Terapie pentru suflet la Infinit TV

Anul acesta a început cu o provocare de a găzdui o emisiune ”Terapie pentru suflet” la Infinit Tv.
O experiență interesantă, care mi-a lărgit un pic limitele, ducându-mă dincolo de o zonă a mea de confort. Mi-a plăcut provocarea, mi-au plăcut oamenii pe care i-am avut în studio ca invitați, mi-a plăcut să ”îi arăt” lumii.
Pentru că vorbeam despre blogul acesta ca jurnal, iată și câteva din emisiuni:

Arhim. Siluan Șandor ne-a explicat multe lucruri despre adicții: cum se instalează adicția, ce fel de tipuri de adicții există, ce presupune viața cu o persoană dependentă și cum poate fi aceasta din urmă ajutată.

Cătălina Costin - profesoară și președinte asociația ''Steluțe pe pământ'' Iași, care ne povestește cum e să împletești aceste activități în viața pe care o presupune a fi mamă de copil care are autism.

Victor Larie, care ne-a povestit cum a lăsat pentru un an de zile un loc de muncă foarte bun la o multinațională și care a plecat pe mare, ca voluntar al unui ONG.

Jurnal de poveste

Afara e zapada pe anul asta. Mezina a iesit sa marcheze momentul facand un om de zapada. E zapada buna si vreme placuta.

Eu ma bucur de caldurica din casa. Imi beau cafeaua dintr-o cescuta de portelan, unica, mostenire de la bunica. Cred ca are peste 50 de ani, imi aduc aminte de serviciul acela inca din copilarie, cand bunica mea servea musafirii cu cafea folosind acele cescute si imi aduc aminte ca atunci cand l-am sesizat eu, copil fiind, era deja vechi. E atat de delicata cescuta asta care a mai ramas! Are marginuta aurie un pic stearsa de trecerea timpului si doua ciobituri care in mod normal m-ar face sa arunc un vas, dar care, in acest caz, sunt ca ridurile de pe chipul unei batrane respectabile. 

Un sunet din acela subtire, cum n-am mai auzit de mult. 

Un alt taram, un alt timp, ca in povestea cu portelanuri chinezesti (de care mi-am amintit instant, punand mana pe cescuta de la bunica. Atunci am invatat cuvantul "venerabil" si mi se parea atat de interesant! Era un ceainic batran de sute de ani, care se numea ”Venerabilul Ceai Ceai”). 

O carte care mi-a marcat copilaria, dar care nici nu mai stiu cum se numeste, nu-i stiu nici autorul (din pacate mai sunt asa carti pe care mi-ar placea sa le regasesc dar nu le mai stiu titlul si sunt ”pierdute” in memoria ascunsa a fiintei mele). Ajung la mine, cea de acum, doar anumite trairi asociate cu acele momente, iar referitor la aceasta poveste, senzatia de sobrietate, respect, impreuna cu delicatete, noblete, stralucire, discretie. Imi aduc aminte de personaje feminine delicate, ca niste batiste fine brodate, sunete razbatand ca un freamat soptit sau ca un clinchet de clopotel, lumina suava invaluind o gradina, parfum de trandafir si ceai verde. Stiu ca m-au impresionat la maximum ciobiturile si  desenele aproape sterse de pe vechile portelanuri invitate la acea mare sarbatoare de omagiere a ”Venerabilului Ceai Ceai”. Slava Tie, Doamne, pentru toate!

despre 3 luni de recunoștință aici

Joia mămicilor: Atenția și grija, un tip de relație între frați

Încă din luna iunie a anului trecut joia dimineață am o întâlnire specială: ”Clubul mămicilor”.
Mămici de prunci mai mari sau mai mici ne adunăm în biserică să împărtășim bucurii și dureri, griji, îndoieli sau speranțe cu privire la creșterea copiilor și la familie, pornind de la situațiile și momentele de viață prin care trecem.
Pe lângă subiectele concrete și personale pe care le discutăm, întâlnirile de joi propun și niște teme de gândire, scurte întrebări.
Și pentru că au această ritmicitate săptămânală, m-am gândit să le postez și pe blog, iar dacă vă inspiră, vă urez bun venit în clubul nostru! M-aș bucura să-mi împărtășiți și mie gândurile voastre.

Versetul zilei:

“Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune.” (Ps. 89, 14)

• Ce imi spune acest verset?
• Cum imi indrept inima spre intelepciune?
• Ce inseamna sa-mi socotesc bine zilele mele?

Situația de azi:

"Ca parinte, desi imi iubesc si vreau sa-mi mangai copiii, incerc sa dau un pas inapoi in asa fel incat ei sa se poata mangaia unii pe altii. Acest lucru le permite sa aiba o relatie a da/a primi in asa fel incat sa-si dezvolte o apropiere pe viata."
***
Calvin de 4 ani o loveste din greseala pe sora lui, Maya, de 6 luni, intr-un moment de exuberanta. Carla, mamica lor, isi infraneaza impulsul de a se repezi sa linisteasca bebelusul care plangea. In loc de asta, ii spune lui Calvin sa incerce impacarea surorii mai mici. Cateva momente mai tarziu, Maya ii zambea fratiorului ei.
In aceasta experienta, Carla l-a orientat pe Calvin sa se observe si ca persoana atenta, compasiva, nu doar ca generator de probleme. Iar Maya a putut sa-si perceapa fratele ca pe o persoana atenta si grijulie.

• M-am gandit vreodata la o asemenea abordare? Am aplicat-o? Ce parere am despre ea?
• Daca e o perspectiva noua, cum o percep? 

Vă doresc o zi senina

Un părinte trebuie să se lepede de sine

Dacă omul nu se leapădă de sine şi nu hotărăşte să se apropie de Dumnezeu va rătăci şi nu va face nimic… că un episcop nu trebuie să aibă proiectele sale, adevărul lui, ci să înveţe cuvântul adevărului şi să fie un alt hristos, se poate aplica şi la părinţi. Un părinte trebuie să se lepede de sine şi să se apropie de Dumnezeu cu adevărat, nu numai în exterior. Să fie al lui Dumnezeu nu după mintea lui, ci aşa cum vrea Dumnezeu. Numai atunci omul scapă de alunecări şi rătăciri, scapă de toate încercările şi rămâne stabil pe drumul cel drept.

”A Mothers Love”- Mindy Newman

Nu ne stă nouă în putinţă să rămânem pe drumul cel drept. Nu depinde de puterea noastră, ci depinde de harul lui Dumnezeu. Dar harul lui Dumnezeu ne aduce şi ne ţine numai dacă noi hotărâm să devenim, ca părinţi, instrumente ale acestui har, instrumente ale Sfântului Duh. Creştinismul nostru de astăzi este un creştinism care poartă pecetea fiecăruia dintre noi, nu poartă pecetea Sfântului Duh. Poţi să spui că ceea ce faci tu poartă pecetea Sfântului Duh? Poate spune şi Sfântul Duh că este aşa? Dacă şi tu poţi să spui acest lucru şi Duhul Sfânt poate certifica şi recunoaşte că şi-a pus peste tine pecetea Lui, te afli pe drumul cel drept.

Dacă ceea ce faci poartă pecetea ta, pecetea gândirii tale, a proiectelor tale, atunci te înşeli. Oricât de inteligent sau înţelept ai fi, oricât de bun ai fi, oricâte daruri ai avea, te înşeli fără doar şi poate. Una singură este calea care nu rătăceşte: calea lui Hristos prin Sfântul Duh. Una este şi amăgirea: tot ceea ce nu este Hristos şi Sfânt Duh. Indiferent dacă o amăgire este mai mare decât alta. Există, în fond, o amăgire şi o cale neamăgitoare.

”Mother and Child” - Mindy Newman

Cine hotărăşte să devină instrument al lui Dumnezeu va înţelege ceea ce spunem noi aici şi Sfântul Duh îi va vorbi în actele sale, în viaţa de fiecare zi: „Nu aşa, ci aşa!” îi va spune tainic. Nu are nevoie să aibă nici bani mulţi şi nici multă carte, ci este nevoie numai de hotărârea sa de a se încredinţa lui Hristos, Sfântului Duh şi de a i se dărui cu toată inima. Lucruri pe care până acum le făcea într-un fel, va vedea că trebuie să le facă în alt fel. Având aceste premize avem şi şansa să facem ceva. Trebuie să încetăm să trăim noi, să încetăm să gândim noi, să proiectăm noi şi să organizăm noi. Să încetăm să fim noi stăpâni pe lucrarea lui Dumnezeu.

Facem ceva pentru copiii noştri? Ceea ce facem este lucrarea lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu să fie Stăpânul, să nu fim noi stăpâni. Acesta să îndrume, Acesta să conducă, să îndemne, să ajute, să meargă înaintea noastră pe drumul pe care-l avem de parcurs şi tot Acesta să fie sfârşitul drumului nostru. Lucrul acesta ne va ajuta să dobândim adevărata viaţă duhovnicească, să dăm o bună educaţie copiilor noştri şi să dăm naştere în sufletele lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, unei vieți duhovniceşti adevărate.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Părinți și copii, vol. I, Editura Bizantină, p. 103-105)

material preluat de aici

Despre copii şi învăţarea iubirii

Una dintre formele pe care le îmbracă iubirea părintească în zilele noastre este aceea de a-l expune pe copil la cât mai multe experienţe de cunoaştere. Şi nu mai prididim să purtăm copilul încă din fragedă pruncie de la înot la dans, de la tenis la limba engleză, de la teatru la Mind Lab, de la muzică la balet, pentru ca seara târziu să ajungem să ne vedem cu toţii acasă după o zi plină şi să ne aşezăm eventual fiecare în faţa propriului computer sau în faţa ecranului TV. Şi pare că fiecare zi nu e decât o alergare într-o rotiţă de hamster, alergătură ce ne stoarce până la ultima picătură de energie.

Ce-ar fi ca pentru o clipă să ieşim din această cursă fără sfârşit şi să ne oprim, să ne relaxăm? Şi ce-ar fi dacă am prelungi această clipă la o oră sau chiar la o zi întreagă? Să ieşim din caruselul activităţilor fără sfârşit pentru a putea pune mai mult timp şi energie în ceva care contează cel puţin în la fel de mare măsură ca şi cunoştinţele şi deprinderile învăţate la diverse cursuri: caracterul puternic şi dragostea pentru casă şi familie. Iar acestea două, oricât de uimitor ar părea, nu se construiesc alergând din lecţii în lecţii şi din oportunităţi în oportunităţi (care, de altfel, dacă nu suntem atenţi pot clădi mândria şi un simţ fals al superiorităţii, lucruri ce atentează la scopul de a ne învăţa copiii iubitori). Cel mai bun loc pentru a-i învăţa pe copii iubirea şi slujirea aproapelui este… familia. Sf. Ioan Gură de Aur spunea că „Dacă-l educi cum trebuie pe copilul tău şi-l faci să aibă evlavie şi iubire, dacă şi el va face la fel cu copiii săi etc., se va alcătui un lanţ binecuvântat datorită ţie, care ai devenit rădăcina întregului bine.“

Iubirea se învaţă în familie

Cineva spunea că vremurile în care trăim ne-au transformat familiile mai degrabă într-un grup de indivizi cu vieţi individuale şi scopuri individuale, care se adună să doarmă sub acelaşi acoperiş şi ocazional să mănânce împreună. Şi toate activităţile în care îi împrăştiem pe copii îi pregătesc, din păcate, tocmai pentru această formă de convieţuire. În cartea „Itâs Your Kid, Not A Gerbil“, dr. Kevin Leman spune: „Scoţând copiii din roata activităţilor şi centrându-vă pe casă şi pe valoarea familiei, îi veţi creşte având un caracter puternic, un sentiment de apartenenţă şi o şansă foarte mare de a creşte un adult sănătos, iubitor şi matur din punct de vedere afectiv. Acesta este un avantaj specific, care rămâne valabil pentru întreaga viaţă“. Practic, putem decide asupra oportunităţii unei activităţi, răspunzând la nişte întrebări mai înainte de a ne angaja în ea. „Ce impact va avea această activitate asupra timpului petrecut împreună ca familie?“ „Este o investiţie bună a timpului şi resurselor materiale?“ „Care ar putea fi câştigurile şi care pierderile?“ Familia are nevoie de mult timp împreună pentru a permite dragostei să se dezvolte şi să crească. Confruntându-se cu fraţii mai mici care nu ştiu să stea într-un loc, copiii pot învăţa să fie răbdători şi amabili. Văzându-şi fraţii că sunt mai talentaţi decât ei într-un domeniu, pot învăţa să nu fie invidioşi, ci să caute şi să-şi manifeste propriile daruri şi să-şi împlinească dorinţele. Având un frate bolnav şi aducându-i un ceai, un copil va învăţa grija faţă de aproapele. Pot învăţa să nu fie înfumuraţi şi să facă toate spre slava lui Dumnezeu, în loc să le facă doar spre a atrage atenţia şi aprobarea, lucru mai puţin posibil de învăţat într-un mediu competitiv, unde succesul se măsoară în premii.

Niciuna dintre aceste trăsături nu vine natural în caracterul nostru de oameni supuşi căderii şi nu se învaţă nici la cursuri. A folosi darurile primite spre slava lui Dumnezeu, a învăţa virtutea, tăria de caracter, integritatea ne vor fi întotdeauna peste mână, pentru că prima noastră mişcare este aceea de a ne pune pe noi înşine şi plăcerile de diferite niveluri în centrul vieţii noastre şi de a trăi în consecinţă. Deşi avem întotdeauna posibilitatea de a alege, prima mişcare e aceea de a fi egoişti, egocentrici. De aceea, în cultivarea centrării pe Dumnezeu este nevoie de multă grijă şi atenţie, pentru că e un demers foarte dureros pentru ego, care fuge de durere. Şi va avea succes mai ales în sânul familiei, pentru că, mai mult decât prin lecţii, aceasta se transmite prin modelul oferit de părinţi şi prin „exersare“ şi „aplicare“ zilnică în situaţiile concrete ale vieţii, care niciodată nu întârzie să apară, doar să fim atenţi şi să le luăm ca pe invitaţii la învăţare, atât pentru noi, cât şi pentru copii. (mai mult...)

Despre fiii risipitori ai zilelor noastre

„Târziu Te-am iubit, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu Te-am iubit. Tu erai înlăuntrul meu şi eu eram în afară şi acolo Te căutam şi mă aruncam eu - cel ce şi-a pierdut frumuseţea - asupra acestor lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine frumoasele lucruri care, dacă nu ar fi în Tine, nu ar exista. M-ai chemat - şi m-ai strigat şi ai rupt surzenia mea. Ai strălucit şi ai alungat orbirea mea. Ai răspândit o mireasmă şi am respirat-o şi acum suspin după Tine. Te-am gustat şi mi-e foame şi sete. M-ai atins şi am luat foc, arzând după pacea Ta.“ (Fer. Augustin)

Cine poate vorbi despre durerea pe care o încearcă o mamă văzându-şi copilul - chiar şi tânăr adult fiind - că o ia pe căi greşite? Şi, din nefericire, nu e doar cazul familiilor „fără Dumnezeu“, ci chiar şi în familii credincioase au loc astfel de drame. Ce putem face, ca şi părinţi, în faţa realităţii unui fiu risipitor care ne pleacă din casă, care pleacă din Biserică şi nu ştim dacă se va mai întoarce vreodată?

Mai ales când ştiţi că aţi făcut tot ce a fost posibil ca să creşteţi un copil cu frica lui Dumnezeu, că aţi căutat să duceţi o viaţă cât mai curată, integră, lipsită de ipocrizie, plăcută Domnului, că aţi făcut tot ce v-a stat în putinţă să-i asiguraţi toate condiţiile materiale şi spirituale pentru o dezvoltare cât mai armonioasă. Şi iată că băiatul sau fata cu care până mai ieri vă puteaţi înţelege, care mergea cu drag la biserică, peste noapte parcă s-a transformat într-o persoană pe care nu o mai cunoaşteţi şi care face tot felul de lucruri care ştiţi sigur că pot avea consecinţe dezastruoase. Că ia decizii pe care nu le-aţi fi luat pentru el sau ea nici într-o mie de ani. Ori nu v-aţi fi aşteptat să le ia. Că a început să meargă în locuri pe care în niciun caz n-aţi fi vrut să le frecventeze. Ce s-a întâmplat cu copilul? Este posibil, aflaţi în deznădejde, chiar să spuneţi: „cum a putut să-mi facă una ca asta?“.

De multe ori vrem ca noi să îndreptăm lucrurile

Totuşi, este copilul nostru iubit, aflat în responsabilitatea noastră încă de la naştere. În faţa lui Dumnezeu, am fost responsabili pentru el. Şi „ştim“ că el nu se poate descurca fără supervizarea noastră. De aceea, avem tendinţa de a-i repeta tânărului lucruri care nu mai sunt o noutate, pentru că i-au fost spuse încă din copilărie: „vorbeşte frumos cu oamenii“, „nu mânca dulciuri înainte de masă“, „alege-ţi prietenii cu grijă“, „nu trânti uşa“, „nu te urca băut la volan“ „vorbitul exagerat la telefon dăunează“, „nu uita că ai examen“, „trezeşte-te la timp pentru a merge la biserică“, ori de a-l apostrofa pentru deraierile prin care trece. Totuşi, pe măsură ce creşte, putem fi siguri că tânărul nostru ştie deja care ne sunt opiniile în legătură cu acele aspecte. Vom vedea chiar că, pe cât insistăm, pe atât se îndepărtează şi se răceşte relaţia. Pentru că le ştie, dar nu se mai conformează lor..., deoarece are voie să nu vrea. Dacă aveţi un asemenea copil, înseamnă că este momentul să vă confruntaţi cu faptul că perioada instructajului s-a terminat şi începe o altă etapă în care totuşi puteţi lua atitudine. Dar nu cu privire la comportamentul lui - ce să facă sau nu -, ci la limitele dumneavoastră. Spre exemplu, dacă un prieten de-al vostru invitat în casă este fumător, nu îi veţi interzice să fumeze în afara casei. Totuşi, în casa voastră, puteţi să nu-i permiteţi. Ori dacă vecinul se urcă la volan în stare de ebrietate, din nou, nu-l puteţi împiedica. Dar puteţi să nu vă urcaţi cu el în maşină să vă ducă undeva. La fel şi în cazul copilului dumneavoastră, trecut deja înspre maturitate, va fi nevoie să-i acordaţi libertatea de a ajunge la consecinţele naturale ale acţiunilor alese, oricât de dureroase ar fi acestea. Acum aveţi de acceptat, precum tatăl fiului risipitor, „plecarea“ acestuia. Este momentul unui salt de credinţă, în care să predaţi total această grijă a responsabilităţii pentru el Domnului. Este greu, pentru că la început poate părea lipsă de implicare ori lipsă de grijă faţă de copil. Parcă nu de mult îi spuneaţi să-şi pună fularul la gât. Totuşi, este o fază în care se face trecerea de la responsabilitatea voastră pentru el, la asumarea de către el însuşi a propriei responsabilităţi în faţa lui Dumnezeu, în faţa lui însuşi.

O poartă deschisă pentru fiul risipitor

Tot de ajutor e crearea unui teren neutru pe care vă veţi putea întâlni cu tânărul „străin“. O activitate pe care o făceaţi împreună încă din copilărie şi încă nu e refractar la ea sau chiar ceva nou - un joc, un film, mers la cumpărături, o excursie etc. Ceva „ca doi maturi“. Acestea sunt clipe în care îi arătaţi că nu-l respingeţi, că sunteţi tot acolo, aşteptându-l. Bineînţeles, evitând discuţiile care ştiţi că nu duc decât la situaţii conflictuale, cel puţin la momentul actual. Este o zonă esenţială, o poartă deschisă la momentul la care fiul risipitor ar vrea să se întoarcă acasă. Chiar dacă el pleacă acum trântind uşa, voi, ca părinţi, arătaţi-i că ea nu e încuiată, ci poate fi deschisă oricând se hotărăşte să se întoarcă. Şi că el e cel care o va putea deschide, el e cel care trebuie să apese pe clanţă. (mai mult...)

Copilul meu: 2 vieţi, 3 moşteniri

Maica Siluana Vlad, Conferinţa "Ai copil, învaţă să fii părinte" - Iaşi, 14 mai 2012

Ai Copil, editia a 3a!

Fundatia Varlaam va invita sa participati la a treia editie a conferintei “Ai Copil. Invata sa fii parinte”. Organizatorii au pregatit un format nou: 3 conferinte de cate 2 ore, in 3 seri diferite, deschise publicului larg, urmate de un atelier de 1 zi sustinut de formatorul Sorin Mihalache.

Cele 3 conferinte au loc in Aula Magna “Mihai Eminescu” a Universitatii Al. I. Cuza si vor avea intrarea libera, pentru a oferi cat mai multor parinti si profesori interesati oportunitatea de a participa.

Programul evenimentelor este urmatorul:

1. Luni, 14 Mai, 18:00 – 20:00,  Maica Siluana Vlad, “Copilul meu, 2 vieti si 3 mosteniri”

2. Marti, 22 Mai, 18:00 – 20:00, Diac. Profesor Sorin Mihalache, “Copilul meu si Inteligenta Spirituala”

3. Joi, 24 Mai, 18:00 – 20:00, Psihoterapeut specializat in Psihoterapia copilului si Parenting Diana Teodorescu, “Cum imi construiesc o strategie pentru educatia copilului meu?”

Atelierul lui Sorin Mihalache se desfasoara Sambata, 26 Mai 2012, intre orele 9:00 – 18:00. Tema acestui atelier este „Cum dezvolt inteligenta copilului meu”. Investitia pentru participarea la acest atelier este de 150 ron/persoana sau 200 ron „Pachetul pentru doi”. Inscrierile se pot face pe adresa monica.costea@fundatiavarlaam.ro sau telefonic la 0727.377.334.

Maica Siluana - Părinţi, copii şi logica iubirii

Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia

"Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu vei izbuti, tu eşti important, eşti tânăr, eşti curajos, eşti desăvârşit!…”. Nu-l folosiţi astfel pe copil. Puteţi, însă, să-i spuneţi să facă rugăciune. Să-i spuneţi: „Copilul meu, Dumnezeu ţi-a dat darurile pe care le ai. Roagă-te să-ţi dea Dumnezeu puteri, ca să le cultivi şi să reuşeşti. Să-ţi dea Dumnezeu harul Său”. Aceasta este totul. Să înveţe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru orice lucru.



Copiilor le face rău lauda. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu? Poporul meu, cei ce te fericesc pe tine te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi (Isaia 3,12). Cel ce ne laudă, ne înşeală şi ne strâmbă cărările vieţii. Cât de înţelepte sunt cuvintele lui Dumnezeu! Lauda nu-i pregăteşte pe copii pentru greutăţile vieţii, ci ajung inadaptabili, se pierd şi, în cele din urmă, se nenorocesc. Acum lumea s-a stricat. Copilului mic i se spun numai cuvinte de laudă. „Să nu-l certăm, să nu i ne împotrivim, să nu-l silim pe copil”. Însă copilul se învaţă aşa şi nu poate reacţiona corect nici la cea mai mică greutate. Îndată ce i se împotriveşte cineva, se răneşte, n-are putere morală.

Părinţii sunt primii răspunzători pentru nereuşita copiilor în viaţă, apoi învăţătorii şi profesorii. Îi laudă într-una. Le spun cuvinte egoiste. Nu-i aşează în Duhul lui Dumnezeu, îi înstrăinează de Biserică. Când copiii cresc puţin şi merg la şcoală cu acest egoism, fug de religie şi o dispreţuiesc, îşi pierd respectul faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi, faţă de toţi. Devin nesupuşi, aspri şi nemiloşi, fără respect de Dumnezeu şi de religie. Am adus în viaţă egoişti, iar nu creştini." (sursa)

(Părintele Porfirie Kavsokalivitul)

Să nu avem pretenţia că a ne iubi copiii ar fi ceva foarte uşor

Pentru a-ţi creşte copiii nu e nevoie să te simţi întotdeauna îngrijorat ori vinovat. Dacă te simţi deseori astfel, ar fi momentul să te analizezi, pentru a vedea ce păreri preconcepute ai despre creşterea copiilor.

Felul în care ne creştem copiii se luminează dacă îl raportăm la duhul Scripturii şi al Sfinţilor Părinţi. Dar se poate ca noi să ne însuşim anumite mesaje care par duhovniceşti, dar care nu reflectă în toate cazurile adevărul. De aceea, avem nevoie să ne facem un inventar al acestor idei pe care le aplicăm, având în permanenţă în minte că Dumnezeu este Tatăl nostru în primul rând şi de El trebuie să ascultăm. Dumnezeu înţelege toate sentimentele şi dorinţele noastre referitoare la copii - atât cele pozitive, cât şi cele negative. Dar mai ales, Dumnezeu ştie ce înseamnă să suferi pentru copilul tău. El Însuşi a suferit. Putem deci avea încredere în Domnul că ne va îndruma în creşterea copiilor, dacă Îi cerem.

Unele persoane devin părinţi cu gândul că „a avea copii îţi împlineşte viaţa şi te face fericit“. Avem nevoie să învăţăm că, deşi copiii sunt binecuvântare de la Dumnezeu, totuşi, ei nu au ajuns în viaţa noastră pentru bucuria şi împlinirea noastră personală. continuarea o puteţi citi aici

Conferinţă pr. Nicolae Tănase

Conferinta Pr. Nicolae Tanase - Tarele copilariei - copiii care cresc intr-o lume fara suflet 28.11.2011