Cum devin bogaţii sfinţi?

În primul rând, îmi place mult numele Melania. Apoi, îmi plac în mod special sfintele din creştinismul primar.
Când am mai văzut şi subtitlul "Cum devin bogaţii sfinţi?" şi numele lui Tomas Spidlik ca şi autor al studiului introductiv, am luat-o de pe raft. Îmi place tare mult să răsfoiesc cartea înainte de a o cumpăra.
.

Ei, sunt încă la studiul introductiv "Melania cea Tânără, Binefăcătoarea", dar sunt fascinată de felul captivant în care-i prezintă viaţa. Chiar îţi vine să te faci sfânt :)

Citind, m-am dus cu gândul în Roma, pe care am vizitat-o astă vară, încercând să-mi închipui cam pe unde îşi avusese sfânta reşedinţa. Deşi autorul prezintă clar date istorice, le tratează cu mijloace ale literaturii beletristice pentru a prezenta... vieţile sfinţilor.
Cartea a apărut la editura Deisis, tradusă de Maria-Cornelia si diac. Ioan I. Ica jr

În Biserica noastră, Sfânta Melania e pomenită în data de 31 decembrie, iar în carte este prinsă şi slujba sfintei.

Iată câteva rânduri:

"În inima omului chemarea Cerului se dezvoltă lent, cu multe ezitări. Momentul decisiv e adeseori determinat de fapte întâmplătoare neaşteptate. Semne divine care vor accelera timpii îndelungatului proces vor apărea şi în viaţa Melaniei. Pentru început, a fost vizita bunicii Antonia Melania şi, apoi, moartea tatălui.
Suntem în anul 402, când în palatul de pe Coelius s-a răspândit o veste ce a răsunat ca o trâmbiţă într-un mediu adormit: Antonia Melania îşi luase pentru câtva timp rămas-bun de la fecioarele sale, părăsise Ierusalimul şi se îndrepta spre Italia.
Familia trebuie să fi primit vestea cu bucurie. Dacă în inima lui Publicola această bucurie se amesteca cu oarecare teamă, tânăra Melania aştepta probabil ca vizita să-i aducă rezolvarea problemelor."

Vă invit la lectură, dacă aveţi timp şi dispoziţie, în aceste zile încărcate cu treburi de sărbători. Eu am descoperit secretul de a-mi permite să mă răsfăţ în mijlocul treburilor cu câteva rânduri citite, care parcă mă energizează pentru o altă rundă.
Spor şi bucurie în Domnul!

"Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital"

Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte practici creştine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine. Deşi este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui ţel, adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere,pomeni şi toate faptele bune săvârşite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Ţineţi minte vorbele mele, numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârşit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplată în viaţa viitoare, nici harul Domnului în viaţa aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu adună cu Mine risipeşte" (Luca 11:23). Nu că o faptă bună ar putea fi numită altfel decât agoniseală, căci chiar dacă o faptă nu este făcută pentru Hristos, este totuşi socotită bună. Scriptură spune: "În orice neam cel care se teme de Dumnezeu şi face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35)...

Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în vreme ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt." 

 "Ce înţelegeţi prin dobândire?" l-am întrebat pe Sfântul Serafim. "Cumva, nu prea pricep." 

 "Dobândirea este acelaşi lucru cu luarea în posesie", mi-a răspuns el. "Ştiţi ce înseamnă a dobândi bani? Dobândirea Duhului Sfânt este asemenea. Ştiţi foarte bine ce înseamnă a dobândi în sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obişnuiţi este să adune sau să facă bani; cât pentru nobilime, se adaugă primirea de onoruri, distincţii şi alte recompense pentru serviciile aduse stăpânirii. Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital, dar dătător de har şi veşnic, şi se obţine pe căi foarte asemănătoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social şi temporal. Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieşte viaţa noastră cu o piaţă, iar lucrarea vieţii noastre pe pământ, o numeşte negoţ. El spune tuturor: "Neguţătoriţi până ce voi  veni" ( Luca 19: 13), "răscumpărând fiecare ocazie, căci zilele sunt rele." ( Efeseni 5:16). 

Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tău fă astfel încât să primeşti binecuvântările cereşti, prin bunuri pământeşti. Bunurile pământeşti sunt fapte bune făcute din dragoste pentru Hristos, ce pogoară harul Preasfântului Duh asupra noastră." 

Vai nouă dacă El ne găseşte prea-încărcaţi de grijile şi necazurile acestei vieţi! Căci cine va putea să ducă supărarea Sa, cine va suporta mânia feţei Sale? De aceea s-a spus: "Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită." (Marcu 14:38), adică să vă lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea şi rugăciunea ne aduc harul Său. 

 "Desigur, fiecare faptă bună, făcută din dragoste pentru Hristos, ne dăruieşte harul Duhului Sfânt, dar rugăciunea ne dă acest har în mod deosebit, pentru că întotdeauna este la îndemână, ca o unealtă de dobândire a harului Duhului Sfânt. De pildă, ai vrea să mergi la biserică, dar nu afli nici o biserică sau slujba s-a terminat; ai vrea să dai de pomană unui cerşetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce să îi dai; ai vrea să-ţi păstrezi fecioria, dar nu ai puterea să o faci din pricina firii tale sau din pricina tăriei vicleniilor vrăjmaşului, cărora nu te poţi împotrivi datorită slăbiciunii tale omeneşti; ai dori să faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai tăria sau îţi lipseşte prilejul. Acestea, cu siguranţă nu se aplică rugăciunii. Rugăciunea este la îndemână oricui, bogat ori sărac, nobil ori umil, puternic ori slab, sănătos ori bolnav, drept ori păcătos."

Puteţi judeca cât de mare este puterea rugăciunii, atunci când este săvârşită din toată inima, chiar şi în cazul unei persoane păcătoase, în următoarea pildă dinSfânta Tradiţie. Când, la rugămintea unei mame disperate căreia îi murise singurul fiu, o prostituată pe care o întâlnise, încă necurată după ultimul ei păcat, mişcată fiind de durerea adâncă a mamei, a strigat către Domnul: "Nu de dragul unei sărmane păcătoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-şi jeleşte fiul şi crezând cu tărie în bunătatea Ta cea plină de dragoste şi în puterea Ta cea nemăsurată, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!" Şi Domnul l-a ridicat din morţi.  Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugăciunii, iar ea aduce îndeosebi Duhul lui Dumnezeu, şi este cel mai uşor de săvârşit pentru toată lumea. 

***

 HARUL ESTE LUMINĂ 

 "Şi trebuie să explic mai departe deosebirea între lucrările Sfântului Duh, Care sălăşluieşte în chip tainic în inimile celor cred în Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi lucrările întunecimii păcatului, care la propunerea şi îndemnul diavolului, se făptuiesc prădalnic în noi. Sfântul Duh ne aminteşte cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos şi întotdeauna lucrează biruitor cu El, bucurându-ne inimile şi călăuzindu-ne paşii pe calea păcii, în timp ce duhul mincinos, diavolesc, lucrează în felul opus Domnului, iar lucrările sale în noi sunt răzvrătite, încăpăţânate şi pline de pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii." 

 "Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac." (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfântului Duh ca răsplată a dreptei credinţe în Iisus Hristos, chiar dacă, din pricina slăbiciunii omeneşti, sufletul său ar muri pentru vreun păcat sau altul, totuşi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos "Care ia păcatul lumii" (Ioan 1:29), şi dăruieşte fără de plată har peste har. 

Despre acest har, care s-a arătat întregii lumi şi omenirii întru Dumnezeu-omul, se  spune în Evanghelie: "Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); şi mai apoi: "Şi lumina luminează în întuneric; şi întunericul nu a cuprins-o niciodată." (Ioan 1:5). Aceasta înseamnă că harul Sfântului Duh, care ne este dat la botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în pofida căderii omului în păcat, în pofida întunericului care ne înconjura sufletul, nu încetează să lumineze în inimile noastre cu lumina dumnezeiască (care a existat din vremuri străvechi) a meritelor de nepreţuit ale lui Hristos. În cazul lipsei de pocăinţă a păcătosului, această lumină a lui Hristos strigă către Tatăl: "Avva, Părinte! Nu fii supărat de această lipsă de pocăinţă până la sfârşit (al vieţii sale)." Apoi, la trecerea păcătoşilor pe calea pocăinţei, şterge pe deplin toate urmele păcatului din trecut şi îl îmbracă, încă o dată, pe fostul păcătos, într-un vestmânt al nestricăciunii, ţesut din harul Sfântului Duh. Dobândirea acestuia este scopul vieţii creştine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu. 

"Vă voi spune altceva, pentru a putea înţelege mai limpede ce înseamnă harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut şi cum lucrările sale se manifestă, în mod deosebit, în cei ce sunt luminaţi de acesta. Harul Sfântului Duh este lumina care îl luminează pe om. Întreaga Sfânta Scriptură vorbeşte despre aceasta. Astfel, sfântul nostru părinte David a spus: "Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele." (Psalmul 118:105), şi "De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu." (Psalmi 118:92). Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfânt care este exprimat în Lege, în cuvintele poruncilor Domnului, este făclia şi lumina mea. Dacă acest har al Sfântului Duh (pe care încerc să îl dobândesc cu atâta grijă şi râvnă, încât cuget la dreptele Tale judecăţi de şapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat în mijlocul întunericului grijilor, care sunt de nedespărţit de chemarea înaltă a rangului meu împărătesc, de unde aş putea primi o scânteie de lumină care să-mi lumineze drumul pe cărarea vieţii, ce este întunecată de reaua voinţă a vrăjmaşilor mei?" 

 Carte

(din. Sf. Serafim de Sarov, Despre dobândirea Duhului Sfânt)

Cel mai puternic om

O altă viaţă de sfânt care m-a impresionat este cea a Sfâtului Hristofor. Viaţa lui a ajuns la noi prin două tradiţii, răsăriteană şi apuseană. Pentru că seamănă mult cu o legendă, o voi reda aici pe cea apuseană.

M-a impresionat ideea aceasta, de a sluji celui mai puternic; de felul meu am considerat întotdeauna că nu merită să slujeşti decât celui mai puternic, chiar dacă acesta se ascunde în cel mai neajutorat.

Conform tradiţiei apusene, pentru că era foarte puternic, toţi se temeau de el. Şi avea un capriciu; spunea că vrea să-l slujească pe cel mai puternic om din lume.

Odată, a trecut prin părţile sale un împărat. Avea putere şi oşti multe. Când l-a văzut Reprovos (acesta era primul lui nume, de barbar), a făcut ochii mari şi şi-a spus în sine: Acesta este cel mai puternic om din lume, voi intra în slujba lui. Astfel, a intrat în garda lui de corp. Unde era împăratul, acolo era şi el.

Într-o zi însă, trecând printr-o peşteră, pe împărat l-a cuprins frica. Tremura ca un copil mic. Reprovos îi zice:

- Ce ai, împărate? Eu sunt aici.

Ce se întâmplase?! În peşteră era un vrăjitor care făcea magie. Şi ceilalţi, care erau în gardă, au zis:

- Vezi? Vrăjitorul este mai puternic decât împăratul, dacă îl face şi pe el să tremure.
- A, a zis Reprovos, adică vrăjitorul are o putere mai mare decât împăratul?
- Desigur, îi zic. Satana guvernează lumea, ridică şi coboară pe împăraţi, este domnitorul lumii. Cine se închină la diavol, devine om mare.
- Ce zici, năucule! Şi eu până acum am avut impresia că împăratul este cel mai puternic.

***

Îl lasă deci pe împărat, se duce în peştera vrăjitorului şi îi zice:

- Te voi sluji pe tine; eşti cel mai puternic.
- Foarte bine, îi răspunde vrăjitorul. Vino cu mine şi îşi voi arăta toate secretele.

Apoi, Reprovos l-a urmat.

Dar într-o zi, în timp ce treceau printr-un loc, îl vede pe vrăjitor că tremură, cade la pământ, se crispează şi face spume.

- Ce-ai păţit? îi zice.

Unul care se afla acolo îi răspunde:

- Aici este o biserică şi în curtea ei este o chilie, iar în chilie este un pustnic, care are cu el o cruce. Dacă diavolul vede crucea, cade şi se loveşte. De aceea, vrăjitorul se teme de crucea lui Hristos. Hristos guvernează lumea.
- Ce spui? - întreabă Reprovos. Hristos este mai puternic decât împăratul şi decât vrăjitorul?

***

Plecă de la vrăjitor şi se duse la pustnic. Îi făcu o metanie şi îi zice:

- Am venit să mă înveţi religia în care crezi.

Pustnicul s-a aşezat lângă el şi i-a vorbit despre Hristos.

- Lângă tine voi rămâne, zice Reprovos.
- Nu eşti tu de călugăr aici. Te vei boteza să devii creştin, iar apoi te voi trimite să-L slujeşti pe Hristos în societate.
- Şi ce voi face acolo unde voi merge?
- Vei posti.
- Nu pot să postesc. Eu nu mă satur nici cu patru pâini.
- Vei face metanii, vei face rugăciune, vei citi Evanghelia.
- Eu nu ştiu carte.

Atunci pustnicul i-a făcut un semn şi i-a spus:

- Vezi acel râu?
- Da, zice, de multe ori l-am trecut.
- Acolo, pe timp de iarnă, mulţi copilaşi şi bătrâni se îneacă. Aşadar, vei merge acolo şi pe toţi care nu pot să treacă îi vei pune pe umerii tăi şi îi vei trece tu.
- Asta e uşor pentru mine.
- Vei rămâne acolo trei ani şi îi vei ajuta pe cei care sunt în primejdie.

S-a dus la râu şi în toate zilele îşi făcea trupul punte şi îi trecea pe toţi.

Într-o zi, a văzut pe mal un copilaş.

- Ce vrei? îl întreabă.
- Poţi să mă treci dincolo?

Îl luă pe umeri. Dar cu cât străbătea râul, copilul se îngreuia mai mult! Ca şi cum avea o tonă pe el. A asudat şi a pătimit ca să treacă râul.

Atunci a auzit un glas, care-i zicea:

- Cel pe care-L ai pe umerii tăi nu este un copil mic; este Iisus Hristos, Care ţine asupra Sa întreaga lume...

Şi Copilaşul s-a făcut nevăzut.

De atunci, Reprovos şi-a schimbat numele, s-a numit Hristofor (adică purtător de Hristos). Deoarece a purtat, a ridicat pe umerii săi pe Hristos.
Aici se poate citi viaţa sfântului pomenit în fiecare an la 9 mai

Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Lumină, trimisă de Luminătorui cel mare, arătându-te tu Antonie, ai luminat pe toţi, şi pe ucenici tăi sfătuind, mai înainte le-ai arătat mutarea ta din viaţa de aici; iar ei, de întristare fiind cuprinşi, cantau ţie acestea:

Bucură-te, mângâierea noastră;
Bucură-te, încurajarea tuturor;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi de cele cereşti;
Bucură-te, sfătuitorul celor doritori de cele sufleteşti;
Bucură-te, că ieşirea ta mai înainte ai cunoscut-o, de Dumnezeu purtătorule;
Bucură-te, următorule al înţelepţiţilor de Dumnezeu apostoli;
Bucură-te, prin care pământenii se laudă;
Bucură-te, prin care înţelepţii se apără;
Bucură-te, desfătarea slavei tale celei negrăite;
Bucură-te, amintirea hranei tale celei sfinte;
Bucură-te, că învăţăturile tale cu drag le primim;
Bucură-te, că ne mântuim sufletul urmându-ţi sfaturile;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

femeia apostol

Aş putea zice că femeia samariteancă (devenită Sfânta Muceniţă Fotini) este minunea cea mai apropiată de sufletul meu din Sf. Evanghelie.
De ce zic minune? Pentru că întâlnirea de la fântâna lui Iacov este din punctul meu de vedere o minune. Minunea convertirii unei femei. Dar nu numai faptul şi felul în care a ajuns la asta m-a impresionat atât de tare, ci şi lucrarea ei ulterioară. Femeia samariteancă a avut cinstea de a-L propovădui pe Mântuitorul la ea în cetate. A fost apostolul samaritenilor.
Ce e aşa de minunat în asta?
În primul rând, viitoarea Sf. Fotini (Luminiţa) era samaritenacă, un popor necurat din perspectivă iudaică. Evreii nu aveau voie să se amestece cu aceştia, nici măcar să stea de vorbă.
Apoi, era samariteancă, dar era proscrisă chiar şi în comunitatea din care făcea parte. A merge la fântână era o activitate ce se împlinea cu o anume rânduială. Femeile nu mergeau singure, ci în grup să ia apă, apoi, mergeau la anumite ore. Dar femeia aceasta era singură, evitând poate contactul cu celelalte femei (sau fiind marginalizată).
Nu este greu să ne imaginăm de ce ar fi fost marginalizată, dacă luăm în considerare faptul că trăia în desfrânare, după o viaţă de concubinaj cu diferiţi bărbaţi. În zilele noastre, concubinajul a devenit un mod de viaţă obişnuit, dar în acele vremuri, era un motiv suficient de excludere.
Ei, pe această femeie, Mântuitorul o va face apostol. Deja suntem obişnuiţi cu modul acesta de a aborda
Pentru mine, această femeie reprezintă un model despre cum ar trebui să fie femeile creştine. Să fie lumină celor din jurul lor.

Duminica femeii samarinence

"Inima mea către Tine,

Cuvântule, să se înalţe.

Şi nimic nu mă va mai amăgi

din frumuseţile lumii

spre dorirea celor de jos." 

(din Antifoanele Utreniei)

sursa imaginii

Sfinte Prooroc Ilie,

Roaga-te pentru noi, pacatosii


Cantand ravna ta cea fierbinte pentru Dumnezeu si viata ta cea ingereasca, precum si minunile tale cele mari si bunavointa lui Dumnezeu aratata pentru tine, lauda aducem tie, mare prooroc Ilie, cel cu nume mare, dar neputand infatisa dupa cuviinta, cinstea si marirea ta, cu umilinta cantam tie unele ca acestea :

Bucura-te, chivot al dumnezeiestii mariri si locas preasfintit al Sfintei Treimi;
Bucura-te, sfesnic prea luminat al Bisericii neinserate si mireasma cea cu bun miros a raiului dumnezeiesc;
Bucura-te, povatuitorul pustnicilor cuviosi iar celor feciorelnici indrumator si ajutator;
Bucura-te, cel ce indemni pe cei pacatosi la pocainta si mijlocesti viata vesnica pentru mantuirea intregului neam crestinesc;
Bucura-te, cel ce te-ai indulcit de lumina sfintilor si a negraitei slave si pururea preaslavesti pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca la sfarsitul vremurilor vei arata semne mari si vei savarsi minuni pentru intarirea oamenilor in credinta cea adevarata spre a infrunta pe vrajmasul antihrist;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !