Mi-a placut mult vremea primavaratica din aceste zile. Cred ca mai scriam si in trecut ca imi place, desi ”firesc” ar fi in aceasta perioada zapada cu troiene si geruri de sa inghete apele.
Zilele acestea am vazut un film pentru cupluri, pe care il recomand: ”War room”
Anul 2015 a fost cel mai bun an de pana acum. Cred ca la fiecare sfarsit de an scriu la fel.
A inceput cu o provocare pe care m-am straduit sa o urmaresc. Fiecare luna a avut un special al ei, care a cuprins lucruri pe care le-am invatat, calatorii, lucruri pe care le-am facut. Schimbari de directii, in ce priveste planuri anterioare.
Apucandu-ma de unele proiecte am vazut ca ele imi stimulau imaginatia atata vreme cat se aflau in faza de ”ce mult mi-ar placea sa...”, dar pornind realmente la a le face am putut vedea ca de fapt nu ma regasesc in ele, asa incat le-am abandonat si incheiat (incheiat adica si cu dorul lor) si m-am intalnit mai libera, mai bucuroasa (cum ar fi gandul de a invata sa cant la chitara).
Alte proiecte care mi-au mijit in minte si carora nu le acordam prea multa credibilitate s-au implinit mai repede si la cote mai inalte decat m-am asteptat (cum ar fi calatoria-expeditie de dupa Pasti).
Si alte proiecte au ramas sa le continui si in anul care urmeaza, cu ajutorul Domnului (cum ar fi invatarea unei limbi straine).
Apoi, in acest an s-a materializat un vis care probabil ca astepta ”plinirea vremii”. Demararea unor intalniri cu sotii si tineri, alaturi de continuarea ”Clubului mamicilor” inceput inca din 2013. Deja suntem la a doua generatie de mititei care merg de-a busilea.
As putea spune ca anul 2015 a fost un an al regasirii. Si ca ma gasesc la acest sfarsit de an si inceput de nou an cu recunostinta, bucurie, energie, entuziasm si ganduri frumoase. Cu responsabilitate pentru fiecare clipa, stiut fiind faptul ca fiecare clipa ar putea fi si ultima. Da, gandul la moarte e un foarte bun energizant. Un foarte bun motor propulsor. Caci, cum spunea Sf. Antonie cel Mare, ”Moartea, de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului.”
La multi ani tuturor in pacea si in iubirea Domnului!
Sa ne regasim cu bucurie in 2016, cu forte proaspete si cu planuri din planul Domnului pentru noi, in care sa ”umblam” cu entuziasm, cum zice Apostolul intr-un verset pe care l-as putea numi ”motto-ul” vietii mele: ”Pentru ca a Lui faptura suntem, ziditi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gatit mai inainte, ca sa umblam intru ele.” (Efeseni 2, 10)
 |
| despre 3 luni de recunoștință aici |
Wow! Ce soc! Cine zice ca un an bun e unul usor?!!! Ma tot gandeam ca eu de cativa ani la final de an zic a fost cel mai greu... dar DOamne, grei, dar buni! Multumesc, Doamne!
RăspundețiȘtergereCe ma bucur, Cami, ca poti spune asta! Te imbratisez cu mult drag si incredere ca in curand vei putea scoate balanta asta ”greu/usor” pentru ca vei lasa pe El deplin sa-ti duca poverile, in timp ce tu le vei lua pe ale Lui deplin (si jugul, si povara). La multi ani!
ȘtergereNu prițep :)
ȘtergerePritepi, pritepi! ;)
ȘtergereCu Hristos nu exista greu/usor, exista doar viata. Imi zicea cineva ca in locul meu renunta de mult... si mi-am dat seama ca imi plangeam ca prostul de mila: la ce sa renunt? La Hristos? Fara EL nici macar binele meu (ala imaginat de mine cu tot confortul de rigoare) nu e traibil, in timp ce cu EL si Crucea e bucurie. Offf, DOamne!!!
ȘtergereMultumesc ;)
Ștergerefelicitari pentru postare,interesant articol si foarte frumos prezentat...astept cat mai multe :)
RăspundețiȘtergere