"Nu vezi bine decît cu inima"

Ce înseamnă "a domestici"?

- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamnă "a crea legături…"

- A crea legături?

- Bineînţeles, spuse vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decît un băieţel care se aseamănă perfect cu oricare altul dintr-o sută de mii de băieţei. Şi eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decît o vulpe ca o sută de mii altele. Dar dacă tu mă domesticeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unică pe lume...

Viata mea e monotonă. Eu vînez pui, oamenii mă vînează pe mine. Toţi puii se aseamănă şi toţi oamenii sunt la fel. Deci mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă domesticeşti, viaţa mea va fi cu totul alta, luminoasă. Aş cunoaşte un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalţi paşi mă fac să intru sub pămînt. Al tău mă va chema afară, ca o muzică. Şi încă ceva! Priveşte, vezi acolo cîmpurile cu grîu? Eu nu mănînc pîine. Grîul este inutil pentru mine. Cîmpurile de grîu nu înseamnă nimic pentru mine. Şi asta e trist! Dar tu ai părul blond, aurit. Atunci cînd tu mă vei fi domesticit va fi minunat. Grîul, care este auriu, îmi va aminti de tine. Şi îmi va plăcea zgomotul vîntului prin grîu…

Vulpea tăcu şi îl privi îndelung pe micul prinţ:

-Te rog… domesticeşte-mă! spuse ea.

- Aş vrea mult, răspunse micul prinţ, dar nu am prea mult timp. Am de găsit prieteni şi multe lucruri de cunoscut.

- Nu cunoşti decît lucrurile pe care le domesticeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără de la negustori lucruri făcute de-a gata. Dar cum nu există negustori care să vîndă prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, domesticeşte-mă.

- Ce trebuie făcut? spuse micul prinţ.

- Trebuie să fii foarte răbdător, răspunse vulpea. Te vei aşeza mai întîi ceva mai departe de mine, cam aşa, în iarbă. Te voi privi cu coada ochiului şi tu nu vei zice nimic. Vorbirea e izvor de neînţelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea aşeza ceva mai aproape...

-A doua zi micul prinţ reveni.

-Ar fi fost mai bine să fi revenit la aceeaşi oră, spuse vulpea. Dacă vii, de exemplu, la ora patru după-amiaza, voi începe să fiu fericită de la ora trei chiar. Cu cît timpul va trece, cu atît voi fi mai fericită. La ora patru voi fi agitată şi neliniştită; voi descoperi fericirea! Dar dacă vii fără nici o socoteală, nu voi şti la ce oră să îmi pregătesc inima… trebuie ritualuri.

- Ce este un ritual? zise micul prinţ.

- E ceva cu totul uitat, spuse vulpea. Este ceva care face ca o zi sa fie diferită de alte zile, o oră de alte ore. Există un ritual, spre exemplu, la vînătorii mei. Ei dansează joia cu fetele din sat. Atunci joia este o zi minunată! Mă duc să mă plimb pînă în vii. Dacă vînătorii ar dansa nu se ştie cînd, zilele ar fi toate la fel şi eu nu aş avea deloc vacanţă.

Astfel, micul prinţ o domestici pe vulpe. Dar o dată şi o dată, ora plecării fu aproape:

-Ah! făcu vulpea… voi plînge.

- E vina ta, zise micul prinţ, eu nu ţi-aş fi dorit răul, dar tu ai vrut să te domesticesc…

- Bineînţeles, spuse vulpea.

- Dar tu o să plîngi! zise micul prinţ.

- Bineînţeles, răspunse vulpea.

- Atunci nu cîştigi nimic din asta!

- Ba cîştig, zise vulpea, gîndeşte-te la culoarea grîului.

Apoi adaugă:

-Mergi să revezi trandafirii. Vei înţelege că al tău este unic pe lume. Vei reveni să îmi spui adio, iar eu îţi voi face cadou un secret.

Micul prinţ plecă să revadă trandafirii.

-Voi nu sunteţi deloc la fel ca trandafirul meu, voi nu reprezentaţi nimic pentru mine, spuse el. Nimeni nu v-a domesticit şi nici voi nu aţi domesticit pe nimeni. Voi sunteţi precum era vulpea mea. Nu era decît o vulpe ca oricare alta dintr-o sută de mii. Dar eu mi-am făcut-o prietenă şi acum este unică în lume.

Trandafirii erau stînjeniţi.

-Voi sunteţi frumoşi, dar sunteţi goi de înţelesuri, le mai spuse. Nu e nici un motiv să mori pentru voi. Bineînţeles, pentru un trecător obişnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai important decît voi toţi la un loc, pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu paravanul. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cît să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plîngîndu-se, ori lăudîndu-se, ori, uneori, chiar tăcînd. Pentru că este trandafirul meu.

Apoi reveni la vulpe:

-Adio, îi spuse el…

- Adio, spuse vulpea. Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decît cu inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor.

- Ceea ce este important nu se arată ochilor, repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.

- Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face atît de important.

- Timpul pe care l-am petrecut cu trandafirul meu…repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.

- Oamenii au uitat acest adevăr, zise vulpea. Dar tu nu trebuie să uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tău…

- Sunt răspunzător de trandafirul meu... repetă micul prinţ, ca să-şi aducă aminte.

***

- Ceea ce este important nu se vede…

- Desigur…

- Este ca şi cu floarea. Dacă iubeşti o floare care se află pe o stea, este reconfortant să priveşti noaptea cerul. Toate stelele află pe ele flori.

(Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinţ)