Din intimitatea unei tabere pentru suflet

⃞⃞   Îmi place tare mult să țin grupuri. Îmi place pregătirea lor, starea aceea în care sunt în momentul în care mă gândesc la conținutul pe care îl voi propune. Cu ceva vreme în urmă, pe vremea când aveam de scris săptămânal articole pentru ziarul Lumina sau siteul Doxologia, am început să folosesc pregătirea articolelor sau a paginilor pe care le coordonam ca momente de conectare la Dumnezeu, dar și la mine, la interiorul meu autentic. Deseori mă întrebam și Îl întrebam pe Dumnezeu ”dacă ar fi să mor azi, ce aș vrea și ce ai vrea, Doamne, să fi rămas în urma mea, ca și mesaj?” Și apoi mă apucam de căutat subiecte sau de scris. La fel se întâmplă și acum, când organizez grupuri. Fiecare întâlnire este un prilej de sondare interioară, doar că acum, contactul fiind direct cu anumite persoane, Îl rog pe Dumnezeu să dea cuvânt, informații, pentru fiecare dintre cei prezenți.   ⃞⃞

Tabăra ”Dimensiunile ființei” s-a desfășurat în spațiul mirific al Mănăstirii Pângărați din județul Neamț.

Cele cinci perspective din care am privit ființa noastră – Trup material, Om aflat în relație cu mine însumi, cu ceilalți și cu Dumnezeu, Eu ca moștenitor al neamului în care m-am născut și Eu ca moștenitor al lui Hristos, trăind în lume împlinind Porunca iubirii - au provocat nenumărate întrebări și răspunsuri aplicate personal de către fiecare dintre participante.

Axa fizică: (Trupul meu, templul Duhului Sfânt)

Axa orizontală: (Eu-Tu-Ei)

Axa temporală: (În căutarea generațiilor pierdute)

Axa verticală: (Dintru adâncuri am strigat...)

Axa iubirii: (A trăi din inimă)

Iată câteva impresii și mărturisiri chiar de la participante:

”Tabăra ”Vară cu sens” a îmbinat în mod armonios și delicat lucrul personal, aspectele duhovnicești și relaxarea într-un ambient natural liniștit, în tihna mănăstirii Pângărați. Atitudinea de acceptare și de firesc, de stimulare a autenticității ne-a ajutat să fim noi înșine, să ne deschidem față de ceilalți și față de ceea ce este în noi înșine, fără teama de a fi judecați sau mustrați că nu corespundem modelului de ”a fi un bun creștin-ortodox”. Aceasta ne-a permis să recunoaștem cine suntem și să pornim din punctul în care ne aflăm, în a ne descoperi visul și chemarea. Am găsit răspunsul la multe întrebări și a apărut în mod simplu și clar care sunt următorii pași” 

*** 

 ”Am conștientizat multe lucruri, am învățat și mai multe lucruri. Am înțeles ce important este să fim în rânduială, am înțeles și accept să-mi exprim durerile și alte sentimente pe care multă vreme le-am reprimat.”

***

”Informații și activități foarte bine gândite, structurate, prezentate, lucrate. Bună dispoziție, sprijin reciproc, susținere emoțională/afectivă, ocazie e a înțelege profund cine suntem și cine suntem chemați să fim. M-am conectat cu mine, cu celelalte persoane din grup, cu natura, cu Dumnezeu. Mi-a plăcut cadrul duhovnicesc, faptul că am fost mereu în rugăciune, comuniune, chemarea lui Dumnezeu. Și mai ales, mi-am amintit că Dumnezeu mă ține în brațe în fiecare clipă.”

***

”M-am bucurat de conștientizări, prin exerciții practice. Am fost surprinsă să aflu lucruri pe care nu le știam despre mine, despre modul în care mă raportez la cei din jur, la mine, la Dumnezeu. Am primit răspunsuri la întrebări pe care nu mi le pusesem, crezând că anumite lucruri erau clare pentru mine, când de fapt nu erau. Am schimbat perspectiva, unghiul din care vedeam lucrurile. M-am simțit în comuniune cu ceilați, confortabil, în siguranță. Am avut șansa să-mi dau voie să fiu creativă.”

***

”Am învățat să mă uit în urmă, către experiențele mai degrabă dureroase, cu înțelegere, cu demnitate și cu dorința de a învăța ceva din ele. Și cu credința că, fără ele, n-aș mai fi fost eu. Și am mai aflată că e ok să simt ce simt, că e ok să fiu eu, cea adevărată și că fricoșii și ipocriții se întâlnesc cel mai greu cu Dumnezeu.”

***

 ”De la primul joc primit m-am găsit deschisă și implicată, tabăra a lucrat viu în mine și a scos întrebări, îndoieli, reflecții, revelații, conștientizări și răspunsuri. Deși am mai gustat din cursuri, grupuri, tabere, de astă dată simpla punere în scenă, modelatul și faptul că m-am lăsat cuprinsă de ele m-au adus într-o formă mai vie a mea. De a mă înțelege, de a-i accepta pe cei care m-au crescut și înainte de orice, dorința de a ști cum să fac, ce să fac cu ce am descoperit, cu ce mă doare, să-L întreb mereu pe El ”Doamne, unde ești aici?”, ”Doamne, când am ieșit din rânduială?” ”Doamne, vino în frica asta!” Și faptul că dezvoltarea personală din punct de vedere ortodox este dobândirea asemănării cu Hristos, este gândul care mă întregește și mă ajută să rămân pe cale indiferent de patimile mele și de îndoielile care mă mai macină.”

Patimile şi vindecarea lor prin psihoterapia ortodoxă

Serile Talpalari, Iaşi, 9 octombrie 2012 Invitat, Fr. George Aquaro

Problema: noi nu-L vedem pe Dumnezeu asa cum este

Cararea credintei in puterea lui Dumnezeu, inversul fiind increderea in Sine
Ateu
Gnostic
Fariseic
Superstitios
Agnostic
Anti - Dumnezeu
Pocait
Ascet
Sfant

Anti-Dumnezeu
Scoaterea botezului, respingerea Lui
Oamenii care-L urasc pe Dumnezeu sunt chiar cei care-L cauta.

Fariseicul e omul care-L tine pe Dumnezeu intr-o cutie prin reguli. Facem pe Dumnezeu prizonier al nostru.

Simitirea lui Dumnezeu
Opusul lui Dumnezeu este inexistenta
Opusul bucuriei este insensibilitatea.
Ce este durerea?
Durerea ne spune ca noi nu suntem in stadiul nostru firesc, in normalitatea noastra.
cand ne confruntam cu suferinta, primul lucru cu care ne intalnim este frica, pt ca ne gandim ca dincolo nu este ceva, nu stim ce va fi dincolo de ea.

Vointa ne misca inainte.
Ce facem cu frica:
-daca nu-L ai pe Dumbezeu, o sa-ti fie frica de lume , te vei bloca si ascunde
-sau incepi sa te obisnuiesti asa si te obisnuiesti sa te descurci singur: mandria. Mandria este ceea ce folosesc eu ca sa cucersc frica din mine, ma ridica mai mult decat sunt. Am frici si nevoi de care voi avea eu grija. Si incep sa folosesc oamenii pentru fe avem noi nevoi: ii folosim fizic sau emotional: abuz
Un alt abuz este lenea: ma dau la o parte si ii las pe altii sa faca, doar nu sunt eu asa de rau
Lacomia este abuzul de lucruru
Daca nu putem obtine ce vrem de la oameni, incepem sa-i uram. Incepem sa-i atacam in 2 feluri pri manie si avaritie. Avaritia este cand avem ceea ce altii nu au, dar pt ca ii invidiez eu nu le dau.
Toate acestea sunt patimi pe care le folosim ca sa scapam se frica. Asta e ca si cum am scoate frunzile din balarii, fara a scoate radacina. Radacina este lipsa lui Dumnezeu.

Cand ma intalnesc cu frica am tendinta sa ma intorc la inexistenta. Dar eu sunt creat pentru existenta si bucurie.
Creierul este facut de Dumnezeu sa il guste pe Dumnezeu, el va juca o mica festa.
Imagineaza-ti ca te doare maseaua si te duci la medic si el vine cu un ac cu medicament si... Pfu...
Si cu medicamentul ma face sa ma simt bine. Sa spunem ca doctorul imi scoate maseaua si stau in fata unei cine delicioase si cand sa mananci ceva, dentistul iţi face o noua injectie si nu mai simti nimic din mancare...
Te simti rau. Medicamentul iti da aceeasi senzatie ca si cum nu ne-am simti.
Daca fugim de frica noastra o sa credem ca moartea noastea este buna.
Si incep sa cred ca cu ce iau eu ca sa scap de frica, chiar ma scapa de frica.
Unde ne duce mintea noastra?
Imaginaţia este compusa din pofte, anxietati, amintiri. Din acestea imaginatia face fantezii: plan pentru o actiune, care se transf in amintiri, pofte.
Mai e o alta imaginatie, reveria cu ochii deschisi.... La servici imi imaginez... Daca as fi eu seful lucrurile ar merge mult mai bine..... Si incepe un intreg univers de imaginatie.
Care e probl: cand iesi din reverie, cum iti cei simti viata? Mizerabil
Acest sistem merge tot timpul, nu se poate opri.
Sistemul asta e facut ca sa-L experiem pe Dumnezeu.
E nevoie sa vindecam acestea trei: pofte, anxietati, amintiri.
Vindecarea vine de la Dumnezeu.
In loc de mandrie: smerenie
Invidie - recunostinta
Furie - compasiune
Frica - credinta

Ce se intampla cand ne intalnim cu frica?
Mergem inainte prin suferinta, durere cu El si asta ne va transforma.
Durerea, crucea ramane in spate si cand vrem sa dam inapoi, ne intalnim cu durerea si continuam drumul.
Blocul de caramizi a spiritualitatii:
- invatam despre Dumnezeu in Liturghie
- luam rugaciunea de la Biserica si o lucram personol
- dar avem nevoie nu numai sa spunem multe la rugaciune ci sa si ascult: isihasmul
- primul lucru care se intampla dupa ce suntem transformati, simtim bucurie
- incepem apoi sa impartasim cu altii din bucuria noastra: slujirea celuilalt
- transformarea e numita in biserica Teosis: indumnezeirea

Primul lucru cand trecem prin adevarata suferinta: devenim constienti ca Dumnezeu este iubire.
O mare frica este bazata pe mandria ta: sunt special,  nimeni nu are problema mea
mare parte din frica sunt ganduri.

Durerea ne centreaza mult pe noi insine. Si traim mult centrati pe noi. Ajutand pe ceilalti, ma ajut pe mine.
Unirea cu Dumnezeu ne daruieste iertarea.
Dumnezeu ne iubeste in ciuda noastra.
Nu avea incredere in capul tau si nu vei fi niciodata deprimat!
Cand ma incredintez Bisericii, nu mai am nevoie sa mai stiu nimic! Diavolul ne spune: tu te poti descurca singur, poti fi dumnezeul tau.
Dumnezeu a permis sa ni se intample lucruri rele, El nu le-a oprit pentru ca le poate vindeca.

***

Cât de mare este iubirea lui Dumnezeu? Spre exemplu, dacă eu nu fac ceea ce îmi cere, dar cer iertare, El mă va iubi indiferent ce fac?

Dumnezeu e infinit și iubirea lui e infinită. Problema e dacă noi suntem destul de cinstiți să primim iubirea lui. Dacă noi vrem să luăm lucruri de la El, cum ar fi iertarea, acesta este dragoste? 

În ultimii ani am făcut multe botezuri de adulți. Oameni care se convertesc de la protestantism și au concepții foarte diferite. Și atunci când încerc să-i catehizez, întâmpin multe greutăți. 

Astfel, uneori folosesc un joc pentru a-i invita să-și pună problema:

Este Iisus Calea către mântuire? ”Da” răspund ei. Eu le spun: ”nu”. Ei rămân surprinși. Și le răspund: mântuirea este calea către Iisus. Scopul nostru este Dumnezeu, nu un loc anume. Ei privesc mântuirea și pe Dumnezeu ca pe lucruri separate. Dar ortodoxia ne învață că sunt același lucru. 

Tu crezi că raiul e un loc, nu? Atunci să citim ceva din Scripturi. Când Mântuitorul este pe cruce, ce îi spune tâlharului?: ”Astăzi vei fi cu mine în rai”. Apoi, când îi apare Mariei Magdalena, îi spune ”Nu mă atinge, nu m-am înălțat încă la Tatăl.” Ce se întâmplă aici? Noi știm că Hristos a coborât în iad. Este iadul paradis? Iadul este rai dacă ești unit cu Hristos. Raiul este unirea cu Hristos, nu că ești în iad sau în rai. Aceste lucruri trebuie să le avem în minte atunci când ne întrebăm dacă Dumnezeu ne va ierta pentru ce facem. Bineînțeles că te iartă, te iubește. Dar vrei să fii unit cu El? Pentru că aceasta e iertarea. Unirea cu El trebuie să o căutăm. Dacă noi căutăm să ne unim cu Dumnezeu și cădem, trebuie să dăm jos praful de pe noi și să-L urmăm în continuare. Pentru că Dumnezeu iubește infinit și ne cheamă la El. Nu este vorba de vreun contract legal. 

Teologia ca trăire

Pentru cine nu s-a putut bucura în direct de prezenţa IPS Hierotheos Vlachos, ori vrea s-o asculte din nou:

www.doxologia.ro