Gând despre libertate

《Cel mai de temut obstacol în calea libertăţii noastre este propria persoană. Eu îmi sunt mie însumi cel mai mare duşman. Patimile şi golurile lăuntrice îmi răpesc libertatea. De aceea nu putem spune că suntem condamnaţi la iad, ci noi înşine îl alegem, ne lăsăm ispitiţi de el fiindcă nu vrem să facem sacrificiile care ne-ar permite să scăpăm de acolo pentru a intra în rai, spre a fi liberi. Suntem fascinaţi de idolii la care ţinem. Suntem de fapt prizonierii lor.

O descriere sugestivă a acestei alegeri greşite ne-o oferă scriitorul englez C.S. Lewis în lucrarea Marele divorţ. Este povestea unor oameni care stau pe stradă la finele unei după-amiezi: deja se întunecă, totul e gri, o mulţime de persoane aşteaptă autobuzul care întârzie şi se ceartă cine să intre primul. După ce au ajuns în autobuz, se ceartă în continuare pentru ocuparea locurilor libere.

Pe scurt, domneşte o atmosferă de gâlceavă, de rivalitate, de disperare... Autobuzul se pune în mişcare, dar în loc să-şi urmeze traseul obişnuit se ridică în văzduh asemenea unui avion. Apoi ajunge pe o pajişte, iar oamenii se bucură să poată ieşi în sfârşit. Treptat, îşi dau seama că fuseseră în iad şi că au ajuns într-un loc minunat, în care domnesc pacea şi liniştea. Nişte fiinţe luminoase le vin în întâmpinare, le vorbesc despre rai şi îi poftesc acolo. Se înfiripă un dialog între cei care au ieşit din infern şi aceşti mesageri ai paradisului care îi invită să îşi urmeze drumul spre cer. Conversaţiile evoluează într-o manieră perfect normală, ca discuţiile pe care le purtăm în fiecare zi. În sfârşit, împotriva a ceea ce am putea presupune, însă într-un mod aparent liber şi logic, cei care au ieşit din vehicul răspund: „Mă scuzaţi, dar cred că ar trebui să iau autobuzul deoarece acasă mă aşteaptă cutare sarcină importantă“. Printre ei se află un cercetător care vrea să se întoarcă pentru că trebuie să pregătească o conferinţă unde să anunţe o descoperire. Un altul este un pictor care aspiră să redea prin opera sa nevăzutul. Acesta întreabă un înger: „Dar dacă vin în rai, voi mai putea continua să pictez aceste lucruri?“ Solul raiului îi răspunde: „Dar nu va mai fi nevoie, pentru că acolo toată lumea vede ceea ce încerci tu să redai, nu va mai trebui să o arăţi prin tablourile tale!“ Pictorul însă îi răspunde: „Da, însă, în orice caz, cred că prefer să mă întorc şi să continui să pictez“.Tot astfel oamenii aleg singuri, nesiliţi de nimeni, să părăsească paradisul.》 (S-a dus să-L vadă precum este. 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov, Editura Renaşterea, 2013)

 Hjf
DGg