Cand s-a aflat alaturi de noi,
El s-a uitat la noi si la lumea noastra cu ochi mirati,
caci ochii Lui nu erau acoperiti de valul anilor
si tot ce vedea ii era limpede in lumina tineretii Lui.
Cu toate ca stia prea bine adancimea frumusetii,
El s-a lasat mereu surprins de pacea si maretia acesteia;
si tot El a stat dinaintea pamantului
asa cum primul om a stat dinaintea primei zile.
Noi, cei ale caror simturi au fost intunecate,
privim in plina zi si, cu toate acestea, tot nu vedem.
Ducem mana palnie la urechi, dar nu auzim nimic;
si ne intindem bratele in fata, dar nu atingem nimic.
Desi ardem toata tamaia Arabiei,
mergem pe drumul nostru si nu mirosim nimic.
Nu vedem plugarul care se intoarce de pe camp la caderea serii;
nici nu auzim fluierul pastorului candisi duce turma la stana,
nici nu ne intindem bratele ca sa atingem pusul soarelui;
iar narile noastre nu mai tanjesc dupa parfumul trandafirilor din Saron.
Nu, noi nu-i cinstim pe regii fara imparatii;
nici nu auzim sunetul harpelor
decat atunci cand strunele lor sunt ciupite de degete;
si nici nu vedem copilul care se joaca in livada noastra de maslini,
socotindu-l un maslin tanar.
Iar toate cuvintele trebuie sa se ridice de pe buze de carne,
caci altfel ne vedem unii pe altii muti si surzi.
In adevar, multi privesc, dar putini vad
si multi asculta dar nu aud;
mancam si bem, dar fara a gusta.
Si aici se afla deosebirea Iisus din Nazaret si noi.
Simturile Lui s-au improspatat mereu,
iar pentru El lumea a fost tot timpul noua.
Pentru el, baiguiala unui copilas nu a fost decat tipatul lumii intregi,
in vreme ce pentru noi,
el a ramas doar o baiguiala fara noima.
Pentru El, radacina unei branduse era dorul de Dumnezeu,
in vreme ce pentru noi
ea ramane doar o radacina oarecare.
