sâmbătă, 26 mai 2012

Da

După decenii de observaţii amănunţite şi multă experienţă, esenţa fericirii mi s-a dezvăluit în trei cuvinte. În aceste trei cuvinte, descoperite şi rostite la timpul potrivit, rezidă taina fericirii în relaţia de cuplu.
1. Da
2. Te rog
3. Mulţumesc

Asociez primul dintre aceste cuvinte cu începutul unei zile noi în relaţia de cuplu. În ce fel ne putem bucura de celălalt? Prin faptul că îl acceptăm aşa cum este. Această bucurie este molipsitoare chiar şi pentru partener.
Cuvântul din spatele ei este 'da'. Da pentru partener, da pentru mine, da pentru situaţia noastră aşa cum este, da pentru fericire.
sursa imagine
Uneori, fericirii i se împotriveşte o anumită concepţie. În societatea actuală suntem nevoiţi să plătim aproape pentru tot. Mulţi îşi închipuie că nu poate fi altminteri, că suntem nevoiţi să plătim pentru orice. De aceea încep să plătească şi pentru fericire. În loc să-şi privească partenerul şi să se bucure de el, întind mâna către portofel, pentru a-şi plăti fericirea. Prin asta pierd din vedere partenerul şi astfel fericirea însăşi. Îl vezi ţinând în mână doar câţiva bănuţi, tot ce a rămas din fericirea şi bucuria lui.
Există o pornire adânc statornicită în noi, hrănită cu ideea că trebuie să plătim pentru tot ceea ce primim, şi mai ales pentru fericire. Dar când, în cele din urmă, se pare că am plătit îndeajuns de mult, fericirea ne scapă printre degete.
Concepţia că trebuie plătit pentru orice se extinde şi la Dumnezeu. Se bucură El când Îl plătim? Iată o idee cât se poate de ciudată.
La unul din cursurile mele a venit o persoană care tocmai îşi cumpărase un mercedes. Dar era convinsă că nu ar fi trebuit să facă asta. Era pentru el o fericire prea mare. În familia lui nu se cumpăra decât volkswagen şi doar modele mai vechi. Într-o zi, pe autostradă, cineva l-a lovit din spate. Atunci omul nostru a răsuflat uşurat. A plătit în sfârşit pentru fericirea dobândită. Vi se pare cunoscut? Lucruri ca acesta se petrec zilnic. Mulţi dintre noi nu fac altceva decât să plătească. Plătesc pentru fericirea şi vinovăţia lor. (Bert Hellinger, Fericirea care durează)

3 comentarii:

  1. O îmbrăţişare şi un gând bun vă aduc de la Sfântul Ioan Rusul din Grecia. V-am luat cu mine în gând acolo în ziua prăznuirii sale. Vă preţuiesc mult pentru tot ce am găsit mereu pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc mult pentru gând şi pentru rugăciune, Andreea
    Doamne ajută

    RăspundețiȘtergere
  3. Vă mulțumesc pentru cate împărtășiți pentru noi!Dumnezeu să vă ajute la fiecare pas!

    RăspundețiȘtergere

{Jurnal de recunostinta} Ziua a 10-a: Miracolul vietii

Azi sunt recunoscatoare pentru miracolul vietii care a ajuns si la mine dupa zeci, sute de mii de ani de existenta pe aceasta planeta, si ca...