Un gând la vreme de tulburare

În Filocalia 2 ne întâlnim cu Sf. Maxim Mărturisitorul (sec. al VII-lea). Se pune de multe ori accentul pe faptul că a murit ca simplu monah (fără a fi preot adică), ceea ce poate duce cu gândul, dacă nu știm mai multe despre el, la simplitate intelectuală: Cum, un simplu monah, a știut să se lupte pentru afirmarea dreptei credințe?!?! (era în perioada ereziei monotelite, care afirma că Hristos are o singură lucrare și voință). E bine de știut însă că Sf. Maxim a fost nobil, cu educație aleasă, având în tinerețe funcția de prim-secretar la curtea împăratului. Intrând în monahism, era bun prieten al patriarhului Sofronie al Ierusalimului și al papei Martin de la Roma (erau în perioada dinaintea schismei de la 1054), iar lupta împotriva monotelismului au dus-o împreună la început, până la moartea patriarhului Sofronie, după care au rămas sf. Maxim și papa Martin (alături de alți preoți și monahi). După mai multe condamnări și exilări, sfântului Maxim i se tăia limba și mâna dreaptă, pentru a nu mai mărturisi dreapta credință (de aici și supranumele de Mărturisitorul). Pr. Stăniloae spune că „se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-și dea viața pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viață, nu o speculație teoretică”.
Filocalia 2 începe cu scrierea Sfântului Maxim „Cuvânt ascetic prin întrebări și răspunsuri Fratele-Bătrânul”. Începe cu un cuvânt dătător de nădejde. Un cuvânt pentru noi, creștinii ispitiți acum, în vreme de pandemie, de a ne supăra pe cei „inconștienți”, care au propagat virusul, sau pe cei care vor „să ne închidă bisericile”, într-un scenariu de control al maselor, uitând că la cârma oricărui posibil atentat la integritatea noastră este vrăjmașul urâtor de oameni.

„Fratele a întrebat pe bătrân zicând: rogu-te, Părinte, să-mi spui, care a fost scopul întrupării Domnului? [...]
Și a răspuns bătrânul: Omul, fiind făcut la început de Dumnezeu și așezat fiind în Rai, a călcat porunca și prin aceasta a căzut în stricăciunea morții. Pe urmă [...] a stăruit totuși să sporească în rău, find dus de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea de viață. Din această pricină Fiul cel unul născut al lui Dumnezeu [...] ne-a arătat chipul unei viețuiri de formă dumnezeiască.”

[...]Acesta a fost scopul Domnului, ca e de o parte să asculte de Tatăl până la moarte, ca un om, pentru noi, păzind porunca iubirii, iar pe de alta să biruiască pe diavol, pătimind de la el, prin cărturarii și fariseii puși la lucru de către el. Astfel, prin faptul că s-a lăsat de bunăvoie învins, a învins pe cel ce nădăjduia să-L învingă și a scăpat lumea de stăpânirea lui. Iar sf. Ap. Pavel arată cu fapta felul războirii, zicând: « Eu deci așa alerg și nu orbește. Așa mă lupt, nu bătând văzduhul, ci strunesc și supun trupul meu ». (1 Cor. 9, 20-27) Astfel luptă îpotriva dracilor, care lucrează în trup plăcerile, alungându-i prin neputința trupului său.” (p. 33)

„El (sf. Pavel) ne arată prin fapte și chipul biruinței împotriva dracilor care luptă ca să aducă pe credincioși la ură, și de aceea stârnesc împotriva lor pe oamenii mai nebăgători de seamă, ca ispitiți fiind prin aceștia, să-i urască și să calce porunca iubirii. Zice așa Apostolul: « Ocărâți fiind, binecuvântăm; prigoniți, noi răbdăm; huliți, noi mângâiem; ca niște lepădături ale lumii ne-am făcut, ca gunoiul tuturor până astăzi. » (1 Cor. 4, 12-14) Dracii au pus la cale ocărârea, hulirea și prigonirea lui, ca să-l miște la ura celui ce-l ocărăște, îl hulește și-l prigonește, având ca scop să-l facă să calce porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l ocărau, răbda pe cei ce-l prigoneau și mângâia pe cei ce-l huleau, ca să depărteze pe dracii care lucrau acestea și să se unească cu bunul Dumnezeu [...] Dacă și tu, frate, vei urmări acest scop, vei putea să iubești pe cei ce te urăsc. ” (p. 34)
***
„[...] Dacă te vei îngriji mereu de cele spuse mai înainte, vei putea să nu fii neștiutor. Iar de vei înțelege, îți vei da seama că, precum tu ești ispitit, la fel și fratele tău se ispitește și vei ierta pe cel ispitit; iar celui ce vrea să te ispitească, făcându-te să urăști pe cel ispitit, îi vei sta împotrivă, nesupunându-te uneltirii lui.” (p. 35)

sursa imagine: http://art-dali.com/1940_71.html

___________________________

Deși este vorba despre sf. Maxim Mărturisitorul, aleg să ilustrez postarea cu reprezentarea lui Dalí a luptei sf. Antonie cu ispitele (despre asta am scris aici), deoarece cred că e foarte sugestivă și ne poate ajuta să ne venim în fire. În cazul nostru, imaginile bolii, sărăciei, lipsei de libertate se îndreaptă amenințătoare spre noi. Și îmi vine în minte cuvântul sfântului, la vremea marilor ispite: „Dacă puteți și ați luat stăpânire asupra mea, nu zăboviți, ci năvăliți asupră-mi, iar dacă nu puteți, pen­tru ce vă trudiți în zadar? Pecetea noastră și zidul de înte­me­iere este nă­dej­dea cea întru Domnul nostru”.

Astfel, și noi, să nu ne lăsăm înfricoșați de incertitudinea lui „ce va fi”, uitând că lucrarea noastră este să ne lipim mintea, inima și sufletul de Dumnezeu. Să înțelegem că această pandemie este o altă ispită prin care vrăjmașul caută să ne depărteze de El și nu neapărat prin suspendarea slujbelor, cât mai ales prin faptul că ne acaparează mintea.

Și avem nevoie să fim atenți că uneori putem crede că oamenii sunt cei împotriva cărora avem de luptat. Ca să nu ne simțim vinovați, depersonalizăm lupta, numindu-i „guvernul”, „conducătorii lumii”, „marile puteri” (care vor să ne manevreze în diverse feluri) sau, mai nou, „inconștienții”. Scăpăm în felul acesta din vedere că ne lăsăm copleșiți de ura împotriva aproapelui (care rămâne seamănul nostru, chiar dacă e ascuns într-un mare con de umbră incertă într-o țară îndepărtată). Ajungem să ne lăsăm polarizați să luptăm împotriva lui cu armele lumii acesteia, făcându-ne astfel împlinitori ai intenției diavolului - singurul vrăjmaș al acestei lumi - deși intențiile noastre sunt cele mai bune și curate.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta! Amin.