Fericire, 2020

Anul acesta, 2020, a fost despre fericire.

La prima vedere, poate părea o provocare un pic ironică: Cum să fii fericit într-un an caracterizat de pandemie și toate consecințele acesteia? Și iată că exact asta a fost: o provocare! Cu cât mai greu, cu atât mai aproape de fericirea autentică, cea cernută de „motive”. Cu atât mai aproape de fericirea ca alegere, fericirea ca proces.

În greu, putem găsi calea spre fericirea nobilă, a omului care se gândește la aproapele, care se lasă pe sine pentru a-l vedea pe celălalt. Fericirea dată de Prezența Mântuitorului. Fericirea învingerii obstacolelor, interne sau externe. 

Fericirea nu se referă neapărat la hamacul întins între palmierii de pe plajele exotice, nici casa de lux. Fericirea este despre a da, despre a oferi altora bucurie, chiar și atunci când deții acel „hamac”.

Photo by lorenz Narbs on Unsplash

 

Am cunoscut odată un patron de hotel dintr-o stațiune de pe litoral. În funcție de ora la care ieșeai din cameră, îl puteai găsi: la orele de masă, mâncând neștiut alături de clienții hotelului, atent să nu le lipsească ceva. În timpul zilei, lucrând în diverse zone: la birou, bineînțeles, dar și la atelier, reparând cu meșterii. Spre seară, trecea la curățat plaja, alături de muncitorii sezonieri. Apoi, se recompensa cu câteva ture de skyjet. Mi-a rămas în minte omul acesta ca o lecție: poți fi fericit o vară întreagă la mare doar dacă faci din asta o viziune. Viziunea lui: să aibă un hotel la care clienții să fie mulțumiți și să se simtă respectați. Și chiar era așa! Însă, dacă te gândești că plaja în sine sau „distracțiile” sunt suficiente pentru a fi fericit, vei trăi o dezamăgire pe care vei căuta s-o umpli cu lucruri tot mai intense, care nu vor face decât să adâncească hăul nefericirii, al singurătății și al fricii. Patima lăcomiei de fericire are același mecanism declanșator ca și lăcomia de mâncare. Și la fel cum stomacul se „lărgește”, trebuind tot mai multă mâncare și mai specială pentru a ajunge la sațietate, la fel și „fericirea consumabilă” lărgește până la dependență nevoia de senzație.

Iată că se sfârșește anul provocării la fericire. Am ajuns la decembrie, luna fericirii prin excelență, pentru că e a dăruirii prin excelență. A dărui altora bucurie, atenție, slujire.

 

Photo by Nick Fewings on Unsplash

 

Închei cu un fragment din „Cartea despre fericire” de pr. Andrei Lorgus. 

„Desigur, înțelegem că în viață sunt multe lucruri tragice, triste, este destul de mult păcat, sunt destul de multe patimi, iar noi avem programul ortodox de luptă cu patimile și păcatul. Avem însă și alt program: afirmarea vieții și fericirii. El e aparte, nu ca la lumea asta: nu prin plăceri, nu prin permiterea a orice, ci prin conștientizarea naturii noastre, a relației noastre cu Dumnezeu și prin educarea de sine. De aceea, vorbim de „Ortodoxia vieții”. Oricâtă amărăciune ar fi în viață, bucuria este oricum mai multă.

Fericirea creștină e Paștele! Învierea lui Hristos este biruința vieții asupra morții, biruința iubirii asupra urii. Fericirea creștinului este convingerea nemuririi, nădejdea vieții, a dragostei.

Prin toate suferințele lumii fericirea luminează, fiindcă Hristos a biruit moartea! Ea luminează prin întunecimea trădărilor și a cinismului, fiindcă Domnul e dragoste! Fericirea nu pleacă nicăieri din inima omenească, fiindcă Dumnezeu, prin harul Său, este prezent în fiecare inimă. Și chiar și atunci când ultima nădejde se scurge odată cu lacrimile, o picătură de fericire îi amintește lin omului că ea există.

Fericirea va lumina întotdeauna, fiindcă dragostea învinge descurajarea și frica, fiindcă dragostea este mai puternică, fiindcă dragostea, cum spune din proprie experiență Apostolul Pavel, niciodată nu cade (I Cor. 13, 8).”

Vă doresc o lună decembrie fericită!