12 atitudini sfințitoare pentru o soție: ”să fie cumpătate...”

Luna Ianuarie a anului 2014 este dedicată, după cum spuneam aici, observării trăsăturilor întâlnite în Epistola către Tit a Sf. Ap. Pavel în ce privește atitudinea soției față de soț:

”să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu” (Tit 2, 5)

Cumpătarea e o calitate de dorit pentru oricine. Pentru că o viață cumpătată înseamnă o viață simplă, în care fiecare lucru are locul său și timpul său. Practic, cumpătarea este o premisă a fericirii. Omul cumpătat se bucură de ceea ce are, prețuiește fiecare zi ca dar de la Dumnezeu în care el toate le face spre slava Lui.
O femeie cumpătată este înțeleaptă. În imprevizibilul vieții, ea are o perspectivă intențională. Își cunoaște scopul și rostul pe acest pământ și trăiește în consecință.
Într-o familie creștin-ortodoxă, ca femeie și stăpână a casei, pot exista scăpări între două extreme. Extrema ”Martei” și extrema ”Mariei” (Luca 10, 38-42)
Gestionarea casei este fără îndoială foarte importantă. Dar dacă, la fel ca Marta, uităm de Dumnezeu și nu ne gândim la prezența Lui, atunci ratăm un lucru foarte important, deși am putea zice că facem un lucru bun, care ni s-a cerut, iată, prin Scriptură.
Dar există și ispita de a cădea în extrema Mariei, cum spuneam mai sus. Deși poate nu e corectă exprimarea, întrucât, cum vedem în Evanghelie, Maria ”partea cea bună și-a ales” și o abordare corectă, în Duh, a atitudinii Mariei nu ne va împinge spre neglijarea îndatoririlor casnice. Totuși, mă voi referi aici la o perspectivă greșită care poate face o tânără soție, ori o soție mai în vârstă dar care ajunge la credință mai târziu, să ajungă să considere treburile casnice mai puțin importante.
(Mai ales dacă a primit în familia de origine o ideea că treburile casnice sunt înjositoare sau o corvoadă pe care femeia o duce ca pe o pedeapsă.) Această soție, interpretând greșit lauda Mântuitorului față de Maria, își va umple tot timpul cu lecturi, canoane și alte ocupații ”duhovnicești” în detrimentul sarcinilor casnice.

Sf. Teofan Zăvorâtul îndeamnă femeile căsătorite:

”Sunteţi soţie, sunteţi mamă, sunteţi stăpână a casei. Toate îndatoririle soţiei, mamei, stăpânei casei sunt înfăţişate în scrierile sfinţilor Apostoli. Cercetaţi-le si apucaţi-vă să le împliniţi cu conştiinciozitate, fiindcă este îndoielnic că mântuirea se poate rândui fără împlinirea îndatoririlor pe care ni le impun poziţia socială şi ocupaţia noastră. Acestea sunt de la Dumnezeu şi se pot întoarce ori spre
plăcerea Lui, dacă sunt împlinite cu credincioşie, ori spre jignirea Lui, de nu sunt împlinite. Sunteţi soţie, mamă, stăpână a casei, în datoriile legate de aceasta stă mântuirea Dumneavoastră.”

Iar Sf. Ioan Gură de Aur spune că:

”atunci când cele pământești (materiale) sunt bine întocmite, şi cele duhovniceşti vor merge bine; altfel, şi acelea se vor vătăma. Căci femeia gospodină va fi şi iconoamă. O asemenea femeie nu se va ocupa nici cu desfătările, nici cu ieşirile de-acasă, fără nici un rost, şi nici cu altceva de acest fel.”

Am învățat de la femeile din copilăria mea că într-o casă treburile casnice nu se termină niciodată. O gospodină întotdeauna găsește câte ceva de făcut. Am ajuns la propria casă, cu propria familie și pot da mărturie că așa este. Și totuși, având acest lucru în minte, pot spune că într-o casă bine gestionată o femeie poate avea timp pentru toate.

Și ca să nu lungesc vorba, cum va reuși o femeie să îndeplinească toate acestea?
Simplu: urmând trei pași.
Mai întâi, să observe că oricât se chinuie, nu reușește să fie femeia care își dorește să fie, de dragul lui Dumnezeu și al soțului.
Apoi, să creadă că Domnul o poate ajuta în acestea.
În cele din urmă, să-L cheme pe El și să se lase în voia Lui în plinirea a toate.

Când o femeie vrea să le facă singură pe toate, ușor poate ajunge la deznădejde. Dar, chemându-L pe Domnul la tot pasul, Acesta vine cu puterea Lui și ne împlinește și rugăciunea și lucrarea în gospodărie. Sf. Pavel spune:

”harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne pe noi ... să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; și să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus” (Tit 2, 11-13)

În gospodărie, acest cuvânt, ”toate”, despre care vorbeam mai sus, nu va mai cuprinde întreaga listă de treburi gospodărești care să fie eventual făcute și deodată, spre crisparea și deznădejdea unei femei, în vederea atingerii unei perfecțiuni neomenești.

Cumpătarea se referă și la gestionarea timpului acordat activităților. O soție cumpătată își va face în așa fel programul încât viața sa să poată fi trăită eficient în toate rolurile pe care le are ca femeie, fiică a lui Dumnezeu, soție, mamă, prietenă, fiică, angajată, enoriașă a unei parohii etc.
Cumpătarea se referă la înțelegerea față de sine și față de cei din jur, de limitele fiecăruia.
Cumpătarea se referă la atenția pe care o acordă o femeie, pe rând, ei înseși, celorlalți și, bineînțeles, fiecărui lucru pe care îl face. Câte unul o dată.
Cumpătarea se referă la recunoștința pentru fiecare clipă, pentru fiecare lucru pe care pune mâna, pentru tot ceea ce o înconjoară.
Și nu mai e ea cea care va face, ci harul Lui, care, pogorându-se, aduce pacea și luminarea, încrederea și bucuria de a fi cu El, în El, în toate lucrurile vieții.
Vă doresc seninătate în Domnul