Primul si cel mai important lucru care trebuie invatat e SA IUBESTI.
Suna ciudat: "Cum sa iubesc? Eu nu iubesc? Ei, normal, nu-i pot iubi pe toti, ca doar sunt om, iar ei... ma rog, unii..."
Dar dupa aceasta fraza apare acest SA IUBESTI. Dupa acest "nu-i pot iubi pe toti".
Ba da, putem si mai ales e IMPERATIV sa-i iubim pe toti; si nu oricum.
Sa-i iubim fara sa (ne) intrebam daca merita; sa-i iubim fara a-i evalua; sa-i iubim fara a ne gandi ca sunt agramati, ca sunt hoti, ca sunt incompetenti, ca sunt rai...
SA-I IUBIM.
In momentul in care iubesti si nu-ti mai pasa ca cineva a murdarit trotuarul cu vopsea; ori ca nu a facut strada buna, ca din cauza lor iti strici rotile la masina - cum spun: "iti strici rotile" e corect spus, omeneste vorbind, chiar daca e incorect gramatical; e corect, pentru ca masina e "a mea" si o simt ca facand parte din mine
pentru ca a costat atat (parte) si pentru ca o iubesc atat (parte)-
ei, in momentul in care calci intr-o groapa cu masina, te doare de parca ai calca stramb si ti-ai scranti glezna si atunci injuri pe cine-ti vine, de la primar la presedinte ori invers.
Dar in acel moment, chiar in acel moment cazi din iubire, pentru ca nu stii ca atunci urasti pe cineva, chiar daca acel cineva e colectiv ori impersonal si chiar daca nu stii ca urasti, pentru ca injuratura e un cliseu iar motivatia urii e onorabila: s-a lovit copilul cu capul de geam; eu imi iubesc copilul, deci cineva trebuie sa raspunda pentru ca mi-a fost violentat copilul.
Ei, de iubirea asta vorbesc eu de iubirea dincolo de micile sau marile neajunsuri provocate de cineva, ori de lipsa de enervare atunci cand un politician face prostii,
ori creste pretul la benzina, ori la gaz-metan; de lipsa de enervare cand un inspector de scoala il baga pe copilul prietenului copilului celui mai bun prieten pe un post de invatator la scoala in oras, un patron de lant de magazine ii cumpara lui cutare un post de medic intr-un spital; pe lipsa de enervare atunci cand, fiind cu copilul bolnav la spital trebuie sa suporti incompetenta personalului pe pielea propriului copil... de lipsa de enervare cand copilul a intrat incaltat si cu noroi pe gresia proaspat stearsa, ori cand sotul isi lasa ziarele si cafeaua in living, ori sosetele pe jos, in baie, desi i-ai zis, de cate ori, ca le poate pune in cosul aflat exact in acelasi loc...
Abia cand poti sa privesti toate evenimentele mici, mari, placute sau neplacute, scurte sau lungi, ca piese de puzzle intr-un tablou mare al vietii, atunci, atunci poti incepe sa iubesti.
Atunci poti zice ca "incepi" sa iubesti.
Atunci te poti urca pe un scaun si poti privi la viata ca la o prietena, poti discuta cu Dumnezeu "ca la o bere" si, mai ales, poti sa-ti vezi linistit de treaba.
