***
Dacă soții au nevoie, pentru conștientizarea valorii și chiar a identității proprii, de o dependență exagerată față de celălalt, atunci există o tovărășie impusă, un parteneriat de nevoie, forțat, care nu are nicio legătură cu iubirea autentică. În această situație ocazia de a citi sau a studia o carte sau de a intra în cămarea interioară pentru întâlnirea personală cu Dumnezeu numită rugăciune se pierde. în această relație există un element de legătură parazită care între altele dezvăluie teama de a fi părăsit. Este necesar de subliniat faptul că înțelesul rădăcinii cuvântului evreiesc mântuire ese ”am destul spațiu” sau ”am destul loc” sau ”am ieșit la liman larg”. Atunci când ne mântuim, conform semnificației Vechiului Testament, suntem personalități împlinite, complete, și atunci avem destul loc pentru a ne dezvolta propria personalitate, calitățile noastre adevărate...
***
Capacitatea unui individ de a realiza unirea cu altul, unire ziditoare și care susține decisiv dezvoltarea sa, depinde de cum se simte ca persoană. Fiecare trebuie să aibă propria lui identitate înainte de a putea dezvolta o identitate comună cu un altul. O relație autentică este relația dintre un ”eu” și un ”tu”. Unirea a doi oameni este întotdeauna particulară, specială. Odată cu unirea vine și comuniunea, care se împlinește între două persoane strâns legate, care, în timp, rămân distincte.
(Pr. Filoteu Faros, Pr. Stavros Kofinas - Căsnicia, dificultăți și soluții, Editura Sophia, București, p. 204)
