Toți avem datoria ascultării de poruncile lui Dumnezeu

Ascultarea este numai pentru monahi, în mânăstiri, unde toată viața este rânduită în numele lui Dumnezeu și în vederea slujirii Liturghiei. Nu poți aștepta ascultare de la oamenii care trăiesc în lume. Acolo există alte reguli. Dar toți avem datoria ascultării de poruncile lui Dumnezeu. Trebuie să vă cinstiți soția și soția trebuie să vă cinstească, la rândul ei. Trebuie să fiți deschiși și sinceri, neținând nimic tăinuit unul față de celălalt; și puteți să vă luați la întrecere: cine va face mai mult voia celuilalt. Atunci viața e minunată. În ceea ce privește copiii, eu nu cred că prin cuvinte se învață sau primesc ei duhul lui Dumnezeu. Am să vă spun o întâmplare. Știu un preot care are trei fii. Niciodată nu le-a ținut "predici" și toți sunt în Biserică acum, unul dintre ei este chiar cleric. Iată cum făcea acest preot: aștepta până se duceau toți la culcare și după ce adormeau, mergea, îngenunchea lângă patul lor și se ruga o vreme și astfel, duhul rugăciunii tatălui se împărtășea fiilor săi. Niciodată nu le-a ținut lecții, ci vorbea cu Dumnezeu și Dumnezeu grăia inimilor lor. Acum unul dintre ei este diacon și ceilalți doi sunt cântăreți în parohia lui. Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru. Însă când vrem să-i ajutăm pe oameni, de multe ori aduce mai multă roadă dacă vorbim cu Dumnezeu și Îl lăsăm pe El să găsească o cale de a grăi inimii lor.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 174)

Despre smerenie

 "Întotdeauna ai cerut ca Dumnezeu să-ţi dăruiască smerenie.

 Însă nu Dumnezeu dă acest dar.

Dumnezeu este gata să-l ajute pe om să dobândească smerenia şi binele în toate, însă trebuie ca şi omul să se îngrijească de acest lucru. 

Sfinţii Părinţi spun: „Dai sânge şi primeşti duh“. 

Aceasta înseamnă: osteneşte-te până la vărsarea sângelui – şi vei dobândi darul duhovnicesc. 

Tu cauţi şi ceri daruri duhovniceşti, însă îţi pare rău de vărsarea sângelui; 

ţie îţi place ca nimeni să nu te sâcâie sau să te neliniştească.

Dar printr-o viaţă liniştită cum se poate să obţii smerenie?

Smerenia constă în faptul că omul se vede pe sine cel mai rău dintre toţi – nu numai dintre oameni, ci şi dintre animalele necuvântătoare şi chiar dintre duhurile rele. 

Când oamenii se tulbură, iar tu vezi că nu rabzi şi te mânii pe ei, atunci să te consideri, cu siguranţă, cea mai rea. 

Când îi judeci şi îi bănuieşti pe ceilalţi, din nou să te consideri, vrând-nevrând, cea mai rea. 

sursa imagine

Dacă vei plânge pentru răutatea ta 

şi te vei mustra pentru nedreptate 

şi dacă te vei căi sincer înaintea lui Dumnezeu şi a părintelui duhovnicesc, 

atunci vei fi deja pe calea smereniei. 

Acum ni se pare că e rău ceea ce e dureros, tulburător şi neplăcut. Este adevărat, însă este folositor pentru suflet. Îţi spun, de asemenea, ni se pare că sunt nefolositoare pentru suflet. 

Dar toate acestea ţi se întâmplă pentru că nu înţelegi viaţa duhovnicească."

(din Scrisorile Cuviosului Ambrozie de la Optina)

Despre rugaciune

"Inainte de a ne ruga... e de neaparata trebuinta sa depunem pe Crucea lui Hristos tot ceea ce nu merge in noi si in jurul nostru: grijile, problemele, poverile noastre, de orice fel ar fi ele: 'Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi' (Matei 12,28), altfel e imposibil sa ne rugam pentru ca grija e primul nostru vrajmas; ea ne poate cuceri cu totul constiinta facand-o impermeabila la Dumnezeu; grijile acestei lumi sunt 'spinii' care 'inabusa' rugaciunea si o fac 'neroditoare' (Matei 13, 22).
Ce paradox: sa vrei sa te rogi Tatalui Celui Preamilostiv fara sa ai incredere in El si agatandu-te in continuare de problemele tale! Dar ceea ce inchide cel mai mult inima omului este lipsa iertarii. E in zadar chiar si sa incepem rugaciunea daca n-am iertat toate 'din toata inima noastra'[...]
E nevoie sa-i iertam pe toti, de aproape si de departe, care ne-au ranit de-a lungul intregii noastre vieti, constient sau inconstient, indiferent de importanta faptelor de care ne plangem. " (Alphonse si Rachel Goettmann, "Rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii", traducere Maica Siluana Vlad)