Întotdeauna mi-au plăcut planificările și mi-a plăcut să am imagine foarte clară asupra lucrurilor pe care le am de făcut într-o zi.
Cât au fost fetele mici mi-a fost mai greu să mă țin de un program strict pentru că mai mult trebuia să alerg după ele. Acum, fetele mele au crescut și programul nostru are o oarecare independență, existând activități în care nu ne mai intersectăm ca în copilărie.
În demersurile mele organizatorice am hotărât să apelez la un panou de plută, pe care să postez zilnic nu doar sarcini de lucru, meniu ori planificări de activități, ci și sugestii de gânduri ale zilei, întrebări și obiceiuri pe care vrem să le înlăturăm sau să le deprindem.
Pentu o cât mai eficientă gestionare a tuturor activităților am amenajat panoul cu o tăbliță de scris și mai multe folii protectoare în care am introdus file printate după cum se poate observa în imagine.
De-a lungul timpului am încercat metode diverse de organizare, cele mai multe bazate pe folosirea unor dosare ori caiete care pentru mine erau mai incomod de utilizat pe de o parte, pe de alta, mai greu de implicat și fetele în utilizarea lor.
Panoul acesta e ca un avizier în bucătărie, foarte la îndemână și foarte ușor de folosit, pentru că îl completez cu markere pentru tablă, care se șterg foarte ușor.
În felul acesta completez foarte rapid rubricile respective dimineața, la cafea și îmi sunt foarte la îndemână la orice moment al zilei.
La loc de cinste, pe panou, Ana a creat și un emometru pe care va trebui să-l completăm cu toții zilnic.
Cristina foarte special coltisorul. :)Astazi am mesterit si eu la cateva
RăspundețiȘtergereetichete tip scrapbook.
In final sunt curioasa sa vad ce va iesi.
O seara faina!
Foarte interesant....ma gandesc cum sa-l adaptez familiei mele....merci....La multi ani.
RăspundețiȘtergerefoarte foarte fain!!! Ma inspiri si pe mine!
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Corina! Am văzut ce a ieșit, e minunat!
RăspundețiȘtergereLa mulți an, Ramona. Mă bucur dacă îți e de folos
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Mirela. Te îmbrățișez
RăspundețiȘtergereCt Ct util.Eu nu reușesc să notez mereu,am un caiet "Planul zilei"
RăspundețiȘtergere