{O carte pe lună} 10. Ascultă-mă ca să te ascult

Ne aflăm în luna a 10-a a anului. A 10-a carte pe care v-o recomand este Ascultă-mă ca să te ascult, a lui Michael P. Nichols. Tot o carte cu exerciții, în care autorul, profesor de psihologie la colegiul William & Mary, terapeut și orator de succes, pornește de la dorința omului de a fi înțeles și explică de ce ascultatul este atât de important, cum ne modelează și ne unește ascultatul unii cu ceilalți, care sunt lucrurile care întrerup comunicarea. În continuare, ne sunt prezentate motivele reale pentru care unii oameni nu ascultă, lipsa capacității de amânare a împlinirii propriilor nevoi, presupunerile ascunse, ori emoțiile care ne fac defensivi. În continuare, autorul arată cum să fim empatici, cum să fim cu adevărat atenți la nevoile interlocutorilor și cum să dezactivăm reactivitatea emoțională. În cele din urmă, câteva capitole despre ascultarea în diferite contexte: parteneri intimi, familia, copii și adolescenții, prietenii și colegii.
Cu siguranță, nu pot reda aici toate lucrurile importante cuprinse în 450 de pagini.

Photo by rawpixel on Unsplash

Așa încât mă opresc la ascultarea între partenerii intimi. Autorul spune că multe cupluri își văd problemele ca fiind mai grave decât sunt. Adevărata tragedie provocată de această situație dramatică este că abilitatea noastră de a vedea ceea ce se întâmplă este compromisă. Ne concentrăm asupra lucrurilor neplăcute pe care le face partenerul nostru și ne vedem problemele ca fiind inevitabile.
Atunci când totul este spus și făcut, căsătoria și faimoasele ei complicații pot fi clarificate concentrându-ne pe un lucru: tiparul de bază al interacțiunii dintre două persoane. Începe de la lucrurile dureroase pe care le face partenerul tău - evitarea sau egoismul sau instabilitatea - dar apoi întreabă-te: Care este jumătatea complementară a acestui tipar?

Plângere	Completare
Nu vorbește cu mine	Nu îi place felul în care asculți
Nu este foarte afectuoasă	Are resentimente nedestăinuite
Este egoist	Crede că ești egoistă
Nu mă întreabă niciodată ce fel de zi am avut	Nu îl întrebi niciodată ce fel de zi a avut

Cealaltă jumătate a ecuației - partea ta - nu trebuie să fie ceva ce faci care să provoace problema. Poate fi doar felul tău de a menține situația.

Ce te deranjează	Ce menține situația
Mă atinge într-un fel care mă deranjează	El se gândește: „Hai să o luăm de la capăt!”
Nu îi arăți cum îți place să fii atinsă	Nu te lasă să ajungi la esența grijilor tale și te face să simți că a înțeles

Luna recunostintei: Jertfa laudei. Multumesc, Doamne, pentru Maica Rafaela

Luna recunostintei, inceputa pe 3 noiembrie, s-a incheiat pe 3 decembrie cu moartea unei prietene tare dragi. Maica Rafaela, pe care am avut bucuria s-o am in viata mea ca pe o sora, cu care am impartasit bucurii si indurerari, calatorii, mici lucruri ”de-ale zilei”, imi impartasea cate o prima floare din gradina, cate o prima zapada, fotografii cu Maica Siluana, de cand mergeau la activitati prin alte orase, alte tari... ceea ce vedea frumos, ceea ce auzea... primul cantec de mierla, primavara.

”va saluta din curte!”

Era atenta la toate lucrurile acestea delicate si ii facea si pe cei din jur atenti, iti aducea mereu aminte sa zambesti, chiar daca nu-ti venea s-o faci intotdeauna. O mica ironie subtila si era destul. Intransigenta, seriozitatea in ce priveste activitatea pe care o desfasura.
O vedeam la fiecare slujba in strana, o auzeam cantand, cu vocea ei inconfundabila si atat de frumoasa.
As vrea sa impartasesc atatea din tot ce am trait cu ea, prin ea, datorita ei.
Primul seminar duhovnicesc de cand s-au mutat maicile in Iasi, in 2008, cu ea ca desavarsit ”asistent” al maicii Siluana.

Miezonopticile anului 2009, din timpul Postului Mare, cand eram de multe ori singurul participant din biserica. Maicile stiau cat de mult imi placea Luminanda si au si inregistrat-o, sa ma bucur de ele si in alte momente. Acum, v-o impartasesc si voua.

Grupurile de artterapie, si de coda, prilej cu care am cunoscut oameni minunati.

O mancare excelenta, cele mai bune chiftele de peste pe care le-am mancat vreodata, stufat, bors de loboda.
Ateliere de comunicare in tabere la Durau, cand ma chema si pe mine s-o ajut, increderea pe care mi-o acorda intotdeauna.
Lungile discutii si mai lungile taceri, cand aveam si noi cate un moment de pauza de la activitatile cu copiii si ne plimbam in jurul manastirii Durau.
Pietre, multe pietre, de toate felurile si marimile.

Cat de multe ar fi de scris... 7 ani petrecuti atat de aproape. 7 ani in care am avut timp si sa ma supar, si sa-mi treaca, si sa-mi cer iertare, 7 ani in care am vazut-o model de smerenie, model de discretie, model de ascultare, model de jertfelnicie, model de iubire de oameni si Dumnezeu.

7 ani in care am trait aproape de ea si pentru care pot multumi Domnului ca a adus-o si in viata mea si ca El insusi a lucrat, prin ea, cu mine.

o plimbare cu surpriza: explozie de magnolii

Iti multumesc, Rafaela! Iti multumesc, Doamne! Multumesc pentru fiecare clipa petrecuta in preajma ei! Multumesc ca pot spune ca nu regret aproape nimic... decat faptul ca poate n-am putut s-o iubesc la fel de mult cat m-a iubit ea.

despre 3 luni de recunoștință aici

Sâmbătă minunată!!!

Sub razele calde ale soarelui, se aud minunate acorduri de Bach interpretate de un student de la Conservator. Vântul aduce miresme de coronița miresii și liliac. Domnul rămâne bucuria mea.

Frumoasa noastră lume...

Primăvară frumoasă tuturor!

Femeia canaaneeancă, vameşul şi fariseul

Din nou, predici restante:

02 17 2013 vindecarea fiicei canaaneencei pr Constantin Sturzu from Cristina Sturzu on Vimeo.

02 24 2013 pr Constantin Sturzu vames fariseu inceput triod from Cristina Sturzu on Vimeo.

"Luminează-mi sufletul şi lumina de simţit, căci curat pre Dumnezeu văzând, să-L vestesc la toţi..."

" Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică şi Fecioară, ce în tine s-a săvârşit. În mâini ţine Simeon bătrânul, îmbrăţişat, pe al legii Făcător şi Stăpânul tuturor. Veniţi, pre Hristos vedeţi, pe al tuturor Stăpân, pe Care astăzi Simeon îl şi poartă în locaş. Trăind încă Simeon până pre Hristos văzu, către Dânsul a strigat: slobozeşte-mă acum. Luminează-mi sufletul şi lumina de simţit, căci curat pre Dumnezeu văzând, să-L vestesc la toţi. Pre Acel de slugi de Sus, cu cutremur ascultat, astăzi însă Simeon în mâini L-a îmbrăţişat... "

Serile Talpalari, 11 decembrie 1012 - rezumatul anului

11 dec 2012 ST maica Siluana Vlad, pr Constantin Sturzu from Cristina Sturzu on Vimeo.

Parintele duhovnic atunci cand terminam spovedania prin dezlegarea de pacate imi arata ca sunt iubita de Dumnezeu. Atunci ma simt eliberata de cineva, de ceva. Important e sa facem diferenta intre eu cea care pacatuiesc si pacatul meu. Ca sa ne dam seama cum sa ne iubim, pentru mine Biserica a rezistat de atata timp si a instaurat aceste Taine. Atata timp cat eu ma identific cu pacatul meu, eu nu voi constientiza ca sunt iubit. Biserica ma invata ca eu sunt extrem de importanta pentru Dumnezeu. Nu ne iubim atata timp cat indragim pacatul. Prima forta de iubire adevarata este ura pacatului. Iubitul credincios nu este iubitul pacatos. Noi nu suntem tot una cu rautatea din noi.
Avem nevoie sa uram pacatul din noi. Asa voi putea sa ma iubesc pe mine si sa-i iubesc si pe ceilalti.


Putem sa traim anumite stari sufletesti si simultan in duhul nostru sa traim bucurie, rabdare, pace. Asta avem nevoie sa invatam, sa nu uitam ca avem si o dimensiune duhovniceasca si sa nu ne identificam complet cu simtirea. Astfel pot sa spun Multumesc chiar cand nu am recunostinta. Rostirea mea poate sa iasa din injuratura si sa rosteasca cuvintele duhovnicesti si mintea mea sa le dea atentie. Omul cel nou e format prin rostirea rugaciunii si atentie. Asa vine si simtirea lui Dumnezeu.
Autenticitatea noastra e rapita de cel rau, de sentimentele noastre, asa ca avem nevoie de exercitiu in a da slava Domnului si sa ne lipim de asta, chiar daca nu simtim recunostinta.


Omul cazut are o portita de scapare la furie. Spunem ... Ma sufoc... Facand si lovind ne descarcam, dar ne ucidem ocazia de vindecare. Eu am nevoie sa spun Doamne, nu pot, ajuta-ma!
Tot ce spune psihologia e cu doua taiusuri. Ne ajuta sa spunem pe nume problemelor, dar apoi e riscul de a-L folosi psihologic pe Dumnezeu, in a trai doar pe orizontala, in a folosi harul lui Dumnezeu pentru a avea succes, pentru a fi puternic si in a-mi hrani egoul.

Sa nu dispretuim rugaciunea nici unui om din lumea asta, indiferent cum s-ar ruga si cum L-ar numi pe Dumnezeu. Dumnezeu va lucra si-L va aduce acasa, pentru ca ortodoxia este firea omului. Ortodoxia este singura religie in care omul e gasit de Dumnezeu.

Diavolul ataca prin ganduri. Pofta nu este demonica, ea e BIO si daca primim ganduri referitoare la pofta ea devine rea, demonica.

A face voia lui Dumnezeu:
1. Doamne habar n-am cum sa fac voia Ta ca la fiecare pas fac voia mea
2. Sa ma dau pe mana unui duhovnic . Dumnezeu nu-mi poate vorbi direct cu mine pentru ca toata atentia mea e centrata pe voia mea.
3. Imi tai voia pentru Dumnezeu, prin parintele duhovnic
4. Taierea voii in relatiile din casa: renunta la ambitia ta, la ultimul cuvant in casa, la dreptatea mea. Nu-mi tai voia la carciuma. Taie-ti voia in fata sefului tau, chiar daca tu crezi ca e mai prost si roaga -te pt el
5. Incepe sa faci poruncile lui Dumnezeu!
6. Doamne, ma incredintez cu toate Tie!

Conferinţele ASCOR Iaşi "Naşterea Domnului în inima omului"

6 dec 2012_Trupul omului - potir al Trupului Domnului - M Siluana Vlad - ASCOR Iaşi from Cristina Sturzu on Vimeo.

Conferinta Maica Siluana

Trupul omului, potir al Trupului Domnului




Ce-o fi fost in capul meu cand am ales aceasta tema?

Glasul inimii mele mi-a spus despre o durere

Inima noastra este locul dupa care tanjeste Domnul ca sa Se odihneasca.

Care este durerea mea?

Domnul iese in fata Sfantului Altar si nimeni nu vine... Domnul pleaca fara ca sa se fi impartasit cineva...

Mergem la Sfanta Liturghie mergem fara a finaliza scopul Liturghiei.

Dar tema este cu referire la mine, cei care ne impartasim. Noi putem sa-L folosim pe Domnul ca pe un Potir care se intoarce inapoi pe Sfanta Masa. Noi nu folosim Duhul Sfant din Sfanta Liturghie. Domnul este acolo, noi nu suntem acolo.

Noi nu stim sa lucram cu aceasta putere data de Domnul.

Nu toti cei care se impartasesc in fiecare zi marturisesc o transformare a fiintei sale.

Ce se intampla cu noi, de ce suntem asa?

Ma duc sa ma impartasesc pentru ca Il doresc pe Domnul.

Dorul acesta e dulce pentru ca nu se termina si este hranitor pentru ca ne scoate dorirea din efemer si ne altoieste viata de zi cu zi pe El.

Arde cu focul fara de materie pacatele mele.

Acest foc arde pacatul si ma lumineaza.

Cand arde pacatul?

Focul care intra in noi este nestins si arde tot timpul. Doar ca nu arde daca nu pun pe foc. El nu ma arde daca eu nu-i dau. Eu n-o sa pot sa ma bucur de cealalta lucrare a focului, adica desfatarea de Domnul, luminare, daca nu fac aceasta prima lucrare. Focul altfel nu face lumina, ci scoate fum.

In fiecare minut al vietii mele eu pun pe focul acesta. El nu vrea sa faca asta fara mine si o face treptat si pe masura ce Il chem.

I-au acest foc ca sa pun la lucrare acest foc. Schimbarea este cand tu ma injuri, eu ce fac: pacat sau nu. Trupul nu va deveni nesimtit la cele care il dor, ci pot sa aleg sa folosesc harul pentru a accepta, binecuvanta.

Cand sunt in durere stau deoparte si integrez durerea pentru a nu cadea in pacat.

In acest caz acest foc imi aminteste ca El este in mine si ma duc acolo cu mintea mea. De obicei noi ne ducem la doctorie, la ce as putea spune.

Ocazia cea mai buna pentru a ne bucura duhovniceste este atunci cand suntem tristi.

Daca in durerea imi duc mintea in inima la El si vorbesc cu El. Bucuria Lui e in inima si nu e chimica, e vibrationala.

Eu ma bucur de amandoua venirile Lui: arde pacatele mele si in acelasi timp ma desfatez de bucuria si iubirea Lui.

Trupul este ecranul sufletului. Eu ca persoana cand stiu ca m-am impartasit pot sa hotarasc ca trupul meu sa ia el initiativa. Eu in loc sa astept veselia venita ce urmare a Impartasaniei, pot sa incep sa dau slava Lui Dumnezeu, fiind atent la ce spun. O mica particica din mine ramane libera si pot sa dau slava Domnului . Dar am nevoie sa incep cu starea pe care o am, Ii arat supararea mea si I-o dau Lui si apoi Ii dau slava.

Ii dau supararea mea ca sa o transforme in Iubirea Lui.

Sf Apostol Pavel in Ep catre Corinteni spune ca cel ce mananca cu nevrednicie isi aduce osanda.

Doar Dumnezeu ne invredniceste sa ne impartasim. Este erezie sa spui ca Nu sunt vrednic. Sa cer vrednicie, adica sa fiu harnic.

Mai spune ca unii se imbolnavesc pentru ca se impartasesc cu nevrednicie.

Cei care s-au impartasit nevrednici, aceea primesc moartea sau boala pentru a nu fi osanditi.

Putem folosim neputinta ca sa ne apropiem de Domnul. Puterea Mea se desavarseste in slabiciune. Acea slabiciune poate fi izvor de pacat sau loc de intalnire cu Domnul. Ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri.

Ramanem cu indemnul sa ne cercetam.

Oglinda in care sa ne privim este Imnul dragostei de la Corinteni 13

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă;
dragostea este binevoitoare,
dragostea nu pizmuieşte,
nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă,
nu caută ale sale,
nu se aprinde de mânie,
nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.

Il rog pe Domnul sa vina in durerea si neputinta noastra si sa transforme in iubirea Lui.

Asa o sa traim bucuria ca nu suntem Potire care nu folosesc Harul Impartasaniei.




Poti sa nu mai faci pacatul indurand durerea care premerge lui. Pacatul e ca un drog care ma ajuta sa nu mai simt acel gol al neputintei si durerii mele. Doar ca prin pacat golul devine si mai mare si voi face pacate din ce in ce mai mari. Inainte a pune mana pe pahar , de a tipa ma rog sa indur durerea si greul chemand pe Domnul in ce simt.

Seminarul Iertării II

Sesiunea 2 - Seminarul iertării
Serile Talpalari, 6 nov 2012
Găsiţi seminarul online aici

 
Seminarul Iertarii ses 2 Maica Siluana Seri Talpalari 6 nov 2012 from Cristina Sturzuon Vimeo.

Seminarul Iertării

Serile Talpalari, Sesiunea 1 la Seminarul Iertării

Serile Talpalari despre moşteniri

Spicuiri din conferinţă

• moştenirea - avere, bogăţie a părinţilor lăsată nouă în scopul de a o folosi pentru viaţa noastră
• până la moartea părinţilor nu ştim ce moştenire avem, de aceea avem nevoie, să ne trezim, să ne deschidem testamentul şi să conştientizăm ce moşteniri avem
• avem două moşteniri: 

1. una dumnezeiască - Chipul lui Dumnezeu din noi

Chipul lui Dumnezeu din noi nu ne lasă să fim fericiţi în starea de dobitoc; avem o anume nelinişte. Diavolul vrea ca noi să ne facem de lucru, să trăim intens (ne îndrăgostim de cine nu trebuie etc.)

Chipul lui Dumnezeu din noi strigă "asta e viaţă?"

Dumnezeu îi oferă omului har să se facă fiu, dacă vrem şi Îi facem loc. Acest har nu-l mai avea omul căzut din rai.

Tot ce doreşte omul e de la Chip, de la dorul de a stăpâni lumea pe care i-a dat-o Dumnezeu încă de la început.

După Botez ne conectăm la Dumnezeu şi primim moştenirea dumnezeiască, pe Sine, cu ale Sale. Dumnezeu vine cu ale Sale în ale mele şi lucrează.

Există mai multe "conturi" în care "se depune" Harul, Sf Duh Care lucrează în noi: dragostea, pacea, răbdarea, îndelungă răbdarea, credinţa, înfrânarea...

2. una de la lume - de la părinţi, strămoşească şi de la lume - de multe ori primim o moştenire de la părinţi şi-L acuzăm pe Dumnezeu pentru ea.

1.  moştenirea de la părinţi: însuşiri fizice şi de temperament (caracterul ni-l formăm noi). Această moştenire e scrisă în subconştient, mai ales până învăţăm să vorbim, apoi devine conştientă.
2. moştenirea de la strămoşi e scrisă în adâncul nostru, în inconştient
3. moştenirea de la lume - contextul socio-cultural: şcoala, cultura, cataclisme, războaie pe care îl înmagazinează părinţii noştri - e mai uşoară, se poate renunţa mai uşor la ea, are rădăcini în subconştient (ex. tensiuni interetnice): e grefată pe o moştenire care are traumele ei.

***

• Noi ne schimbăm, dar frica rămâne şi ne guvernează viaţa. Avem nevoie să hotărâm că "ne-am făcut mari", să ne deschidem testamentele şi să facem ce vrem cu averea.
• Moştenirea e ceva, dar eu sunt cineva: eu o administrez. Şi totuşi, dacă fac "ce-mi vine" cu ea, nu sunt stăpân, ci sunt stăpânit de ea. 
• Atunci când am un comportament reactiv, e nevoie să mă întreb: "ce anume m-a împins să dac asta?" Întrebându-mă, voi descoperi că acea reacţie face parte din moştenire şi să-i spun NU. Să nu mă sperii că "mi-a venit" deoarece moştenirea e înscrisă în celulele mele şi când nu mai sunt atent, voi merge pe acea cale. Retragerea Harului e ca să lucrez liber. Chemarea e să nu mă mai încred în ce simt, ci să cred că sunt chemat să trăiesc chiar dacă nu simt. Dumnezeu ne atrage, nu ne târăşte. Eu fac paşi către el. Eu pot face invers de cum simt! Calea e strâmtă, dar merită! Ne jupuim de vii până se şterge moştenirea din simţire.
• Trauma se transmite şi e scrisă în mine, eu trebuie s-o aduc la Hristos. Durerea jelită se termină, nu se mai transmite. 
• Cu Dumnezeu, pot să refuz păcatele care vin din moştenire. 
• Când ies din păcat (din robie), să iau cu mine în "Israel" şi vasele de aur (competenţe, calităţi) pe care le-am dobândit pe vremea când eram rob, să le folosesc pentru bucurie. Până atunci, ele erau folosite doar de faraon.
• Nu avem niciun merit pentru moştenirea noastră, dar nici vină. Avem însă responsabilitate. Să ne mutăm deci gândul de la vină spre responsabilitate şi viaţa noastră se va schimba, ne vom sfinţi
• Ce am trăit e viziunea noastră. Trăind responsabil, acceptând, vom vedea şi alte aspecte ale persoanei.
• în iad merg diavolii şi păcatele... şi cei care nu se pot lăsa de ele

***

• Lepădarea de părinţi este o desprindere psihică, pentru a-i putea iubi în Hristos. Iubirea sufletească e în dauna persoanei umane, e un ataşament bolnăvicios.
• La iniţiativa omului se creează un om nou. Dumnezeu îmi dă puterea ca în ciuda moştenirilor să devin sfânt. Este doar dureros că am moştenirea asta, nu nedrept. Dumnezeu nu desfiinţează legea, ci-i dă omului putere să iasă din ea.
• Ne identificăm cu rolurile pentru o vreme - acesta e omul sufletesc (ce are, ce pare), cu conţinuturile afective sau trupesc (ce simţim) deoarece încă nu am devenit Persoană. Ne identificăm astfel doar cu firea creată, încă nu suntem divino-umani. Ca Persoană, primesc Harul să devin divino-uman. Omul se naşte ca Persoană în potenţă, dar creşte ca individ: el spune "aceasta e viaţa mea, povestea mea", dar nu Eu. Ca individ, trăieşte atracţia pentru plăcere şi repulsia faţă de durere. Atunci când ajunge la fundul sacului, tehnicile de supravieţuire - de a dobândi plăcerea - nu mai funcţionează. El ştie că "asta e minciună". Plăcerea se înscrie în firea mea şi creează substanţe - astfel, voi trăi sevrajul în absenţa acelei plăceri.
• Fericit omul care se opreşte cât plăcerea este încă o ispită

***

Despre durere

• Durerea ca plăcere este masochism: ştiu că mă voi simţi rău, dar tot fac acel lucru
• Durerea ca şi Cruce - este poartă către Dumnezeu. 
• Orice durere poate fi folosită ca naştere la o realitate de care fug, la întâlnirea cu Dumnezeu. Avem nevoie să dăm slavă lui Dumnezeu în durere, chiar şi doar mental, verbal, fără simţire. Acesta este banul văduvei şi aceasta este portiţa prin care mă nasc.

***

• Cum ne vom privi viaţa în oglinda lui Dumnezeu? În memoria lui Dumnezeu toate sunt păstrate cu dragoste
• inteligenţa noastră de indivizi se centrează pe descoperirea paiului din ochiul celuilalt
• vindecarea depinde de hărnicia mea, de consecinţele schimbării asupra mea

Cum lucrăm?

• rugăciune
• despărţire (psihologică) de cei care mi-au dat moştenirea (Doamne, ajută-mă să mă despart)
• să ne trezim, conştientizând moştenirea
• să-L ducem pe Domnul în cămările sufletului, în toate - judecata este arătarea realităţii
• să cred că tot ce îngăduie Dumnezeu e spre binele meu, îmi e de folos (de folos e diferit de plăcere)
• răbdare activă, lucrătoare - eu vin cu disponibilitatea mea, Dumnezeu vine cu răbdarea; nu pot răbda dacă nu accept
• iertarea
• rugăciune pentru cei adormiţi şi pentru vrăjmaşi
• Sf. Taine
• binecuvântarea
• împlinirea poruncilor
• iubirea de sine sănătoasă: neidentificarea cu moştenirea

Să se lepede de sine...

Predică la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci
Despre luarea Crucii şi urmarea lui Hristos

Lucrarea sufletului

Serile Talpalari, Iaşi, 21 sep 2011
Despre Psaltire

invitat, pr. Hrisostom Rădăşanu
audiţie cu folos!

"Rugăciunea inimii este când inima noastră nu mai poate fără Dumnezeu"

Serile Talpalari, Iaşi - 18 oct 2011
participanţi, diac. Nicolae Hulpoi, ierodiac. Serafim Pantea, Maica Siluana Vlad

Din cuvintele ierodiac. Serafim Pantea:
Când ne rugăm, Îl cercetăm pe Dumnezeu şi ne cercetăm pe noi înşine...
Rugăciunea nu este ceva specific doar călugărilor. Toţi suntem datori să ne rugăm mereu (după cum spune Sf. Ap. Pavel).
Rugăciunea inimii este... atunci când reuşim să facem inima să Îl iubească, să plângă, să se tânguiască după Dumnezeu, să nu mai poată fără Dumnezeu... atunci când chiar dacă tăcem cu mintea sau cu buzele, toată fiinţa noastră continuă să se roage...

Din cuvintele Maicii Siluana...

… Mintea care era conectată la Dumnezeu avea capacitatea să tacă şi să fie luminată… Mintea lui Adam, având lumina lui Dumnezeu, ştia să spună lucrurilor pe nume… cunoştea…

cunoaşterea crea bucurie, dragoste, era o relaţie de dragoste, nu o informaţie

… Primul pas e să descoperim că mintea noastră este bolnavă

al doilea pas e să împlinim porunca rugăciunii aşa cum se practică ea în Biserică

… Pe măsură ce ne vindecăm în Biserică, inima noastră se trezeşte… noi avem o avere incredibilă… în noi există Dumnezeu, se află Duhul Sfânt, care abia aşteaptă să lucreze şi să se manifeste, dar noi nu-l punem la treabă…

… Dar noi aşteptăm să “ne vină”. Una din piedicile la rugăciune e să aşteptăm să ne vină să ne rugăm şi nu ne vine. … lucrurile care "ne vin" sunt ale firii căzute… un  pas important în rugăciune e să nu faci ce-ţi vine… fiind conştienţi că suntem bolnavi nu ne mai bazăm pe ce gândim, pe ce simţim, ci pe ce zice Dumnezeu…

...Ca să ne apucăm de rugăciune, avem nevoie să conştientizăm că asta nu e viaţă...


Despre timp...
Timpul pe care-l avem e acaparat cu totul de stăpânitorul acestei lumi... Primul pas pe care-l avem de făcut e răscumpărarea timpului...

Timpul este la dispoziţia noastră şi e gata să facă bucle de veşnicie...

Despre tăcere:

... Tăcerea este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu...

... Tăcerea este începutul rugăciunii...
... Avem nevoie să ascultăm tăcerea; ascultând-o, descoperim că este limbajul veacului viitor.
... Fără să tăcem, nu ajungem nici la curăţire de patimi.


despre pocăinţă...
Pocăinţa este cea mai minunată lucrare a omului cu Dumnezeu...
În pocăinţă, intră şi iertarea celorlalţi... care înseamnă scoaterea răului din noi şi renunţarea la resentimente...

despre dreptate...
Prin cădere, am ajuns să avem dreptate...
La Dumnezeu, a avea dreptate înseamă iubire

despre jertfirea dorinţelor...
Omul a căzut prin dorinţă

Despre chip şi asemănare, la serile Talpalari

„Ca să ştim ce este chipul lui Dumnezeu, avem nevoie să intrăm în noi şi să trăim această realitate din noi; ca să ştim ce este asemănarea, avem nevoie să punem osul la treabă, să transpirăm, s-o luăm pe poarta strâmtă, că altfel... poveşti, telenovele şi alte asemenea... acest chip e o putere, e ceva dinamic, este un mod de a fi... această energie, prin care am căpătat impulsul de a fi persoană”
"Nimic din Dumnezeu nu există în noi la creaţie. Diferenţa dintre creat şi necreat e totală şi fundamentală... 
(Acum da, pentru că sunt botezat; am Trupul şi Sângele Lui)"
"Chipul lui Dumnezeu din noi este modul în care noi fiinţăm, modul de a fi personal, persoană, modul de a fi cineva conştient de sine în relaţie cu altcineva..."

Cuvântul Maicii Siluana Vlad referitor la om, ca şi chip şi asemănare a lui Dumnezeu, fragment din întâlnirea serilor Talpalari din 30 aug 2011
Moderator şi amfitrion a fost, ca de obicei, pr. Constantin Sturzu
Invitat, dr. Andreea Hefco

Serile Talpalari

"E o uimire, o tăcere a minţii când ţi-e frică de Domnul; în întâlnirea cu Dumnezeu în frică vocile vrăjmaşului tac. Când capăt frica de Dumnezeu sunt păzit acolo; eu îi dau rugăciunea şi frica, iar El îmi dă înţelepciunea...
Începutul fricii de Dumnezeu e conştientizarea că nu am frică şi că asta e grav" (MS)
23 august 2011

Fricile noastre si frica lui Dumnezeu from Cristina Sturzu on Vimeo.

Cămara Ta...

Duminica Crucii

Pr Constantin Sturzu - Predica Duminica Crucii, duminica a 3-a din Post

Asculta mai multe audio soundtrack 

"Avem aceleaşi neputinţe ca cel mai mare criminal"

În cadrul Serilor Tălpălari, de marţi, 23 februarie 2010, având ca temă "Cinstirea Sfintelor Icoane în Ortodoxie", şi invitat pr. Cristian Muraru, de la Centrul de restaurare Resurectio, Maica Siluana a avut următorul cuvânt:


Asculta mai multe audio Vedete
"Primul lucru pe care trebuie să-l facem noi când vrem să ne restaurăm este să ne curăţim ochiul"
***
În momentul în care "ne stricăm" - pentru că toţi ne stricăm, pentru că atât timp cât va fi un om stricat în lume, toţi vom fi stricaţi - pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu, începem să ne vindecăm prin solventul lacrimilor...
***
Procesul de restaurare e foarte simplu în momentul în care venim la biserică şi ne lăsăm în mâna restauratorului... dar noi suntem icoane năbădăioase.

Tâlcuire la Botezul Domnului - Maica Siluana

preluat de aici