nu poate fi acasa in lume; nu are ce face decat a se simti si a fi considerat de ceilalti ca fiind un pic „nebun”. Doar pastrarea vie astazi a idealului din alta lume al crestinismului, sau botezul ca adult, sau rugaciunea serioasa, sunt suficiente pentru a fi internat intr-un spital de nebuni in Uniunea Sovietica si in multe alte tari, iar aceste tari deschid calea pentru ca restul lumii se le urmeze.

Prin urmare, sa nu ne fie frica sa fim socotiti un pic „nebuni” de lume, si sa continuam a practica iubirea si iertarea crestina pe care lumea nu le va putea intelege niciodata, dar dupa care tanjeste in inima.








O zi minunata...

Azi e una dintre acele zile minunate:
In primul rand senin...

Apoi, am vazut primii ghiocei de la mine din curte

etichete

"Primeşte Doamne cununile lor..." *2 Martea copiilor *2 Martea curajului *3 Miercurea fara cuvinte *4 Joia recunostintei *5 Vinerea prieteniei 1-11 12 atitudini sfințitoare pentru o soție 30 zile abuz activ adolescenţi ajutor alcoolism alegere alfabetul bucătăriei parfumate amăgire ambianță amenințări Ana ardei umpluți Arhim Simeon Kraiopoulos Arhim. Sofronie arhim. Zaharia articole asceză ascult ascultare ascundere ascuns asemănare atenţie audio autoritate avort Avva Arsenie banchet biblia binecuvântare bloguri Botez bucurie Cale canon cartofi cartofi franțuzești căsătorie ceartă cercetare Charlotte Mason chemare Chip cină circumstanţe cizelare clipe colind comorile ortodoxiei comuniune condiții conferinţă convertire copii copilărie credinţă creștinism critică Cruce culinare cumpătare cunoaștere cuplu curiozitate cuv. Ambrozie de la Optina cuvântul anului Daniil Sandu Tudor dar decembrie demnitate deschidere detalii determinare dezamăgire diac. Sorin Mihalache dieta Montignac disciplină Divanul Roz dor dovlecei Doxologia dragoste dreptate Duh şi Adevăr duhovnic duminica Iertării Duminica Ortodoxiei durere efeseni 533 egoism emoție Essex etape fapte bune faza I februarie fericire festin fetele film Filocalia XI fire fiul risipitor flori foto frați frică frumos gând gânduri Gânduri de la Maica Siluana gospodărie grădina grijă griji har Hierotheos Vlachos iad ianuarie iarna Iasi iertare imagini inerţie instrument invidie Ioannis Romanides Iona ispită iubire Izgonirea lui Adam îmbărbătare îmbunătăţirea relaţiilor împăcare Împărtăşanie împărtășire încăpățânare încredere încredințare încurajare Înfricoşătoarea Judecată întărire Întâmpinarea Domnului înțelegere înţelepciune Înviere Joia mămicilor judecată laudă Lăsatul sec de brânză lene lepădare leproşi libertate Luca 5 lucrare lume lumină lupta gândurilor Maica Domnului Maica Siluana Marius Iordăchioaia mângâiere meditatie duminicala metanoia milostenia minte Mitropolitul Antonie de Suroj moarte moştenire mozaicul lunii mulţumire muzica Nain nădejde nemulțumire nesimţire Nichita Stănescu noiembrie normalitate oameni obişnuinţă orb organizare oricine pace pagini Pangarati paralitic Parintele Rafail pasiv patimi păcat părintele Porfirie Părintele Stăniloae părinţi Penticostar perseverență picături Pirinei plan plăcere plecare pocăință portret robot porunci post Postul Crăciunului poveşti pr Arsenie Papacioc pr. Alexandru Schmemann pr. Constantin Sturzu pr. George Aquaro pr. Hrisostom Rădăşanu pr. Maxim Kozlov pr. Nichifor Horia pr. Nicolae Steinhardt pr. Nicolae Tănase Pr. Paisie Aghioritul pr. Petroniu Tănase pr. Petru Sidoreac pr. Rafail practic predici pregătire premiu prezenţă prezv. Juliana Schmemann primăvara Primeşte Doamne cununile lor... program prot. Valerian psalmi psaltire psihoterapie rai răbdare răni rău război nevăzut rânduială recunoştinţă relații repetiţie respect rețete de post risipire rugăciune Rugăciunea lui Iisus rugăciuni ruşine rutină săptămâna albă Săptămâna Mare sărbători sâmbăta brânzei serbări Serile Tălpălari sexualitate Sf Duh sf Ecaterina Sf Maslu sf Parascheva Sf Simenon Noul Teolog Sf. Cuvios Antonie cel Mare Sf. Ioan Scararul Sf. Isaac Sirul Sf. Macarie Egipteanul Sf. Maria Egipteanca Sf. Monica Sf. Serafim de Sarov Sf. Siluan Athonitul Sf. Teofan Zăvorâtul sfinţi simțuri sine slujire smerenie sminteală spovedanie Staretul Tadei statornicie strămoşi străpungerea inimii succes suferinţă suflet Sunset Limited supunere surori taina mântuirii tărâțe ovăz terapie teste timp tineri Tit 2 5 toamna Traian Dorz trăire trebuie trei ierarhi Triod umanitare umilință utile vacanţă văzduhul inimii Vechiul Testament viat Viata crestina - ajutor intru necazuri Viata crestina - bucurii ingaduite Viata crestina - femeia mama - primul educator Viata crestina - femeia ortodoxa Viata crestina - femeia ortodoxa - in bucatarie Viata crestina - femeia si bucuria lecturii Viata crestina - femeia stapana casei Viata crestina in biserica viaţă viață duhovnicească victima Vilaller vindecare virtuţi vis viziune Vlădica Antonie voia Domnului vrednicie zaheu zone