Un leu a fost prins şi dus într-o grădină zoologică. Spre uimirea lui, el a găsit aici alţi lei, care trăiseră întreaga viaţă în captivitate, căci s-au născut în grădina zoologică. În scurt timp, el s-a familiarizat cu viaţa socială a leilor din captivitate, care erau împărţiţi în grupuri. Un astfel de grup era alcătuit din lei cărora le plăcea să socializeze. Un altul era preocupat de showbiz. Altul îşi stabilise obiective culturale, urmărind să păstreze obiceiurile, tradiţiile şi istoria perioadei când leii erau liberi. Mai existau şi câteva grupuri religioase, alcătuite din lei care cântau despre o junglă viitoare în care nu vor mai exista zăbrele. Un alt grup era alcătuit din lei cu preocupări literare şi artistice. În sfârşit, exista şi un grup de lei revoluţionari, care nu făceau altceva decât să comploteze împotriva celor care îi ţineau în captivitate sau împotriva altor grupuri de lei. Din când în când izbucnea câte o revoluţie. Grupurile se băteau între ele şi se anihilau reciproc, sau ucideau gărzile, care erau apoi înlocuite de alte gărzi.
Continuând să privească în jur, noul venit a remarcat un leu izolat, care era tot timpul adâncit în gândurile sale. El nu aparţinea niciunui grup şi se ţinea departe de ceilalţi. Era un spectacol ciudat, căci toată lumea părea să îl admire, dar şi să îl deteste în acelaşi timp, întrucât prezenţa lui trezea simultan teama şi îndoiala legată de sine. El i-a spus noului venit:
- Nu te alătura niciunuia dintre grupuri. Aceşti sărmani nebuni sunt preocupaţi de tot ce poate fi imaginat, numai de ceea ce este esenţial nu.
- Şi ce anume este esenţial? l-a întrebat curios noul venit.
- Să studieze natura zăbrelelor.
Nimic, dar absolut nimic altceva nu contează! (Anthony de Mello, Rugăciunea Broaştei)
