{O carte pe lună} 10. Ascultă-mă ca să te ascult

Ne aflăm în luna a 10-a a anului. A 10-a carte pe care v-o recomand este Ascultă-mă ca să te ascult, a lui Michael P. Nichols. Tot o carte cu exerciții, în care autorul, profesor de psihologie la colegiul William & Mary, terapeut și orator de succes, pornește de la dorința omului de a fi înțeles și explică de ce ascultatul este atât de important, cum ne modelează și ne unește ascultatul unii cu ceilalți, care sunt lucrurile care întrerup comunicarea. În continuare, ne sunt prezentate motivele reale pentru care unii oameni nu ascultă, lipsa capacității de amânare a împlinirii propriilor nevoi, presupunerile ascunse, ori emoțiile care ne fac defensivi. În continuare, autorul arată cum să fim empatici, cum să fim cu adevărat atenți la nevoile interlocutorilor și cum să dezactivăm reactivitatea emoțională. În cele din urmă, câteva capitole despre ascultarea în diferite contexte: parteneri intimi, familia, copii și adolescenții, prietenii și colegii.
Cu siguranță, nu pot reda aici toate lucrurile importante cuprinse în 450 de pagini.

Photo by rawpixel on Unsplash

Așa încât mă opresc la ascultarea între partenerii intimi. Autorul spune că multe cupluri își văd problemele ca fiind mai grave decât sunt. Adevărata tragedie provocată de această situație dramatică este că abilitatea noastră de a vedea ceea ce se întâmplă este compromisă. Ne concentrăm asupra lucrurilor neplăcute pe care le face partenerul nostru și ne vedem problemele ca fiind inevitabile.
Atunci când totul este spus și făcut, căsătoria și faimoasele ei complicații pot fi clarificate concentrându-ne pe un lucru: tiparul de bază al interacțiunii dintre două persoane. Începe de la lucrurile dureroase pe care le face partenerul tău - evitarea sau egoismul sau instabilitatea - dar apoi întreabă-te: Care este jumătatea complementară a acestui tipar?

Plângere	Completare
Nu vorbește cu mine	Nu îi place felul în care asculți
Nu este foarte afectuoasă	Are resentimente nedestăinuite
Este egoist	Crede că ești egoistă
Nu mă întreabă niciodată ce fel de zi am avut	Nu îl întrebi niciodată ce fel de zi a avut

Cealaltă jumătate a ecuației - partea ta - nu trebuie să fie ceva ce faci care să provoace problema. Poate fi doar felul tău de a menține situația.

Ce te deranjează	Ce menține situația
Mă atinge într-un fel care mă deranjează	El se gândește: „Hai să o luăm de la capăt!”
Nu îi arăți cum îți place să fii atinsă	Nu te lasă să ajungi la esența grijilor tale și te face să simți că a înțeles

{O carte pe lună} 8. Partenera creativă

 Sora cărții anterioare, Partenera creativă e scrisă tot de Linda Dillow. Sinceră să fiu, când am primit această carte mă gândeam că s-ar putea să fie un fel de Cum e să fii căsătorit cu mine reloaded. Ce să scrie altceva?! Și totuși, Linda vine cu o nouă perspectivă, folosind ca bază pentru exercițiile propuse tocmai studiul biblic. De altfel, cartea propune la sfârșit și o planificare de citire a Bibliei într-un an. să nu vă faceți griji că e luna august. Dacă începeți de acum, la anul, în luna august, veți fi terminat. Important e să începem întotdeauna de unde suntem. M-am bucurat tare mult să găsesc imaginea soției ideale coborâtă din parametrii reprezentărilor noastre uneori nerealiste la nivelul nostru, al femeilor normale, obișnuite.
Și să găsesc că această femeie normală, obișnuită, poate spera să-și împlinească misiunea de soție cu onestitate, în fața lui Dumnezeu. Ca toate cărțile pe care vi le-am sugerat până acum, și aceasta propune o serie de exerciții.
Nu știu cât de mult sunteți adepți ai acestor „teme”, însă, din experiență, vă spun că a-ți propune câteva lucruri pe care să le împlinești de-a lungul unei luni în vederea dezvoltării personale va face ca viața să fie mai „a ta”. Atât de mult suntem ispitiți să ieșim în afară, chemați de sarcinile pe care alții ni le dau, încât putem avea tendința de a ne lenevi chiar la domeniul cel mai important, al propriei dezvoltări. Cum vorbeam cu cineva, în lipsa propriilor proiecte suntem mereu chemați la împlinirea proiectelor altora. Ce ar fi dacă te-ai hotărî să lucrezi la ”Proiectul eu asemenea cu El”, cel pentru care ai și venit pe această lume? Adică acela de a lucra la asemănarea cu El? Cartea Partenera creativă propune exact o astfel de inițiativă, în cadrul căsniciei.

{O carte pe lună} 7. Cum e să fii căsătorit cu mine?

Lună de vară, lună de vacanță. Dar preocupările pentru îmbunătățirea relației de căsătorie nu trebuie să ia vacanță. Cum e să fii căsătorit cu mine? V-ați pus vreodată această întrebare? Dacă nu, poate e momentul să o faceți, ajutându-vă de exercițiile propuse de Linda Dillow.

Ceea ce vei deveni ca soție influențează intimitatea, pasiunea și bucuria trăite în căsnicie.
Dar cum ajungi unde îți dorești?
În Cum e să fii căsătorit cu mine?, Linda Dillow vă provoacă să vă puneți întrebări riscante:

• Cum e sa fie sotul meu?
• Cum e sa faca dragoste cu mine?
• De ce ma incapatanez sa fiu suparata pe el?

Photo by Nathan Dumlao on Unsplash

Extrem de sincera si personala, Linda va dezvaluie cele mai bune si cele mai rele lucruri pe care le-a facut in cei aproape cincizeci de ani de casnicie si va conduce spre inima lui Dumnezeu ca sa aflati cum poate fi casnicia voastra. Oferindu-va indrumare pentru scrierea propriei declaratii de intentie cu privire la casatorie, "Cum e sa fii casatorit cu mine?" vorbeste despre diferenta dintre a avea dorinta sa ai o casnicie mai buna si a-ti stabili telul de a avea o casnicie mai buna in timp ce te privesti in oglinda pentru a vedea in ce fel te poti schimba.
De fapt, aceasta nu este deloc o carte despre casatorie.
Este o carte despre cum sa-ti traiesti casatoria din plin, zi dupa zi si an dupa an, devenind sotia care iti doresti sa fii si urmarind efectul pe care acest lucru il are asupra propriei casnicii.
Cuprinde un studiu biblic pentru zece sau douasprezece saptamani
Linda Dillow este autoarea a numeroase carti, printre care "Linisteste-mi inima ingrijorata", "Partenera creativa" si "Conversatii intime" (scrisa impreuna cu Lorraine Pintus), cu vanzari de peste 1,5 milioane de exemplare.
Cunoscuta vorbitoare la conferintele pentru femei din lumea intreaga, Linda locuieste in Monument, Colorado, cu sotul ei, Jody. Familia Dillow are patrucopii si zece nepoti. 

Ce pot să spun eu în urma experienței personale de a folosi această carte în seminariile pe care le țin eu? Este de foarte mare ajutor. Vine cu idei la care este esențial să ne gândim.

{O carte pe lună}: 1. Șapte greșeli prostești pe care oamenii inteligenți le fac în relația de cuplu

Mi-am propus ca în acest an să abordez provocarea de a prezenta o carte pe lună.

Am sucit și răsucit cărțile din bibliotecă și prima a ieșit aceasta a unei psihoterapeute cu experiență, Carolyn N. Bushong. Autoarea este psiholog și consilier, terapeut de cuplu și familie. Este autoare a cărților Loving Him Without Losing You (1993), Bring Back the Man You Fell in Love With (2006) și a acesteia, Șapte greșeli prostești pe care oamenii inteligenți le fac în relația de cuplu, tradusă în limba română de către Ana-Veronica Mircea și apărută în 2008 la editura Curtea Veche.

Mi-a plăcut că a pornit de la o idee de bază: aceea că cei doi parteneri au nevoie să își dorească să înfrunte și să depășească necazurile care se ivesc în decursul căsătoriei. Am întâlnit cupluri care la momentul la care au întâmpinat divergențe cu privire la rezolvarea unor probleme au crezut sincer că mariajul lor s-a sfârșit, că iubirea s-a consumat.

Iată câteva rânduri din carte:

”O relație fericită este un dar de la Dumnezeu; este una dintre cele mai mari plăceri ale vieții. Însă este o entitate vie, care evoluează și care trebuie hrănită dacă vă așteptați să supraviețuiască provocărilor și schimbărilor întâlnite în cale. Când relația dumneavoastră își descoperă echilibrul, când reușiți amândoi să faceți compromisuri din proprie inițiativă și să vă impuneți menținerea sincerității emoționale, legătura care vă unește devine mai puternică. Problemele pot fi uși către o intimitate mai profundă, în loc de ziduri care să vă despartă.”

Autoarea e de părere că facem aceste greșeli în primul rând din cauza convingerilor greșite despre cuplu cu care intrăm în relație. 

„Cuplurile care săvârșesc oricare dintre cele mai prostești șapte greșeli sunt ca doi bucătari care stau în fața unui castron cu aluat, încercând să facă o prăjitură excelentă din două rețete greșite. Fără să-și dea seama, amestecă ingrediente incompatibile (precum abuzul și dragostea, secretomania și intimitatea), otrăvitoare (precum resentimentele și pedepsele) sau imposibil de digerat (precum minciuna și comportamentele despotice sau dependente). În loc să pornească de la zero, fiecare bucătar respectă o altă rețetă. Când prăjitura nu crește, glazura e sărată și umplutura acră, fiecare presupune, fără să stea pe gânduri, că partenerul său a greșit ceva. Niciunul nu pune la îndoială rețeta.”

Photo by Clarisse Meyer on Unsplash

Și iată lista celor șapte greșeli, precum și a modalităților de prevenire, conform Carolynei Bushong:

1.  Forțarea intimității - Protejarea intimității personale și a nu fugi după partener
2.  Pretenția ca partenerul să-ți citească gândurile - Comunicarea sentimentelor și dorințelor
3.  Adoptarea rolului de martir - Rezolvarea problemelor emoționale din trecut
4.  Presupunerea că ai întotdeauna dreptate - Întreținere dragostei și respectului
5.  Salvarea partenerului - Când partenerul nu vrea să coopereze, retragere cu explicarea acestei atitudini, precum și stabilirea unor limite pentru a putea schimba purtările urâte ale partenerului
6.  Convingerea că ai un partener sigur - A fi partener, nu părinte
7.  Pasiunea lăsată să se stingă - A rămâne activă din punct de vedere sexual

 Autoarea îndeamnă la cunoaștere de sine, la asumarea propriei identități, la asumarea greșelilor și la controlarea propriei vieți, nu pe cea a partenerului. Ceea ce vă doresc și eu!
Spor la citit!

Despre familie și nu numai...

Din septembrie 2016 până în septembrie 2017 am trăit un an în Spania unde, împreună cu soțul meu, pr. Constantin Sturzu, având binecuvântarea Preasfințitului Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, am călătorit spre a le împărtăși românilor de acolo câte ceva din felul în care am văzut noi căsătoria și familia cu sens.

Seminariile pe care le-am ținut au depășit granițele Spaniei, ajungând de două ori și în Franța, la Paris, la Limours și la Montpelier, la invitația părinților de acolo.

Anul acesta, după ce în martie am călătorit din nou, în Italia de această dată, la câteva parohii românești de acolo - la Roma, Lodi, Forli și Torino. La Roma am avut o întâlnire cu preotesele din acea zonă, dar și cu credincioase din parohia la care am fost invitați.

În mai, ne-am întors la Paris, la invitația ÎPS Iosif, mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, la congresul MOREOM, unde, de asemenea, am avut un mic atelier despre familie.

O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo

Lucrând cu soții, mămici sau nu, observ o tot mai accentuată îndepărtare a acestora de propria gospodărie. Alegerea mea de viață a fost să-mi petrec cât mai mult timp acasă, împletind cu mai mult sau mai puțin succes îndatoririle legate de serviciu, familie și casă. E clar, am făcut-o dintr-o anume convingere pe care mi-a plăcut să o îmbrățișez (cred că luând viața de la capăt aș face aceeași alegere de a lucra de acasă). 
Sunt femei care consideră esențial pentru viața lor și a familiei să lucreze în afara casei, dar pentru că în mediul creștin tradițional se pune mare accent pe faptul ca femeia să fie ”ama de casa” (mi-a plăcut tare cum sună în spaniolă - traducerea din capul meu e ”sufletul casei”), unele dintre ele sunt încercate de mai mult sau mai puțină vinovăție. M-am bucurat să găsesc acest cuvânt al părintelui Maxim, pe care îl redau spre întărirea celor care își pun această problemă:

Femeia din ziua de azi este de multe ori o mai puțin bună gospodină. În acest caz, ar trebui ca ea să se străduiască să fie o bună gospodină ori să cheme o menajeră, ocupându-se de carieră în continuare?

Cred că datoria femeii este să vrea ca în casă să fie căldură sufletească, pentru ca acolo să se vadă într-adevăr Biserica mică, iar nu un grajd. Dar cum poţi face acest lucru? Fie prin sudoarea frunţii tale, făcând curat, spălând geamurile şi vasele, fie prin intermediul unui loc de muncă ce îţi va permite să cumperi maşină de spălat vase şi de două ori pe săptămână să chemi în ajutor o menajeră, dându-i şi ei posibilitatea să câştige ceva pentru familie. Dar toate acestea ţin de fiecare caz în parte.

Până la urmă, nimeni nu presupune că Sfânta martiră împărăteasă Alexandra i-ar fi spălat şosetele ţarului Nicolae sau că ar fi spălat vasele. Aşa că nu trebuie să cataloghezi femeia drept bună sau rea gospodină doar după implicarea ei personală în gospodărie. O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo. Dar cum anume să fie acea casă depinde deja de fiecare în parte. Casa poate avea păianjeni pe la colţuri, iar în rest toate să fie bune sau poate fi o casă în care totul străluceşte de curăţenie, iar soţul, cu un caracter de nordic, venind de la serviciu şi încălţând papucii, să se simtă foarte bine.

Nu are importanţă cum este exact casa, important este ca acolo să se dea dovadă de iubire creştină, pentru ca femeia să vrea să facă astfel, încât soţul să se bucure cu sufletul și ea să se veselească de bucuria lui. Dacă există un astfel de sentiment în casă, atunci formele gospodăririi feminine sunt, cu siguranţă, pe planul al doilea.

(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Trad. din lb. rusă Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 78-79)

Toți avem datoria ascultării de poruncile lui Dumnezeu

Ascultarea este numai pentru monahi, în mânăstiri, unde toată viața este rânduită în numele lui Dumnezeu și în vederea slujirii Liturghiei. Nu poți aștepta ascultare de la oamenii care trăiesc în lume. Acolo există alte reguli. Dar toți avem datoria ascultării de poruncile lui Dumnezeu. Trebuie să vă cinstiți soția și soția trebuie să vă cinstească, la rândul ei. Trebuie să fiți deschiși și sinceri, neținând nimic tăinuit unul față de celălalt; și puteți să vă luați la întrecere: cine va face mai mult voia celuilalt. Atunci viața e minunată. În ceea ce privește copiii, eu nu cred că prin cuvinte se învață sau primesc ei duhul lui Dumnezeu. Am să vă spun o întâmplare. Știu un preot care are trei fii. Niciodată nu le-a ținut "predici" și toți sunt în Biserică acum, unul dintre ei este chiar cleric. Iată cum făcea acest preot: aștepta până se duceau toți la culcare și după ce adormeau, mergea, îngenunchea lângă patul lor și se ruga o vreme și astfel, duhul rugăciunii tatălui se împărtășea fiilor săi. Niciodată nu le-a ținut lecții, ci vorbea cu Dumnezeu și Dumnezeu grăia inimilor lor. Acum unul dintre ei este diacon și ceilalți doi sunt cântăreți în parohia lui. Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru. Însă când vrem să-i ajutăm pe oameni, de multe ori aduce mai multă roadă dacă vorbim cu Dumnezeu și Îl lăsăm pe El să găsească o cale de a grăi inimii lor.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 174)

„Fără tine nu aş fi reuşit niciodată!”

Dragul meu Filip,

Există un fel de laudă venită din partea unui bărbat, care unge pe suflet orice femeie. Este cea de genul „Fără tine nu aş fi reuşit niciodată!” sau „Ţie îţi datorez totul!”. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă asta este faptul că femeia are tendinţa înnăscută de a vrea să fie de folos bărbatului. Este o trăsătură pe care ai să o găseşti invariabil la toate femeile de calitate.

De vreme ce ai început prin a te uita în oglindă şi a recunoaşte rolul tău de a fi un soţ bun, ai pus deja piciorul pe treapta următoare. Aici trebuie să îi spui soţiei tale că eşti conştient de defectele tale şi să îi ceri să te ajute să creşti.

Acceptarea cu dragoste a defectelor celuilalt nu înseamnă deloc că trebuie să vă consideraţi unul pe altul „perfecţi”. Aşa că trebuie să ţii minte că există două tipuri de defecte cu care va trebui să te descurci. 

• Mai întâi sunt cele care nu pot fi îndepărtate sau corectate şi a căror acceptare trebuie să devină chiar parte a dragostei ce reprezintă structura relaţiei voastre. 
• Apoi sunt şi cele ce pot fi îndreptate, iar pe acestea trebuie să le trataţi inteligent - împreună.

Bineînţeles, un asemenea efort necesită în primul rând un simţ al cadenţei. Sunt zile în care nu avem niciun strop de dorinţă de auto-îmbunătăţire, zile în care avem nevoie de toată puterea noastră, doar ca să putem trage o dată aer în piept. Alte situaţii nu sunt potrivite pentru analiză, ci pentru a ne bucura unii de alţii, aşa cum suntem. Unele cupluri forţează prea mult. Unele soţii pot fi cicălitoare. Numai Dumnezeu ştie câte astfel de cazuri am văzut în viaţa mea, drept care încerc să descurajez cât pot aceste tendinţe în cazul vostru. Dar dacă ţi-ai făcut deja clară intenţia de a bineveni ideile şi sugestiile ei, atunci va învăţa să fie mai cumpătată, aşa cum trebuie să fie o soţie bună.

Eşti, fireşte, îndeajuns de deştept ca să nu începi prin a spune „Accept lucrurile la care nu vei putea să fii niciodată mai bună, dar există şi unele pe care le putem îmbunătăţii considerabil! Hai să ne gândim împreună cum să facem să o remodelăm pe Marilyn!”

Se înţelege că o astfel de abordare nu va avea succes. Aşa că mai înţelept este să începi căutarea acestor probleme cu tine, prin a spune „Adevărul este că am şi defecte. Aşa că, întrucât îţi respect puterea de judecată, îţi cer ajutorul pentru a deveni un bărbat mai bun!”

Când va trece îndeajuns de mult timp pentru ca ea să-şi fi revenit din acest şoc (al conştientizării atât a existenţei defectelor tale, precum şi a faptului că s-a măritat cu o persoana atât de sinceră), poţi să urmezi salvei de deschidere cu încă o informaţie ce îţi va garanta cooperarea ei.

Ce trebuie să faci acum este să îi explici faptul că te poate ajuta mai mult dacă încetează să mai privească totul în roz. Când se va gândi până la capăt, îşi va da seama că nu glumeşti şi că ar face bine să nu glumească nici ea.

Sunt foarte mulţi bărbaţi care sunt traşi înapoi în viaţă din cauza unor obiceiuri ciudate, mici lipsuri în maniere sau defecte de personalitate. Cunosc, de exemplu, cazul unui pastor care a fost refuzat la o funcţie de top pentru că are obiceiul de a-şi da ochii peste cap atunci când vorbeşte cu cineva. Dacă ţi se pare prea ciudat că a fost refuzat dintr-un asemenea motiv, ai face bine să mă crezi, nu numai în biserică se întâmplă aşa ceva.

De fapt, pot să mă gândesc la o mulţime de motive ciudate pentru care a fost blocată ascensiunea unui bărbat, pe care le-am auzit: rosul unghiilor, trosnitul degetelor, statul cocoşat, mestecatul scobitorilor şi încă altele. În lumea vânzărilor - acolo unde se face schimb de bani sau nu, în funcţie de reacţia persoanelor implicate - aceste mici lucruri pot decide dacă un om va urca în ierarhie, dacă va coborî sau dacă va rămâne pentru totdeauna la acelaşi nivel.

De aceea, a-ţi educa soţia să fie la fel de onestă şi sinceră ca tine este un mare pas înainte. Iar în momentele în care îşi va exprima o idee sau o sugestie despre cum poţi deveni mai bun, eu în locul tău m-aş obişnui să spun de fiecare dată mulţumesc. Şi atunci când eşti sigur că nu urmează să contraargumentezi sau să ripostezi, poţi adăuga „Nu eram conştient că fac acest lucru. Uite, de-aia suntem noi o echipă atât de bună!”

Cuvântul echipă este întotdeauna folositor. De fapt, nu pot să îmi aduc aminte de niciun cuplu venit la mine pentru consiliere care să se fi gândit la separare, atâta timp cât simţeau că există câtuşi de puţină îmbunătăţire între ei. Dar pot să îmi aduc aminte de multe cupluri care au renunţat pentru că ştiau că relaţia lor nu are niciun viitor.

„Incompatibilitatea” este termenul legal cel mai des folosit atunci când este vorba de destrămarea unei căsnicii. În unele cazuri acest cuvânt înseamnă că doi oameni au obosit spunându-şi unul altuia mici minciuni evidente. Căsnicia lor ajunsese la un stadiu de lipsă de sinceritate şi devenise sterilă. Orice viitor este mai bun decât unul ca acesta.

„Acasă” înseamnă atât de multe lucruri. Acasă este un loc de refugiu, de adăpost. Este un loc făcut pentru a te relaxa, pentru a te recupera. Fără faţadă, fii doar tu însuţi! Iar în cazurile cele mai bune, acasă devine un loc în care doi oameni îşi împart entuziasmul de a deveni ei înşişi mai buni.

Posibilităţile sunt nelimitate, dacă reuşeşti să îţi ghidezi căsnicia în această direcţie. Cum am spus şi la început, femeia este aşa făcută, încât îşi doreşte să fie de folos partenerului său. Aşa că dacă deschizi relaţia prin a-i cere să te ajute să fii mai bun, dacă primeşti cu graţie ceea ce are de oferit şi îi mulţumeşti pentru asta, într-o bună zi va veni cerându-ţi să faci şi tu acelaşi lucru pentru ea! De ce? Pentru că va simţi că este măritată cu un bărbat care creşte, şi va dori să crească împreună cu el.

Nu cred că este nevoie să îţi spun că societatea noastră are nevoie cu disperare de o fundaţie formată din oameni care îşi doresc întotdeauna să devină mai buni. Aceştia sunt oamenii zilei de mâine. Voi aţi făcut un lucru foarte bun îndreptându-vă căsnicia înspre a putea spune sincer, amândoi:

„Nu ne propunem numai să fim buni unul cu celălalt, dar şi unul pentru celălalt, şi pentru restul lumii.”

Continuă să creşti!

(Charlie W. Shedd, Scrisori către Filip - Sfaturi unui tânăr căsătorit, Editura Bizantină, 2011, p. 26-30) (sursa material)

Da

După decenii de observaţii amănunţite şi multă experienţă, esenţa fericirii mi s-a dezvăluit în trei cuvinte. În aceste trei cuvinte, descoperite şi rostite la timpul potrivit, rezidă taina fericirii în relaţia de cuplu.

1. Da

2. Te rog

3. Mulţumesc

Asociez primul dintre aceste cuvinte cu începutul unei zile noi în relaţia de cuplu. În ce fel ne putem bucura de celălalt? Prin faptul că îl acceptăm aşa cum este. Această bucurie este molipsitoare chiar şi pentru partener.

Cuvântul din spatele ei este 'da'. Da pentru partener, da pentru mine, da pentru situaţia noastră aşa cum este, da pentru fericire.

sursa imagine

Uneori, fericirii i se împotriveşte o anumită concepţie. În societatea actuală suntem nevoiţi să plătim aproape pentru tot. Mulţi îşi închipuie că nu poate fi altminteri, că suntem nevoiţi să plătim pentru orice. De aceea încep să plătească şi pentru fericire. În loc să-şi privească partenerul şi să se bucure de el, întind mâna către portofel, pentru a-şi plăti fericirea. Prin asta pierd din vedere partenerul şi astfel fericirea însăşi. Îl vezi ţinând în mână doar câţiva bănuţi, tot ce a rămas din fericirea şi bucuria lui.

Există o pornire adânc statornicită în noi, hrănită cu ideea că trebuie să plătim pentru tot ceea ce primim, şi mai ales pentru fericire. Dar când, în cele din urmă, se pare că am plătit îndeajuns de mult, fericirea ne scapă printre degete.

Concepţia că trebuie plătit pentru orice se extinde şi la Dumnezeu. Se bucură El când Îl plătim? Iată o idee cât se poate de ciudată.

La unul din cursurile mele a venit o persoană care tocmai îşi cumpărase un mercedes. Dar era convinsă că nu ar fi trebuit să facă asta. Era pentru el o fericire prea mare. În familia lui nu se cumpăra decât volkswagen şi doar modele mai vechi. Într-o zi, pe autostradă, cineva l-a lovit din spate. Atunci omul nostru a răsuflat uşurat. A plătit în sfârşit pentru fericirea dobândită. Vi se pare cunoscut? Lucruri ca acesta se petrec zilnic. Mulţi dintre noi nu fac altceva decât să plătească. Plătesc pentru fericirea şi vinovăţia lor. (Bert Hellinger, Fericirea care durează)

O zi obişnuită în relaţia de cuplu

"Voi vorbi acum despre cotidianul relaţiei de cuplu. Cum începe o nouă zi în relaţia de cuplu? Bărbatul o priveşte pe femeie, femeia pe bărbat, şi chipurile lor se luminează. Se bucură unul de altul. Nu e acesta un început frumos pentru o nouă zi într-o relaţie de cuplu? Expresia cea mai frumoasă a iubirii apare atunci când ne bucurăm de partenerul nostru.

sursa imagine

Deci aşa începe o nouă zi într-o relaţie de cuplu. Partenerii se privesc şi fiecare se bucură de celălalt, aşa cum este el. Exact aşa cum este el. Din faptul acesta decurg toate celelalte. Aceasta este fericirea, bucuria reciprocă, bucuria pentru celălalt şi ceea ce decurge din această bucurie, anume faptul de a da şi de a primi. Atunci ziua nu va fi îndeajuns de lungă, pentru că în permanenţă ceva nou circulă între cei doi. Iar asta înseamnă a evolua.

După decenii de observaţii amănunţite şi multă experienţă, esenţa fericirii mi s-a dezvăluit în trei cuvinte. În aceste trei cuvinte, descoperite şi rostite la timpul potrivit, rezidă taina fericirii în relaţia de cuplu.

1. Da

2. Te rog

3. Mulţumesc"

 (Bert Hellinger, Fericirea care durează)

Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii?

Ieri m-am întâlnit cu X. Probleme cu soţul. M-am regăsit în situaţia de a-i vorbi despre căsătorie unei persoane care ştie „toată teoria”. Ce aş fi putut să-i spun nou ori măcar încurajator? Mi-a amintit Domnul doar de Epistola întâi către Corinteni, cap 7, mai exact de această idee:

„Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.”

De fapt, înţelegerea e invers. Noi am înţeles că „aşa trebuie”, să îngrijim de ale lumii, ca să plăcem soţului (soţiei). Dar asta nu era ca o recomandare, ci ca o observaţie. De obicei, nu te mai ocupi să placi Domnului, deoarece cauţi să placi soţului. Câtor dintre noi nu ni s-a întâmplat ca, având o viaţă duhovnicească cât de cât înainte de căsătorie, odată căsătoriţi s-o lăsăm mai moale, "că acum nu mai avem timp, că trebuie să ne ocupăm să placem soţului". Şi totuşi, ideea nu e asta.Sf. Pavel spune:

"Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele."

 Ideea e ca să caut să plac Domnului, căci El e Cel Care mă face să plac soţului, El mă ţine lângă el, El va deschide şi lumina inima soţului, dacă nu-i va conveni ceva din ce fac eu, cu inimă curată. Pentru că Sf. Pavel spune tot în 1 Cor. 7: 

„Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.”

Evening Hours

by Daniel Ridgeway Knight

Şi cum voi plăcea Domnului? Făcând poruncile. Care este porunca pentru o femeie căsătorită? Să slujească în cele ale familiei ca şi cum ar sluji Domnului.

„Împărţirea” aceasta în căsătoriţi/necăsătoriţi o facem doar noi, oamenii. În faţa Domnului, toţi cei botezaţi suntem fiii Lui şi pe toţi ne aşteaptă la El, în Împărăţie, indiferent de calea pe care am ales să mergem. Pentru că şi o femeie în mănăstire, tot Domnului are poruncă să slujească. Şi cum va sluji? Ascultând de stareţă, slujind în cele ce-i sunt date ca ascultare ca şi cum ar sluji Domnului.

The Honeymoon Breakfast

by Daniel Ridgeway Knight

Din nefericire, soţul lui X, care e necredincios, a şi plecat de acasă în această perioadă. Dar tot aici, Sf. Pavel are cuvânt: 

„Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios... Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.”

Ceea ce dă "calitatea" vieţii pe care o trăim este faptul de a fi cu Domnul în ceea ce trăim, orice ar fi acest "ce trăim", ca şi cale de viaţă, serviciu, stare sufletească etc. Exersând asta, ajungem la bucuria pe care nu o mai ia nimeni de la noi, indiferent de condiţiile de viaţă, indiferent de ceea ce se întâmplă.

Când suntem fără El, orice am trăi, e gol, pustiu şi fără substanţă, oricât de frumos şi interesant ar fi, iar când ajungem la provocări neplăcute, tot ceea ce fusese clădit mai înainte fără El se răstoarnă, se sfărâmă şi ce rămâne e doar disperarea.