”Aşa cum în fiecare zi mâncăm pâine şi bem
apă, dar mâine trupul viu vrea să mănânce şi să bea iarăşi, aşa
şi aducerea-aminte de binefacerile lui Dumnezeu nu oboseşte niciodată
sufletul, ci îl face să se gândească încă mai mult la Dumnezeu. Sau
încă: cu cât pui mai multe lemne pe foc, cu atât mai multă dogoare dă;
aşa şi cu Dumnezeu: cu cât te gândeşti mai mult la El, cu atât mai mare
se face dogoarea iubirii şi râvnei pentru El.
Dacă ar şti oamenii ce e iubirea
Domnului, ar alerga grămadă spre Hristos, şi El i-ar încălzi pe toţi cu
harul Lui. Milostivirea Lui e negrăită. Din iubirea lui Dumnezeu
sufletul uită pământul.
Domnul iubeşte mult păcătosul ce se pocăieşte şi îl strânge cu drag la pieptul Său:„Unde ai fost, copilul Meu? De multă vreme te aştept”.” - Sf. Siluan Athonitul
