joi, 6 mai 2010

"Orice ați păți, orice ați vedea, după orice ați alerga, alergați după vânt"

"Dacă vrei să fii îndrăgostit toată viața și să trăiești ca un îndrăgostit, îndrăgostește-te de Dumnezeu; dacă vrei să fii iubit, să-L ai pe Dumnezeu în tine. Toată lumea Îl iubește pe Dumnezeu, toată lumea va găsi ceva în El… sigur că L-au și răstignit, te vor răstigni și pe tine, L-au scuipat, te vor scuipa și pe tine, dar toate astea vor avea un sens, astea îți vor aduce o bucurie pe care nu o ia nimeni de la noi. Aceasta este misiunea mea, aceasta este misiunea noastră: să spunem că orice ați păți, orice ați vedea, după orice ați alerga, alergați după vânt. Și într-o zi veți simți asta. Veniți acolo de unde bate Vântul acela dumnezeiesc, de unde pornește Vântul Vieții. Veniți la Dumnezeu și El vă va învăța bucuria adevărată, pacea adevărată… Fără Dumnezeu totul este minciună. Și dacă facem asta, eu zic că unul, doi, trei, patru din cei ce suferă se vor întoarce la bucurie, unul, doi, trei, patru din cei care se bucură vor împărtăși bucuria cu ceilalți și vom învăța să nu-i mai admonestăm, să nu le mai interzicem, ci să le oferim, cum spuneți, o altă perspectivă, o alternativă." (Maica Siluana)

4 comentarii:

  1. Multumesc, Cristina, pentru postarea cuvintelor de suflet si a fotografiei Maicii noastre dragi. M-am bucurat ca te-am cunoscut, a fost o surpriza minunata pentru mine pe langa toate celelate bucurii pe care le-am trait zilele trecute la Iasi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc!
    cu drag şi dor, mult din amândouă,
    N.

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne ajută, Rodica, mă bucur şi eu că te-am cunoscut. Să ai bucurie şi pace!

    Natalia, cu acelaşi drag şi dor, te salut. Bucurie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne ajuta!
    Ma bucur ca ti-ai amintit de mine si ca "pseudonimul" meu nu te derutat. Multumesc de caldele urari si ti le impartasesc si eu, cu tot dragul. Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere

{Jurnal de recunostinta} Ziua a 10-a: Miracolul vietii

Azi sunt recunoscatoare pentru miracolul vietii care a ajuns si la mine dupa zeci, sute de mii de ani de existenta pe aceasta planeta, si ca...