Seminarul Iertării

Serile Talpalari, Sesiunea 1 la Seminarul Iertării

Gânduri din încredinţare

Cu bucurie vă anunţ că o parte din rândurile cuprinse pe blogul Gânduri de la Maica Siluana Vlad s-au materializat şi într-o carte, pe care vă invit cu drag s-o citiţi şi să puneţi în fiecare zi început bun pe calea mântuirii

puteţi citi o recenzie aici

Cum să-ţi începi ziua

Încă de dimineaţă, să faci trei mătănii sau închinăciuni şi să dai slavă lui Dumnezeu, Sfânta Treime, că eşti vie şi să te aşezi sub protecţia Lui! Apoi să te speli şi celelalte şi apoi să-ţi faci rugăciunile de dimineaţă. Cât de puţin, dar neapărat! La sfârşitul rugăciunii să ceri ca în timpul zilei, la momentul potrivit, să-ţi faci canonul. Apoi, când te aşezi pentru canon să faci iarăşi trei mătănii sau închinăciuni şi să ceri putere să-ţi faci canonul şi să-ţi fie acesta spre tămăduirea sufletului şi bucuria inimii. 
(Maica Siluana)

Tot despre cruce şi asumarea ei

"...Fără cruce nu ajungem în Împărăția Lui, adică în existența fericită! Or, în duhul credinței ortodoxe, crucea nu înseamnă suferință, ci trecere de la suferință la bucurie, de la moarte la viață! Ea e jertfă de iubire și dar de bucurie. „Prin cruce a venit bucurie la toată lumea”, cântă Biserica noastră!
Crucea e ușa Bucuriei pe care nu o mai poate lua nimeni de la noi. Suferința este fața din afară a acestei uși și pragul ei. Dacă ne speriem de această față, sau ne place să rămânem în prag, din varii motive, vom suferi mereu și ne vom lamenta sau chiar ne vom „felicita” că am ajuns la Domnul sau că mai avem „puțin”. Dar asta e o iluzie și e un mare păcat! Chemarea noastră este să îndrăznim și să ne folosim de darul Domnului care a biruit lumea ce-L ispitea să nu treacă pragul morții către Viață!
Suntem chemați să trecem pragul, să trecem, cu El și în El, toate pragurile de durere care sunt tot atâtea noi „nașteri de sus”. Așa, vom trăi, încă de acum și aici, în această vale a plângerii, bucuria izbânzii, bucuria depășirii, bucuria Învierii!" (Maica Siluana)

Ce este un creştin adevărat?

Un creştin adevărat e un om care trăieşte în Hristos, cu Hristos, pentru Hristos, pentru că numai Hristos are şi oferă Bucuria după care tânjeşte omul.

Bucuria este desfătarea pe care o simte sufletul omului când e plin de prezenţa vie şi iubitoare a unei persoane iubite şi dorite. Şi cum la oameni o asemenea prezenţă permanentă şi pe măsura dorului nostru infinit, nu este cu putinţă, rămâne să pricepem că singura bucurie posibilă este prezenţa lui Dumnezeu în noi aşa cum ni Se oferă El. Dacă vom face cele ce ni le cere El, cum ne învaţă Maica Domnului încă de la Nunta din Cana Galileii, El va transforma apa vieţii noastre diluate în vinul bucuriei Lui celei sfinte. Altă Cale nu există !
Există, desigur, fel de fel de surogate de bucurie, dar toate sfârşesc în marea amară a dezamăgirilor... Şi când omul, sfâşiat de durere, se hotărăşte să se lepede de plăcerea de a se bălăci în această mare, alege să-şi ia crucea şi să urmeze Lui Hristos, descoperă cu recunoştinţă că totul este extrem de simplu şi de uşor, exceptând perioada de sevraj! Apoi, mai descoperă ce uşor recădem în vechile obiceiuri, ce lipsiţi suntem de priceperea de a păstra harul pe care îl primim, şi învaţă să păstreze harul.

 ***
Apoi, un creştin adevărat ştie că este neputincios şi de aceea învaţă să atârne mereu de puterea lui Hristos care se dă "la cerere", epicleză, în limba Sfintei noastre Biserici, şi după o sfântă rânduială şi învaţă să păstreze şi să gestioneze această putere. Cred că multă suferinţă îndurăm, noi creştinii, pentru că nu vrem să urmăm cursurile "Facultăţii de Management al Harului" (numită Asceză în limba veche a Bisericii), sau credem că o putem absolvi ca pe cele din universităţile româneşti...
Aflăm ce înseamnă dragoste de Dumnezeu, frică de Dumnezeu şi celelalte simţiri duhovniceşti, numai şi numai trăindu-le şi nu citind despre ele. Că de le vom citi doar, le vom prelucra cu sinapsele cele vechi şi ştim, că vinul nou nu se păstrează în burdufuri vechi!
***
Fă cu simplitate şi răbdare cele ce ţi se cer şi vei primi după măsură lui Dumnezeu, nu pe măsura facerii tale. Dar fără această facere, nu primim nimic. Dumnezeu nu e o idee care să ne intre în cap! Şi, nu uita, orice idee despre Dumnezeu e un idol şi în idolii construiţi de noi se cuibăresc duhurile mincinoase ale întunericului!
***
Rugăciunea şi ascultarea de părintele duhovnic, pentru măsura ascezei, te vor învăţa mai multe decât orice carte. Şi tot ele te vor îndruma şi în lecturile de care ai nevoie! O lectură ne este de folos dacă ne face dor de rugăciune! Iar dacă nu simţi acest dor, lasă cartea şi sileşte-te la Rugăciune.
Nu lipsi de la Sfânta Liturghie pentru nimic în lume! Acolo e Viaţa şi Şcoala ei!
(Maica Siluana)

Despre durere, cu dragoste

sursa foto

"Ce minune că Dumnezeu a pus în noi durerea care ne strigă mereu și mereu pe Cale și nu ne lasă să ne ratăm devenirea!
Mult am îndrăgit eu durerea asta deșteptătoare! Atât de mult încât uneori mă și cutremur cât de „nemiloasă” pot fi cu cel ce o simte, dacă n-o tratează cu respectul și cinstirea cuvenite, încercând s-o astupe cu un nou „serial” din ciclul „Sărmanul de mine”... Am îndrăgit durerea și m-am făcut sluga ei, netrebnică, dar credincioasă și, iată, mă bucur că și ea m-a îndrăgit pe mine. Ea e glasul Domnului meu pe care Îl aud în orice dramă, tragedie, sau „telenovelă” care ajung până la mine prin ce-mi spuneți voi. E glasul care mă anunță că cineva stă să se nască în Duh și are nevoie de un alt-cineva pe Cale." (Maica Siluana)

"Orice ați păți, orice ați vedea, după orice ați alerga, alergați după vânt"

"Dacă vrei să fii îndrăgostit toată viața și să trăiești ca un îndrăgostit, îndrăgostește-te de Dumnezeu; dacă vrei să fii iubit, să-L ai pe Dumnezeu în tine. Toată lumea Îl iubește pe Dumnezeu, toată lumea va găsi ceva în El… sigur că L-au și răstignit, te vor răstigni și pe tine, L-au scuipat, te vor scuipa și pe tine, dar toate astea vor avea un sens, astea îți vor aduce o bucurie pe care nu o ia nimeni de la noi. Aceasta este misiunea mea, aceasta este misiunea noastră: să spunem că orice ați păți, orice ați vedea, după orice ați alerga, alergați după vânt. Și într-o zi veți simți asta. Veniți acolo de unde bate Vântul acela dumnezeiesc, de unde pornește Vântul Vieții. Veniți la Dumnezeu și El vă va învăța bucuria adevărată, pacea adevărată… Fără Dumnezeu totul este minciună. Și dacă facem asta, eu zic că unul, doi, trei, patru din cei ce suferă se vor întoarce la bucurie, unul, doi, trei, patru din cei care se bucură vor împărtăși bucuria cu ceilalți și vom învăța să nu-i mai admonestăm, să nu le mai interzicem, ci să le oferim, cum spuneți, o altă perspectivă, o alternativă." (Maica Siluana)

Putem privi și pe soțul sau pe soția noastră ca pe un dar de la Dumnezeu?

"...Așa și bărbatul și femeia, dacă sunt pentru noi niște corpuri din lumea aceasta, dacă le privim ca pe niște corpuri, atunci sigur că ne plictisim. Ne gândim câte kilograme are, câți metri, câți centimetri, găsim unul mai greu sau mai ușor, după cum ne e gustul… Dar omul nu este doar un corp printre alte corpuri ale lumii acesteia. Omul este un trup însuflețit, este suflet întrupat. Și sufletul omului este tainic, este inepuizabil. E o Taină. Noi nu mai știm însă să privim dincolo de aparențe, dincolo de trup. Și acest fel de a privi ne împiedică să vedem darul lui Dumnezeu. Aici aș vrea să fim atenți: când Dumnezeu l-a făcut pe Adam i-a dăruit viață. Așadar, primul dar primit de Adam, de bărbat, este darul vieții. Apoi, a văzut Dumnezeu că nu este bine să fie omul singur și a făcut-o pe femeie. Și a zis: „Adame, iată femeia ta!”. N-a avut de unde să aleagă, el, sărmanul… dar pentru el a fost un dar desăvârșit. Nu avea nevoie să caute altceva. Era desăvârșit de frumoasă! Chiar dacă ar fi fost o sută, tot pe ea o alegea, pentru că era frumoasă. Era frumoasă și era dar. Femeia este un dar făcut bărbatului, ea a fost de la început dăruită bărbatului. Așa a făcut Dumnezeu lumea. E nevoie să avem grijă de această realitate. Bărbatul, de nu-și va privi femeia, soția, ca pe un dar al lui Dumnezeu, nu va vedea nimic, nu va vedea pe nimeni dincolo de ce vede toată lumea. Cred că primul care se plictisește în cuplu e bărbatul, pentru că mai ales el nu-L mai vede pe Dumnezeu în darul acela, nu mai vede Dăruitorul, ci privește doar învelișul. Este lucrul cel mai dureros pentru o femeie. O femeie vrea să fie iubită pentru ea însăși, ca persoană și nu ca ambalaj. Desigur, și bărbatul dorește același lucru..." (continuare)
Maica Siluana

Gânduri de la Maica Siluana

sursa foto

"Ce minune că Dumnezeu a pus în noi durerea care ne strigă mereu și mereu pe Cale și nu ne lasă să ne ratăm devenirea!
Mult am îndrăgit eu durerea asta deșteptătoare! Atât de mult încât uneori mă și cutremur cât de „nemiloasă” pot fi cu cel ce o simte, dacă n-o tratează cu respectul și cinstirea cuvenite, încercând s-o astupe cu un nou „serial” din ciclul „Sărmanul de mine”... Am îndrăgit durerea și m-am făcut sluga ei, netrebnică, dar credincioasă și, iată, mă bucur că și ea m-a îndrăgit pe mine. Ea e glasul Domnului meu pe care Îl aud în orice dramă, tragedie, sau „telenovelă” care ajung până la mine prin ce-mi spuneți voi. E glasul care mă anunță că cineva stă să se nască în Duh și are nevoie de un alt-cineva pe Cale." (Maica Siluana)
"Nu e deloc ușor să fii de ajutor cuiva pe Cale. Celalalt, în durerea sau neliniștea sa, caută, mai întâi, un anestezic. Apoi, dacă se poate un euforizant. De ce? Pentru că nimeni nu ne-a învățat altfel. Pentru că așa suntem „formatați”. Și pentru că nu ne cunoaștem pe noi, nu ne cunoaștem nevoile reale, nu ne cunoaștem dorințele reale. Și pentru că povara acestei ignoranțe devine din ce în ce mai mare pe măsură ce părinții și bunicii au renunțat să o lepede la piciorele Milostivului Dumnezeu.
Dar, în același timp nu este greu pentru că eu nu sunt decât un loc de întâlnire a fiecăruia cu sine și cu Dumnezeu, dacă vrea. Sunt doar o ocazie de trezire și nu am obligația să-l fac pe celălalt să se trezească sau să-l pedepsesc, sau să mă supăr dacă mai amână. Doar mă doare. Dar e o durere cu nădejde. Eu cred în mila Domnului și numai pe ea mă bazez în cele ce le fac. Apoi, de durere nu avem cum să ne lepădăm aici, pe Cale, dacă vrem să ne naștem mereu mai adevărat de Sus!" (Maica Siluana)
***
ca să știi cum va fi posibilă bucuria deplină în Împărăția ce va să vină, ai nevoie de credință. Iar credința este și încredere nestrămutată, neclătinată de îndoieli și calcule, că toate cele făgăduite de Domnul sunt adevărate și posibile cu El!
Orice gând rațional, „filozofic”, despre „cum ar putea să fie așa ceva”, va fi ispită, de va fi întrebare, sau erezie, de va fi răspuns!
Nu uita, El, Domnul este Mântuitorul lumii și a Lui este biruința! Tu ai grijă să nu respingi bucuria pentru că cei dragi ție o caută altfel decât vrei tu, acum!
Fii martor cuminte și statornic al bucuriei tale și slugă vrednică a iubirii pe care ți-o poruncește aici și acum, și El va lucra cum singur știe și poate!
Cu rugăciune și dragoste plină de încredere,
Maica Siluana
***
"Îndură-te și înflorește și tu, pur și simplu, de dragul frumuseții!
Că va veni o zi în care ne vom da seama ca am amânat înflorirea pentru că era moloz în jurul nostru... Și Te rugăm, Doamne, să nu fie prea târziu!"

Maica Siluana
"Nu mai fugi de tine, așa cum ești, așa cum te-ai format sau deformat pe cale, ci oprește-te și cunoaște că Domnul este Dumnezeu vindecător, iertător și creator al celei ce vei fi. Chemarea Lui în toate ale tale, Ioana mea, te va face cum nu-ți poți închipui! Încetează să plângi pentru ce nu ai fost sau ai ratat, că este o minciună a egoului rănit de păcat și de gânduri vrăjmașe și vei descoperi ce înseamnă să-ți plângi păcatele și să ierți cu harul Lui.
Păcatul nostru nu constă în faptul că am făcut sau nu am făcut ceva, ci în aceea că am trăit fără Dumnezeu. Acesta este și păcatul părinților noștri și realitatea „istorică” nu se mai poate schimba. Dar cea duhovnicească, da. Noi nu puteam să facem altceva decât am făcut în condițiile în care am trăit, dar putem acum să ne întâlnim cu Dumnezeu, Care a fost cu noi tot acest timp și să retrăim cu El, în El, cele trăite fără El! Așa viața noastră este răscumpărată și noi intrăm în bucuria de a fi păcătoși iertați și iubiți. Nu te teme, Copil drag! În logica iertării, multul nostru păcat, asumat, mărturisit și oferit Domnului ca să-l ridice de la noi, este ca o picătură în infinitul ocean al Milostivirii Sale. Doar noi să nu pierdem harul de a ne milostivi de cei ce ne-au rănit și lovit." (MS)
***
"Taina Spovedaniei, Taina pocăinței, este primirea puterii vindecătoare a lui Dumnezeu, putere care ne face să ne răsturnăm punctul de vedere, să ne întoarcem spre și la Dumnezeu și să descoperim că păcatul este refuzul acestei puteri, încăpățânarea de a face ceea ce „știm noi că e bine”, „ceea ce ne place nouă”, chiar și „binele”, dar fără Dumnezeu! Această întoarcere se face prin arătare, pentru că plecarea s-a făcut prin ascundere! Ne arătăm, mărturisim ceea ce suntem, ca să devenim ceea ce suntem chemați și destinați să devenim: ca Dumnezeu, dumnezei după har! Când vei crede asta nu numai că nu vei mai uita vreun păcat, dar nici nu vei mai avea nevoie de o listă cu ele pentru că vei simți lipsa Vieții, lipsa Bucuriei, lipsa lui Dumnezeu și-L vei chema și te vei arăta Lui și milostivirii Sale! 
Învață să primești, să păstrezi și să folosești harul pe care îl primești prin Sfintele Taine și prin Rugăciune și harul te va învăța totul! Vei deveni teo-didactă! 

Curaj!

" MS
***
"Dar să nu uiţi, că în clipele de amar şi părăsire e darul şi mai mare, chiar dacă tot ce simte şi mişcă în noi spune NUUUUUU!"
***
"Acum vezi pe viu, Copila mea, cum chinuie vrăjmașul diavol sufletul nostru și cum lucrează Domnul de delicat și că avem timp să spunem Nu și că putem să alegem asta!
Și ai mai văzut și că e în noi o „foame” de suferință, de îndulcirea cu suferința pătimașă. Unii numesc asta hrănirea trupului de durere, sau a sinelui rănit. Dar noi știm că e hrană pentru vrăjmașul diavol care ne parazitează sufletul...
E minunat că ai văzut, că ești conștientă și că nu ai de ce să te temi, ci doar să ai puțină credință..." (MS)
***
"E uimitor cum lucrează binecuvântarea!
Care e „puterea” ei? E puterea lui Dumnezeu care ne ridică din josul ființei noastre spre înălțimea ființei noastre care, paradoxal, e în adâncul ființei. Între locul în care ne vede Dumnezeu, cămara de taină din adâncul inimii noastre, și suprafața agitată a sufletului, se află un întreg văzduh inaccesibil conștiinței, ca urmare, lipsit de lumina ei, și bântuit de fel de fel de duhuri ale întunericului acestui veac. Ele, aceste duhuri, exercită o atracție și o presiune fantastică asupra noastră, hrănindu-se cu energiile noastre, și datorită lor trăim cum trăim și reacționăm cum reacționăm de fiecare dată când nu ne lipim de Dumnezeu. Lupta noastră duhovnicească nu este, cum spune Sfântul Apostol Pavel cu trupul și cu sângele, ci cu aceste puteri vrăjmașe ale văzduhului din noi. Apostolul ne recomandă și multe metode de a ne lupta și merită să luăm aminte la ele. Printre ele, cea mai puternică este binecuvântarea pe care ne-o cere ca pe o ascultare față de Poruncile Domnului. Așadar, binecuvântarea lui Dumnezeu (pe care o învățăm de la Duhul Sfânt încă din Psalmii Vechiului Testament) și a aproapelui este o lucrare a Duhului Sfânt în noi prin care trecem, traversăm „vămile acestui văzduh”. Numele Domnului și binecuvântarea sunt adevărate „rachete” - cum spune Părintele Rafail Noica – ale Duhului prin care zburăm din iad în Împărăție. E important să observăm că ne e de folos binecuvântarea pentru a ne muta din iadul din noi în Împărăția care e înăuntru nostru. Adică, e nevoie să fim conștienți că, de obicei, locul din noi în care ne aflăm când ne supără cineva, sau ne face rău, sau ne împiedică de la bine, sau ne duce în ispită, este iadul pentru că atunci uităm poruncile și suferim sau reacționăm după omul vechi, neevanghelic, necreștinește. Devenind conștienți, adică venind cu mintea, cu atenția în acest iad, degrabă ne dorim scăparea din duhoarea lui și alegem să binecuvântăm și nu să ne răzbunăm, să ne facem dreptate sau să blestemăm. Așa ne smerim, ne lepădăm de noi, ne umilim în fața ego-ului nostru și a pretențiilor lui ca lumea să fie așa și așa și nu cum este... Binecuvântarea ne ridică acolo unde este Domul și unde sunt îngerii Lui. De acolo toate se văd altfel și lucrăm altfel toate ale noastre." (MS)
***

"Iată noima și rostul și șansa vieții oricărui om: „ca Dumnezeu să vină și să participe la ea”!
Și cât de minunat este că nici un eșec, nici o ratare din timpul acestei vieți nu afectează acest rost, nu ne scoate din șansă! Putem intra în ea, și prin ea în Viața Veșnică, într-o singură clipă de trezire și hotărâre de a ne întoarce Acasă!
Fericiți cei ce aleg să nu plece, sau să se întoarcă devreme ca să învețe meșteșugul bucuriei de a fi fii iubiți.
Fericiți cei ce niciodată n-au plecat de Acasă, și au fost conștienți că toate ale Tatălui Ceresc sunt ale lor prin Fiul și s-au bucurat fără a primi ispita de a-și invidia fratele risipitor. Bucuria de a fi fiu iubit al lui Dumnezeu poate fi simțită și trăită numai dacă învățăm să fim frați iertători și iubitori!
Iată de ce, Copila mea, acum, după ce vei fi trăit această bucurie prin care ai scăpat de întristarea că nu puteai fi preot, vei cunoaște o nouă formă a suferinței. Vei suferi pentru tot omul care încă nu-și cunoaște noima și rostul și șansa vieții! Și suferința ta va rodi dacă o vei transforma, în liturghia ta lăuntrică, în rugăciune și nu vei lăsa nici o firimitură să se risipească în revoltă, indignare, condamnare, judecare...
Cu dragoste și bucurie în Domnul,
Maica Siluana"
***
"Numai schimbarea interioară contează. Rugăciunea noastră și lucrarea Poruncilor lui Dumnezeu sunt chiar lucrarea lui Dumnezeu în noi și, prin noi, în lume.
Exteriorul e „opera” lăuntrului nostru.
Realitatea exterioară este și în afara noastră și în noi. Când intervenim în afară, ne lovim de pereți pentru că singura ușă care duce în afară e în noi!
Când te rogi pentru copii, de exemplu, ieși și îi scoți și pe ei de sub legile lumii și intrați în Împărăția lui Dumnezeu care este în noi, iar noi suntem în lume, dar nu din lume. Când acționăm în exterior rămânem în lume și oricât am reuși sau orice realizări am avea, nu ieșim din ea și din legea care o guvernează: moartea!"  (MS)
***
"aș vrea să-i asigur pe cei care sunt supărați și chiar furioși pe cei ce le-au făcut rău că, și ei pot avea o atitudine duhovnicească, iertând sau rugând pe Dumnezeu să-i ierte pe aceștia. Chiar dacă răufăcătorul nu știe ce face în realitate, el este vinovat și are nevoie de iertare. Așa a făcut Domnul cu cei ce-L răstigneau și așa ne-a cerut și nouă să facem dacă Îl iubim. A-l iubi pe cel ce ne face rău și a-l ierta, nu înseamnă a minimaliza răul făcut. Dimpotrivă, răul trebuie numit, condamnat și urât și iertat și iubit răufăcătorul."(MS)
***
"Nu te chinui să transformi neliniștea sau iritarea în liniște, ci percepe liniștea pe care nici o iritare și nici un zgomot din afară nu o poate tulbura." (MS)
***
"Nu e îndeajuns să lupţi cu păcatul, ci e nevoie să dobândeşti bucuria! Şi asta nu va veni nici prin numărul mare de proiecte şi nici prin satisfacţia împlinirii lor, ci prin strădania lucidă şi responsabilă de a fi credincios peste talanţii tăi" (MS)
***
Necazurile: "locuri de întâlnire cu El, tot mai aducătoare de mângâiere, pe măsură ce-ți vei muta atenția de la ce-ți place sau nu-ți place, la Prezența Lui și lucrarea Lui cu tine în tot timpul și în tot locul." (Maica Siluana Vlad)

"Nici căderile şi nici înălţările nu ne zidesc fără încrederea că în toate e Domnul cu noi! El ne iubeşte aşa cum suntem, şi numai în iubirea Lui ne vedem cum suntem şi nădăjduim în cum vom fi!"
***
"Smereşte-te şi acceptă că Dumnezeu nu este slujitorul dorinţelor noastre, oricât de înalte şi spirituale ar fi, ci al mântuirii noastre. Iar mântuirea înseamnă în primul rând eliberarea din robia împotrivirii şi revoltei. Când El ne cere "nu vă împotriviţi celui rău" ne oferă o cheie fără de care nu putem deschide uşa încrederii şi iubirii în lucrarea Lui mântuitoar."
(sursa)