{Jurnal de recunostinta}

Am intrat in ultimul sfert al anului. Pe masura ce finalizam etape si proiecte propuse pentru anul in curs, continuam sa fim recunoscatori pentru ce am primit /realizat. 

Pentru ca e vorba chiar de trei luni pana la finalul anului, m-am gandit sa reiau provocarea recunostintei zilnice.

Am mai facut acest proces, chiar pe blogul acesta, in 2015 aici, apoi in 2020, pe vremea pandemiei, si mai multe despre recunostinta am scris aici.

Pe scurt, invitatia e sa ne gandim zilnic, timp de trei luni, la trei motive pentru care suntem recunoscatori în ziua respectiva (si sa notam in jurnal; poate fi si online, daca vreti sa calatoriti alaturi mine).

Va astept cu drag

{Jurnal de recunoștință: ziua 90/90}

Au trecut trei luni de când am inceput acest demers.

Mulțumesc, Doamne, pentru trei luni de recunoștință. Pentru toate zilele care au fost și care vor veni.
Au fost și zile mai bune, și zile mai rele, dar recunoștința a rămas constantă.
Azi mulțumesc pentru constanță și perseverență.. Pentru faptul de a stărui în ceea ce mi-am propus, în ciuda piedicilor care apar.

Și ce e mai frumos decât să celebrezi recunoștința la evenimentul consacrat prin excelență ei: Sfânta Liturghie. Mulțumesc, Doamne, pentru toate, văzute și nevăzute, știute și neștiute.
Amin

{Jurnal de recunoștință : ziua 52 / 90}

Deja sunt în ziua a 52-a de recunoștință.

 

Azi, mulțumesc pentru pentru faptul că am venit pe această lume. Și pentru că sunt creștină (deși, poate de multe ori, faptele mele nu mă arată astfel. Doamne, iartă-mă!)

Ziua de azi e prima din „zilele mele” - este ziua sfintei mucenițe Cristina, care a pătimit în timpul împăratului Decius (249-251).

În zilele noastre de creștini la peste 2000 de ani distanță de Mântuitorul Iisus Hristos, a cocheta cu neopăgânisme, a crede în horoscop pot părea lucruri superficiale, care nu afectează substanța creștină, ci dimpotrivă, putem considera semn de profunzime și finețe spirituală îmbrățișarea diverselor „manifestări ale divinității”.

În trecut însă - iată, în vremea lui Decius - lucrurile acestea se trăiau pe viață și pe moarte.

Este și cazul celor pomeniți azi împreună cu sfânta al cărei nume îl port.

Spre exemplu sf. Petru a fost ucis pentru că nu a vrut să aducă jertfă zeiței Afrodita. S-ar gândi un creștin din zilele noastre că un gest atât de simplu precum invocarea numelui unei zeițe păgâne e un act de apostazie? Pentru noi, acum, Afrodita e mai mult un simbol al frumuseții, un arhetip ancestral fără impact asupra credinței creștine. Iată însă că au fost vremuri când un creștin era în stare mai degrabă să moară decât să aprindă aromate în cinstea ei.

În acea perioadă, un alt creștin, Nicomahus, amenințat cu schingiuirea, a ales să se lepede de Hristos și a primit să aducă jertfă zeiței, dar a murit pe loc, în chinuri. Se spune că tânăra de 16 ani, Cristina, ar fi zis la vederea acestei morți:“O, Nicomahus, om blestemat și pierdut! În loc să înduri durerea pentru o oră, te-ai făcut vrednic de chinuri veșnice!” Cum era de așteptat, gărzile s-au sesizat că e creștină și au prins-o, împreună cu Dionisie, care era cu ea. Pavel și Andrei - soldații care primiseră ordin să îi păzească - de unde la început au vrut să o violeze pe tânără, în cele din urmă au fost convertiți datorită învățăturilor ei și au crezut în Hristos. S-a făcut astfel că cei trei bărbați au fost condamnați și uciși cu pietre, iar Cristina, aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.
Azi e prilej pentru mine să-mi fac o cercetare cu privire la propria credință și la felul în care mă raportez la Hristos.

{Jurnal de recunoștință : ziua 39 / 90} - Odele lui Solomon

Azi, mulțumesc pentru prietene: pentru Oana 💓, Luminița, pentru Iuliana, pentru Monica, pentru Claudia și... pentru Bianca

Și mulțumesc pentru Odele lui Solomon (poezii creștine din sec. I-II), către care m-a direcționat Iuliana și pe care le pun și aici, să le am aproape.


Oda a treia

1. M-am imbracat cu iubirea Domnului.
2. Si mădularele Lui sunt cu mine si eu depind de ele; si El ma iubeste.
3. Caci n-as fi stiut cum sa-L iubesc pe Domnul, daca El nu m-ar fi iubit mereu.
4. Cine poate discerne iubirea afara doar de cel iubit?
5. Il iubesc pe Cel iubit, si sufletul meu Il iubeste, si oriunde este odihna Lui, acolo sunt si eu.
6. Si nu voi mai fi strain caci nu este invidie la Domnul Cel prea-inalt si indurator.
7. Unitu-m-am cu El, caci iubitorul a gasit pe Cel iubit;
iubit-am pe Cel Ce e Fiul, si eu voi deveni fiu.
8. Intr-adevar, oricine e unit cu Cel nemuritor, cu adevarat va fi nemuritor
9. Si cel ce se bucura in Cel Ce e Viata, va deveni viata.
10. Acesta este Duhul Domnului care nu e mincinos,
Cel ce invata pe fiii oamenilor sa cunoasca Caile Lui.
11. Fii intelept si intelegator si veghetor.
Aliluia.

Oda a patra

1. Nimeni nu poate intina Locul Cel sfant al Tau, Dumnezeul meu;
nici nu-l poate schimba, nici stramuta.
2. Caci nu este nici o putere asupra lui;
caci sanctuarul Tau e planuit de Tine inainte sa fi facut orice loc.
3. Cel Vechi nu poate nu poate fi schimbat de cele ce sunt dupa El.
Tu ai daruit inima Ta, Doamne, credinciosilor Tai.
4. Niciodata nu vei fi nelucrand, nici vei fi fara roade.
5. Caci o ora a credintei Tale e mai vrednica decat toate zilele si anii.
6. Caci cine se va imbraca in harul Tau si va fi ranit?
7. Cunoscuta este pecetea Ta. Si fapturile Tale o cunosc.
8. Si ostirile tale o au si Arhanghelii cei alesi ai Tai sunt investmantati cu ea.
9 Tu ne-ai dat noua prietenia Ta, nu pentru ca aveai nevoie de noi,
ci ca noi pururea avem nevoie de Tine.
10. Ploua peste noi ploaia ta cea lina
si deschide izvoarele Tale cele induratoare
care ne izvorasc noua lapte si miere.
11. Ca la Tine nu e parere de rau,
ca sa-ti para rau de vreuna dintre fagaduintele Tale.
12. Caci stii sfarsitul a toate.
13. Ceea ce dai, le dai de bunavoie,
ca niciodata sa le iei inapoi.
14. Caci totul este cunoscut de Tine ca Dumnezeu
si oranduit de la inceput inaintea Ta.
15. Si Tu, Doamne, pe toate le-ai facut.
Aliluia.

Oda a cincea

1. Pe Tine Te laud, Doamne, căci Te iubesc.
2. O, Prea Înalte, nu mă uita, căci Tu ești nădejdea mea.
3. De bunăvoie am primit harul Tău ca să viez prin el.
4. Veni-vor cei ce mă prigonesc, dar nu mă vor vedea.
5. Fă să cadă asupra lor un nor de întuneric
și o ceață de adâncă întunecime să-i învăluie.
6. Și lasă-i fără lumina de-a vedea, ca să nu mă prindă.
7. Îngreunează planurile lor, așa încât cele ce au uneltit să se întoarcă
împotriva capetelor lor.
8. Căci au uneltit un plan, dar n-a fost să fie.
9. Cu ură s-au pregătit și s-au găsit a fi neputincioși.
10. Și pentru că în Domnul mi-am pus nădejdea, nu mă voi teme.
11. Și pentru că Domnul este mântuirea mea, nu mă voi înfricoșa.
12. Și El este o cunună împletita pe capul meu și nu mă voi tulbura.
13. Chiar dacă totul se va cutremura, eu voi sta drept.
14. Și chiar dacă toate cele văzute vor pieri, eu nu voi muri.
15. Căci Domnul este cu mine și eu cu El.
Aliluia.

Oda 40

1. Precum mierea picură din stupii albinelor,
Și laptele izvorăște din pieptul femeii care iubește pe pruncii ei,
Tot așa este speranța mea în Tine, Dumnezeul meu.
2. Precum izvorul țâșnește apele sale,
Tot așa inima mea izvorăște lauda Domnului și buzele mele Îi aduc slavă,
3. și limba mea e dulce de psalmii Lui. și membrele mele sunt unse cu odele Sale
4. Și fața mea se veseleste cu bucuria Lui și duhul meu saltă întru iubirea Lui și sufletul meu strălucește întru El.
5. Și cei închinători se încred în El; și mântuirea va fi sădită întru ei cu vrednicie.
6. Și moștenirea lor este viața veșnică, Și cei fără stricăciune au primit-o. Aliluia.

{Jurnal de recunoștință : ziua 35 / 90}

"You do not just wake up and become a butterfly. Growth is a process." – Unknown

Azi mulțumesc pentru sfântul Siluan. E un vechi prieten al meu, l-am întâlnit prima oară acum 26 de ani, pe când aveam 19 ani. 

Îmi aduc aminte cum citeam cu uimire felul în care vorbea despre iubirea lui Dumnezeu. Era un limbaj pe care nu-l mai auzisem în scrierile de la noi din biserică. Atât de cald, atât de personal, atât de apropiat. Cuvintele lui îmi sunau în inimă ca un cântec, aveau o melodicitate mângâietoare, o înțelegere față de om, o iubire încurajatoare, tonică, pe care o simțeam chiar și în tânguirile cele mai dureroase ale luptei sale. Nădejdea aceea la care a primit chemare răzbătea peste timpuri și a pătruns și în inima mea.
I-am simțit călăuzirea discretă prin oameni care îi poartă numele și pe care Domnul mi i-a trimis pe cale. La 33 de ani a venit Maica Siluana (Vlad), maica mea de suflet, căreia nu am cuvinte să-i mulțumesc deplin. Ea m-a primit cu atâta dragoste în inima ei și a lucrat direct la sufletul meu, modelându-mă și pregătindu-mă pentru lucrarea cu omul pe care o fac astăzi.

Apoi mulțumesc părintelui Siluan, un părinte care a nuanțat lucrarea maicii, m-a ajutat să mă diferențiez de ea, să mă descopăr pe mine, ca cine sunt eu în lucrare, deși ucenică a maicii. Privind retrospectiv, prezența lui în viața mea fiind la patru ani de lucrare cu maica (2012), acum o văd ca pe un fel de examen de absolvire. Uneori poate exista pericolul identificării cu mentorul, iar acest lucru împiedică dezvoltarea vocii proprii. Sf. Siluan a mijlocit să mi se trimită pe cale un om care să mă ajute să mă dezidentific.
Azi, mai mult ca oricând parcă, am înțeles că sfântul și-a trimis ucenicii să mă ajute, să fie la momentul potrivit la locul potrivit. 

Există dincolo îngeri și sfinți care ne susțin nevăzut pe cale. Consider că pentru mine sf. Siluan e unul dintre aceștia.

Mi-a plăcut tare mult un gând pe care l-am întâlnit odată, care spunea că atunci când noi avem un drag special pentru un sfânt este pentru că mai întâi el ne-a ales și ne-a iubit pe noi. Aș putea spune că în viața mea chiar se verifică această idee. Și tare sunt bucuroasă și recunoscătoare!
Bineînțeles, aș vrea să întăresc această mulțumire cu câteva rânduri din cartea Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, care să vă mângâie sufletul și să vă picure în inimă dorul de Acest Dumnezeu.

 ⚘⚘⚘
„Inima mea Îl iubeşte fierbinte pe Domnul, cum voi ascunde focul care-o arde? Cum voi tăinui darurile Sale care-mi desfată sufletul? Cum voi uita binefacerile Domnului prin care sufletul meu L-a cunoscut pe Dumnezeu? Cum voi putea să nu vorbesc de Dumnezeu, când El mi-a robit sufletul? Cum voi tăcea, când noapte şi zi inima mea arde de dragoste pentru El?”.
***
„Duhul Sfânt e iubire și dulceață sufletului, minții și trupului; dar când sufletul pierde harul sau când harul se împuținează, atunci sufletul va căuta iarăși pe Duhul Sfânt cu lacrimi, tânjește după Dumnezeu și zice:
«Sufletul meu tânjește după Domnul și-L caut cu lacrimi. Cum să nu te caut, Doamne? Tu Însuți m-ai aflat mai întâi și mi-ai dat dulceața Duhului Sfânt; și acum sufletul meu tânjește după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine și mă rog Ție: Dă-mi să rămân până la sfârșit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările și bolile.»”
***
 „Este cu neputință de tâlcuit cât de mult ne iubește Domnul; această iubire se face cunoscută numai prin Duhul Sfânt și atunci sufletul simte această iubire în chip neînțeles. Domnul este prin fire bun și milostiv, blând și iubitor, și bunătatea Lui nu poate fi descrisă, dar sufletul simte fără cuvinte această iubire și dorește să rămână pururea într-o asemenea tihnă.
El a zis: «Nu vă voi lăsa orfani» (In 14, 18), și noi vedem că, într-adevăr, nu ne-a părăsit, ci ne-a dat pe Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt dă sufletului cunoștința în chip nevăzut. În Duhul Sfânt sufletul își află odihna. Duhul Sfânt veselește sufletul și-i dă bucurie pe pământ. Ce fel de bucurie și ce fel de veselie vor fi însă în ceruri? Prin Duhul Sfânt învățăm să cunoaștem iubirea lui Dumnezeu, dar acolo ea va fi desăvârșită. Sunt un om neputincios! Am cunoscut iubirea lui Dumnezeu în desăvârșirea ei, dar nu pot să o am, și sufletul meu plânge în fiecare zi și gândesc mereu: «N-am ajuns încă la ce caută sufletul meu».
***
 „O, cât de bucuros aș fi dacă toate popoarele ar cunoaște pe Domnul!
Doamne, dă-le Tu Însuți să Te cunoască prin Duhul Sfânt, așa cum ai dat apostolilor Tăi pe Duhul Sfânt și ei Te-au cunoscut pe Tine, așa dă tuturor oamenilor să te cunoască prin Duhul Tău Cel Sfânt.”

{Jurnal de recunoștință : ziua 34 / 90} „Ales, ales!”

Azi mulțumesc pentru alegere

Ce se vede pe deal, în depărtare, este o stână. Seara, când e momentul mulsului, se aud strigătele ciobanului, care spune "ales, ales!". Ce o fi asta? Cercetând, am aflat că strigă așa pentru că oile, auzind, se aleg singure: cele de muls într-un țarc, cele sterpe în altul. Se duc singure la locul lor pe care-l știu foarte bine.
"Ales, ales, ales!" M-a dus gândul la imaginea oilor și caprelor pe care le desparte păstorul și pune oile de-a dreapta, iar caprele de-a stânga. (Matei, 25, 33) Cumva, se percepe că Dumnezeu face această împărțire, El fiind partea activă, judcătoare. El judecă și spune care e oaie și care e capră și le dă de-a stânga și de-dreapta.
Iar noi suntem cu frica în sân "oare eu sunt în rândul caprelor? oare mă va da de-a stânga?"

Dar am înțeles de la ciobanul acesta că păstorul nu face împărțirea punând mâna pe oi sau pe capre, sortându-le el după cum le știe, care cu lapte, care sterpe. El doar strigă "Ales, ales!".

E cutremurătoare libertatea asta: ”Ales, ales!”. Și noi alegem.

{Jurnal de recunoștință : ziua 31 / 90} - Gratitude

Iată că s-a făcut o lună de recunoștință
Azi am aflat că porțile școlilor rămân închise

Mulțumesc pentru aplicația „Gratitude Happiness Journal” - e simpatică și la îndemână, am început să o folosesc recent (cred că de când nu prea mai intru pe aici!).

{Jurnal de recunoștință : 21 / 90}

Mulțumesc pentru faptul că stau aproape de biserică și am putut urmări preoții care au ieșit la prohodul Domnului în jurul bisericii. Am stat cuminți , fiecare în curtea lui, cu câte o lumânare aprinsă în mână. A fost greu.

{Jurnal de recunoștință : ziua 20 / 90}

Azi mulțumesc pentru o zi liniștită.

Mulțumesc pentru un mesaj de departe.

Mulțumesc pentru curățenia la „altarul” casei.

{Jurnal de recunoștință: ziua 19 / 90}

Azi mulțumesc pentru pâinea pe care am făcut-o 

Mulțumesc pentru clienți

Mulțumesc pentru prieteni 

{Jurnal de recunoștință : ziua 18 / 90}

Azi sunt recunoscătoare pentru ploaie
Mulțumesc pentru mesajul mai uman al lui Marcel Vela în ce privește acordul MAI cu Patriarhia referitor la acțiunile prilejuite de sărbătorile de Paști. Am apreciat.
Mulțumesc pentru zilele astea cu Denii.

{Jurnal de recunoștință: ziua 17 / 90} - Săptămâna Mare

Mulțumesc pentru această zi, pentru faptul că e senin.
Mulțumesc pentru Denii
Mulțumesc pentru retragerea din online

{Jurnal de recunoștință: ziua 16 /90} - de Florii

Azi mulțumesc pentru Apostolul zilei:

"Fraţilor, bucuraţi-vă pururea întru Domnul. 
Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! 
Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. 
Domnul este aproape. 
Nu vă împovăraţi cu nicio grijă, 
ci, întru toate, 
prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, 
cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. 
Şi pacea lui Dumnezeu, 
care covârşeşte toată mintea, 
să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. 
Mai departe, fraţilor, 
câte sunt adevărate, 
câte sunt de cinste, 
câte sunt drepte, 
câte sunt curate, 
câte sunt vrednice de iubit, 
câte sunt cu nume bun, 
orice virtute şi 
orice laudă, 
la acestea să vă fie gândul. 
Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, 
şi Dumnezeul păcii va fi cu voi." (Filipeni 4, 4-9)

{Jurnal de recunoștință: ziua 15 / 90} - durere

Azi mulțumesc pentru durerea pe care am simțit-o văzând cum se jefuiesc pădurile, profitându-se de starea de confuzie din această perioadă. La sesizarea Avocatului Poporului, ce a putut declara ministrul mediului, Costel Alexe, cu privire la faptul că ar trebui interzisă defrișarea padurilor, a fost că "măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgență nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie" (sursa). 
Ce să mai spun? "Când cei fără de lege domnesc se înmulţesc răutăţile..." (Pilde 29, 16)
Nu e de ajuns că ne-am bulversat cu totul ca țară! Profităm să ne mai automultilăm un pic! Oare ce blestem e asupra noastră să avem atâta ură față de noi înșine?!? Doamne, iartă-mă și iartă-ne!

{Jurnal de recunoștință : ziua 14 / 90} - spleen și 12 pași

Mulțumesc pentru ... o stare de spleen. Absurdul situației. Pe de o parte carantină, de alta, oamenii pleacă în turmă în Germania, fără să-i oprească nimeni, taie copacii, avertizează cu privire la foametea care va urma, se acuză de incompetență... Ești expert dacă dai previziuni sumbre. De ca și cum chiar ar ști cineva (și da, chiar ar putea veni unii și alții să demonstreze cu cifre!).

La capătul celălalt, păstrarea optimismului, a credinței, a nădejdii că lucrurile vor ajunge la un capăt și va fi bine.  Românii își vor aduce aminte ce au învățat prin cele străinătățuri și se vor pune pe reconstruit țara, se vor întoarce la pământuri, se va revigora producția, morții noștri se vor odihni în sfârșit cu pace, că nu și-au dat sângele în zadar. Iona reloaded.

Imagini frumoase, gânduri de încurajare, îndemnuri la introspecție, la sondat după resurse interioare. Suntem cam seci. Circula un filmuleț la un moment dat, în care o tipă instructor de gimnastică ține o ședință de mișcare online, iar paralel rulează filmul unuia care stă în pat mâncând unt de arahide, dând din cap pe ritmul mișcării și executând mimica sugerată. Cam așa suntem și noi cu mimetismul optimismului și al profunzimii. Sărim din mesaj inspirațional în mesaj inspirațional, din insight în insight, luăm apoi doza de informație „reală” și suntem „bine”. 

Între ele, fiecare e expert în țarcul lui. „Doamnă, eu îi văd pe oameni ieșind afară! Nu mai pot sta în casă. Îi vedeam azi, pe bancă, la noi în cartier. E periculos, știu că e periculos, dar ce să faci, în casă nu poți să stai!” îmi zice serios dl. X, omul care mă ajută la grădină.

Căutăm să salvăm omenirea dacă nu „în linia întâi”, în spitalele atinse de haos, măcar în cămăruța noastră, în spiritualitatea noastră, de care aplecare ar fi ea, căutând să fim, fiecare dintre noi, cel care plusează în talgerul masei critice care va înclina balanța spre ieșirea victorioasă, - poate spiritualizată - din situație.

Așteptăm să treacă, într-o stare de năucire colectivă.

În seara asta mi-am adus aminte de metoda celor 12 pași de la Alcoolici Anonimi. Mai exact, de pașii de la codependență (persoane care au crescut lângă cu sau trăiesc cu dependenți) care se lucrează la grupurile de Coda. Nu știu de ce, mi se par adecvați momentului. În codependență, lucrarea cel puțin a primilor trei pași este vitală pentru că te ajută realmente să-ți recuperezi viața și să dobândești seninătatea. Dacă primești pasul 1, deja ești pe calea vindecării. Iată cum ar suna, aplicat la situația actuală:

Pasul 1: “Am admis că suntem neputincioşi în fața situației şi că nu mai suntem stăpâni pe viaţa noastră.” (Sună familiar?!?!)
Pasul 2: “Am ajuns la credinţa că o Putere Superioarã* ne poate reda sănătatea mentală.”
Pasul 3: “Am hotărât să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.”


Închei cu rugăciunea pentru seninătate, elementul central al acestei metode, pentru care mulțumesc.

Doamne, dă-mi seninătatea
să accept ceea ce nu pot schimba,
curajul să schimb ceea ce pot
şi înţelepciunea să le deosebesc.
Fie voia Ta şi nu a mea. Amin
_____________________________________

(*) Metoda celor 12 pași este o lucrare spirituală, adresată persoanelor independent de apartența lor religioasă. Am preferat să las denumirea de „Putere Superioară”, așa cum e precizat în ghid

Dacă doriți mai multe informații sau chiar să lucrați la pași, aici găsiți îndrumări. (Firește, alcoolismul poate fi înlocuit cu orice altă dependență)

{Jurnal de recunoștință : ziua 13 / 90} - viață

Azi mulțumesc pentru grădină . Zilele astea am petrecut mult afară ,primenind grădina. Aer și frumusețe.
Mulțumesc pentru somn. Să nu poți dormi e unul dintre cele mai grele teste.
Mulțumesc pentru viață. Mă bucur de ea și o savurez, în ciuda celor ce se întâmplă.

{Jurnal de recunoștință : ziua 12 /90} - rânduială

Azi mulțumesc pentru rânduială. Vorbeam despre ea aseară, la întâlnirea cu grupa de tineri. În perioada aceasta, când mulți lucrează de acasă, ne putem confrunta cu procrastinarea. Sau, vedem că ne propuneam să facem o mulțime de lucruri (vorba aceea, avem timp! 😉), dar pe puține le ducem la capăt.
Putem în această perioadă să ne dăm seama cât de mult suntem "stăpâni pe sine". Când toate activitățile se desfășoară după un program prestabilit: serviciu - școală - casă - biserică, aproape nu știi că respecți o rânduială. Le faci pe toate cum vin, cum sunt programate. Te precipiți să intri în program. Acum însă, în contextul în care lipsește cel care stabilește ordinea, lipsește programul impus, mulți dintre noi nu știm să ne ordonăm. Și ne întâlnim cu realitatea că lucrurile nu se fac dacă nu le facem si nu trage nimeni de noi sau nu ne împinge nimeni de la spate. Iată deci un beneficiu al acestei perioade, pentru care eu mulțumesc: asumarea rânduielii (dacă vrem!).
Mi-am adus aminte, à propos de asta, de o poveste pe care o citeam în copilarie: "Porcul cel fermecat". Este vorba despre cele trei fete de împărat ce rămân singure acasă (în autoizolare 😉), în vreme ce tatăl lor pleacă la război. Și... ce credeți că fac fetele după ce acesta a plecat? După o perioadă (O săptămână? Două?), "neștiind ce să se facă de mâhnire și de urât", fetele își stabilesc... o rânduială. Iată și fragmentul, că e drăguț. Să ne amintim de copilărie

"...Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele.

Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi cheile din mâna împăratului.

Nu se știa ce să se facă, de mâhnire și de urât, fetele, când se văzură singure. Apoi, ca să le treacă de urât, hotărâră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească și o parte să se plimbe prin grădină. Așa făcură și le mergea bine..."

Mulțumesc pentru povești, pentru felul simplu în care transmit înțelepciunea. Și o carte care le interpretează genial, pe care o recomand, "Femei care aleargă cu lupii"

Mulțumesc pentru familie.

{Jurnal de mulțumire : ziua 11 / 90} - chemare

Mulțumesc pentru chemare și pentru faptul că văd că nu "mă potrivesc" cu toată lumea.
Mulțumesc pentru libertate.
Mulțumesc pentru perspectiva asta de care mă bucur.  Când eram adolescentă îmi doream să îi învăț pe oameni să acceseze bucuria. Nu știam ce înseamnă, știam doar că e ceva în mine, valoros pentru ceilalți. Însă nu toată lumea poate duce bucuria. Mi-a fost greu să învăț asta. Acum apreciez. Este un fel de sortare care se face. Pentru care, acum, sunt foarte recunoscătoare.

{Jurnal de recunoștință : Ziua 9 / 90} - psihologie abisală

Azi mulțumesc pentru o altă carte: „Funcția religioasă a psihicului”, o carte de psihologie abisală a lui Lionel Corbett, care propune un model de psihoterapie religioasă pornind de la teoria psihanalitică a lui Jung. Sunt prea obosită să scriu despre asta, dar m-a prins. Dacă e să mulțumesc sincer pentru această perioadă de restrângere a activității, logoterapia lui Frankl și această psihoterapie religioasă sunt niște achiziții pe care le voi folosi cu toată deschiderea în activitatea mea.
Mulțumesc, pentru reîntoarcerea la acest timp de lectură „la alegere”... e ceva vreme de când m-am axat doar pe bibliografia recomandată. Și văd că alegerea mea e în această fâșie aflată între spirit și psihic, între suflet și duh, acest ascuțiș inefabil.
Mulțumesc pentru lectura Apostolului zilei.
Și anemona mea, parcă mai frumoasă!

{Jurnal de recunoștință : Ziua 8 / 90} - nădejde

Azi mulțumesc pentru nădejde. Darul Domnului. Când lucrurile par că merg din rău în mai rău, a rămâne ancorat în credință este masca de oxigen care te ajută să mergi mai departe. Mi-a venit în minte în seara aceasta imaginea lui Ulise. Pornind în călătoria pe mare (descrisă de către Homer în Odiseea), Ulise știe că vor fi ademeniți de sirene. Pentru a putea depăși această ispită,  poruncește ca el să fie legat de catarg, în vreme ce însoțitorii săi își vor fi acoperit urechile cu ceară. S-a folosit această metaforă și pentru lucrarea duhovnicească. Mi-a venit gândul că în aceste vremuri parcă mai mult avem nevoie să ne acoperim urechile pentru a nu auzi cântecul ispititor al sirenelor (informații care ne copleșesc, ne destabilizează și au ca efect principal tocmai pierderea nădejdii, a credinței și a dragostei în final), ca să putem răzbate cu sufletul nerănit, strâns legat de Hristos cu funia rezistentă a nădejdii.

"Ulysses and the Sirens" (1909) - Herbert James Draper

Mulțumesc pentru primăvară. Pentru faptul că am mai transplantat niște primule foarte viu colorate.
Mulțumesc pentru sora mea.