sfarsit de toamna

Daruri ale Domnului, in acest loc binecuvantat.
In Pirinei, toamna isi leapada frunzele aurii de la zi la zi.

Ultimele scaparari rosietice pe care le-am prins azi.

Mai la vale de Aneto, un curcubeu uimitor si surprinzator.

Barajul Llauset incepe sa capete aspect hibernal.

La Baqueíra, partia se pregateste deja de sezon.

Slava Tie, Doamne, pentru minunata lumea Ta pe care ne-ai daruit-o sa ne bucuram de ea si sa Te vedem pe Tine!

Pirineii intr-o buna dimineata

De ceva vreme, Domnul ne-a adus in muntii Pirinei. 

Locul in care suntem este mirific si inspirator.

Dumnezeu lucreaza in cele mai uimitoare moduri.

Slava Tie, Doamne, pentru toate cate ne-ai dat noua!

Luna recunoștinței, ziua a 14-a: ”Zwei Katzen” și madlene proustiene

Azi m-am bucurat să fiu în mine.

După o scurtă călătorie într-o zi vânturoasă de toamnă, în care urmăream norii ce realmente alergau  pe cer, făcându-l acum albastru, acum alb (aveam impresia că însuși timpul e dat pe fwd). Un drum în care nu știam la ce să mă opresc mai întâi, la galbenul mestecenilor sau la verdele de pe dealuri. Am ajuns acasă și am căutat o cană în care să-mi pun un ceai cald. Priveam la colecția mea de căni și am stat câteva clipe în fața lor, așteptând ”să simt” pe care să o iau. Pe cea din sticlă, cu flori verzi, ori pe cea din Valencia, ori vreo ceașcă romantică și delicată și dantelată? Mi-au căzut ochii pe o cană cu desen Carola Pabst, pe care o am de multă vreme. ”Zwei Katzen”. Iată-le: 

Cănile mele au fiecare povestea lor, dar azi nu povestea m-a străfulgerat, ci o stare. Un flash-back produs la vederea cănii, asemenea madlenelor lui Proust. Și, odată cu starea, o înțelegere, prilej de recunoștință: sunt unica persoană care a simțit ce am simțit eu în legătură cu acea cană atunci, în trecut și acum. Și de la asta, recunoștință pentru un dar extraordinar de la Domnul. Acela de a fi în pielea mea, în psihismul meu, în mintea mea, în felul meu de a trăi, de a percepe, de a acorda semnificații, de a mă implica în relații, de a ”citi” oamenii și de a-i simți, în tot ce înseamnă persoana mea. Îmi sunt maxim recunoscătoare pentru felul în care văd lumea.

Cândva m-am întristat pricepând că suntem destul de singuri în unicitatea noastră de percepție. Dar azi am trăit o bucurie enormă realizând că de-a lungul vieții mi-am fost prietenă, văzând și apreciind frumosul ascuns de Dumnezeu în cele mai nebănuite locuri și, mai ales, că am fost cu El de cele mai multe ori în momentele în care făceam asta.

Slavă Ție, Doamne, pentru ziua de azi!

despre 3 luni de recunoștință aici

dimineață de toamnă

În emoție de toamnă, o melodie cu dor de România

gând de după-amiază ploioasă de toamnă

"În fiecare acţiune a ta, chiar şi în cea mai mică mişcare a ta, Dumnezeu să fie centrul. Îndreaptă către Dumnezeu întreaga ta fiinţă. Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, mintea ta va căuta continuu cum să-L mulţumească, cum să-I placă Lui, iar nu cum să placă oamenilor. Aceasta te va ajuta mult să te slobozeşti din lanţurile grele ale dorinţei de a plăcea oamenilor, care îţi este o piedică pentru viaţa mai înaltă. Iar când te vei bucura că ai scăzut în ochii oamenilor, atunci vei fi îndulcită lăuntric de Dulcele Iisus". (Sf. Paisie Aghioritul )

Misty morning

Ce mult îmi plac diminețile cețoase de toamnă! De fapt, îmi plac toate diminețile!

Și uneori pot pleca la drum, să mă bucur de ele în pădure. Azi, ploaia se pogora discret ca o părere, mângâind crengile dezgolite ale copacilor.

La mănăstirea Dobrovăț, clopotele îmbiau la slujbă.

”Binecuvintează-ne, Doamne, și binecuvintează zorii acestei zile”

Fotografiile lunii noiembrie

Am întârziat cu mozaicul lunii. Noiembrie din acest an a fost o lună absolut încântătoare.
Pentru mine, vremea mohorâtă - cea care nu e nici cu soare, nici cu zăpadă, în care nu știi dacă va ploua vreodată, pentru că parcă stă s-o facă dar nu se îndură, sau pur și simplu începi să te întrebi dacă are și sfârșit - ei bine, vremea asta îmi pare o binecuvântare extraordinară și aș savura-o la nesfârșit.
Am primit sugestii că aș putea să mă mut în Italia pentru că acolo cam așa ține toată iarna.
Da, îmi place vremea aceea de plumb bacovian, doar că la mine n-are nicio legătură cu spleen-ul.
Dimpotrivă, vremea asta mă energizează, o simt ca pe un fundal de teatru pe scena căruia viața mea își desfășoară dansul.
Cumva, vremea asta e într-un fel ca durerea... în durere, poți simți mai bine mângâierea Domnului, bucuria de la El; la fel, pe vremea asta se vede mai bine... lumina.

Mozaicul lunii octombrie

Îmi place teribil de mult ideea unui mozaic fotografic al lunii.
În octombrie 2013 ne-am bucurat de o toamnă caldă și extraordinar de frumoasă aici, pe meleaguri ieșene.
Am urmărit în curte, cu recunoștință, ca în fiecare an, colorarea arțarului japonez în cele mai frumoase culori.
Am urmărit în plimbări îngălbenirea frunzelor, galbenul intens pe cerul albastru.
Lecturi întârziate pe pământ, în lună cu ”r” (în copilărie știam că nu se așază pe pământ în lunile cu ”r” în ele)
Apusuri minunate, văzând chiar Ceahlăul.
Mulțime de oameni în jurul sfintei Parascheva și în tot orașul.
Slavă Ție, Doamne, pentru binecuvântările Tale!
Miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta și ajută-ne să păstrăm puritatea naturii așa cum ne-ai încredințat-o Tu, să nu ne predăm egoismului din noi în urmărirea unor interese ale timpului, pierzând din vedere că țara aceasta nu e doar a noastră, ci și a urmașilor noștri.

Mozaicul lunii septembrie

septembrie 2o13

Preiau și eu ideea Irinei de a posta un mozaic al lunii.
Începutul anului bisericesc a avut pentru noi ca borne participarea la Conferințele preoțești de la Durău, sărbătoarea hramului Nașterii Maicii Domnului la parohia noastră,  începutul noului an școlar, începutul unui nou proiect de lucru de mână, aniversarea multor ani de căsnicie.
Toate, invitație la Prezență și Bucurie.
Între aceste borne, viață plină, binecuvântată de Domnul.

Emoţie de toamnă

Emoţii de toamnă, pe versuri de Nichita Stănescu

Caci de-ar aduce toamna fulgii de zapada
Si ar pluti in aer jucausi,
Am alerga voiosi si reci pe strada,
Dar ne-ar fi dor de micii carabusi

Iata acum principiul :
cea mai mare dimensiune din cosmos este
punctul.
Unul nu este mai mare decat altul.
Muntele este un punct
si firul de iarba este tot un punct.

Toamna uda lin copacii mei,
Copaci ai caror frunze cad.
Copaci ai caror umeri grei ,
Se-ntind pe ape, cad.

As vrea sa simt lumina dimprejur
Sa zbor nemarginit spre cer,
A vietii pasari de azur
Sa urce-naltul cat mai sper

Curand se va sfarsi probabil totul
Curand e insa cel mai lung cuvant pe care-l stiu
Caci m-as intoarce lumii
Dar n-am bilet decat de dus
Si-s dus
Faclia arde, dar m-opresc
Si stau, si uit ...
Si obosit mi-e sufletul ce-asteapta
Ziua.

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea intamplarilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor darama mari fringhii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfasurat
inserarile.

Diferite sunt invelisurile :
iarba pentru pamant,
apa pentru pesti,
blana si pielea pentru carne,
tipatul pentru frica,
literele pentru cuvant,
si, la urma, peste tot aerul.

Batran un copac catre frunzele sale.
Un clinchet nocturn auzit catre zi,
Strain de-nceput si de doruri astrale
Amurgul coboara incet printre vii.

sfarsit de septembrie

Azi a fost o zi minunata. Am iesit la soare de pe la 15 si ne-am intors in casa la 20. Am pornit intr-o plimbare prelungita, caci nu stim cata vreme ne mai putem bucura de vremea asta asa frumoasa.
Calatoria noastra a inceput la Rapa Galbena. Felul cum e aranjat locul, da un aer foarte medieval acestei parti a Iasului, foarte elegant... ceea ce e placut sa simti.

Am urcat copoul facand prima halta in parculetul din Puskin, o zona cu camine studentesti. Caldura si soarele de afara le imbiau pe vrabiute la un dus.

Am urcat incetisor Copoul, ajungand in parc. Toamna, cam la inceput: totul verde, ici si colo cate o frunza galbena.

Fetele i-au dat binete lui Octav Bancila, caci el e patronul liceului la care invata.

Am cercetat inima unui copac...



Si am iesit din parc , in urcusul nostru spre gradina botanica.
Am vizitat si serele, si, "ei azi tot am facut ceva: am vazut bananute verzi in copaci" (concluzia mezinei)

Ne-am distrat cu veveritele
am mirosit ultimii trandafiri si ne-am amuzat de catelul din spatele celor doi :)A fost o zi foarte reusita si cu adevarat reconfortanta. Ajunsi acasa, pe la 20, dupa o pizza in mall, fetele nici nu mai stiu cand s-au bagat in pat. Erau in transa. Cea mica a uitat de pretentiile de a ma baga in pat langa ea, pana adoarme. Dar si eu sunt rupta, desi, nu s-ar spune dupa ora la care sunt pe net. Inca savurez momentul :)